Skip to content

6 Comentarii

  1. maria
    ianuarie 21, 2011 @ 3:47 pm

    m-am blocat pt un moment cand am citit in cartea "ne vb pr porfirie" pag 327 urm lucru: " de pilda,te apuca lacomia si vrei sa mananci .Ai luat,ai mancat,vezi altceva,vrei si din aceea,vrei si din cealalta.Simti ca ti-e foame,ca si cand n-ai fi mancat,te ia un lesin,un tremur.Ti-e teama ca o sa slabesti.Este ceva psihologic,are o explicatie.Poate,sa spunem,ca nu l-ai cunoscut pe tata,sau pe mama ,ca esti infometat si sarac si neputincios.Iar aceasta se rasfrange din plan duhovnicesc ca o neputinta a trupului."-)e multe ori am simtit acest "tremur si lesin "(mai putin teama de a slabi ) de care vb parintele.De mica am simtit aproape obsesia sa-mi fac o familie ,sa existe un barbat in viata mea,sa compensez lipsa tatalui meu care a plecat(nu murit ) de langa mine la 3 ani 1/2.Am cautat sa compensez lipsa lui acceptand relatii care erau mai mult decat impotriva lui Dzeu si asta doar sa sting acel pustiu pe care l-am simtit de cand el a plecat.De multe ori am simtit o manie totala fata de el(tatal biologic),de multe ori chiar l-am blestemat dar totul s-a schimbat cand am invatat ca Lui Iisus Ii e mai drag sa iubesti decat sa fii manios.Viata mea s-a schimbat aproape radical dar totusi treptat in momentul cand am ajuns la duhovnic si mania s-a stins si in loc a aparut rugaciunea pt el,pt mine,acum il simt (cu toate ca nu l-am vazut de la aceea varsta si acum am 29 ani)cu mare drag in inima mea.si brusc sa terminat obsesia mea de a cauta un "mire" pt ca mi-am dat seama ca Mirele pe care il caut a fost de fapt mereu langa mine si familia pe care mi-am dorit-o mereu o aveam in bratele Lui Iisus.si a trebuit sa schimb mania si ura cu iubirea.am avut langa mine tata vitreg pe care il am si acum si-l respect enorm si-i sunt recunoscatoare-mi-a oferit o bucata de paine din munca lui eu care eram o straina pt el.ce mare milostenie e sa ai grija e copii care nu sunt ai tai(biologic).nimic in viata nostra nu e intamplator,nimic nu e lipsit de sens,toate au o lectie pt noi,chiar si o banala floare din fata geamului casei noastre.si daca trec anii si simtim ca nu se intampla nimic in viata noastra ca parca toti traiesc si la noi viata parca s-a oprit sa stam sa ne gandim de ce este asa.oare ce nu fac eu bine?si cand vom gasi raspunsul si-l vom invata abia atunci trecem la capitolul urmator.aceei copii care poate se simt parasiti -nu fiti tristi-iubiti si iertati-nici nu stiti voi ce rai va veni in inima voastra atunci.e raiul Lui Iisus,cel mult cautat !iubiti si iertati!iubiti si cereti-va iertare!
    claudiu te respect enorm,nu-s bune laudele,nu zidesc dar totusi indraznesc sa spun si sa binecuvantez copii tai care au un tata iubitor de Hristos.minunat articol si poza tare faina.
    slava Lui Dumnezeu pentru toate!

    Reply

  2. gabriela
    ianuarie 22, 2011 @ 7:28 pm

    Foarte bun articolul, Claudiu! Vezi tu..daca noi ne-am raporta intreaga existenta la Dumnezeu, cred ca am trai altfel. Insa in nimicnicia noastra, analizam si vedem lucrurile mult mai "obiectiv", ca sa spun asa. Cand privesti un copil adoptat, fara sa vrei te gandesti la originile lui si ti-e "frica" de zestrea genetica pe care ar putea sa o aiba. Din nefericire, am intrat in contact cu multe mame (biologice doar) care isi abandoneaza copiii prin maternitati sau spitale, fara niciun resentiment.Cu fiecare copil abandonat, vine speranta ca va fi adoptat. Iar parintii fara copii prefera mai mult bebelusi, ca ei pot fi modelati spre directia de educatie dorita. In schimb cei care cresc si nu sunt adoptati, raman in centre de plasament unde statul ii tine pana la 18 ani. E dureros cat de tristi sunt acesti copii! Viata nu inseamna doar mancarea si imbracamintea care li se ofera in Centre, ci bucuria de a trai, de a iubi oamenii, de a fi iubit, de a reusi sa construiesti niste relatii pe care sa te bazezi si multe alte lucruri care intr-adevar conteaza. Nu stiu in ce masura e prezent Dumnezeu in viata acestor copii, dar poate ca ar trebui fiecare sa ne implicam mai mult si, in special, oamenii Bisericii.Doamne ajuta-ne!

    Reply

  3. gabriela
    ianuarie 22, 2011 @ 7:33 pm

    Dincole de toate acestea, raspunsul este Da! Fara indoiala as adopta un copil, si intentionam sa fac asta, insa Dumnezeu mi-a daruit-o pe Anastasia..

    Reply

  4. brianna
    ianuarie 22, 2011 @ 9:27 pm

    Eu nu sînt căsătorită. Aş putea adopta un copil, oare?

    Reply

  5. Admin
    ianuarie 23, 2011 @ 1:58 am

    Da sigur dar de obicei in aceste cazuri adoptia se oferă mai greu.

    Reply

  6. brianna
    ianuarie 23, 2011 @ 8:04 pm

    Mulţumesc.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *