Ajută-ne să ne îndrăgostim de Tine…

Atât de multă iubire primesc, atât de multă înțelegere și grijă, încât dragostea mamei mele – mamă care m-a ținut la piept, care m-a hrănit de la sânul ei, pălește și se ofilește. Atât de multă iubire primesc, încât dragostea ei își pierde aroma și este suflată ca un fir de nisip de vânt. Nu pentru că mama mea a încetat să țină la mine, ci pentru că dragostea lui Iisus nu poate fi comparată cu nimic. Este dincolo de cuvinte, o dulceață care persistă lipsită de caducitate, o dulceață mai presus de orice simțire.

Îmi este destul de greu să vorbesc despre Dumnezeu, despre relația mea cu El. Cu cât râvnesc mai mult, îmi pare că îmi este mai aproape, că am pierdut atât de multe în acești ani cât am ales să stau departe de Iisus… Mi-aș dori să recuperez, să pot spune tuturor cât de dulce este, să mă apropii tot mai mult până când suflarea mea îi va fi dăruită întrutotul.

După ce am avut parte de prima mea spovedanie în adevăratul sens al cuvântului, inima mea începea să îmi bată foarte tare atunci când începeam să mă rog. Mi se făcea atât de dor, ca și când am fi vorbit ore întregi iar în acel moment mi-ar fi spus că trebuie să plece. Sufletul meu tânjea după prezența Lui. Cine nu a avut parte de o spovedanie ca la carte – nu în grabă, ci pe îndelete, o spovedanie în care să te descoperi Lui cu fiecare defect, cu fiecare gând, nu știe ce a pierdut. Este mai presus de cuvinte. Astfel de pași ne îndreaptă spre Mântuitorul nostru, ne călăuzesc și ne deschid o altă lume în fața ochilor. Astfel de pași, călăuziți de un duhovnic iscusit și cu grijă ales, care să ne ia de mânuță și să ne conducă la Hristos.

Are părintele Arsenie Papacioc o vorbă: „Și când suntem singuri, suntem prea mulți„. Iar uneori încerc să realizez că am atât de mulți prieteni, că nici nu le știu numele. Trăiesc pentru Cer, iar acolo, Acasă, sunt nu zeci, ci sute de suflete care se bucură de prezența lui Dumnezeu, care sunt binecuvântați pentru eternitate…

Încă învăț cum să Îl iubesc, căci nu știu; știu atât de puțin… Cu fiecare zi îmi dau seama că ar trebui să mă deschid mai mult, să încerc mai mult, să Îl chem mai mult, să duc o viață mai curată… Mai bună… Îmi pare atât de rău că uneori mintea mea se îndepărtează de Susurul fericirii mele pe care nu Îl mai aud în inima mea de lut. Atunci îmi doresc să fiu mai bună, să mă schimb, să iau început bun în toate. Atunci îmi pare rău. Dar apoi mă pierd iar.. Iar El mă așteaptă… Să mă întorc, să locuiască iar în mine, înlăuntru ființei mele; să readuc smerenia și ascultarea pentru a mă putea împlini cu darurile Sale.

Dragostea lui Dumnezeu pentru noi nu poate fi descrisă în cuvinte, Ele sunt lipsite de substanță. “Fiule, dă-mi inima ta!” Aș vrea să o predau cu totul, iar Mântuitorul meu, Domnul nostru, să o accepte drept cea mai pură ofrandă pe care am putut vreodată să o aduc. Dar sufletul meu nu este destul de pur, este înnegrit de păcat și lipsit de virtute iar eu, întinată de plăcerile trecătoare, nu am reușit încă să mă îndrăgostesc de El, nu știu să devin imagine desăvârșită a Creatorului meu, nu știu să renunț la voia mea și să iubesc necondiționat, așa cum eu sunt iubită. Nu pot dărui atât cât îmi este oferit. Mi-aș dori ca sentimentele mele să fie atât de profunde, ca nici cerul să nu mă poate despărți de El, ca dăruirea mea să fie deplină, ca să Îi pot vorbi curat.

Îmi doresc cu toată ființa mea nu degetele mele cele amare să le atingi, ci doar bătăile inimii mele să le auzi, iar Tu să Te apropii pentru ca gândurile mele să se lepede de cele întinate iar eu să nu cad asemeni lor. Înălțător moment atunci când simt măcar o părticică din bucuria pe care ar trebui mereu să o am, din bucuria întru Tine, pentru slava Ta.

Doamne, deseori mă întorc din calea cea bună, o reneg și Te aduc în mintea mea la rang secund dar pe mine mă preaslăvesc în cea mai înaltă măsură, măsură a nebuniei, a iubirii de sine, a idolatrizării babilonice și himerice. Dar câte nu trebuie să pătimească sufletul meu din cauza voii mele lipsite de discernământ, dar câte cuie nu le ațintesc eu asupra Ta pentru a-mi satisface în mod brutal poftele. Iartă-mi judecata și ajută-mă să mă îndrăgostesc de Tine…

Un prieten l-a întrebat la un moment dat pe părintele Iustin Pârvu: “Ce să fac ca să Îl iubesc mai mult pe Mântuitorul Iisus?” Iar acesta i-a răspuns astfel: “Adaugă în fiecare zi câte o rugăciune”.

(Roxana)