Al patrulea crai de la răsărit
O istorie veche ne spune că de la Răsărit a mai plecat un crai (în afară de cei trei) să-L afle pe Hristos. Artaban îl chema pe acest al patrulea crai şi a plecat şi el cu aur mult să-L afle pe Pruncul Iisus. Dar, în calea lui, a întâlnit oameni flămânzi, necăjiţi, săraci, bolnavi şi, făcându-i-se milă de ei, le-a tot dat din aur până când, apropiindu-se de Betleem, s-a trezit că nu mai are nimic. Şi s-a întristat foarte Artaban, dar, în somn, i s-a arătat Iisus şi i-a zis: „Nu te întrista, Artabane, căci, amin zic ţie, tu M-ai aflat cu adevărat pe Mine!“
Se apropie Crăciunul, în aceste vremuri de cumplită scumpete, să nu uităm de dragostea şi mila faţă de semenii noştrii.
Ce Crăciun vor avea aceşti oameni?
Naşterea Domnului este, şi trebuie să fie, praznicul milei şi al milostivirii faţă de ei. Şi o rugăciune face mult.
Criza poate să însemne şi un lucru bun, o judecată a lui Dumnezeu care ne cheamă la încredere şi solidaritate umană.
Vă doresc, dragi prieteni să aveţi în suflete bucuria pe care a avut-o Maica Domnului când ni L-a născut pe Domnul Hristos.
FIE CA NASTEREA PRUNCULUI IISUS SA ADUCA PACE, INTELEGERE, LINISTE, VESELIE SI BUCURIE IN CASELE SI SUFLETELE VOASTRE, IAR CEI DRAGI SA VA FIE APROAPE !
(Sorin M.)
Al patrulea mag
decembrie 24, 2010 @ 2:01 pm
Aici povestea celui de-al patrulea mag
http://www.trilulilu.ro/xfy1055/13c5325b574944
Laura-optimista
decembrie 24, 2010 @ 5:25 pm
"Vă doresc, dragi prieteni să aveţi în suflete bucuria pe care a avut-o Maica Domnului când ni L-a născut pe Domnul Hristos." Este cea mai frumoasă urare de Crăciun, pe care mi-a fost dat s-o aud!
Dumnezeu să le dăruiască tuturor fraţilor noştri întru Hristos şi tuturor oamenilor această bucurie, care a fost în sufletul Maicii Domnului, atunci când L-a născut pe Cel veşnic şi L-a purtat în braţe pe Cel Ce, cu iubirea Sa dumnezeiască, îngrijeşte întreaga creaţie!
Într-adevăr, bucurându-ne din tot sufletul de Naşterea Dumnezeului nostru, avem datoria de a ne aminti şi de acei semeni ai noştri, care petrec în întristare aceste zile de sărbătoare, fiind bolnavi, părăsiţi, prigoniţi pentru Hristos(am aflat recent că există, în ţările arabe şi în alte locuri de pe planetă, astfel de cazuri), sau pur şi simplu rătăciţi de la credinţă. Să ne amintim de ei nu într-un mod abstract, asemenea acelui personaj din romanul "Fraţii Karamazov", care susţinea că iubeşte întreaga omenire, dar nu-l poate iubi pe fiecare om în parte, ci să-i ajutăm în mod concret(atât cât ne este cu putinţă, căci foarte dificil i-am putea ajuta altfel decât prin rugăciune pe săracii din Africa, de exemplu), participând astfel la lucrarea lui Hristos, Care voieşte să-i ridice şi să-i mântuiască pe oameni, prin alţi oameni. "-)umnezeu lucrează prin oameni, pentru oameni". De aceea, să conlucrăm cu Hristos!
În legătură cu legenda magului, care n-a mai ajuns la Pruncul Iisus, ştiam o variantă puţin mai lungă, potrivit căreia ar fi existat patru magi, iar unul dintre ei, având trei pietre preţioase(un rubin, un safir şi un diamant, să spunem, căci nu mai reţin nici eu exact), a întârziat puţin, pentru că, în drumul către ieslea din Betleem, a întâlnit un soldat roman, care luase ca sclav un evreu(în acea perioadă, precum se ştie, Palestina era provincie romană). Văzând lacrimile sclavului, magul cel milostiv i-a dat soldatului roman rubinul, rugându-l să-l elibereze. Soldatul l-a eliberat pe evreu, iar magul nostru şi-a urmat călătoria, dar, deoarece întârziase, n-a mai putut găsi steaua pe cer. Descurajat, a încercat să caute singur locul Naşterii Pruncului, fără ajutorul stelei minunate şi, după câteva zile, a întâlnit, la intrarea în Betleem, o femeie, care plângea deznădăjduită. Magul s-a oprit şi a întrebat-o pe acea nefericită care este pricina suferinţei ei. Atunci, femeia a răspuns că regele Irod, cu bine cunoscutul său sadism, a poruncit ca toţi copiii mai mici de doi ani din Betleem să fie ucişi. Înduioşat de această situaţie tragică, magul i-a dăruit diamantul, pentru a-şi răscumpăra astfel copilul din mâinile ucigaşilor. Plecând mai departe, protagonistul acestei povestiri a început să întrebe, colindând prin tot oraşul Bethleem, unde S-a născut Pruncul minunat, pe Care-L căuta Irod. Aflând de la localnici că Pruncul Iisus a fugit în Egipt împreună cu familia Sa, magul nu şi-a pierdut nădejdea, ci a hotărât să plece de grabă în acea ţară şi să-L caute, fie chiar şi întreaga viaţă, pe Mântuitorul lumii, deşi era conştient de dificultatea şi pericolele acestei lungi călătorii. Neştiind nici măcar localitatea în care Sfânta Familie s-ar fi putut refugia din calea mâniei tiranice a lui Irod, a plecat în Egipt şi, fără să se descurajeze, L-a căutat 30 de ani pe Domnul, până când a aflat că Acesta Se întorsese de mult timp în patria Sa şi că, fiind deja adult, săvârşea multe minuni şi le propovăduia tuturor celor ce-L ascultau cu încredere, cuvintele vieţii veşnice. Atunci, eroul nostru a revenit în Palestina şi, continuând să-L caute, plin de râvnă, pe Hristos, a întâlnit un bolnav sărac şi părăsit, care nu avea bani nici măcar pentru a-şi cumpăra hrană. Cu sufletul plin de compasiune faţă de acel semen al său, magul, care ştia să se comporte creştineşte, deşi nu ascultase predicile Domnului Iisus despre porunca iubirii aproapelui, i-a dat în dar acelui sărac şi safirul, fără să se gândească la faptul că va ajunge cu mâinile goale în faţa lui Hristos, Cel pe Care Îl căutase întreaga sa viaţă. Întârziind şi de această dată, din cauza săracului pe care-l miluise, personajul principal al poveştii noastre a aflat de la locuitorii Ierusalimului că Cel căutat fusese condamnat la moarte şi este răstignit pe Cruce, undeva în afara zidurilor cetăţii, pe dealul Golgota. Cu sufletul plin de întristare, ruşinat că nu-I poate dărui nimic Celui Ce pătimea pentru mântuirea întregii omeniri, magul s-a îndreptat spre Golgota. Găsindu-L în sfârşit pe Domnul Hristos, el a îngenunchiat şi, cu ochii plini de lacrimi, I-a spus: "-)oamne, Dumnezeul şi Mântuitorul meu, o viaţă întreagă Te-am căutat şi, pentru că am întârziat de fiecare dată, iată, Te văd abia acum, când Tu suferi pentru a-mi dărui mie, nevrednicului, viaţă veşnică. Dar nu a fost suficientă această întârziere, ci vin în faţa Ta şi fără niciun dar, spre deosebire de cei trei prieteni ai mei, care Te-au găsit la timp şi Ţi-au adus daruri bogate, precum se cuvine Împăratului universului". Atunci, Mântuitorul nostru, privindu-L cu dragoste de pe Cruce, i-a răspuns: "Nu te întrista, fiule, căci tu mai găsit înaintea tuturor celorlalţi şi toate cele trei pietre preţioase Mie Mi le-ai dăruit, pentru că tot binele făcut oamenilor Eu îl primesc ca închinat Mie Însumi".
Am relatat această frumoasă legendă din amintiri, dar sper că am reuşit să redau cât mai fidel cu putinţă ideile, morala existentă în ea. Poruncile divine sunt un spaţiu al întâlnirii cu Hristos, aşa cum spunea, recent, un părinte profesor de la Teologie. "Hristos este ascuns în poruncile Sale"(Sfântul Marcu Ascetul, Filocalia), iar prin împlinirea lor Îl întâlnim în mod real pe Cel Ce ni le-a revelat.
Să ne ajute Dumnezeu pe toţi să ne bucurăm cu adevărat şi să prăznuim creştineşte sărbătoarea Naşterii Domnului, ajutându-i, prin rugăciuni şi fapte de milostenie, pe fraţii noştri aflaţi în suferinţă şi participând la sfintele slujbe, la viaţa liturgică a Bisericii, prin care putem deveni contemporani cu toate evenimentele din istoria mântuirii.
Hristos S-a născut pentru noi! Să devenim vrednici de iubirea Sa!
Doamne ajută!
Oana Stefan
decembrie 25, 2010 @ 12:33 pm
Doresc sa felicit pe administatorii acestui site minumat si sa urez tuturor un Craciun Minunat si binecuvantat.
Imi plac mult versurile unui cantec a al lui Celine Dion "-)oamne binecuvinteaza-ne pe noi toti, pe buni si pe rai, pe pe cei bucurosi si pe cei tristi"
Doamne ajunta!!!
Admin
decembrie 26, 2010 @ 1:04 pm
Craciun fericit! Oana
CostelSv
decembrie 29, 2010 @ 1:38 pm
foarte frumos!Domnul sa va binecuvanteze