Alexandra M.: „Eu cred că toţi ne-am născut crezând în Dumnezeu”

M-am născut într-o zonă de munte iar încă pe când eram un copil părinţii mi-au vorbit despre Dumnezeu, ne uitam la cer şi îmi explicau că acolo este Tatăl nostru al tuturor care ne-a creat pe toţi. M-au învăţat să mă rog, să postesc şi mă duceau la biserică. Îl iubeam pe Dumnezeu şi în fiecare seară şi dimineaţă vorbeam cu el iar miercurea vinerea şi în celelalte posturi îl simţeam mai aproape de mine şi tocmai de aceea nu îmi era deloc greu să postesc, mică fiind, iar la biserica îmi plăcea să merg pentru că acolo eram mai mulţi care îl iubeam pe Dumnezeu. Dacă se întâmpla să nu pot merge la biserică, sau adormeam fără să mă fi rugat, ori mâncam ceva interzis în zi de post, mă simţeam tristă şi goală pe dinăuntru precum o trădătoare.

A trecut timpul şi am devenit şi eu o adolescentă care mai mergea din când în când la discotecă, la evenimente, nunţi şi locuri unde erau tineri. Am plecat la oraş pentru a-mi continua studiile În tot acest timp părinţii mei se rugau pentru mine. La toate distracţiile unde am fost, eu dansam, vorbeam cu lumea şi plecam acasă, fără să ştiu ce se întâmplă defapt în aceste locuri. Părinţii mei nu mi-au spus niciodată: nu fă asta sau asta! Ei se rugau lui Dumnezeu, iar Dumnezeu îmi vorbea prin conştiinţă şi îi ţinea departe pe oamenii răi de mine, lucru de care mi-am dat seama mai târziu, aflând câte şi mai câte se întâmplă în ziua de azi şi ce mi s-ar fi putut întâmpla şi mie. Pe atunci eu îi vedeam pe toţi oamenii frumoşi şi îi credeam puri la trup şi suflet.

Perioada facultăţii în care mă aflu şi acum (ultimul an la facultate) a însemnat un şir de încercări trimise de la Dumnezeu pentru a vedea dacă încă Îl mai iubesc şi Îi urmez calea eu şi familia mea. Încercări care nu pot fi cuprinse cu mintea omenească. Chiar Părintele Arsenie Boca spunea că sunt cele mai grele. Pot să spun că tot ce îmi doresc în clipa de faţă este să iau acest examen foarte greu pe care Dumnezeu mi-l dă, cu nota 10 şi să îmi spună că intru în Împărăţia cerurilor alături de părinţii şi fraţii mei.

Eu cred în Dumnezeu pentru că a fost cu mine încă din pântecele mamei. A fost cu părinţii mei care pentru mine sunt nişte sfinţi. A vegheat asupra casei noastră unde a dominat pacea şi iubirea. Este scutul nostru de tărie în lupta cu cel viclean. Este tatăl, fratele şi prietenul meu cel mai bun, care îmi este alături atunci când oamenii nu pot sau nu vreau. Este necuprins cu mintea. Îl simt, îl văd, şi îl aud.

Eu cred că toţi ne-am născut crezând în Dumnezeu, chiar şi ateii, dar mai apoi nu au mai comunicat cu El, fie că nu au vrut, fie că nu au fost învăţaţi să o facă şi au ajuns să îl renege. S-au depărtat atât de mult de Dumnezeu încât nu îi mai aud chemarea şi glasul, pur şi simplu au extirpat calea de legătura şi anume conştiinţa.

Domnul să vă binecuvânteze!

Alexandra Matiș, 21 ani, studentă la Facultatea de Inginerie Electrică din Cluj