Alexandra: „Mă tulbura gândul că nu voi găsi un baiat care să accepte o asemenea condiție”

Am citit de-a lungul timpului mărturiile altor tineri pentru a mă convinge că iubirea adevărată așteaptă, că fecioria este cel mai frumos dar pe care și-l pot face soții unul altuia, nu un impediment, că este o scară către cer, nu o treaptă pe care trebuie să te grăbești să o urci într-o relație așa cum a fost normalizat în prezent.

Mărturisesc că nu am fost întotdeauna convinsă ca acesta este drumul pe care vreau sa îl urmez, mă gândeam că momentul va veni atunci când găseam persoana lângă care mi-aș fi dorit să rămân tot restul vieții, dar nu îndrăzneam să cred că poți pastra acest dar scump al lui Dumnezeu care este fecioria, această cunună promisiune, până la căsătorie. Îmi lipseau modelele, îmi lipsea poate și curajul de a merge împotriva valului, dar îmi doream atât de tare ca cineva să îmi spună că se poate și nu doar că se poate, ci că alternativa este amară si are gustul păcatului care strică apoi orice alt lucru bun si curat. Poate că nu este atât greu să aștepți până la casatorie, cât este să iei această decizie.

Mă tulbura gândul că nu voi găsi un baiat care să accepte o asemenea condiție, că voi rămâne singură, că îmi voi irosi tinerețea, sau ca proprii mei prieteni vor râde de mine, dar simțeam cum mă apuca o tristețe, un dor profund după ceva ce nu pierdusem încă. Așa am început să înțeleg, că daca Dumnezeu a dat o poruncă este pentru a ne feri pe noi de suferință și dacă doar gândul neascultării îmi aducea întristare, atunci puteam doar sa îmi imaginez cu cât mai dureroasă ar fi fost neascultarea. Și poate aș fi căzut in greșeală dacă nu mi-ar fi fost teribil de rușine de privirea plină de blândețe a duhovnicului meu și de icoana Mântuitorului spre care ar fi trebuit să îmi ridic privirea dupa aceea.

Am facut așadar o promisiune pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu nădăjduiesc să o îndeplinesc, aceea de astepta binecuvântarea Sa indiferent cât de mult va dura știind, că daca Dumnezeu ne cere răbdare o face pentru a ne învrednici de darul pe care dorește să ni-l facă. Am fost întrebată daca nu mă tem că acea clipă s-ar putea să nu vină niciodată și adevărul este că uneori mă tem, dar oare nu se tem și cei care se dăruiesc întru totul, înainte de vreme, celor pe care îi iubesc sau cred că îi iubesc? Oare nu rămân și acestia singuri, oare nu obosesc si ei căutand persoana lângă care își pot întemeia o familie, oare în adâncul sufletului lor nu speră și ei la o persoană care să le aprecieze mai mult frumusețea sufleteasca decât pe cea trupească? Nu există mai puține griji de partea cealaltă a păcatului, există aceleași frământări, poate chiar mai mari și aceeași oameni care își doresc din toată ființa lor să iubească și să fie iubiți,

Mă rog bunului Dumnezeu să-mi rânduiasca si mie un partener alaturi de care sa merg pe calea mântuirii și stiu că mai de folos ne este să Îl avem pe Dumnezeu datornic pentru rugăciunile pe care nu ni le-a îndeplinit, decat a rămâne îndatorați pentru ceea ce am luat cu forța de la El.

(Alexandra, 20 de ani)

Vezi toate mărturiile aici: Mii de tineri își păstrează astăzi fecioria până la căsătorie