Am 4 telefoane
Nu ştiu cum am ajuns să am patru telefoane, dar totuşi le am. Le port după mine cam peste tot, buzunarele sunt pline ochi, chei de la casa, chei de la masina, memory stick, portofel, telefoane şi altele. E o povară, nu mai suport, m-am săturat să ţin după mine un sac de nimicuri şi să le mai port şi de grijă, să nu le pierd, să nu le scap…
La început mi se părea o povară să cari două telefoane, acum mi se pare ceva foarte normal. Din cele patru telefoane unul e numarul meu vechi pe care-l stie toată lumea, unul e de la servici, al treilea are o cartele de vodafone pe care pot suna 600 de minute pe oricine iar al patrulea are o cartela de orange care are 500 de minute de pe care pot suna pe oricine. Acum îmi dau seama că la cât plătesc eu pe trei telefoane (abonament + încărcarea a două cartele) aş ieşi mai ieftin daca aş ţine doar unul, la care aş plăti mai mult şi aş fi mult mai liniştit. Ce frumos ar fi să am în buzunar doar un telefon !
Câteodată mă mai duc să iau pâine şi las totul acasă, îmi iau doar o bancnota la mine şi în rest în buzunare n-am nimic… Ce uşurare!
Am fost la mare acum o săptămână şi mi-am închis toate telefoanele şi le-am lăsat în maşină şi am le-am deschis după mai bine de 24 de ore. Ce zi frumoasă a fost! Nu mai stăteam cu gândul, că dacă mă sună cineva, dacă nu-l aud, sau pe cine să mai sun, cu cine să mai vorbesc, nu! eram simplu, n-aveam nimic, nu purtam în cârcă grija asta.
Când aveam un telefon mă gândeam că dacă aş mai avea unul m-aş descurca mai bine cu costurile la convorbirile între reţele. E paradoxal căci cu cât ai mai multe telefoane cu atât vrei să vorbeşti mai mult şi cheltui mai mult, şi-ţi faci griji mai multe. Trebuie să recunosc, sunt sclavul telefoanelor, nu pot sta prea mult timp fără ele.
Ce făcea lumea când nu erau telefoane? Acum toţi zicem că: „trebuie să am telefonul la mine că dacă se-ntânmplă ceva”. Dar înainte nu tot se-ntâmpla ceva? Dumnezeu are grija de noi acum ca si atunci, diferenta ar fi că acum telefoanele „ne ajută” să ne facem griji mult mai multe şi să uităm de El, punându-ne nădejdea în soluţiile noastre şi în puterile noastre umane. Degeaba îi dau telefon celui mic care se duce la gradiniţă, ca să ştiu unde este şi ce face, pentru ca mai rău fac, mai tare mă stresez. Şi chiar dacă are telefon la el, îl scuteşte telefonul să cadă, să se lovească, să facă accident, să ia bătaie, să se-mbolnăvească? Nu.
Vreau să trăiesc mai simplu! Vreau să am mai puţine griji! Aş renunţa la toate telefoanele, m-aş duce în vârful muntelui şi aş sta vreo două săptămâni cu cei dragi ai mei, şi să uite toţi să mă mai sune.
Vine postul Maicii Domnului, acum trăim alte vremuri, cred că dacă am ţine post şi de vorbit la telefon ar fi foarte folositor, mi-am stricat urechile de atâta vorbit. Încercaţi să lăsaţi odată telefoanele acasă, şi rugaţi-vă lui Dumnezeu în loc să vorbiţi la telefon, să vedeţi apo rezultatul.
(Claudiu)
D
iulie 27, 2009 @ 11:14 pm
Si cand te gandesti ce viata linistita si fara stres aveau bunicii si strabunicii nostri.
Noi spunem ca o duceau greu si erau inapoiati. Eu cred ca erau de fapt mult mai fericiti decat noi.
cabira
iulie 27, 2009 @ 11:41 pm
e bine sa limitam achizitionarea bunurilor la nivel de necesitate.
tehnologia are rolul ei, atata timp cat nu i devenim robi.
iar post de vorbit la telefon poti tine in orice conditii, adica chiar si atunci cand vorbesti, daca o faci cu folos, si nu te pierzi in discutii desarte.
Adriana
iulie 28, 2009 @ 12:04 am
Draga Claudiu,
Nu te necaji, sunt si telefoanele utile cateodata. Caci eu m-am bucurat sambata asta pentru faptul ca am reusit sa scot o femeie din „ghearele” unui barbat care o hartuia, si am reusit nu pentru calitatile mele de „luptator”, caci ce sanse as fi avut in fata lui? Ci am reusit pentru simplul motiv ca am avut la mine telefonul mobil si am putut chema politia. Pana la urma el s-a speriat vazand ca sun la politie si a lasat-o balta inainte sa ajunga in mainile lor. Si femeia respectiva a ajuns in siguranta acasa.
Si eu am ajuns sa am mai multe telefoane, desi nu folosesc decat unul, dar in ziua cu pricina m-am bucurat ca aveam la mine inca unul, fara sa stiu cum de l-am luat cu mine. Zic ca m-am bucurat pentru ca telefonul pe care il foloseam avea bateria pe terminate si mi-era teama ca nu o sa reusesc sa vorbesc cu cei de la politie.
Pe vremea bunicilor, intr-o situatie similara, femeia respectiva ar fi fost batuta mar sau chiar violata, si probabil ca si eu impreuna cu ea daca m-as fi bagat sa o apar (si cu siguranta as fi facut-o)… Deci nu-i garantat ca bunicii erau neaparat mai fericiti fara telefon…
D
iulie 28, 2009 @ 5:20 am
Trebuie NEAPARAT sa ai alta parere, nu ? 🙂
Adriana
iulie 28, 2009 @ 8:08 am
Nu trebuie NEAPARAT dupa cum bine stii.
cabira
iulie 28, 2009 @ 9:08 am
Eu cred ca D a vrut sa sublinieze altceva, si anume faptul ca bunicii nostri traiau intr o simplitate caracteristica lor, care duhovniceste le era mai benefica decat ne este noua convietuirea intr un mediu social in care tehnologia avanseaza pe zi ce trece, insa nu si in beneficiul nostru (si aici am in vedere introducerea actelor biometrice).
Si ii dau dreptate, pentru ca am copilarit la tara, si chiar si acum pot face o comparatie intre ritmul alert din Bucuresti si linistea pe care mi o redau locurile natale.Eu ma bucur ca ai mei au ales sa ramana acolo, pentru ca pentru sufletele lor e mult mai bine.
Grijile materiale nu ii incarca, tocmai pentru ca au o viata simpla, fara prea mari asteptari.Traiesc din rodul muncii lor si al milei lui Dumnezeu care face ca munca lor sa nu fie in zadar.Iar in vremurile de pe urma, le va fi cu mult mai bine celor ce traiesc asa.
Uitati va si la cei care traiesc in manastiri. De ce spun toti ca se intorc linistiti de la manastire? Nu e numai ca urmare a participarii la Sf. Liturghie sau a sfaturilor pe care le iau de la marii duhovnici, ci si ca urmare a faptului ca te smeresti cand vezi ce viata simpla duc cei de acolo.
Chiar si marii duhovnici au in chilii doar un pat, iar restul camerei e plin de icoane si carti sfinte, nu au nevoie mai mult de o scandura pe care sa doarma.
Cand am fost ultima oara la Manastirea Petru-Voda, un calugar m a intrebat daca mi se pare rece vremea acolo. Iar eu i am raspuns ca nu, e numai bine asa. Iar el mi a spus: stiti, aici la noi e mai rece, suntem mai aproape de mormant.
Si da, asa este, esti aproape si de Dumnezeu, dar si de mormant, pentru ca acolo ai timp pentru cercetarea sufletului si daca ai smerenie, iti vezi pacatele ca la o ecografie.
Veti spune probabil, da, dar monahii asta au ales sa vietuiasca acolo si sa I slujeasca lui Dumnezeu. Este adevarat, insa fiecare are crucea lui, noi alegand sa traim in lume trebuie s o ducem pe a noastra.
Am divagat de la subiect, insa, asa cum spunea apostolul Pavel „toate imi sunt ingaduite, insa nu toate imi sunt de folos”. Asa ca sa luam doar cele folositoare din ce ne ofera lumea de azi.
@Adriana
Slava Domunului ca ai fost acolo s o poti ajuta pe acea femeie, insa nu telefonul v a scos din incurcatura, ci Bunul Dumnezeu care lucreaza prin oameni si a mijlocit ca tu sa fii acolo. De n ai fi fost tu, poate ar fi fost altcineva.
@Claudiu
N o lua ca pe un sfat, ci ca pe o marturisire – cand ai timp sa te rupi, pleaca la manastirile din tara, iar cele ce sunt departe de ochii lumii, iti aduc nu numai liniste sufletului, dar te scutesc si de grija telefonului, pentru ca acolo nu ai semnal :-).
adriana
iulie 28, 2009 @ 10:24 am
@Cabira,
Asa este, bunul Dumnezeu a mijlocit, insa mai erau inca trei barbati in zona, gardieni ai spitalului din apropiere, care insa nu au intervenit zicand ca nu isi pot parasi postul. Asa ca Dumnezeu a facut cum a putut ca sa o scape, caci eu la ora aceea trebuia sa fiu intr-u cu totul alta parte, insa o gramada de alte evenimente mi-au deturnat drumul pana in preajma acelui spital, si la acea ora. Si Domnul se pare ca a avut grija sa am chiar doua telefoane la mine in ziua aceea.
Si in lume se poate trai simplu, nu averea in sine este o problema, ci modul in care ne lipim inima de ea. Caci in Biblie gasim o multime de oameni bogati si totusi placuti lui Dumnezeu, pentru ca stiau sa nu isi lipeasca inima lor de bunurile acestei lumi, ci sa le ia pe toate ca de la Dumnezeu.
In rest, multumesc Claudiu ca ai sters mesajul anterior, intr-adevar nu isi avea rostul, ca m-am tot gandit apoi la el. Adevarul nu poate fi acceptat de oricine si oricand. Am inteles pana la urma acest mic adevar, si Domnul fie laudat!
adriana
iulie 28, 2009 @ 11:02 am
Claudiu…imi place ideea de a pleca cel putin, din cand in cand, fara toate aceste balasturi, dupa noi…de cateva zile. dimineata, pret de o ora, ma plimb…efectiv cu mainile in buzunare goale…doar cheia …in prima zi mi s-a parut foarte ciudat sa nu simt greutatea gentii…a doua zi m-am obisnuit…referitor la multiplele telefoane pe care le purtam dupa noi…mi-am amintit de vremurile cand nici telefon fix nu aveam acasa, eram mutati de curand in bloc…foloseam la nevoie, telefonul public de la scara vecina…mai tineti minte acele telefoane cu fise?…nu tin minte sa fi fost chiar asa o mare suferinta ca nu aveam telefon…acum insa, fara acest obiect, care se pare ca a devenit o prelungire a mainii, de multe ori parca sunt pierduta in spatiu…e vina mea…orice invat are si dezvat…eu iti voi urma exemplul in post…convorbiri limitate, tinzand spre zero…
Georgiana
iulie 28, 2009 @ 11:10 am
claudiuuu am vazut offline`ul tau,dar nu eram ieri la calculator
poate intrii azi trebuie urgent sa trimit ceva:D
Doamne ajuta!
D
iulie 28, 2009 @ 1:50 pm
@cabira – ai inteles bine
ionutz
septembrie 19, 2009 @ 5:00 pm
Eu sunt spaima telefoanelor!!Eu nu le port cu mine!Nu imi plac!:-))=))
D
septembrie 19, 2009 @ 5:11 pm
Bravo tie ! 🙂
Teodora
octombrie 7, 2014 @ 2:41 pm
Eu am un singur telefon si imi e de ajuns. De multe ori il pun pe profilul silentios ca sa nu ma deranjeze. Iar cand sunt in autobuz fie nu raspund fie resping apelul. Nu imi place sa vorbesc tare la telefon ca sa auda toata lumea ce spun.