Am întâlnit şi englezi ortodocşi….
Am întâlnit şi englezi ortodocşi…. Primavăra asta a început frumos pentru mine şi familia mea, fiindcă ne-am bucurat de câteva zile în afara ţării şi am trăit o experienţa spirituală extraordinară în Anglia, şi anume în zona North Wales. Nu ştiu de ce….dar m-am simţit ca acasă. Nu m-a trecut nici macar o secundă fiorul acela pe care îl simte turistul când vizitează locuri noi, când cunoşti oameni noi. Anglia e o ţară unde oamenilor le pasă de oameni, îi tratează pe semeni în mod egal, chiar dacă aceştia de cele mai multe ori sunt străini, români ca noi, ori chinezi, indieni, pakistanezi, turci şi mai ales negri.
Nu mi-ai imaginat vreodată că am să văd o Biserică reformată transformată în Biserică ortodoxă; invers, cu siguranţă da. Şi că acolo, la 3000 de km de oraşul în care locuiesc, voi avea o duminică obişnuită, ca la mine acasă. Biserica unde am mers noi (St. Barbara Church) ne-a impresionat prin faptul că, deşi dinafară arăta cu totul atlfel decât bisericile pe care le avem în România, înăuntru te simţeai ca acasă. Mi-a plăcut foarte mult că aveau pliante cu pericopa evanghelică care urma să se citească în duminica respectivă, tipărite în limba engleză şi greacă, iar Crezul şi Tatăl nostru se rosteau în limba engleză, rusă şi română, în funcţie de naţionalităţile credincioşilor ce se aflau în Biserică.
La strană cântau doxologia cu aceeaşi linie melodică, trei femei – două englezoice şi o româncă stabilită de ceva timp în zonă. Preotul, părintele Pancratie, a ieşit cu Sfânta Evanglelie şi a aşezat-o să se închine fiecare, iar după ce făceai metaniile, îţi dădea o floricică, semn de bun-venit. Liturghia a fost splendidă, ca de obicei, iar predica a fost despre Sfânta Cruce – însemn al iubirii. După slujbă, preotul şi credincioşii se întâlnesc la un ceai, să se cunoască mai bine ca membrii ai comunităţii şi cei noi îşi lasă adresele pentru a fi contactaţi.
Din câte am aflat, în bisericile unde se adună ortodocşi, ca religie în minoritate, se realizează doar duminica Sfânta Liturghie şi o dată pe săptămână Sfântul Maslu, iar credincioşii sunt anunţaţi prin poştă cu privire la data şi oră la care se va oficia slujba. Dincolo de asta, am cunoscut români care ţin întreg postul mare, într-o ţară în care nu prea se găteşte, toată lumea mănâncă sandwich-uri şi alt gen de produse fast-food, iar produse româneşti găseşti doar în Londra. Am fost foarte plăcut impresionată să văd tineri, moldoveni de-ai noştri, din Suceava, care lucrează în Londra sau în împrejurimi, că sâmbătă seara nu se pregătesc să plece în cluburi sau cine ştie pe unde, ci veneau de la biserică. Au fost să se spovedească. Pândesc duminicile când se ţine slujba doar în limba română (o dată pe lună), când vine preotul român să spovedească (poate fiindcă le e mai greu să-şi spună pacatele în limba engleză).
Românii vorbesc despre Dumezeu, despre mântuire, şi îşi leagă viaţa de asta, chiar şi la mii de kilometri de ţara lor ortodoxă. Nu uită Cine le le portă de grijă mai ales acolo, unde nu e deloc uşor, fiindcă nimeni nu pleacă din ţara lui că s-a săturat de bine şi de belşug. Au nevoie de rugăciune, de legătura cu Creatorul, nu-şi uita credinţa, nu-şi pierd nădejdea. Mă uitam la ei şi mi-am zis în sine: uite că se poate! Dacă vrei, se poate. Pentru că Dumnezeu e peste tot, ne cunoşte tuturor sufletele, bucuriile şi necazurile, şi ne poartă de grijă, ca un Tată, oriunde am fi. Să le urmăm exemplul acestor tineri. Şi aici, în ţară noastră, plină de Biserici Ortodoxe, să nu uităm de Dumnezeu, să nu uităm că suntem în Postul Paştelui, să nu uităm de sufletele noastre. Aşa să ne ajute Dumnezeu!
(Gabriela Tudor)
ionutz
martie 19, 2010 @ 1:31 pm
Emotionant….tare tare…pana la lacrimi!
cin
martie 19, 2010 @ 2:25 pm
ce ma bucur cand aud asemena marturii :-)Slava Domnului!
Lucia
martie 22, 2010 @ 10:29 pm
Deşi sunt de acord că omul sfinţeşte locul (şi articolul dovedeşte asta!), totuşi, chiar dacă Părintele din Anglia ne-ar stimula cu pliante (cu rugăciuni şi Evanghelia zilei), flori (după sărutarea Evangheliei) şi ceai (după Sfânta Liturghie) (de reţinut aceste exemple de bună practică !), tot în ţară m-aş întoarce, mai ales după ce, departe de Biserica de ACASĂ, voi simţi cât de mult îmi lipseşte… Oricum, mă bucur că Ortodoxia e trăită şi-n Anglia!
dana
martie 25, 2010 @ 6:42 pm
Atat de mult m-am bucurat cat am vazut acest articol. Nu pot sa spun decat atat: am calatorit mai mult de 3000 de km ptr a gasi credinta adevarata. Eu sunt ptr moment in Londra, o sa ma intorc in curand in tara, dar atat de mult o sa imi lipseasca Sfanta Liturghie din Londra. Am avut numai recent ocazia sa merg la o biserica ortodoxa unde se slujeste in limba engleza si a fost mirific. De obicei merg la biserica romaneasca, e absolut minutata,fiecare isi are locul lui in biserica, simti ca face parte din St. Liturghie, nu doar ca privesti la ceva ci chiar esti parte din acel ceva, in fiecare duminica se sta in jur de 40-50 de minute la impartasit, iar preotii stau si pana la 1 noaptea in biserica sa ne spovedeasca ptr ca suntem multi, dar nici nu ne pot spovedii superficial.
La inceputul articolului insa mentionai despre egalitatea din Anglia, eu am trait-o in mod negativ in sensul ca mi s-a spus de multe ori ca nu pot sa imi exprim valorile crestine ptr ca ii jignesc pe ceilalti. La un moment dat am aflat ca nu ar trebui sa porti cruciulita la gat atunci cand esti la serviciu ptr ca asta ar ofensa alte religii. In fine, poate nu e o situatie generala, ci numai o exceptie.
Bogdan Munteanu
ianuarie 6, 2012 @ 12:11 pm
Şi pentru mine este bucurie ori de câte ori văd că unii români au avut parte de a cunoaşte credinţa ortodoxă pe meleaguri britanice, care oferă un contrast frapant faţă de restul societăţii desacralizate din această ţară.
Cu voia administratorilor siteului, ofer aici legături către câteva din descoperirile mele în privinţa Ortodoxiei în UK:
– Ortodoxia în Brighton, East Sussex (cam la 50-60 minute, la S de Londra)
http://munteanuk.blogspot.com/2008/01/ortodoxia-n-brighton.html
– Manastirea Sf Ioan Botezătorul din Essex (la vreo 90-100 min, NE de Londra)
http://munteanuk.blogspot.com/2008/02/crossroads-of-orthodox-world-1-o.html
http://munteanuk.blogspot.com/2008/04/crossroads-of-orthodox-world-2-o.html
– Minunata convertire la credinta dreptslăvitoare a unui ateu englez
http://munteanuk.blogspot.com/2008/01/atheist-reborn-in-orthodox-church-1.html
http://munteanuk.blogspot.com/2008/02/atheist-reborn-in-orthodox-church-5-un_11.html
– Legătura Sf. Andrei cu Scoţia, al cărei ‘Patron Saint’ este considerat
http://munteanuk.blogspot.com/2008/11/ortodoxia-n-scoia-5-orthodoxy-in.html
– O superbă Duminică a Ortodoxiei (2009) în Edinburgh, capitala Scoţiei
http://munteanuk.blogspot.com/2009/03/ortodoxia-in-scotia-6-orthodoxy-in.html
– Legătura dintre Monstrul din Loch Ness şi… Ortodoxie
http://munteanuk.blogspot.com/2009/11/ortodoxia-in-scotia-7-orthodoxy-in.html
– O sinteză de linkuri pe tema ‘Unde găsesc o biserică ortodoxă în UK?’
http://munteanuk.blogspot.com/2010/03/unde-gasesc-o-biserica-ortodoxa-in-uk.html
– Alte câteva articole pe ‘teme ortodoxe’ (unele în engleză) de găsit la Cuprins:
http://munteanuk.blogspot.com/2008/03/en-contents-ro-cuprins.html
Bogdan Munteanu
ianuarie 6, 2012 @ 12:23 pm
@ Lucia » 23-03-2010 00:29
Frumos exemplul de ‘bună practică’ la care te referi – şi în Anglia, şi în Scoţia, am văzut că după Sf. Liturghie urma o mică agapă, fie redusă doar la ceai şi cafea, fie extinsă chiar la mâncare propriu-zisă:
http://munteanuk.blogspot.com/2008/04/ortodoxia-n-east-sussex-5-orthodoxy-in.html
Este un ‘bun exemplu’, dar posibil a fi urmat doar în parohiile mici – cum sunt, de regulă, cele româneşti de peste hotare (excepţie Londra sau cele din Italia şi Spania).
Sincer, nu prea văd cum ar putea să se preia obiceiul la parohii mai mari din România şi mă tem că ar ieşi haos. Dincolo de ceea ce se vede, credincioşii ‘fac de serviciu’ şi la cumpărat cele ce se oferă, şi la servit şi strâns după. Or, treaba aceasta presupune o foarte bună organizare…
***
@ dana » 25-03-2010 20:42
Câte ceva despre minunata biserică românească din inima Londrei am scris şi eu
http://munteanuk.blogspot.com/2009/04/biserica-cu-doua-altare-din-inima.html
Într-adevăr, se întâmplă ca Marea Britanie să fie un nefericit ‘vârf de lance’ al unei ofensive împotriva simbolurilor creştine.
Totul se face în numele multiculturalismului, al respectării diferenţelor, al apărării sensibilităţilor minoritarilor blah-blah-blah, dar – ca întotdeauna! – vrăjmaşul mântuirii omului stă în spatele acestor aşa-zise bune intenţii politic corecte:
http://munteanuk.blogspot.com/2010/10/gods-place-in-humanist-society-11-locul.html
http://munteanuk.blogspot.com/2010/08/gods-place-in-humanist-society-10-locul.html