„Am iubit pătimirea” – jurnalul Sfântului Arhiepiscop și Doctor Luca (recomandare de carte)

Astăzi am terminat de citit o carte care a lăsat urme adânci în mine, o carte venită la timp, aproape de împlinirea vârstei de treizeci de ani.

Viața Sfântului Arhiepiscop Luca al Crimeei (1877 – 1961) este un manual pentru tinerii care nu s-au decis încă încotro s-o ia, ce să facă, ce meserie să aleagă, ce repere să aibă în viață…

„Am iubit pătimirea” este un manual de demnitate creștină și de slujire a aproapelui dusă la extrem, până la epuizare. Arhiepiscopul Luca, a fost unul dintre cei mai străluciți chirurgi și profesori de medicină ai secolului XX, renumit în întreaga Rusie.

Inițial iubitor al picturii, s-a încris la Academia de Arte din Petersburg, dar în timpul examenelor de admitere a apărut în inima sa îndoială ca alege drumul potrivit:

„Este oare bun drumul pe care vreau să mi-l aleg în viață? Șovăielile, care n-au ținut multă vreme, s-au încheiat cu hotărârea că nu am dreptul să mă ocup cu ceea ce îmi place mie, ci cu ceea ce este de folos pentru oamenii care suferă. Din Academie i-am trimis mamei o telegramă în care îmi arătam dorința de a intra la facultatea de medicină.” (Sfântul Luca al Crimeei).

Sfântul Luca se căsătorește și va avea până la sfârșitul vieții patru copii. Odată terminată facultatea de medicină începe să studieze din ce în ce mai mult, având râvna de a cerceta și emite noi teorii și metode în chirurgie. Ajunge rapid medic, operând zilnic foarte mulți pacienți. Faima lui se întinde rapid în întreaga Rusie. Își dă doctoratul în medicină cu o teză care uimește comisia, învățată să aibă în față lucrări realizate doar cu scopul de a obține funcții înalte și nicidecum o muncă cinstită, inovatoare, care să ajute pacienții.

Avea sute de pacienți pe lună, listele de așteptare erau foarte lungi, toți vrând să ajungă a fi operați de medicul Voino-Iasenețki (viitorul Arhiepiscop Luca), un chirurg care opera cu o precizie extraordinară. Sfântul Luca opera numai cu icoana Maicii Domnului pe perete, refuzând să intre în sala de operații atunci când icoana a fost confiscată de sistemul politic ateu.

Soția lui moare, iar copii îi lasă în grija unei asistente foarte devotate, care se mută în casa lui. Cei doi au dormit mereu în dormitoare separate și niciodată n-a fost nimic între ei. Sfântul Luca stătea de dimineața până seara în spital, iar în restul timpului lucra noaptea la tratatul de chirurgie septică.

Medicul Voino-Iasenețki surprins de ceilalți ca fiind sclipitor în discuțiile teologice este hirotonit preot și la doar doi ani este hirotonit întru arhiereu.

De aici începe o viață atât de grea și chinuitoare încât ai impresia că peripețiile lui nu se mai termină.

Arestat și exilat de trei ori în Siberia, Sfântul Luca este mutat ca o marionetă dintr-un oraș în altul al Rusiei, din sătuc în sătuc. Oriunde ajungea era respectat și începea să-i ajute pe bolnavi. A operat la viața lui mii de persoane, primind spre sfârșitul vieții premiul Stalin pentru merite deosebite aduse țării.

„Deși a revoluționat chirurgia legată de rinichi, stomac, splină, fiere, inimă și cap, cele mai reușite operații erau cele de ochi; foarte mulți orbi și-au recăpătat vederea.” (Mirela Șova – Când știința, filosofia și religia se armonizează într-o persoană: Sfântul Arhiepiscop Luca al Crimeei)

A fost prigonit… mult prea prigonit și hăituit de sistemul comunist, dar întotdeauna își păstra calmul și încrederea în Dumnezeu. Era senin și împăcat, deși pe cei dragi nu i-a văzut zeci de ani la rând, reușea să-și ducă viața în așa cum rânduia Dumnezeu…

Sfântul Luca – marele chirurg și arhiepiscop al Rusiei ajunge subiect în presa internațioală, i se fac portrete și chiar bust sculptat încă din timpul vieții… așa de mare era numele lui.

Opera fără bani și trata fiecare pacient nu ca pe un caz ci ca persoană unică având chipul lui Dumnezeu. Se tânguia mult când murea cineva pe masa de operații. Pe cei bolnavi grav le explica sincer starea lor pentru a ști că trebuie să se pregătească să intre în viața de apoi.

„Am iubit pătimirea” este un jurnal duhovnicesc, o autobiografie cum rar ați întâlnit, al unui om a cărui grijă a fost mereu: să-i slujească lui Hristos și aproapelui, fără a face niciodată vreun compromis în fața regimului ateu. A purtat mereu haina arhieriei, nelepădând-o deși a primit multe presiuni în acest sens.

Ce om a fost Sfântul Luca? Citiți-i viață și vă veți minuna! Un om care a murit doar acum 52 de ani, un sfânt canonizat de Biserica Rusă în anul 1996, având ca dată de prăznuire ziua de 11 iunie.

Un om pe cât de prigonit pe atât de respectat într-un regim ateu care prigonea Biserica violent.

Ce m-a învățat Sfântul Luca?

Să muncesc mult… să muncesc foarte mult. Să slujesc aproapelui continuu, până la epuizare, zi și noapte. Să nu fug niciodată după bani ci mereu să îndeplinesc poruncile lui Dumnezeu. Să-mi folosesc talanții pe care i-am primit de la Dumnezeu doar în scopuri bune. Să nu fac niciodată vreun compromis de la Adevăr, ci mereu să mărturisesc realitatea așa cum e, fără minciuni, fără interese meschine, fără egoism. Să fiu sincer și curat. Să nu judec aproapele. Să nu cârtesc în necazuri. Să-mi las viața în mâinile lui Dumnezeu indiferent de circumstanțe. Să consider laudele celorlalți ca un nimic, și doar slava lui Dumnezeu s-o căutăm.

Sfântul Luca m-a învățat prin viața lui că omul niciodată nu este singur, ci mereu e cu Dumnezeu, chiar dacă toți cei dragi nu-ți sunt aproape.

Sfântul Luca m-a învățat să mă aștept la necazuri, și să încerc să le duc cu demnitate.

Ce sfânt Doamne! Ce sfânt!

Ne plângem prea mult de lipsurile materiale, pe când el n-a avut niciodată mai nimc al lui, decât talantul chirurgiei și harul arhieriei. A flămânzit adesea, a dormit pe străzi, pe holuri, prin cămăruțe înguste, în beciuri mizerabile, a suferit multe boli și neputințe dar a mers înainte curajos.

Vă recomand să citiți viața unui sfânt contemporan, un sfânt care a trăit în aceleași vremuri ca bunicii noștri.

“Mă veți întreba: Părinte, e ușor să fii prigonit? E ușor să treci prin ușa strâmtă și pe calea spinoasă? Mă veți întreba cu nedumerire. În inima voastră poate sălășluiește îndoiala, dacă crucea lui Hristos este ușoară. Dar eu vă voi răspunde: Da, da, este ușoară. De ce e ușor să-L urmezi pe acest drum spinos? Pentru că nu vei înainta singur. Te va însoți Însuși Hristos. Întrucât mila Lui infinită te va întări când te vei îndoi sub greutatea crucii. Pentru că El Însuși te va sprijini, te va ajuta să-ți ridici crucea.” (Sfântul Luca al Crimeii)

Sfinte Luca, roagă-te și pentru noi păcătoșii!

(Claudiu Balan)