Iulia T.: „Tata îmi citea din Biblie, mama mă lua cu ea la Biserică, bunicul îmi zicea povestioare, n-am dus lipsă de educaţie creştină”

De ce crezi în Dumnezeu?

Este o întrebare foarte bună. Cineva mi-a spus cândva că, dacă vrei să le vorbeşti oamenilor despre Dumnezeu, spune-le ce ţi-a făcut El ţie. Iar Dumnezeu a lucrat în viaţa mea în feluri deosebite şi greu de înţeles pentru mine la momentele respective aşa că o să vă povestesc puţin despre asta.

Mă numesc Iulia, am 20 de ani, sunt din Galaţi, dar acum locuiesc în Braşov, sunt stundentă în anul II la Psihopedagogie Specială. A fost prima oară când am plecat de acasă, departe de familie, dar îi mulţumesc lui Dumnezeu că familia Sa e destul de mare şi cuprinde toţi copiii Lui, pentru că mi-am găsit alinarea în tinerii Oastei Domnului din Braşov.

Am fost crescută într-o familie care a respectat principiile creştine, valori ce le-au primit şi ai mei de la părinţii lor, mi se vorbea despre Dumnezeu, tata îmi citea din Biblie, mama mă lua cu ea la Biserică, bunicul îmi zicea povestioare, deci n-am dus lipsă de educaţie creştină. În acelaşi timp, parcă niciodată nu mi-am dat seama ce dar preţios am primit, acela de a-L cunoaşte pe Dumnezeu de mic copil. N-am pus preţ pe asta.

Acum câţiva ani, fratele meu a început să organizeze tabere de tineret, care au devenit uşor o oportunitate deosebită pentru tineri să aprofundeze cuvântul lui Dumnezeu. Eram prea mică totuşi ca să se facă diferenţa în inima mea, aveam 12-13 ani, eram, de obicei, cea mai mica din tabără, deci nu ţineam minte prea multe. Mă impresiona tot ce se discuta, însă nu rămânea nimic, dar Domnul a lucrat. S-a sădit sămânţa şi cu ajutorul potrivit, a rodit.

În vara anului 2009, tot într-o tabără, Domnul m-a cercetat într-un mod diferit, pentru că am simţit că a venit momentul ca eu să aduc schimbarea în viaţa mea. Nu aveam păcate mari, aveam mustrări de conştiinţă dacă făceam vreo boacănă, dar… nu făceam destul pentru Dumnezeu. Viaţa mea nu era doar despre El. A fost pentru prima oară când m-am rugat cu lacrimi fierbinţi, când mi-am cerut iertare pentru tot, a fost pentru prima când am simţit în inima mea o pace deplină. Dumnezeu îmi iertase toate fărădelegile. A urmat o perioadă pe care am trăit-o intens. Sufletul meu nu mai era căldicel, era fierbinte! Le povesteam prietenilor mei despre vara mea si despre întâlnirea mea cu Domnul, eram dependentă de Dumnezeu, faceam totul cu El, mă rugam, Îi ceream să faca voia Sa în viaţa mea, dar… încet-încet s-a mai stins din focul meu.

În tot timpul acesta Dumnezeu mi-a oferit nenumărate ocazii să văd că… oricât mă chinuiam eu să iau decizii cât mai bune, oricât aş vrea să pun lucrurile din viaţa mea într-o anumită ordine, tot Dumnezeu intervine decisiv şi lucrurile se întâmplă cum hotărăşte El. Nu o singură data mi s-a întâmplat să nu ştiu ce să fac, încotro s-o apuc, iar El m-a îndrumat în direcţia cea mai potrivită mie. Când m-am înscris la facultate, când am dat examenul pentru permisul de conducere, când am aflat că nu am loc în cămin la Braşov, El avea ce era mai bun pentru mine deja pus deoparte. Lumea îi spune soartă, destin, hazard. Eu îi spun voia lui Dumnezeu. În fiecare din aceste situații și multe altele, dacă m-am preocupat cum să fac eu să-mi iasă, n-a ieșit sau… a ieșit pe dos. Din momentul în care m-am dat la o parte, L-am lăsat pe El să lucreze și am spus: ˝Doamne, eu mă încred în Mâna Ta, Tu știi ce e mai bine pentru mine, facă-se numai Voia Ta!˝, totul s-a aranjat exact așa cum trebuia. Eu n-aș fi avut nicio șansă vreodată să îmi plănuiesc viața așa de bine, iar asta a fost Voia Lui minunată!

Cum să nu cred în Dumnezeu când El îmi face atâtea daruri și se implică în viața mea în moduri așa de minunate? Și nu, nu este o condiționare, nici o datorie, ci o convingere. Este o dovadă în plus că Dumnezeu ne privește și are grijă de fiecare dintre noi. El nu îi uită pe copiii Săi.

Vara lui 2014 a mai pus o amprentă asupra vieții mele, s-a întâmplat încă o dată să îl simt pe Domnul aproape. Eram în tabăra de copii a Oastei Domnului de la Sibiu și miercuri dimineață am mers cu toți copilașii la biserică, la Sfânta Liturghie. Cu o seară înainte ni s-a spus că părintele la care mergem este văzător cu duhul. N-am mai întâlnit astfel de oameni, eram sceptică, deci n-am dat importanță acestui detaliu. În momentul în care am intrat în mica bisericuță de lemn am simțit o pace caldă. Niciodată nu m-a cercetat Dumnezeu în felul acesta în timpul unei Sfinte Liturghii. Am simțit că s-a așezat lângă mine și m-a mângâiat ca un Tată bun, mi-a șters lacrimile și mi-a spus șoptit că se va ocupa El de toate problemele mele. Părintele avea pe chipul său o bucurie aparte, era luminos. A răsărit în mine o dorință uriașă să mă împărtășesc. Îmi tot spuneam că am nevoie de asta, dar nu vedeam cum aș putea să o fac fără să mă fi spovedit întâi.

Era mijlocul slujbei, nu aș fi avut cum să fac asta. Mi-am spus că… poate până se termină tabăra ajung într-o zi la părintele și îi voi cere să mă spovedească și să mă împărtășească. Am ieșit la un moment dat afară să strunesc copiii care făceau gălăgie și am rămas lângă ușa bisericii, chiar în afara ei, ultima. Părintele a venit cu cădelnița prin biserică și nu mă așteptam să iasă până afară. L-am văzut că vine spre mine cu privirea fixată și am plecat capul. A venit lânga mine și m-a întrebat: ¨Vrei să te împărtășești?¨. Preț de câteva clipe n-am fost în stare să spun nimic, eram copleșită. De ce n-a întrebat pe oricine altcineva din biserică așa ceva? A fost nevoie să mă mai întrebe de doua ori. N-am fost în stare să spun nimic. Mi-a mai pus doua întrebări, cheie de altfel, ce m-au uimit și mai mult pentru că erau exact despre ce aveam eu nevoie să mărturisesc. Mi-a pus patrahirul, mi-a dat binecuvântarea și mi-a zis sa vin liniștită să mă împărtășesc. Am rămas acolo mică și neînsemnată, plângând ca un copil, uimită de felul în care lucrează Dumnezeu!

N-am făcut în viața mea mare lucru pentru Dumnezeu, dar El a făcut pentru mine cu siguranță! Domnul Dumnezeu să ne ajute pe fiecare în parte să-L (re)descoperim și să credem în El și în ce poate să facă pentru noi.

Amin.

Iulia Tănase, 20 de ani, din Galați