Am trecut…

12

Poezia de mai jos am auzit-o prima dată rostită de Pr. Teofil Pârâian apoi am găsit-o şi într-una din cărţile sfinţiei sale ,,Cum putem să devenim mai buni” o carte care m-a invăţat foarte multe lucuri, dar cel mai important, cum să pun în practică ceea ce ştiam pentru a mă bucura mai mult din bunătatea cea nemasurată a lui Dumnezeu.  Poezia este scrisă de Traian Dorz şi se numeşte ,, Am trecut”.

Am trecut

Am trecut de cel din urmă vârf ce ne desparte Şi de-abia te văd în vale, ţară de departe, Unde-am stat şi-am plâns atâta, ţară de departe. Am avut în tine doruri de-mplinire, Suferinţe fără număr, plâns şi fericire, Poate-atât cât nimeni altul plâns şi fericire. Am avut duşmani în tine răul să-mi dorească, Dar au fost şi-atâtea inimi dragi să mă iubească, Scumpe şi duioase inimi dragi, să mă iubească. O! Pământul pe care am trăit o viaţă, Azi te las, rămâi în urmă tot mai mic prin ceaţă, Mai în urmă, mai departe, tot mai mic prin ceaţă. Azi mă duc în ţara scumpă, sus, mai sus de stele, Unde-I Mirele şi-alesul dorurilor mele, După care-au plâns o viaţă dorurile mele. Faţa ta îndurerată nu voi mai privi-o Ură, suferinţă, lacrimi, plânsule, adio De-azi suntem pe veşnicie despărţiţi. Adio!

Această poezie a rostit-o Pr. Teofil Pârâian la înmormântarea unui preot din obştea mănastirii la care este şi stareţ, Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. Acum ce învăţătura ar trebui să tragem noi din această poezie?  Un singur lucru şi anume să cugetăm la moarte. Aşa cum spune şi Pr. Cleopa Ilie ,,cea mai mare înţelepciune este să cugetăm la moarte!” Dar cum putem cugeta la moarte? Să încercăm să împlinim voia lui Dumnezeu, să fim pegătiţi tot timpul pentru a întâmpina trecerea în cealaltă lume a veşniciei, iar acest lucru îl putem realiza prin mai multă rugăciune, post, milostenie, fapte bune, iar acum că se apropie Postul cel Mare avem încă un prilej de a cugeta mai mult la moarte. Chiar dacă suntem tineri sau învârstă, femei sau bărbaţi, copii sau adolescenţi, toţi să ne petrecem fiecare zi în rugăciune, toate să fie plăcute lui Dumnezeu. Iar la sfârşitul vieţii să putem spune ca şi autorul acestei poezii:

,,Azi mă duc în ţara scumpă, sus, mai sus de stele,

Unde-i Mirele şi-alesul dorurilor mele,

După care-au plâns o viaţă dorurile mele.”

Să ne petrecem viaţa noastră în învăţătura şi păzirea poruncilor Lui, fiecare clipă să fie o rugăciune, să spunem cum a spus şi Pr. Dumitru Stăniloae ultimele sale cuvinte: ,,Doamne, hai sa mai vorbim puţin!”.

(Cătălin)

(Visited 31 times, 2 visits today)