Am vrut să fiu „vedetă” dar mi-a trecut
Este imposibil să nu fii influenţat de ceea ce vezi la televizor, pe stradă, în reviste, în ziare, totul ne influenţează. Tinerii vor să ajungă vedete, cântăreţi, să aibă o formaţie, să fie prezentatori de televiziune, jucători de fotbal, manageri, impresari, patroni, iar tinerele vor să fie foto-model, prezentatoare de ştiri, actriţe, să aibe succes pe scenă, să fie femei de afaceri sau cine ştie ce altceva.
Asta vedem peste tot, asta ne dorim, asta ne oferă societatea, in concluzie la asta tânjim. Îi vedem pe cei bogaţi cum îşi afişează luxul prin maşini, haine, bijuterii, visând să fim şi noi ca ei într-o bună zi. Îi vedem că sunt admiraţi şi căutaţi, vrem şi noi să avem faima şi aliura lor.
Dar mai rar am auzit pe cineva că vrea să fie doctor, inginer, profesor; mai rar îi auzi pe tineri că le-ar place să cânte la pian sau la chitară, să scrie poezii sau romane, că le-ar place grădinăritul sau agricultura… că ar vrea să trăiască într-un vârf de munte în linişte, sau să ajungă monahi sau pustnici.
Şi eu mi-am dorit să fiu în multe feluri de când eram mic, dar mereu mă împiedecam de mine, mereu vedeam că n-am nimic deosebit, că n-am vreun talent anume, că nu ies în evidenţă cu ceva aparte ci sunt doar eu Claudiu. Cum puteam fi eu fericit când vedeam că fericirea e caracterizată de succes, frumuseţe, faimă, bogăţii sau originalitate ?
Oare pot şi ce simpli să fie fericiţi ? Oare pot şi cei săraci să trăiască o viaţă extraordinară ?
Când am început să citesc vieţile sfinţilor mucenici am simţit ceva: vroiam să fiu ca ei. Când citeam cum de drag alegeau să moară pentru Hristos şi preferau chinurile ştiind că în scurt timp ajung în rai alături de Dumnezeu, mă însufleţeam aşa tare şi aveam aşa o râvnă încât îmi doream să sufăr şi eu chinuri ca ei, să fiu şi eu bătut pentru Hristos, să mor şi eu acum de dragul lui Dumnezeu…
Când citeam vieţile sfinţilor ce trăiau în pustie, a sfinţilor din pateric, şi vedeam cum se roagă ore-n şir, cum citesc neîncetat din Sfânta Scriptură, cum mănâncă odată la trei zile, sau cum fac mii de mătănii, îmi venea aşa un dor să mă rog pentru toată lumea, un dor să stau cu Dumnezeu, să mă nevoiesc, să nu mai mănânc nimic, să tac din gură şi să citesc cu bucurie din Psaltire…! Era aşa frumos.
Sau când citeam din vieţile sfinţilor ce au murit în închisori şi vedeam cum au suferit aşa de mult, cum se rugau în ascuns, cum mâncau numai mâncăruri rele, cum sufereau bătăi şi batjocuri de la ceilalţi iar ei doar se rugau, doar asta era bucuria lor: Doamne Iisuse milueşte-mă pe mine păcătosul! atunci îmi puneam în gând să trăiesc mai simplu, să nu mai caut atâtea plăceri, să mă rog mai mult, să mai sufăr şi eu frigul, foamea, setea şi să mă apropii de Dumnezeu zicând mereu: Doamne Iisuse….!
Dumnezeu mi-a arătat că omul e chemat să simtă şi să trăiscă o viaţă la un alt nivel, o viaţă împreună cu El, o viaţă mult peste stricăciunea şi limitarea vieţii pământeşti. Omul e chemat să trăiască viaţa lui Dumnezeu, e chemat să fie dumnezeu prin participare nu prin fiinţă. Câte are să ne arate Dumnezeu ! câte a pregătit El pentru noi ! iar noi tot de mocirla păcatului ne bucurăm.
Omul e chemat să stea în sânul Sfintei Treimi împreună cu Tatăl cu Fiul şi cu Duhul Sfânt. Ce companie !!!
Ce-i dai minţii să macine aceea îşi doreşte ! Îi dai televizor, atunci vrea să fie vedetă, îi dai malluri vrea haine şi distracţii, îi dai să guste din vieţile sfinţilor atunci vrea să fie sfânt, îi dai să citească despre Dumnezeu atunci vrea să fie împreună cu Dumnezeu.
Îi dai veşnicie vrea veşnicie….
(Claudiu)
Georgiana
februarie 18, 2009 @ 11:16 pm
Minunat articolul! Cu ce fior in suflet am citit fraza de incheiere! Superb!
Claudiu
februarie 18, 2009 @ 11:33 pm
Ma bucur ca ti-a placut, Georgiana. Doamne ajuta !
zuma
februarie 19, 2009 @ 1:45 pm
Nu prea am inteles nimic..
zuma
februarie 19, 2009 @ 1:53 pm
Coool.. 🙂
Claudiu
februarie 19, 2009 @ 1:55 pm
dar ti-a placut ?
Victor-Andrei
februarie 24, 2009 @ 10:51 am
Foarte frumos articolul!
Alex 17
aprilie 9, 2009 @ 3:54 pm
Dap. Fiecare tanar are vise.
Muzica nu e doar bogatie, faima si repect. Muzica e mai mult decat asta! Cand creezi o melodie, nu o faci pentru bani, smti ceea ce faci, si o creezi pentru ceilalti. Dar majoritatea tinerile nu stiu ce e muzica cu adevarat si se duc doar pentru faima, respect…:-) Si eu in timpul liber mai compun cate o melodie si mai cant pe la chitara:-) Imi palce… muzica si Dumnezeu sunt cei mai buni prieteni ai mei, care nu m-au tradat nciodata. Sa zic ca de muzica, cand era pustiu, a fost doar la o distanta de un play.
La vise e greu sa renunti. Dar cu timpul dispare… dar daca ai ambitie, faci ca orice visa sa devina realitate. Treaba e ca daca ai talent iti si place. Si cand faci o melodie ii faci fericiti pe cailalti:-) Nu v-ati bcuurat niciodata cand ati ascultat o melodie noua? Ceva ce sa va ajute sa treceti mai usor peste sitatiile mai rele….
Ne dorim sa fim aia si aia, viata de sfant… dar suntem influentati de mici si ne fura de la aceasta dorinta chestiile de mai sus.
Pana la urma tragem sa ajungem ce vrem… si putini reusesc sa faca ceva extraordinar. Fiecare isi doreste ce e mai bun in viata, avem una singura, si se grabesc sa creasca, sa poata face cat mai multe posibil, uitandu-l pe Dumnezeu. Dar multi tin cont si de o mica rugaciune. Dar pana la urma fiecare e cu treaba lui. Putem ajunge orice, dar sa vrem, si sa nu fim speriati de viata, sa nu mai gandim atat de mult ca se intampla aia si aia. Sa ne gandim numai la succes.
De ce sa profitam de viata? Caci nu stim ce e asa de frumos dincolo, nu stim cat e de bine, nici nu putem intelege si asa omul intelege ca o data ajuns acolo se plictiseste, ca se odihneste, dar nu ii va veni sa faca ceva, sa continua sa traiasca ca un pamantean. Se odihneste el dupa ce si-a trait viata, si nu ii va placea sa doar sa priveasca de toate si sa stea pentru eternitate asa, si pana la urma sa afle toate secretele lumii, si raspunsurile… sa ajunga sa-i descopere Domnul tot. Pai care ar mai fi farmecul ca existi? Daca ai sti totul. E… asta daca ajunge in rai, dar eu cred ca nu iti va mai trebui nimic, adica ce tine de pamantesc, caci vor muri cateva sentimente. E ca si cum faci bati drumul catre ceva absolut. Mergi si o data ce ai ajuns la absolut, te buruci o vreme de succes, dar apoi ce rost mai are. De aia omul vrea sa se bucure cumva si de viata asta sa proifte de tot caci acolo nu va mai avea vr-un rost sa le faca, vrea sa se stie trecut prin experientele vietii. Sa stie ca a facut aia si aia sa poata sa moara linistit, ca sa traiasca linistit pe luema cealalta. Dar Dumnezeu are putere sa aduca fericirea si palceea infinita.
App…. dupa ce trece Sfarsitul lumii, sa zicem ca trec foarte multe mii de anii. Sti tot, si nu vei ajunge sa te plictisesti de tot ce este? Caci ai facut tot, sti tot… nu mai e nimica de facut. Si te saturi sa faci aceleasi lucruri in fiecare zi. Sunt totusi curios sa stiu asta:-)
Si mai sus, cine intelege, intelege…
Fain articolul tau;-)
Ciprian
august 5, 2020 @ 1:24 pm
Nu stiu cui apartinea citatul, dar rezuma perfect: „Nu toti eroii au purtat pelerine; al meu a purtat o coroana de spini”