Am vrut să fiu „vedetă” dar mi-a trecut

8

img_6782Este imposibil să nu fii influenţat de ceea ce vezi la televizor, pe stradă, în reviste, în ziare, totul ne influenţează. Tinerii vor să ajungă vedete, cântăreţi, să aibă o formaţie, să fie prezentatori de televiziune, jucători de fotbal, manageri, impresari, patroni,  iar tinerele vor să fie foto-model, prezentatoare de ştiri, actriţe, să aibe succes pe scenă, să fie femei de afaceri sau cine ştie ce altceva.

Asta vedem peste tot, asta ne dorim, asta ne oferă societatea, in concluzie la asta tânjim. Îi vedem pe cei bogaţi cum îşi afişează luxul prin maşini, haine, bijuterii, visând să fim şi noi ca ei într-o bună zi. Îi vedem că sunt admiraţi şi căutaţi, vrem şi noi să avem faima şi aliura lor.

Dar mai rar am auzit pe cineva că vrea să fie doctor, inginer, profesor; mai rar îi auzi pe tineri că le-ar place să cânte la pian sau la chitară,  să scrie poezii sau romane, că le-ar place grădinăritul sau agricultura… că ar vrea să trăiască într-un vârf de munte în linişte, sau să ajungă monahi sau pustnici.

Şi eu mi-am dorit să fiu în multe feluri de când eram mic, dar mereu mă împiedecam de mine, mereu vedeam că n-am nimic deosebit, că n-am vreun talent anume, că nu ies în evidenţă cu ceva aparte ci sunt doar eu Claudiu. Cum puteam fi eu fericit când vedeam că fericirea e caracterizată de succes, frumuseţe, faimă, bogăţii sau originalitate ?

Oare pot şi ce simpli să fie fericiţi ? Oare pot şi cei săraci să trăiască o viaţă extraordinară ?

 

Când am început să citesc vieţile sfinţilor mucenici am simţit ceva: vroiam să fiu ca ei. Când citeam cum de drag alegeau să moară pentru Hristos şi preferau chinurile ştiind că în scurt timp ajung în rai alături de Dumnezeu, mă însufleţeam aşa tare şi aveam aşa o râvnă încât îmi doream să sufăr şi eu chinuri ca ei, să fiu şi eu bătut pentru Hristos, să mor şi eu acum de dragul lui Dumnezeu…

Când citeam vieţile sfinţilor ce trăiau în pustie, a sfinţilor din pateric, şi vedeam cum se roagă ore-n şir, cum citesc neîncetat din Sfânta Scriptură, cum mănâncă odată la trei zile, sau cum fac mii de mătănii, îmi venea aşa un dor să mă rog pentru toată lumea, un dor să stau cu Dumnezeu, să mă nevoiesc, să nu mai mănânc nimic, să tac din gură şi să citesc cu bucurie din Psaltire…! Era aşa frumos.

Sau când citeam din vieţile sfinţilor ce au murit în închisori şi vedeam cum au suferit aşa de mult, cum se rugau în ascuns, cum mâncau numai mâncăruri rele, cum sufereau bătăi şi batjocuri de la ceilalţi iar ei doar se rugau, doar asta era bucuria lor: Doamne Iisuse milueşte-mă pe mine păcătosul! atunci îmi puneam în gând să trăiesc mai simplu, să nu mai caut atâtea plăceri, să mă rog mai mult, să mai sufăr şi eu frigul, foamea, setea şi să mă apropii de Dumnezeu zicând mereu: Doamne Iisuse….!

Dumnezeu mi-a arătat că omul e chemat să simtă şi să trăiscă o viaţă la un alt nivel, o viaţă împreună cu El, o viaţă mult peste stricăciunea şi limitarea vieţii pământeşti. Omul e chemat să trăiască viaţa lui Dumnezeu, e chemat să fie dumnezeu prin participare nu prin fiinţă. Câte are să ne arate Dumnezeu ! câte a pregătit El pentru noi ! iar noi tot de mocirla păcatului ne bucurăm.

Omul e chemat să stea în sânul Sfintei Treimi împreună cu Tatăl cu Fiul şi cu Duhul Sfânt. Ce companie !!!

Ce-i dai minţii să macine aceea îşi doreşte ! Îi dai televizor, atunci vrea să fie vedetă, îi dai malluri vrea haine şi distracţii, îi dai să guste din vieţile sfinţilor atunci vrea să fie sfânt, îi dai să citească despre Dumnezeu atunci vrea să fie împreună cu Dumnezeu.

Îi dai veşnicie vrea veşnicie….

(Claudiu)

(Visited 1 times, 1 visits today)