Amintește-Ți de copilul care se străduia să se îngrămădească în Raiul Tău
Iisuse al meu, vin astazi la Tine. Lasa-ma, Doamne sa-mi ingrop fruntea si obrajii tineri in poala vesmantului Tau. Primeste-ma sa-Ti multumesc pentru cei 23 de ani care se implinesc de cand ai deschis ochii mei prima data in lumea aceasta.
Lasa-ma sa-Ti amintesc de copilul care Te cauta printre stele, de copilul care neintelegand ce este moartea trupeasca, Te ruga sa nu il lasi sa moara niciodata. Aminteste-Ti de copilul care se straduia sa se ingramadeasca in Raiul Tau… Aminteste-Ti, Bunule de acest copil si binecuvinteaza-l. Binecuvinteaza-l, Doamne, ca e inca atat de viu in inima mea.
Lasa-ma sa-Ti amintesc de acel tanar care a cazut de atatea ori, care Te-a uitat, Te-a pierdut. Aminteste-Ti, Doamne de acel tanar nepriceput care rataceste in trufia lui. Aminteste-Ti Doamne si de dorul lui tot… Aminteste-Ti de el, iarta-l si binecuvinteaza-l, Hristoase, ca e atat de viu in mine… Binecuvinteaza-l ca inaintea Ta isi pleaca fruntea tanara, … inaintea Ta, Vesnicule Doamne.
Binecuvinteaza, Doamne, anii care au trecut si binecuvinteaza anul pe care il deschizi astazi inaintea mea.
Ajuta, Doamne, tanarul si copilul din inima mea si da-i voie Bunule sa imbratiseze Piciorutele Tale. Da-i voie sa-si lipeasca obrazul de ele si ingaduie buzelor nevrednice sa le sarute…
… si cu mila Ta, miluieste-ma…
Angelica
octombrie 31, 2009 @ 5:42 pm
Dumnezeu sa te binecuvinteze! Acel copil despre care tu vorbesti cu atata ardoare nu traieste doar in tine, nu… el traieste si in mine… si in multi altii… cred… acel copil nici acum nu-si doreste sa moara, dar nu-si doreste sa moara duhovniceste… nu-si doreste sa se ingramadeasca in iad…acel copil vrea sa fie viu… fiindca Dumnezeu a ingaduit ca el sa-L cunoasca… si acum cand il cunoaste… isi da seama ca Dumnezeu , il iubeste mai presus de putintele omenesti, acum isi da seama, ca, desi era pierdut, in negura pacatelor, Dumnezeu a binevoit si l-a scoas la LUMINA ADEVARULUI…Doamne ajuta!
Laura
noiembrie 1, 2009 @ 12:55 pm
Nemultumirea constanta a firii omenesti ne face mereu sa vrem ceea ce din pacate nu mai putem avea…fiind copil vroiam sa fiu mare ca sa pot sa trec peste ceea ce era nedrept in viata mea dar acum ca am crescut as da orice sa fiu din nou cum eram, doar un copil. Copilul din sufletul meu stiu ca nu a vrut sa creasca niciodata dar din pacate a crescut iar astazi alegerile facute fac mai mult rau decat cele pe care altii le faceau in locul meu cand eram copil. Cui sa dau libertatea mea de a alege??? Am dat-o Domnului dar poate intelesul cuvantului „libertate” pentru mine e unul gresit…as vrea sa pot sa fiu din nou doar un copil, acel copil firav care in inocenta lui putea indrazni ca o data i se va ingadui sa poata spala cu lacrimile sale picioarele tale Doamne..astazi nu imi este ingaduit nici macar sa privesc la cer. Doamne ajuta!
Sorin M.
decembrie 14, 2009 @ 9:55 pm
Visului meu cu aripi de înger
Ce mă-nalţă spre zarea albastră
Înrourându-mi ochii cu lacrimi de bucurie,
Visului meu ce creşte-n inima-mi tânără,
An de an, în fiecare primăvară,
Îi sunt dator cu prima mea iubire
Ce a rodit în mine dorul veşniciei…
În ceasurile singurătăţilor,
Când printre pulberi găsesc doar pulberi
Simţindu-mi setea crescândă,
El mă poartă spre ploapele stelelor,
Învăluindu-mă în şalul alb al norilor,
Transformându-mi sufletul într-un porumbel
Iar dorul, în triluri de cuvinte…
Da, numai visul , prin neştiute locuri
Mă poartă aprinzând în mine focuri
Ce-s potolite apoi cu versuri de iubire…
Şi cu-ale poeziei jocuri…
…
Doamne, te rog să nu-mi iei
Din suflet copilăria cu visele ei,
Copilul din mine, Eternul trimis
Plămadă a luminii din cerul de vis.
Mariana
decembrie 14, 2009 @ 11:00 pm
…Ţi-am spus vreodată, Doamne,
cât de singură mă simt
când nu-s în părtăşie cu Tine?…
Ţi-am spus vreodată, Tată,
cât de mult îi iubesc pe ai Tăi!…
Ştiu că ştii, dar poate că ai vrut
să auzi şoaptele acestea atât de dulci…
Iartă-mă, că uneori uit de Tine şi uit de mine
gândindu-mă la fraţii mei…
Sau, poate nu ar trebui să îmi cer iertare…
Poate că Te bucuri vâzându-ne îmbrăţişaţi
în gândurile şi rugăciunile noastre…
Ştii, Tată, câteodată nu mă pot bucura singură…
Parcă aş vrea să împart orice bucurie,
mare sau mică…
chiar şi bucuria primilor fulgi de nea…
Parcă aş vrea să împart câte un fulg
după regula copilaşilor:
,,unul mie, unul ţie…şi unul Ţie, Tată!…”
Ce minunat eşti!…
Păstrează-mi această bucurie!…
Fă-mi-o nesfârşită!…Amin!