Skip to content

7 Comentarii

  1. Laura-optimista
    iunie 16, 2010 @ 1:23 pm

    Un articol inspirat
    Doamne-ajută, Răzvan!
    Felicitări pentru acest articol! Cred că cei mai mulţi dintre noi avem tendinţa de a ne evalua doar slăbiciunile, defectele, predispoziţiile negative, ignorând aspectele pozitive din fiinţa noastră, pe care Dumnezeu ni le-a dăruit(talanţii) şi pe care noi avem datoria de a le spori. Dumnezeu ne-a dăruit capacitatea de a crede în El, capacitatea de a iubi, aspiraţia spre Absolut şi multe alte daruri duhovniceşti, ce ne-ar putea conduce spre atingerea desăvârşirii, pe care Hristos ne-a poruncit s-o realizăm, ştiind că suntem capabili. Toţi avem vocaţia sfinţeniei, iar printr-o concepţie optimistă de viaţă şi, în primul rând, prin încrederea neclintită în Dumnezeu, putem ajunge, ajutaţi de harul lui Hristos, la această stare, la care unii dintre semenii noştri(cei din Biserica triunfătoare) deja au ajuns.
    Dumnezeu să fie cu noi!

    Reply

  2. Razvan
    iunie 16, 2010 @ 2:03 pm

    Multumesc Laura. Uite ca tu ai reusit sa exprimi in mai putine cuvinte esenta articolului pe care m-am straduit sa-l scriu.

    Reply

  3. omp
    iunie 16, 2010 @ 3:18 pm

    Inedita abordare interdisciplinara. Intr-adevar:
    1. putem privi [b]ispitele[/b] nu doar ca „Amenintari” ci si ca „Oportunitati” (spre desavarsire);
    2. e bine sa ne analizam cu foarte mare [b]discernamant[/b] „Punctele tari”… a se vedea in filmul „Ostrov”, atitudinea Parintelui Anatolie (dupa ce-i „exorcizase” staretului său cizmele si salteaua), in timp ce staretul tocmai isi facea un SWOT, afirmand ca: „am putine virtuti, dar multe pacate”, el (Parintele Anatolie, nebunul pentru Hristos) zise:
    [b] „Virtuti ? Virtutile mele miros urat inaintea Domnului…Le simt duhoarea”[/b], la care staretul ii raspunde: „Da, sa o mirosi, si astfel …te vei mantui”…

    De apreciat e si esentializarea Laurei, [b]optimismul[/b] fiind specific unei tinereti curate, ca dar divin vrednic de pastrat…

    Reply

  4. Laura-optimista
    iunie 17, 2010 @ 3:57 pm

    Mulţumesc pentru aprecieri
    Omp şi Răzvan, Doamne-ajută!
    Vă mulţumesc din tot sufletul pentru cuvintele frumoase, pe care mi le-aţi adresat!
    Răzvan, să ştii că, de obicei, îmi este destul de dificil să-mi exprim ideile în mod concis şi, din acest motiv, profesorii îmi atrag atenţia să scriu fraze mai scurte şi să învăţ să exprim mai succint ceea ce am de spus. De aceea, mă bucură şi mă încurajează mult ceea ce mi-ai scris, fiindcă, potrivit observaţiei tale, am reuşit şi eu o dată să-mi exprim ideile în puţine cuvinte. 🙂 Încă o dată, te felicit pentru ceea ce ai scris şi-ţi doresc din tot sufletul ca Dumnezeu să-ţi sporească acest dar al scrisului şi să fie întotdeauna cu tine!
    Omp, îţi mulţumesc şi ţie. 🙂 ÎNcerc să fiu optimistă, dar sunt conştientă că bucuria, ca şi credinţa, este un dar divin. Am şi eu momente de întristare, în special atunci când nu pot birui câte o ispită, deşi I-am făgăduit lui Dumnezeu că nu voi mai repeta niciodată păcatul respectiv. Cu toate acestea, am nădejde în Dumnezeu, Care ne poate duce pe toţi la desăvârşire, precum ne-a făgăduit, dacă şi noi vom încerca, ne vom strădui să păzim poruncile Sale.
    Hristos în mijlocul nostru!

    Reply

  5. Bogdana
    iunie 19, 2010 @ 4:29 pm

    Imi place foarte mult! si imi prinde foarte bine, pentru ca urmeaza sa merg la spovedit 😀

    As adauga ca nu primim incercari de la Domnul pe care sa nu le putem duce, si iti dau dreptate cand spui ca primim oportunitati de a fi mai rabdatori sau etc… Si eu mi-am dat seama de asta cand m-am nimerit intr-o clasa rea, care batjocoreste tot timpul, oricine ai fi. Si cu o colega de banca care imi incearca asa de multe ori rabdarea, mandria si mania ohh..slabiciunile mele! Cat de clar e lucrul acesta pentru ca mi s-a spus la spovedanie de vreo 100 de ori: rabdare, rabdare. Si duapa ceea ma aleg cu colega mea. Si aici intervine momentul cand trebuie sa multumim pentru necazurile noastre! Mania stiam ca o am, iar mandria hoho. Sper sa reusesc sa duc aceasta incercare dar mai ales sa am vointa de a o duce, ca altfel….

    Doamne ajuta dragii mei!

    Reply

  6. geo
    iunie 19, 2010 @ 5:19 pm

    😀 Interesant! 🙂 Multumesc, Razvan..

    Reply

  7. ioanaM
    iunie 19, 2010 @ 9:18 pm

    Super articol! Foarte bun exemplul si bine prezentat! Astfel facem f. clar diferenta intre sentimentul de vinovatie si adevarata cainta.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *