Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Fapte ale demnității românești

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua

Ziua Creatorului

Turul Romaniei Fericiti cei Prigoniti

Dragilor este anul unirii, când mai mult decât oricând trebuie să ne aducem aminte de eroii, martirii și mucenicii neamului românesc, datorită cărora avem astăzi libertate, credință dreaptă în Dumnezeu, o țară mare și frumoasă, aceeași limbă pe tot întinsul țării și toate celelalte daruri de care ne desfătăm pe acest teritoriu de la începuturi și până astăzi.

De aceea Asociația Ortodoxia Tinerilor împreună cu Fundația Sfânta Irina vă propune pentru a 5-a oară un tur al României la închisorile comuniste, pe care noi l-am numit Turul României "Fericiți cei Prigoniți". Turul se va desfășura în perioada 23-29 august 2018. Va fi o săptămână plină în care aveți ocazia să vă cunoașteți mai bine istoria neamului și pe eroii și martirii noștri din temnițele comuniste. În plus de asta prin acest tur veți avea ocazia să vizitați o bună parte din meleagurile țării noastre, de la mare la munte, de la Sighetul Marmației până la Periprava în Delta Dunării.

Este o incursiune în paginile istoriei recente, care să aducă lumină asupra prezentului, care să ne ofere exemplele de eroism și sfințenie ale unor oameni animați de o credință strașnică și de un patriotism ardent. Viața lor, transfigurarea suferinței în bucurie, lupta lor alături de Dumnezeu, sunt pilde și modele autentice de sinaxar care să ne inspire și să ne modeleze sufletele, așa încât să vrem și să putem să semănăm și noi cu ei și cu Cel care i-a sfințit. Iată mai jos programul complet:

Ziua 1 - Joi, 23 august 2018
Traseu: București - Jilava - Pitești - Făgăraș - Mănăstirea Sâmbăta de Sus
Total km: 354 km
Cazare: Mănăstirea Sâmbăta de Sus

  • 07.45 Întâlnire la ora 08.00 la Monumentul Aripi din fața Casei Presei Libere. Facem împreună rugăciunea de călătorie alături de Pr. Victor Mihăilă. Monumentul Aripi este dedicat recunoașterii meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist din România. Simbolistica lui este una extraordinară. Vom vorbi câteva minunte despre această minunată operă de artă, realizată de unul din cei mai mari sculptori români, Mihai Buculei, al cărui tată a fost deţinut politic la Aiud.
  • 09.00 - Vizităm Fortul 13 Jilava, cea mai mare temniță din lagărul comunist român, închisoare de tranzit pentru majoritatea celor care au fost condamnați pe nedrept la multă suferință.
  • 14.00 - Vizităm Închisoarea Pitești, cel mai crunt loc de tortură din întreg circuitul carceral comunist, unde au pătimit: Valeriu Gafencu, Constantin Oprișan, Alexandru Ghica, Elisabeta Rizea, Dumitru Bordeianu, Niță Corneliu, Traian Popescu, Pr. Crăciun Opre, Aurelian State, Mihai Buracu, Pr. Constantin Voicescu, Pr. Roman Braga, Nicolae Purcărea, Pr. Lungeanu Mihai, IPS Bartolomeu Anania și mulți alții.
  • 18.00 - Vizităm Monumentul Martirilor Rezistenței Anti-comuniste din fața Cetății Făgărașului.
  • 18.30 - Ne oprim în fața liceului Radu Negru din Făgăraș, de acolo de unde mulți elevi au ajuns în rezistență.
  • 19.00 - Vizităm Memorial Comunizării Țării Făgărașului din cadrul Fundației Negru-Vodă.
  • 21.30 - Cină în Făgăraș.
  • 22.00 - Cazarela Mănăstirea Sâmbăta de Sus, unde a viețuit părintele Arsenie Boca, mărturisitor al Domnului Hristos în regimul comunist.

Ziua 2 - Vineri, 24 august 2018
Traseu: Mănăstirea Sâmbăta de Sus - Alba-Iulia - Aiud – Blaj - Mănăstirea Recea - Târgu-Mureș
Total km: 272km
Cazare: Târgu-Mureș la Pensiunea Curtea Bavareză

  • 08.00 - Mic dejun
  • 08.30 - Vedem și discutăm puțin despre monumentul din fața mănăstirii dedicat românilor care au făcut parte din rezistența anti-comunistă din Munții Făgăraș.
  • 09.30 - Plecăm spre Alba-Iulia.
  • 11.30 - Vizităm Catedrala Reîntregirii din Alba-Iulia, locul unde s-a săvârșit marea unire a românilor de pretutindeni şi Cetatea Alba-Carolina.
  • 14.30 - Vizităm Monumentul "Calvarul Aiudului" și Mănăstirea Aiud. La Aiud au pătimit: Pr. Daniil Sandu Tudor, Pr. Ilarion Felea, Valeriu Gafencu, Mircea Vulcănescu, Pr. Sofian Boghiu, Pr. Gheorghe Calciu, Pr. Marcu Dumitru, Petre Țuțea, Radu Gyr, Nichifor Crainic, Dumitru Bordeianu, Prof. Alexandru Mironescu, Pr. Benedict Ghiuș, Pr. Zosim Oancea, Pr. Gherasim Iscu, Teodor M. Popescu, Pr. Nicodim Măndiță, Pr. Ioan Sabău, Pr. Arsenie Papacioc, Pr. Adrian Făgețeanu, Pr. Dumitru Zamisnicu și mulți alții.
  • 17.00 – Vizităm Câmpia Libertății de la Blaj. Aici la 1848 a avut loc Marea Adunare Naţională, care a fost unul dintre cele mai importante momente ale Revoluţiei române de la 1848. Acolo, la Blaj, spun istoricii, a fost întărită convingerea potrivit căreia „Ardealul nu mai e Ardeal, ci România”.
  • 18.00 - Vizităm Mănăstirea Recea de lângă Tg. Mureș, unde se află mormântul Părintele Ioan Iovan, mare mărturisitor al lui Hristos în regimul comunist. Discutăm cu părintele Gheorghe Moldovan de la Vidrasău despre părintele Ioan Iovan.
  • 19.00 - Cazare și cină în Târgu Mureș la Pensiunea Curtea Bavareză
  • 21.00 - Seară de film dedicată martirilor și mărturisitorilor din temnițele comuniste.

Ziua 3- Sâmbătă, 25 august 2018
Traseu: Târgu-Mureș - Mănăstirea Nicula - Gherla - Mănăstirea Rohia - Baia Sprie - Sighetul Marmației
Total km: 256 km
Cazare: Hotel Nova în Sighet

  • 07.30 - Mic dejun
  • 08.00 - Plecăm spre Mănăstirea Nicula
  • 10.00 - Vizităm Mănăstirea Nicula.
  • 11,00 - Vizităm Mănăstirea Memorialul Gherla și groapa comună de deținuți politici din zona Cărămidăriei. Prin Închisoarea Gherla au trecut Pr. Ilarion Felea, Ioan Ianolide, Constantin Oprișan, Pr. Constantin Sârbu, Pr. Gheorghe Calciu, Dr. Dumitru Uță, Prof. George Manu, Virgil Maxim, Traian Trifan, Dumitru Bordeianu, Pr. Nicolae Steinhardt, Pr. Ioan Iovan și mulți alții
  • 14.00 - Vizităm Penitenciarul Gherla.
  • 16.00 - Plecăm spre Mănăstirea Rohia.
  • 17.00 - Vizităm Mănăstirea Rohia unde a viețuit părintele Nicolae Steinhardt, mărturisitor în temnițele comuniste.
  • 18.00 - Plecăm spre Sighetul Marmației.
  • 19.00 - Vizităm la Baia Sprie locul fostului lagăr de exterminare prin muncă.
  • 20.00 - Cazare și cină la Hotel Nova Sighet
  • 21.00 - Seară de film dedicată martirilor și mărturisitorilor din temnițele comuniste.

Ziua 4, Duminică, 26 august 2018
Traseu: Sighet - Cimitirul Săracilor - Mănăstirea Bârsana - Mănăstirea Petru-Vodă
Total km: 309 km
Cazare: Mănăstirea Petru-Vodă

  • 09.00 - Sfânta Liturghie la Catedrala din Sighet
  • 11.30 - Vizităm Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din Sighet. Este al 3-lea muzeu ca mărime și importanță din Europa din seria celor dedicate regimului comunist.
  • 15.00 - Vizităm Cimitirul Săracilor unde erau îngropați deținuții politici din Închisoarea Sighet
  • 16.00 - Vizităm Mănăstirea Bârsana, una dintre cele mai frumoase mănăstiri din lumea creștină.
  • 20.30 - Cazare și cină la Mănăstirea Petru-Vodă, ctitoria părintelui Justin Pârvu, mărturisitor în temnițele comuniste și mare duhovnic al românilor.

Ziua 5 - Luni, 27 august 2018
Traseu: Mănăstirea Petru-Vodă – Mănăstire Diaconești - Târgu Ocna - Râmnicu Sărat
Total km: 351 km
Cazare: Hanul Poienița din Râmnicu Sărat

  • 08.00- Vom vizita chilia părintelui Justin de la schitul de maici denumită „Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului”, ne vom închina la mormântul lui, vom merge apoi în cimitirul mănăstirii unde se află îngropați Pr. Gheorghe Calciu, Radu Gyr și alți martiri.
  • 10.00 - Masă la Mănăstirea "Adormirea Maicii Domnului" Paltin
  • 09.30 - Plecăm spre Târgu Ocna
  • 13.30 – Vizităm Mănăstirea Diaconești, acolo unde maicile și părintele Amfilohie Brânză au luptat mult pentru cinstirea martirilor și mărturisitorilor din temnițele comuniste, publicând cărți, pictând icoane, compunând și înregistrând cântece bisericești dedicate lor.
  • 15.00 - Vizităm Târgu Ocna unde vom merge la monumentul dedicat celor care au pătimit în Penitenciarul Sanatoriu Târgu Ocna. Aici au pătimit: Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, Constantin Oprișan, Gheorghe Nițescu, Gheorghe Jimboiu, Pr. Ilie Lăcătușu, Pr. Gherasim Iscu și alții.
  • 18.00 - Vizităm Închisoarea Râmnicu-Sărat, numită și închisoarea tăcerii, care a găzduit o mare parte a elitei ţărăniste care supravieţuise altor închisori, printre care întâlnim nume ca Ion Mihalache, Ilie Lazăr, Victor Rădulescu Pogoneanu, Corneliu Coposu. O altă figură reprezentativă care apare printre deţinuţii de la Râmnicu Sărat a fost liderul social-democrat, Constantin Titel-Petrescu. Un alt grup de deţinuţi a fost acela al reprezentanţilor fostei guvernări antonesciene.
  • 19.00 - Cazare și cină la Hanul Poienița din Râmnicu Sărat
  • 21.00 - Seară de film dedicată martirilor și mărturisitorilor din temnițele comuniste.

Ziua 6 - Marți, 28 august 2018
Traseu: Râmnicu Sărat - Câmpia Bărăganului – Tulcea – Periprava (Delta Dunării)
Total km: 177 km
Cazare: Pensiunea Melisa în Tulcea

  • 07.00 - Mic dejun.
  • 07.30 - Plecăm spre Tulcea
  • 10.30 – Plecăm cu barca spre Periprava, unde vom vedea fostul lagăr de muncă comunist din Delta Dunării.
  • 13.30 – Vizităm fostul lagăr. Aici au pătimit: Traian Dorz, Pr. Ilie Lăcătușu, Pr. Justin Pârvu, Pr. Zosim Oancea, Traian Trifan, Pr. Vasile Pătrașcu, Marcel Cazacu, Nicolae Mazăre, și mulți alții.
  • 16.30 – Ne întoarcem în Tulcea.
  • 20.00 - Cazare și cină la Pensiunea Melisa

Ziua 7, Miercuri, 29 august 2018, Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul
Traseu: Tulcea – Mănăstirea Poarta Albă Galeșu – Mănăstirea Techirghiol - București
Total km: 391 km

  • 07.30 – Plecăm spre Constanța.
  • 09.30 - Participăm la Sfânta Liturghie la Mănăstirea Poarta-Albă Galeșul, ridicată în memoria martirilor care au suferit și și-au dat viața la Canalul Dunăre - Marea Neagră.
  • 13.00 - Vizităm Monumentul de la Poarta-Albă dedicat martirilor și mărturisitorilor care au suferit în lagărul de exterminare de la Canalul Dunăre - Marea Neagră, ridicat de Asociația Foștilor Deținuți Politici.
  • 13.30 - Vizităm Mănăstirea Techirghiol acolo unde a viețuit părintele Arsenie Papacioc, marele duhovnic al românilor și fost deținut politic în regimul antonescian și în dictatura comunistă.
  • 16.00 - Ne întoarcem în București.

Total: aproximativ 2200 de kilometri
Acomodare: 6 nopți de cazare, 6 cine, și 4 mic-dejunuri
Număr de persoane: 20 (18 participanți + șofer + ghid)

După cum observați programul este foarte consistent dar și solicitant. Dar nădăjduim că va fi și de folos sufletesc. Pe parcursul turului veți avea asigurat un ghidaj la toate obiectivele vizitate, care să conțină informații esențiale despre fiecare loc. Deasemenea materialele didactice folosite pentru expuneri vi le vom putea pune la dispoziție în format tipărit pentru a le consulta acasă, sau în timpul turului.

La acest tur poate participa orice persoană cu vârsta între 18 și 40 de ani, indiferent dacă este sau nu membru al asociației noastre, indiferent dacă a mai participat sau nu la taberele asociației Ortodoxia Tinerilor, cu singura condiție de a fi apt la drum lung cu microbuzul.

Masa și cazarea sunt gratuite pentru acest tur, fiind oferite de câteva persoane binevoitoare. Din acest motiv nu se pot înscrie cei care deja au participat la acest tur al României în anii precedenți.

Numărul de locuri este 20. Transportul se va face cu microbuz 19+1 locuri, cu aer condiționat.

Costul aceste taberei este de 390 de lei, din care se vor acoperi cheltuielile de transport.

Pot participa tineri din toate orașele țării sau din străinătate, cu precizarea că plecarea va fi din București și întoarcea tot în București.

Pentru a confirma participarea la această tabără fiecare dintre voi trebuie să ne contactați la email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau la telefon 0740.004.215 (Claudiu Balan) și să achitați cei 390 de lei în contul de mai jos.

Când trimiteți email de confirmare vă rog menționați numele, prenumele, orașul din care veniți și vârsta. Simpla confirmare telefonică sau prin email a participării nu este deajuns. Abia după trimiterea acontului veți fi trecuți pe lista participanților.

Data ultimei înscrieri este 20 august 2018 iar costul excursiei poate fi trimis în următorul cont bancar:

RO72 UGBI 0000 0120 0477 3RON

Atenție și ultimele trei litere din cont: „RON” fac parte din contul IBAN. Contul trebuie să aibă 24 de caractere.

Titular: Claudiu Balan

Bancă: GarantiBank România

Suma: 390 de lei

Mențiune: Turul României

Cei care nu ați mai participat la taberele noastre puteți vedea impresii și fotografii aici: Tabere Ortodoxe.

Pentru cei care vreți să vedeți cum a fost în anii trecuți în acest tur puteți intra pe aceste linkuri:

Turul României "Fericiţi cei Prigoniţi" (22-28 iunie 2015). Impresii şi fotografii

Impresii din Turul României "Fericiți cei Prigoniți" 2016

Turul României “Fericiți cei Prigoniți pentru dreptate” 2017. Impresii și fotografii

Vă așteptăm cu drag alături de noi.

Doamne ajută!

(Claudiu Balan)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Tabere

Pr. Crăciun Opre

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

 

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești