Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Dragilor, și anul acesta vom organiza un pelerinaj la Iași cu ocazia sărbătorii Sfintei Maicii noastre Parascheva. Prin bunăvoința părintelui Costantin Prodan, vom fi primiți în Centrul Social Cultural "Sfântul Ioan Rusu" din cartierul Păcurari, unde vom fi cazați.

Este un prilej să ne întărim în credință, să ne rugăm mai mult pentru sufletul nostru, pentru toți cei dragi ai noștri, și pentru neamul românesc. Este un prillej să întărim prieteniile între noi și să înțelegem care este sensul vieții noastre.  În acest an alături de moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, vor fi aduse spre închinare și moaștele Sfintei Mare Mucenițe Ecaterina.

Vom încerca să ne pliem pe programul oficial al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei:

Vineri, 12 octombrie 2018

  • Până la ora 16.00 - Sosirea participanților și cazarea.
  • 19.00 – 20.30 – Pelerinajul „Calea Sfinţilor” - Procesiune cu moaştele „Sf. Cuv. Parascheva” și moaștele „Sf. M. Mc. Ecaterina”
  • 21,00 – Slujba de priveghere - Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană). Ne așezăm la coadă închinătorilor către sfintele moaște ale Sfintei Parascheva și Sf. Ecaterina.

Sâmbătă, 13 octombrie 2018

  • În prima parte a zilei vizităm Iașiul: Biserica Sf. Trei Ierarhi, Palatul Culturii, Mănăstirea Galata, și alte obiective în funcție de timpul pe care-l avem la dispoziție.
  • 17,00 – 18,00 – Paraclisul „Sf. Cuv. Parascheva”
  • 21,00 – Slujba de priveghere a Sf. Cuv. Parascheva – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană).

Duminică, 14 octombrie 2018

  • 09,00 – 13,00 – Sfânta Liturghie arhierească (pe podiumul din B-dul Ştefan cel Mare şi Sfânt). 
  • 13.30 - Masa de prânz la Centrul Social Cultural "Sfântul Ioan Rusu"
  • 16.00 - Plecăm spre casă.

Programul este orientativ și poate suferi modificări în funcție de felul în care se vor desfășura evenimentele la fața locului, în funcție de grup și deciziile comune pe care le vom lua.

Cei dintre voi care vreți să stați la coadă pentru închinarea la sfintele moaște, trebuie să vă înarmați cu răbdare pentru minim 15 ore de așteptare, poate chiar mai mult. Anul trecut în grupul nostru, persoanele care au ajuns au stat 21 de ore. Din acest motiv, e bine să vă pregătiți cu cele necesare: haine groase, mâncare, umbrelă, pelerină, cărți, etc.

Cei care nu aveți putere și răbdare să stați la coadă, nu e nicio problemă, vom organiza 2 grupuri separate, cu un program diferit vineri seara până sâmbătă la prânz.

Numărul maxim de participanți este 40. Vârsta maximă a participanților este 35 de ani. Excursia este gratuită.

Prin bunăvoința părintelui Constantin Prodan vom fi cazați gratuit la Centrul Social Cultural "Sfântul Ioan Rusu" din cartierul Păcurari. Cazarea va fi pe saltele și / sau saci de dormit, în sala de conferințe a centrului. Sala este încălzită foarte bine, prin urmare nu trebuie să vă îngrijorați.

Transportul va fi cu mașinile personale, cu trenul sau alte mijloace de transport în comun. Cei din același oraș / județ se vor uni și vor merge împreună. Cu câteva zile înainte de plecare mă voi ocupa să vă aduc la cunoștință tuturor împărțirea participanților pe orașe / județe, pentru a putea legătura unii cu alții și a merge împreună. 

Pentru a confirma participarea la aceast pelerinaj fiecare dintre voi trebuie să ne contactați la email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau la telefon 0740.004.215 (Claudiu Balan).

Când trimiteți email de confirmare vă rog menționați numele, prenumele, orașul din care veniți și vârsta.

Vă rugăm să fiți serioși în privința înscrierii în această excursie și să vă înscrieți numai dacă știți sigur că puteți veni. Din experiența anterioarelor întâlniri, când nu există obligativitea plății unui avans pentru tabără / excursie, unii participanți se retrag cu 2-3 zile înainte de plecare. Din acest motiv se ocupă locurile și rămân pe dinafară cei care chiar puteau merge.

Vă așteptăm cu drag alături de noi!

Pentru cei care nu ați mai fost cu noi în tabere și excursii puteți vedea impresii aici: Tabere Ortodoxe

(Claudiu Balan)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Curs online interactiv (live) de introducere în Taina Sfintei Liturghii

Revista Creatorul Universului

Pr. Crăciun Opre

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Tabere

Pelerinaj Israel (24 feb.- 1 martie 2019). Asociația Ortodoxia Tinerilor în colaborare cu Basilica Travel.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești