Anxietatea – frica dusă la extrem, fără credinţă în Dumnezeu
Statistic, s-a constatat că tulburările de tip anxios au crescut ca prevalenţă. În acelaşi timp se constată o departare tot mai mare de credinţă. Pe scurt, anxietatea poate fi descrisă ca o stare de neliniste, frică accentuată, dar fără un obiect concret, sau tema acută de un insucces sau pericol imaginar. Frica e o stare ce se leagă de instinctul de conservare, prin urmare e eficientă în anumite situaţii, dar anxietatea este investirea cu prea multe resurse în ferirea de un pericol potenţial.
Discutând cu cineva, am lansat ipoteza următoare: “Dacă ai avea mai multa credinţă în Dumnezeu, nu te-ai mai teme atât, şi de orice.” Interlocutorul a căzut pe gânduri şi până la urmă a înţeles că avea sens ce îi spusesem. Dacă într-adevăr crezi în Dumnezeu, nu îţi mai pui problema că dacă o să se întample o nenorocire, ci te linişteşti la gândul că indiferent ce s-ar întampla, ai un ajutor de bază. Nu spun că îngrijorarea nu este bună, dar anxietatea este dincolo de îngrijorare; este teroarea că ceva o sa se întâmple, şi tu nu ai să poţi să controlezi lucrurile.
Oricum de la nivelul nostru putem controla destul de puţin, şi atunci de ce să investim atâtea resurse în îngrijorare, când putem să plecam din start cu ideea că Dumnezeu este cu noi. Multi Sfinţi au trăit izolaţi, sau înconjuraţi de mai multe pericole, dar au rezistat cu ajutorul lui Dumnezeu. E trist că mulţi au ajuns robi ai medicamentelor, pentru a scăpa de anxietate, sau au ajuns să fie înrobiţi chiar de această tulburare, când cea mai simplă rezolvare era mai aproape de ei decât ar fi crezut.
Plus că parinţii anxioşi, cresc copii anxioşi. Le transmit, mai mult sau mai puţin tacit, că e o lume periculoasă (şi într-adevăr aşa este, şi cred ca asa a fost de cand e lumea), numai ca apoi intervine greseala: trebuie să fii mereu atent la pericole. După mine, mesajul ar fi fost mai bun dacă ar fi sunat aşa: lumea e periculoasă, dar dacă mergi în lumina Lui Dumnezeu, nu are de ce sa îţi fie teamă. Acum nu am spus asta pentru ca tu, cel anxios care citeşti să mergi să îţi acuzi parinţii. Am punctat şi acest aspect pentru a întelege în profunzime lucrurile, nu pentru a scuza sau a te scuti de responsabilitate. Toţi avem un bagaj de vulnerabilităţi, transmise din generaţie în generaţie. Dar ca adulţi suntem responsabili de ceea ce facem.
Doamne ajută!
Grigore Alexandru
martie 12, 2012 @ 5:39 pm
Dacă am înţelege cuvintele din rugăciunea Tatăl nostru : „Faca-se voia Ta” nu ar trebui să ne fie teamă de nimic doar de păcat , deoarece orice ni s-ar întâmpla Tatăl ştie şi [i]mergem în lumina Lui[/i].
Albinuta
martie 13, 2012 @ 5:49 am
Doamne ajuta,multumesc pentru aceste cuvinte Raluca (am spus-o pana la urma doar ca insistati ,pentru mine tot o doamna ramaneti si NICIODATA nu vom putea fii egale in primul rand deoarece dumneavoastra aveti o pregatire pe care eu nu o am)cat despre frica sau unele momente din viata mea cand i-mi este frica cred ca mai am multe de invatat ,stiu ca nu este bine sa dau vina pe nimeni insa mai stiu ca in viata mea frica a aparut din primii ani ai vietii ,a continuat pe tot parcursul anilor pana azi .Cu ajutorullui Dumnezeu incerc sa ma vindec ,mereu primesc cate un „medicament „de la parintele duhovnic insa probabil ca atunci cand voi avea deplina incredere in Dumnezeu va disparea cu totul.
Raluca Irimie
martie 13, 2012 @ 1:16 pm
@alexandru – Intr-adevar, „Faca-se voia Ta”, dar fiind intr-o lume in care putem pune mana si manipula sau transforma cam orice (o carte o putem transforma din word in pdf, sau putem face un power-point cu ea), cand avem iluzia controlului asupra mai multor, e mai dificil sa acceptam tacit voia Sa.
@Albinuta – frica e sanatoasa pana la un punct. In raport cu unele lucruri e bine, uneori chiar indicat sa simtim frica. Numai ca anxietatea e defapt teroare, o stare cand esti terifiat. In plus, daca intelegem de unde vine aceasta frica, o putem stapani mai usor, si putem sa luptam mai bine contra ei.
Doamne ajuta!