Apocalipsa acum

14

Puţine învăţături ale credinţei creştine sunt atât de uşor de răstălmăcit şi de  aplicat greşit precum sunt lucrurile referitoare la ,,Sfârşitul Lumii”.  Istoria creştinismului, atât din Est, cât şi din Vest, oferă numeroase exemple de  răstălmăciri răspândite – dintre care unele au dus la masacre şi la cele mai defavorabile momente din istoria Bisericii. Tocmai de aceea, apocalipticismul, credinţa într-un sfârşit al istoriei, a avut un puternic impact asupra culturilor în care creştinismul a stăruit. Numeroase utopii (marxismul, fascismul, milenarismul sectar) sunt toate rezultate ale unei greşite înţelegeri ale concepţiei creştine.

Acestea nu sunt invenţiile creştinătăţii – însă cu greu ar fi putut avea originea în oricare altă cultură. Acelaşi lucru poate fi spus despre variate distopii (credinţa în vremuri grele şi foarte dificile). Reprezentările sfârşitului lumii pot fi interpretate în ambele feluri. În orice caz, cele mai rele consecinţe se găsesc, în general, în grupuri care nu cred doar într-o formă sau alta de apocalipticism, ci cred că propriile lor acţiuni pot avea efecte directe asupra sosirii sfârşitului.

O grămadă de secte apocaliptice s-au format din variate erezii creştine de-a lungul secolelor, multe dintre ele pe pământul american, un ţinut ai cărui primi colonişti europeni au avut o fermă viziune apocaliptică asupra lumii. Chiar şi islamismul, descris uneori de către părinţii ortodocşi ca fiind mai degrabă  o ,,erezie” decât o ,,nouă religie”, are elementul său apocaliptic, mai ales în interiorul grupărilor extreme.

Deci care este esenţa apocalipticismului fals şi care este esenţa interpretării ortodoxe a Sfârşitului? În mare, elementul de bază al falsului apocalipticism este înrădăcinat într-o viziune liniară a istoriei, în care totul este interpretat în mod literal. Timpul liniar permite doar o succesiune de momente, a căror cauză este găsită în momentul precedent. Dumnezeu poate interveni în această procesiune liniară, dar caracterul liniar al acţiunilor nu este schimbat. Putem afirma că în acest model istoria poate fi schimbată, însă nu esenţa şi trăirea timpului.

Asemenea liniaritate şi interpretare literală pot adesea să îşi reducă iubitorii la caricaturi ale lui Jerry Fletcher, aproape psihoticul protagonist în filmul Teoria Conspiraţiei (1997). El a citit cu grijă o mulţime de cotidiene, căutând probe, găsind legături unde niciuna nu exista (dar şi găsind întâmplător unele, de dragul intrigii filmului).

Sfârşitul, aşa cum este el înţeles în teologia Ortodoxă, nu este o cosmică teorie a conspiraţiei, elaborată cu grijă în interiorul cronologiei liniare a istoriei umane. Ziarele noastre nu conţin indicii şi chei ascunse de aparenţă. Cu adevărat, întreaga concepţie liniară asupra vieţii şi a timpului nu ne ajută să înţelegem Paştele Domnului şi ceea ce se întâmplă în Învierea lui Hristos.

Limbajul Scripturii, atât în cursul slujirii lui Hristos şi în special în descrierile întâlnirilor dintre El şi apostoli după înviere, este destul de neobişnuit, mai ales referitor la modul de a trata timpul. Vă este cunoscută afirmaţia lui Hristos: „Avraam, părintele vostru, a fost bucuros să vadă ziua Mea şi a văzut-o şi s-a bucurat. Deci au zis iudeii către El: Încă nu ai cincizeci de ani şi l-ai văzut pe Avraam? Iisus le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt mai înainte de a fi fost Avraam.” (Ioan 8:56-58).

În mod evident, textul face referire la pre-existentul Fiu al Lui Dumnezeu –  însă afirmaţiile lui Hristos dărâmă cu totul sensul normal al timpului. Afirmaţiile sale sunt mai mult decât un simplu exerciţiu psihologic jucat de Hristos – acestea sunt dezvăluiri ale ,,distorsionării” (probabil reconfigurării) şi împlinirii timpului. Hristos, în Apocalipsa Sf. Ioan, spune: “Eu sunt Alfa şi Omega, cel dintâi şi cel de pe urmă, începutul şi sfârşitul.” (Apocalipsa 22:13). Acest enunţ, o proclamare clară a divinităţii lui Hristos, este făcut doar în termeni temporali – dar în fiecare dintre cele trei cazuri, termenii temporali sunt fireşte contradictorii. Temporalitatea lui Hristos nu poate fi definită numai în termeni liniari.

Sf. Ioan lasă din nou temporalitatea în urmă în afirmaţia: „Şi i se vor închina ei toţi cei ce locuiesc pe pământ, ale căror nume nu sunt scrise, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului celui înjunghiat.” (Apocalipsa 13:8).

Hristos este fără îndoială răstignit pe Cruce în istorie, şi totuşi Sf. Ioan îl identifica pe acel Hristos cu Mielul înjunghiat ,,de la întemeierea lumii”. Paştele lui Hristos este atât ,,istoric”, cât şi cosmic, depăşind timpul.

Aceasta depăşire a istoriei şi a timpului este o componentă esenţială în înţelegerea ortodoxă a închinării (şi până la urmă – a întregii noastre vieţi). Începem Sfânta Liturghie rostind cuvintele: ,,Binecuvântată este Împărăţia… ”. Preotul nu spune: ,,Binecuvântată este Împărăţia Ta care va să vină…”. El binecuvântează Împărăţia care este; ca urmare, atunci când îi mulţumim lui Dumnezeu, stăm înăuntrul Împărăţiei Sale. În cursul Liturghiei Sf. Ioan Gură de Aur, preotul se roagă şi mulţumeşte la timpul trecut pentru minunata a doua venire a lui Hristos. Ce poate însemna un asemenea limbaj?

Înseamnă că fiind botezat cu Hristos în moartea Sa şi ridicat sub chipul Învierii Sale, timpul s-a decalat de la timpul acestei perioade, şi acum participă la timpul epocii ce urmează. Ne aflăm în comuniune cu Alpha şi Omega: Începutul şi Sfârşitul sălăşluieşte în inimile noastre.

Mulţi au respins Începutul şi Sfârşitul în favoarea unui ,,Hristos liniar”, fie pierduţi în căutarea ,,Iisusului istoric”, fie cercetând cu furie Bibliile şi ziarele, căutând semne ale apropierii liniare ale unui Hristos mărginit de timp. Un asemenea Hristos reduce religia creştină la teorii şi moralisme. Hristosul liniar nu salvează, nu poate salva. Ce este mărginit în timp este limitat în moarte. El, care cu moartea a călcat în picioare pe moarte, a zdrobit sub tălpi şi timpul prin timp şi ,,ne-a dus la Împărăţia care va veni”.

Cu o asemenea transformare în vieţile noastre, putem înceta să trăim ca prizonieri în propria noastră eră, aşteptând întoarcerea unui Dumnezeu exilat. Dumnezeu este cu noi şi face ca noi să fim cu El.

(Pr. Stephen Freeman)

(Visited 19 times, 1 visits today)