Apocalipsa într-o creangă
S-a vorbit mult pe tema sfârşitului lumii în ultimul timp. Internetul a ajuns supra-saturat de acest subiect şi întreaga mass-medie a ajuns să discute direct sau indirect subiectul. Oricine îşi dă seama că vremurile în care trăim sunt cele de pe urmă, că omenirea a ajuns departe de Dumnezeu şi păcatul a întrat în lume foarte puternic, aşa încât cei ce fac binele au ajuns să fie consideraţi nebuni. Dar abordarea pe care o vedem astăzi faţă de 666, cipuri, UE, masonerie, conducătorii lumii şi celelalte nu este în totalitate cea bună, ci este în anumite cazuri contrară poruncilor lui Dumnezeu.
Am avut şi eu un timp când citeam „tot” ce se scria despre paşapoarte, despre guvernul mondial, despre carduri, despre cipuri, şi eram avid să aflu cât mai multe. Mă uitam la diferite filmuleţe şi discutam cu prietenii pe tema asta. Pe Iulia (soţia mea) n-o interesa subiectul dar eu îi vorbeam mult despre despre toate teoriile conspiraţiei. Orice reclamă pe care o vedeam la televizor sau pe stradă, orice revistă sau post de televiziune, începeam să le judec şi să-i explic cât de mult rău fac omenirii întregi.
Într-o zi Iulia, după ce m-a ascultat câteva minute vorbind despre răul pe care-l face publicitatea îmi spune: „Claudiu, nu mai vreau să-mi mai spui nimic pentru că-mi inspiri ură faţă de toată lumea.” În acel moment am rămas surprins şi n-am mai zis nimic… dar mi-am dat seamă că exact asta făceam. Ajunsesem să vorbesc de rău tot sistemul şi inclusiv pe toată lumea… ajunsesem să văd ceva rău în orice mi se întâmplă.
Din cauza filmelor pe care le-am văzut şi a articolelor pe care le-am citit ajunsesem să văd lumea cu ochi răi şi să judec pe oricine. Dar mulţumesc lui Dumnezeu şi Iuliei că m-au trezit. Mi-am adus aminte apoi că Dumnezeu ne spune să-i iubim chiar şi pe vrăjmaşii noştri, adică să-i vedem cu dragoste şi pe cei pa care ştim că ne fac rău. Tot El ne spune să nu judecăm pentru că judecând ne vom umple inima de răutate şi de venin aşa cum i-am umplut eu inima Iuliei şi nemaisuportând să vadă „răul” peste tot m-a rugat să încetez. Şi ne mai aduce aminte Domnul că ochiul este luminătorul trupului şi dacă ochiul nostru este întunecat tot trupul va fi întunecat. Adica dacă vedem cu răutate pe toţi cei din jur ne vom umple şi noi de aceeaşi răutate şi vom suporta consecinţa răului pe care-l pricinuim judecând.
Tot Domnul Hristos ne spune să nu stăm împotriva răului şi să nu răsplătim cu aceeaşi monedă pentru că aşa făcând nu suntem cu nimic mai presus decât cei pe care-i judecăm. Şi cu mare frumseţe ne spune Domnul ca poruncă pâna la sfârşitul veacurilor:
Acesta este felul de a ne raporta faţă de toţi oamenii: având dragoste faţă de toţi, asta dacă suntem ucenici ai lui Hristos.
Să nu mă înţelegeţi greşit, văd tot răul din lumea în care trăim, simt că multe lucruri se întâmplă premeditat, îmi dau seamă că diavolul lucrează foarte puternic ca să-i arunce pe oameni în iad prin necredinţă şi prin toate plăcerile lumeşti, dar se exagerează prea mult. Am ajuns să vedem apocalipsa în fiecare lucru, chiar şi într-o creangă de copac căzută in bataia vantului…
Nu vă stricaţi viaţa văzând si scormonind mereu răul din lume. Priviţi pe toată lumea cu dragoste! şi vă veţi asemăna cu Dumnezeu şi cu sfinţii Lui. Rugăţi-vă pentru cei ce vedeţi că greşesc, căci şi voi greşiţi la rândul vostru. Dacă vrem să facem cu adevărat ceva bun pentru a nu cădea în răutatea şi planul diavolului atunci haideţi să ne schimbăm noi înşine: să fim mai blânzi, mai milostivi, mai iertători, să ne rugăm mai mult, să stăm mereu în Biserica lui Dumnezeu, să ne împărtăşim mai des cu Sfintele Taine.
Noi vrem să schimbăm lumea dar nu putem să ne schimbăm pe noi înşine. Schimbă-te tu şi ai să vezi că toţi de lângă tine se vor schimba! Mare minune! Aşa vrea Dumnezeu să fie lucrurile ca să nu mai judecăm pe alţii, să ne vedem bârna din ochiul nostru şi apoi paiul din ochiul celuilalt. Cât priveşte sfârşitul lumii şi răutăţile ce vor veni nu vă îngrijoraţi, aduceţi-vă aminte ce ne-a zis părintele Cleopa:
„Tata e la cârmă”
şi că nu suntem singuri:
„Eu voi fi cu voi pâna la sfârşitul lumii.”
(Claudiu)
Dana
aprilie 7, 2009 @ 10:54 am
Ai dreptate.
„Doamne, intoarce la bunatate si la rugaciune pe toti vrajmasii mei!” (inclusiv pe cei ce vor sa ne cipuiasca, pe cei ce lupta sa instaureze guvernul mondial…pe toti). E o rugaciune asa scurta si cuprinzatoare!
admin
aprilie 7, 2009 @ 12:21 pm
Luminează-i Doamne şi iartă-i. Mântuieşte-ne pe toţi Doamne !
MunteanUK
aprilie 7, 2009 @ 4:53 pm
draga Claudiu, multumim pt aceasta idee luminoasa despre lumea din jur, care nu inseamna doar suspiciune, incrancenare, desfranare, egoism, rautate, goana dupa profit, oameni inrobiti de hedonism si indiferent la soarta sufletului lor!
din pacate, ai dreptate ca prea adesea vedem lumea asa, luati de diferite ‘valuri’, speriati, ingrijorati, chipurile ‘preocupati’ de mantuirea noastra, insa intr-un mod autodistructiv, care ne ‘inraieste’ in loc sa ne faca mai buni. or, este evident ca pocainta si mantuirea nu astfel se ating, ci prin dragoste fata de toata lumea!
si eu imi recunosc acest pacat pe care l-ai recunoscut aici: da, si eu am reusit adesea sa-mi infricosez prietena, sa o scarbesc de cele din jur, sa nu mai vada frumusetea la care ne cheama Hristos si numai lucruri rele, tot soiul de ‘pecicole’ in lumea din jur. da, toate pericolele si incercarile diavolesti de a-i distruge pe oameni sunt adevarate, insa mai adevarat decat orice lucruri trecatoare (si raul ramane trecator!) este Adevarul Insusi, Iisus Hristos!
bine ca mi-ai amintit – cred ca chiar la urmatoarea intalinire ar trebui sa-i cer iertare prietenei mele pt asta si sa raman in continuare optimist… pt ca credinta inseamna nadejde, incredere in Domnul, bucurie! ar trebui sa profitam mai mult de fiecare clipa pt a le da celor din jur bucurie si optimist, nu ‘avertismente’. sunt bune si acelea, dar nu in exces si nicidecum nu-s mai eficace decat este rugaciunea!
florinm
aprilie 7, 2009 @ 5:24 pm
Claudiu, daca sotia ta ajunge sa urasca lumea din cele ce-i spui tu, este problema voastra. Adica ori tu ii povestesti evenimentele in asa fel incat ea deznadajduieste, ori ea percepe de asa natura cele ce-i spui tu, desi tu nu faci altceva decat sa i te confesezi sincer.
Spun acestea pentru ca si eu am trecut prin asta. Si sotia mea imi spunea aceleasi lucruri. Si acum o mai face, dar mult mai rar; acum a inceput sa vada si ea in ce lume traim, cine ne conduce, pe cine am votat etc.
Pot spune ca deznadajduieste mult mai mult cand vede ca din 2011 va fi obligata sa-si faca buletin cu cip, in care numelui sau de botez urmeaza sa-i fie alaturata tripleta „castigatoare” 666. Datoria mea este sa o apar de aceasta deznadejde, sa ii prezint realitatea pe care a inceput sa o inteleaga, intr-un mod nou, dintr-un punct de vedere ortodox. Astfel, faptul ca traim vremurile din urma, nu o spun eu, nu o spune parintele Iustin sau parintele Arsenie. Acest lucru se vede clar.
Insa, toate aceste evenimente privite din perspectiva ortodoxa, al omului care asculta, vede dar sfatuindu-se cu duhovnicul si tinand tovarasiile bune ajunge sa retina cele de folos, toate aceste lucruri nu te deznadajduiesc, ci te pregatesc pentru ceea ce va veni.
Nu degeaba sunt toate aceste manifestatii violente in lume. Nu degeaba se inmultesc faradelegile. Nu degeaba se lupta intens impotriva familiei, facandu-se presiuni pentru legalizarea bordelurilor, a homosexualitatii, minimizarea incestului. Credeti ca e degeaba mai ales aceasta pledoarie pentru sex cu orice pret? Sexul ia mintile, sexul ca sport, sexul protejat, sexul fara discernamant, fara raspundere, masturbarea etc. Totodata, aceasta lipsa de informare la nivel de massmedia, care in schimb ofera „tone” de divertisment, de barfa, de emisiuni de cel mai jos nivel, emisiuni care-si aduc privitorii aproape de stadiul de maimute care nu mai sunt in stare sa gandeasca de sine statator, ci primesc orice li se da.
Nu toti vedem Apocalipsa intr-o creanga, desi poate exista cativa care fac asta (cred ca cei de mai sus, pe care i-am mentionat indirect, fac asta). Si nu cred ca trebuie sa ignoram realitatea!
Doamne ajuta!
Claudiu
aprilie 7, 2009 @ 7:51 pm
Salut Florine. Trebuie sa fim realisti si sa stim ispitile diavolului dar trebuie sa nu stam impotriva raului, trebuie sa nu raspundem cu aceeasi moneda ci cu dragoste. Asa vom fi liberi!
MONICA
aprilie 23, 2009 @ 9:11 pm
„Profeţii şi mărturii creştine despre vremea de acum”
Editura Biserica Ortodoxă
Alexandria, 2004
Părintele Porfirie Bairaktari
(1906-1991)
L-am întrebat, într-o zi, pe Părintele, în chilia sa:
– Părinte, se vorbeşte mult despre 666 şi venirea antihristului, care se apropie – unii zic că deja a venit -, despre inscripţia electronică de pe mâna dreaptă sau frunte, de ciocnirea dintre Hristos şi antihrist şi zdrobirea celuia din urmă, despre a Doua Venire a Domnului. Ce spuneţi în legătură cu toate acestea?
– Ce să spun? Eu nu spun că am văzut-o pe Maica Domnului, că va fi război sau alte din astea. ştiu că va veni antihristul, că va fi a Doua Venire a Domnului, dar când, nu ştiu. Mâine? Peste o mie de ani? Nu ştiu. Dar nu mă neliniştesc, pentru că ştiu că ceasul morţii este, pentru fiecare din noi, a Doua Venire a Domnului. şi ceasul acesta e foarte aproape (Y 290).
Luându-mă de mână şi ţinându-mă strâns, părintele Porfirie mi-a zis:
– Părinte Athanasie, acum sânt orb, ochii mei trupeşti nu mai văd – am cancer la hipofiză -, dar cu ochii cei duhovniceşti văd destul de bine. Înainte să pleci, vreau să-mi spui ce crede Părintele Emilianos al nostru despre 666 şi antihrist!
Era imediat după catastrofa de la Cernobâl. Lumea era tulburată; zilnic, oamenii veneau cu zecile la Părintele, care se afla atunci aproape de Atena, şi-l întrebau înspăimântaţi ce va fi, dacă va veni antihristul şi-i va însemna cu 666.
I-am răspuns:
– Părintele Emilianos ne-a sfătuit alaltăieri, la o adunare, să nu ne neliniştim. Noi să ne îngrijim să avem o relaţie vie cu Hristos, iar antihristului să nu-i dăm prea mare importantă; altminteri, el va deveni centrul vieţii noastre, iar nu Hristos.
Părintele Porfirie plesni patul cu mâinile şi exclamă:
– Slavă ţie, Doamne, c-am găsit un fiu duhovnicesc care să fie de acord cu mine! Uite, copilul meu, ce-au făcut duhovnicii ăştia aici, în lume! Au tulburat sufletele, au creat atâtea probleme familial şi psihologice cu 666-ul ăsta! Nu mai pot oamenii dormi, au început să ia calmante şi somnifere ca să doarmă! Ce-i asta? Hristos nu vrea astfel de lucruri, copilul meu! Şi ştii ceva? Pentru noi, creştinii, atunci când vieţuim în Hristos, nu există nici un antihrist. Ia spune-mi, poţi tu şedea aici, pe pat, unde şed eu?
– Nu, părinte.
– Păi, de ce?
– Pentru că m-aş aşeza deasupra şi v-aş strivi.
– Când ai putea să şezi tu aici, în locul meu?
– Doar dacă aşi pleca cuvioşia voastră, doar atunci aş putea să vă iau locul.
– Vezi! Aşa se întâmplă şi cu sufletul. Când Îl avem pe Hristos înlăuntrul nostru, unde să mai încapă şi antihristul?
Poate, oare, vreo altă existenţă străină să încapă în sufletul nostru? Dar noi, astăzi, copilul meu, nu-L mai avem pe Hristos în noi şi de aceea ne temem de antihrist. Unde e Hristos, acolo e şi Raiul. Hristos este totul, asta să le spui oamenilor.
Să nu se teamă. şi încă ceva: dacă ar veni acum antihristul în persoană cu un aparat cu raze laser şi mi-ar spune că vrea să mă însemneze cu 666, eu aş sta. O să-mi răspunzi: „Bine, Părinte, dar nu-i ăsta semnul lui?”. Ba da, şi să mă însemneze cu încă o mie de 666 cu raze laser, şi aş accepta[2].
De exemplu, când ti se însemnează paşaportul sau mâna, în timpul unei călătorii într-o ţară necreştină, cu simbolurile acelei ţări, oricare ar fi ele, nu le accepţi ca şi credinţă, nu mărturiseşti nimic. Când eşti sigur că nu mărturiseşti nimic contrar iubirii lui Hristos şi că pe El Îl iubeşti profund şi puternic, nu ai nici o teamă că ai putea să te lepezi de El prin acţiunile altora asupra ta. De ce? Pentru că pe primii mucenici îi dădeau fiarelor, iar ei făceau semnul crucii şi fiarele deveneau mieluşei; erau azvârlişi în mare, iar ei făceau semnul crucii şi marea se preschimba în uscat; erau azvârlişi în foc, iar ei făceau cruce şi focul se prefăcea în răcoare. Dar noi, astăzi, copilul meu, mai credem în Hristos, mai credem noi în crucea noastră? De ce S-a pogorât Hristos? Oare nu ca să întărească slăbiciunea noastră? Asta să-i spui şi Părintelui Emilianos şi oamenilor: să nu se teamă de antihrist. Suntem fiii lui Hristos, fiii Bisericii.
Eram foarte impresionat. şi Bătrânul adăugă:
– Cum a venit Patriarhul Dimitrios în Atena?
– Cu avionul.
– Lasă, asta ştiu, că doar n-o fi venit înot omul! Dar ce fel de documente avea la el?
– Păi, avea paşaport.
– Grecesc sau turcesc?
– Nu ştiu…
– Ei, nu ştii! Avea paşaport turcesc! şi care-I simbolul naţional al Turciei?
– Nu ştiu, Părinte!
– Hai, că eşti culmea! Semiluna e simbolul naţional turcesc, măi! şi ce au spus despre semilună Părinţii Bisericii noastre, după ce a apărut Mahomed?
– Nici asta nu ştiu, Părinte!
– Ei, o să-şi iau diploma şi-o să şi-o fac bucăţi! Ce fel de teolog eşti?, a glumit Bătrânul.
– Văd că posedaţi cuvioşia voastră această diplomă.
– Da, că o am în inimă. Semiluna e simbolul antihristului. Dacă semiluna e simbolul antihristului, iar Patriarhul nostru are pe paşaport acest simbol, cu toate însemnele sale, înseamnă oare că Patriarhul este slujitorul lui antihrist? Nu, copilul meu, nicidecum! Hristos nu este îngust la minte, aşa cum suntem noi, oamenii, care vrem să ne „apărăm drepturile”. Asta să-i spui părintelui şi oamenilor: să nu se teamă nici de antihrist, nici de 666!
Am fost foarte impresionat şi uşurat (Ger. 118).
admin
aprilie 23, 2009 @ 9:41 pm
Multumim mult Monica pentru completari.
florinm
aprilie 23, 2009 @ 10:31 pm
Am o intrebare pentru voi, in special pentru admin:
Parintele Porfirie este „pentru” o viata in Hristos, pentru a fi ferit de antihrist.
In acelasi timp, Parintele Paisie (tot din Grecia, tot in anii aceia – cam acum 20-30 de ani) avertiza asupra pericolelor care ne asteapta, numindu-le foarte exact, in fruntea acestor pericole asezand (in afara de patimile care ne inconjoara) actul de identitate electronic.
Ambii parinti, cu viata sfanta, vorbesc despre acelasi lucru dar pornesc din puncte diferite.
Intrebarea este: credeti ca cei doi se contrazic?
MONICA
aprilie 23, 2009 @ 10:37 pm
NU SE CONTRAZIC ,NOI TREB SA FIM TREJI ASA CUM BINE AI SPUS ,INSA NU TREB SA DEVINA ANTIHRISTUL CENTRUL NOSTRU ,CI HRISTOS.
MONICA
aprilie 23, 2009 @ 10:41 pm
NU SE CONTRAZIC , SE COMPLETEAZA RECIPROC.
Dan
aprilie 24, 2009 @ 3:03 pm
Foarte bine spus Monica. Centrul nostru trebuie sa fie Hristos. Este adevarat ca orice crestin ortodox trebuie sa se intereseze in ce vremuri traim si ceea ce va urma, dar preocuparea noastra principala trebuie sa fie Hristos iar nu excesele cautarii lui antihrist. Chiar daca vine antihristul noi tot pe Hristos il asteptam. Degeaba as sti si ziua si ora cand va fi a doua venire a Mantuitorului daca eu nu-l am in inima si nu ma mantuiesc. Dar daca eu il caut cu toata inima pe Domnul are El grija sa-mi spuna toate cele de folos mantuirii.
MONICA
aprilie 24, 2009 @ 3:23 pm
MI-A PLACUT F .F .F MULT CE-AI SCRIS .-„Chiar daca vine antihristul noi tot pe Hristos il asteptam. Degeaba as sti si ziua si ora cand va fi a doua venire a Mantuitorului daca eu nu-l am in inima si nu ma mantuiesc. Dar daca eu il caut cu toata inima pe Domnul are El grija sa-mi spuna toate cele de folos mantuirii.„AI DREPTATE.
SI AI DAT SI UN RASPUNS IMPLICIT LA INTREBAREA CE AR TREBUI SA FACEM NOI ,CUM SA NE DESCURCAM ATUNCI .
florinm
aprilie 24, 2009 @ 6:21 pm
Nu mi-o luati in nume de rau, dar ce inseamna „il caut cu toata inima”?
Mai bine zis stie cineva cat de MARE e expresia „cu toata inima”?
MONICA
aprilie 24, 2009 @ 9:23 pm
EL SA FIE PE PRIMUL LOC IN VIATA NOASTRA SI IN SUFLETUL NOSTRU.
IN BIBLIE SE SPUNE CA CEL CE IUBESTE PE MAMA SA SAU PE TATAL SAU MAI NULT DECAT PE IISUS NU E VREDNIC SA-L URMEZE:
„ NU SOCOTIŢI CĂ AM VENIT SĂ ADUC PACE PE PĂMÂNT; N-AM VENIT SĂ ADUC PACE, CI SABIE. (…)
CĂCI AM VENIT SĂ DESPART PE FIU DE TATĂL SĂU, PE FIICĂ DE MAMA SA, PE NORĂ DE SOACRA SA.
CEL CE IUBEŞTE PE TATĂ ORI PE MAMĂ MAI MULT DECÂT PE MINE NU ESTE VREDNIC DE MINE; CEL CE IUBEŞTE PE FIU ORI PE FIICĂ MAI MULT DECÂT PE MINE NU ESTE VREDNIC DE MINE
„(MATEI)
TOT IN BIBLIE CEA MAI MARE PORUNCA E SA-L IUBESTI PE DUMNEZEU DIN TOT SUFLETUL ,DIN TOATA INIMA SI CUGETUL TAU.
SA IUBESTI PE DOMNUL DUMNEZEUL TAU, CU TOT SUFLETUL TAU, CU TOATA INIMA TA SI CU TOT CUGETUL TAU. ACEASTA ESTE MAREA SI INTAIA PORUNCA. LAR A DOUA, LA FEL CA ACEASTA: SA IUBESTI PE APROAPELE TAU CA PE TINE INSUTI. IN ACESTE DOUA PORUNCI SE CUPRIND TOATA LEGEA SI PROOROCII.” (MATEI 22,37-40) .
DECI EXPRESIA „CU TOATA „INIMA CRED CA INSEAMNA SA PUI PE DUMNEZEU PE PRIMUL LOC IN VIATA TA ,IN GANDURILE TALE,IN PREOCUPARUILE TALE SI MAI PRESUS CHIAR DE CEI DRAGI ,DE FAMILIE.
EU RECUNOSC SPRE RUSINEA MEA CA NU AM AJUNS LA ACEST STADIU.
NU POT SA AFIRM CA-L IUBESC PE DUMNEZEU ,NUMAI DACA STAU SI MA GANDESC LA SFINTII SAI CARE AU RENUNTAT LA FAMILIE ,LA AVERE SI IN CELE DIN URMA LA VIATA LOR PTR A-L SLUJI PE DUMNEZEU .
UNII AU STAT IN LANTURI SI AU FOST BATUTI CA PAVEL ,ALTII AU FOST TORTURATI CA SF .GHEORGHE ,ALTII AU RENUNTAT LA AVERE CA SF.AUGUSTIN -ASTA E ADEVARATA IUBIRE DE DUMNEZEU CRED EU.
AR FI USOR SA SPUN CA-L IUBESC PE DUMNEZEU ,DAR AR VENI LUCRUL ACESTA DIN GURA MINCINOASA ,DACA MA COMPAR CU OAMENII ACESTIA.
„NU ORICINE ÎMI ZICE: DOAMNE, DOAMNE, VA INTRA ÎN ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR, CI CEL CE FACE VOIA TATĂLUI MEU CELUI DIN CERURI.
MULŢI ÎMI VOR ZICE ÎN ZIUA ACEEA: DOAMNE, DOAMNE, AU NU ÎN NUMELE TĂU AM PROOROCIT ŞI NU ÎN NUMELE TĂU AM SCOS DEMONI ŞI NU ÎN NUMELE TĂU MINUNI MULTE AM FĂCUT?
ŞI ATUNCI VOI MĂRTURISI LOR: NICIODATĂ NU V-AM CUNOSCUT PE VOI. DEPĂRTAŢI-VĂ DE LA MINE CEI CE LUCRAŢI FĂRĂDELEGEA. „
A-L IUBI PE DUMNEZEU DIN TOATA INIMA INSEAMNA ATI CONSTRUI INTREAGA VIATA ,AVANDUL PE EL IN CENTRU SI DREPT TINTA TOTODATA.
„FIŢI, DAR, VOI DESĂVÂRŞIŢI, PRECUM TATĂL VOSTRU CEL CERESC DESĂVÂRŞIT ESTE.„(MATEI)
MONICA
aprilie 27, 2009 @ 6:17 pm
ALTA COMPLETARE -CARE MI S-A PARUT RELEVANTA PRIVESTE DOBANDIREA SI PASTRAREA HARULUI IN ACELE VREMURI.
Parintele protosinghel Arsenie Muscalu la conferinta “Viata in Biserica” din nov. 2003,
Parinte, cum trebuie sa privim asa numitele semne ale sfarsitului: cardurile electronice de identitate, codul de bare, numarul 666 care este raspandit in jurul nostrum sub diferite forme? Sunt acestea semne autentice? Si daca da, cum ne putem feri de ele?
– (…) Cu privire la noile buletine si la semnele sfarsitului, se discuta foarte mult despre lucrurile acestea si uneori cred ca se face si foarte multa tulburare in multe suflete pentru ca sunt pareri diverse. De accea nici nu as vrea sa spun nimic despre asta. Trebuie sa primim noile buletine, nu trebuie sa le primim? Ce trebuie sa facem, cum trebuie sa facem?… As zice ca daca ne tot intrebam atata deja este rau. Pai ce fel de crestini suntem noi? Sa ne temem ca vom fi pusi in situatia de a ne lepada de Hristos si sa nu stim ca ne-am lepadat? Chiar asa sa fim? Deci problema noastra nu este asta, nici masonii nu-s problema noastra, nici noile buletine nu sunt problema noastra.
Nu asta este problema noastra. Spuneti-mi, in ce staruiau primii crestini? Ati vazut, “in invatatura Apostolilor, in impartasire, in frangerea painii si in rugaciuni“. Asta era treaba lor. Si inca mai spune ceva autorul Faptelor Sfintilor Apostoli : “Sufletul si inima multimii celor ce au crezut erau una. Si nimeni nu zicea ca ceva este al sau, ci toate le erau de obste“. Asta este viata crestina. S-o traim si toate celelalte probleme se vor dezlega de la sine la momentul potrivit.
Eu nu zic ca nu ne pasc niste primejdii, o spun parintii in care avem incredere, caci stim ca prin ei a vorbit Duhul Sfant, oameni induhovniciti. Nu spun ca nu ne pasc niste primejdii, dar cred ca discutiile acestea de multe ori sunt vatamatoare, ne dezbina. Nu vedeti ca ne dezbina? De foarte multe ori ne dezbina, ne judecam unii pe altii, fiecare tine la dreptatea lui si are impresia ca toti ceilalti sunt in ratacire si in apostazie. Noi, intre noi, frati, ne dezbinam. Unde mai este unitatea duhului? Unde se mai pastreaza unitatea duhului intru legatura pacii?
Deci problema este una launtrica. Sfantul Apostol Pavel spune undeva, sper sa citez cat mai exact ce spune el. Spune : “Incercati-va pe voi insiva, cercetati-va daca sunteti in credinta. Oare nu va cunoasteti voi pe voi insiva ca Hristos Iisus este intru voi? Ci afara numai daca nu sunteti netrebnici“. Deci asta este problema noastra. Daca il avem pe Hristos salasluit in noi, ne mai putem teme de ceva? Ne mai putem teme de ceva? Nu vom sti singuri cand va veni momentul acela cand fiecare va fi pus in fata situatiei, sa se lepede sau sa nu se lepede de Hristos. Nu va sti fiecare ca va veni momentul acela? Adica tu sa pierzi Harul Sfantului Duh si sa nu stii sa l-ai pierdut? Daca punem asa problema, inseamna ca noi nu avem clar constiinta ce este viata crestina. Ca scopul nostru asta este: dobandirea Harului Sfantului Duh. Cine pune intrebari legate de problema asta, ar trebui sa se intrebe el pe el insusi mai intai: ‘Ce este in inima mea? Am agonisit acolo Harul?’ Ca daca nu l-am agonisit, pot sa-mi pun eu mii de probleme si sa primesc mii de raspunsuri, ca atunci cand se va ivi situatia sa ma lepad de Hristos, tot mai voi lepada de El. Pot sa stiu bine ce trebuie facut. Pot sa stiu ca primirea buletinului inseamna lepadare de Hristos si tot il voi primi daca ma va parasi Harul Sfantului Duh. Deci problema mea asta este.
Imi vine in minte acum o intamplare pe care iarasi cred ca o stiti cu Sfantul Nichifor si Saprichie preotul. Au fost prieteni foarte buni la inceput, apropiati, dar intre ei la un moment dat a strecurat vrasmasul diavol samanta invidiei. Saprichie s-a suparat pe Nichifor si nu vroia sa-l ierte. Fiind ei suparati unul pe celalalt, s-a intamplat ca Saprichie sa fie prins si sa marturiseasca pentru Hristos. L-au supus la chinuri, l-au batut in toate felurile, nu s-a lepadat de Hristos. Au hotarat sa-l omoare, sa-i taie capul. Nichifor a aflat ce s-a petrecut si si-a zis el, in mintea lui: “Uite, sa nu plece la Dumnezeu neimpacat cu mine“, pentru ca e cuvant dumnezeiesc “Daca nu veti ierta fiecare din inima fratelui sau greselile lui, nici Tatal vostru nu va va ierta voua greselile voastre.” Si a zis el: “Nu cumva sa-l pagubesc, sa plece la Dumnezeu neimpacat cu mine si sa piarda cununa muceniciei. Hai s-o dobandeasca!” si a iesit in intampinarea lui ca sa-i ceara iertare, ca Saprichie sa mearga la moarte impacat deplin, sa mearga inaintea lui Dumnezeu sis a primeasca cununa muceniciei. I-a iesit si i-a zis: “Robule al lui Dumnezeu, iarta-ma!” iar asupra lui a venit un duh de impietrire, invidia. Si nu, s-a uitat de sus la el si – ce-o fi zis? – “Eu, marele marturisitor, nu te iert!”. A venit a doua oara: “Iarta-ma, robule al lui Dumnezeu! Iarta-ma!”. Nimic. A ramas in impietrirea lui. L-au dus, i-au plecat capul pe butuc si calaul a ridicat securea. Si atunci, parca s-ar fi trezit – zic s-ar fi trezit, de fapt a murit – si a zis: “Stati! De ce vreti sa imi taiati capul?“. “Pentru ca nu vrei sa aduci jerfa idolilor.” Zice: “Nu, nu, aduc. Aduc jerfa idolilor. Aduceti aici ce trebuie si voi aduce jertfa idolilor.” Si a facut asa si s-a lepadat de Hristos. Harul Sfantului Duh l-a parasit pentru neiertare, pentru impietrirea lui l-a parasit Harul Sfantului Duh atunci. A avut putere sa duca lupta marturisirii. Harul l-a asteptat. L-a intarit sa duca lupta marturisirii pana atunci, pana aproape de sfarsit. Dar pentru ca el nu l-a iertat pe aproapele lui, Harul l-a parasit atunci, cand mai avea un pas pana sa primeasca cununa. Si n-a mai avut taria sa duca lupta mai departe. N-a avut taria sa mai primeasca moartea daca Harul l-a parasit. Si Nichifor a spus atunci: “Eu sunt crestin! Si eu sunt crestin! Luati-ma pe mine in locul lui!” Si l-au luat, si i-au taiat capul si a primit el cununa in locul lui Saprichie.
Deci daca nu vom avea agonisit inlauntrul nostru Harul Sfantului Duh, putem noi sa stim oricate despre nu stiu ce comploturi masonice, despre nu stiu ce comploturi evreiesti, despre nu stiu ce buletine, pentru ca daca nu vom avea Harul, repet, oricum ne vom lepada. Oricum ne vom lepada! Deci asta este problema noastra: cum sa agonisim cu adevarat inlauntrul nostrum Harul Sfantului Duh. Pentru ca nu poti sa ai Harul in tine si sa nu stii ca il ai. Nu se poate asta. Poti sa il ai asa, sa zicem ca il ai de la botez, dar este acoperit de cenusa si de zgura patimilor. Sta acolo asteptand sa se aprinda. Daca nu simti focul – asta este marturia prezentei Harului. Dar daca nu simti focul dorintei, macar si cat de slabut, focul dorintei de a placea lui Dumnezeu, de a face voia Lui, inseamna ca nu este cu tine Harul Sfantului Duh. Si atunci inseamna ca trebuie sa-l cauti, poate ca l-ai simtit odata, ai simtit strapungerea inimii, ai simtit caldura asta, dar nu ai staruit in ea. Acum trebuie sa-l cauti din nou si calea iti va fi mai grea, va fi cu multe, multe ocolisuri. Iti va fi mai grea, dar va trebui sa-l cauti din nou. Daca ai simtit strapungerea inimii, daca ai simtit o data caldura ravnei de a face voia lui Dumnezeu, tu deja cam stii ce trebuie sa cauti. Nu esti fara o orientare, desi acum faci lucrurile mai mult rational. Le faci mai mult rational. Parintele Arsenie Papacioc vorbeste despre smerenie rationala, marturisire rationala, ca noi asa le facem, de aceea nu sunt roditoare, nu au suflu in ele. Dar poti sa faci asa chinuindu-te, asumandu-ti asta ca un canon, stiind ca Dumnezeu va vedea staruinta ta si dorinta ta si va privi cu mila la tine.
Deci asta este problema noastra si spre asta va indemn. Pentru asta va indemn sa luptati cu toata taria, ca nu are nici un rost sa va puneti asa tot felul de probleme care mai mult dezbina, ne iau timpul, ne consuma timpul in discutii nefolositoare, aduc intre noi dezbinare … numai vatamare. Nu are nici un rost. Daca Harul va fi cu noi, Harul Sfantului Duh va da fiecaruia sa simta si cand a facut cel mai mic compromis. Nu sa primeasca buletinul, dar si cand a facut cel mai mic compromis, cand s-a lepadat de Hristos prin cel mai mic compromis. A venit ora ta de rugaciune si ai zis : “Nu, ca-s obosit, acuma nu pot, 5 minute mai tarziu…” Mai tarziu. Ai amanat rugaciunea. Si aceasta este o lepadare. Dar constiinta te mustra imediat. Imediat iti spune constiinta ca ai fi putut, dar ti-a fost lene si ti-ai indreptatit lenea prin pretinsa oboseala. Si asta este o lepadare de Hristos, si pe asta o mustra constiinta. Cum sa nu mustre constiinta o lepadare de Hristos ca aceea care va fi in vremea lui Antihrist? Cum sa se poata petrece lucrul acela fara ca omul sa stie? Numai daca era de fapt dinainte mort. Cum a zis ingerul Bisericii din Sardes: “Iti merge numele ca esti viu, dar tu de fapt esti mort de mult! Numai numele iti este ca esti viu“. Deci daca nu ne ingrijim acum sa viem in Duhul, oricum nu vom face fata la vremurile care vor veni!
Veronica
septembrie 7, 2010 @ 10:25 pm
Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, Te rugam , intatreste-ne la toti credinta , ca sa putem face fata vremurilor care vor veni!
Doamne ,Te rugam , ajuta-ne sa nu ne despartim niciodata de Tine, orice-ar fi!Amin!