Arhimandritul Ioanichie Bălan de vorbă cu tinerii
Iubiţi tineri, noi oamenii, suntem zidiţi de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa. Adică buni, credincioşi, smeriţi, iubitori de Dumnezeu, iubitori de aproapele şi de tot ce este frumos. De aceea ne rugăm Lui, vorbim cu El seara şi dimineaţa şi oricând rostim TATĂL NOSTRU, ne rugăm şi facem Sfânta Cruce. Iar când nu ascultăm de Tatăl ceresc, nici de preot, nici de tata şi mama care ne-au născut, atunci Domnul se depărtează de noi, părinţii şi prietenii încep să ne dispreţuiască, toate parcă ne sunt împotrivă, nu ne putem ruga şi nu avem ajutor şi mulţumire în viaţă. Atunci diavolul ne luptă cu gânduri de tristeţe, de răzbunare, de necredinţă, de îndoială şi deznădejde. Este semn că ne-am depărtat de Dumnezeu, că vrem să ne rezolvăm greutăţile vieţii singuri, că nu mai ştim de unde ne poate veni salvarea, pacea inimii, fericirea şi mântuirea.
Niciodată, poate, nu a fost lumea mai tulburată ca acum. Niciodată tineretul, copiii, creştinii toţi n-au fost mai dezbinaţi, mai dezorientaţi ca în ziua de astăzi. Ce este de făcut? Încotro merge lumea noastră? Încotro se îndreaptă tineretul ţării, speranţa noastră de mâine, bucuria satelor şi oraşelor noastre, mângâierea părinţilor bătrâni şi suferinzi?
Cine poate linişti mulţimile tulburate, inimile dezamăgite de viaţă, minţile frământate de atâtea gânduri? Oare politica? Sau plăcerile? Sau filosofia? Sau ştiinţa? Sau banii? Sau ateismul? Sau sectele? Nu. Nimic şi niciodată! Toate acestea nici nu ne vindecă, nici nu ne ajută, nici nu ne trebuie, pentru că mai mult ne depărtează de Dumnezeu, de Biserică, de Evanghelie, de viaţa cea fericită şi veşnică în Iisus Hristos.
Deci, iubiţi tineri, ce este de făcut? Dacă filosofiile ne-au amăgit, dacă plăcerile ne-au consumat şi îmbolnăvit, dacă politica mai mult ne tulbură, unde să alergăm şi la cine să ne ducem? La nimeni, decât numai la unul adevăratul Dumnezeu Care ne-a zidit, Care ne-a mântuit prin Fiul Său Iisus Hristos şi Care ne cheamă pe toţi la Sine: şi pe copii, şi pe tineri, şi pe bătrâni, şi pe cei buni, şi pe cei răi. Căci din iubire fiind Tatăl nostru al tuturor, are milă de noi. Ne dă ploaie, chiar dacă n-o merităm. Ne dă viaţă, pâine, bucurie şi Sfânta Împărtăşanie. Ne dă iertare prin spovedanie şi mântuire prin dreapta credinţă şi fapte bune.
Iată cum ne cheamă Mântuitorul Hristos la Sine. Pe copii îi cheamă, zicând către părinţi: “Lăsaţi copiii să vină la Mine, căci a unora ca aceştia este Împărăţia cerurilor” (Matei 19,14). Pe tineri îi cheamă Domnul la El, zicând: “Tânărule, ţie îţi zic, scoală-te!” (Luca 7, 14). Iar pe cei maturi şi bătrâni îi cheamă Hristos la El, zicându-le: “Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi” (Mt. 11,28).
Vedeţi că pe toţi ne cheamă Dumnezeu la El, indiferent de vârstă, de cultură, de neam şi de vrednicie? Vedeţi că pe toţi ne iubeşte şi ne aşteaptă în prag? Şi Cel ce ne cheamă ne şi iartă, ne şi vindecă, ne şi sărută, ne şi hrăneşte, ne şi linişteşte, ne şi mântuieşte? Fiecare dintre tineri, gândiţi-vă cum răspundeţi la chemarea lui Hristos, la chemarea părinţilor, la chemarea conştiinţei. Faceţi cele ce vă spun părinţii de acasă? Împliniţi tot ce vă îndeamnă conştiinţa, Biserica şi Sfânta Evanghelie? Sau nici n-aţi citit vreodată Sfânta Scriptură?!
Hristos Mântuitorul lumii vă cheamă astăzi şi aşteaptă de la voi toţi un răspuns de care depinde fericirea şi mântuirea voastră.
(Sursa: Blogul lui Vlad Mihai)
Ana
noiembrie 26, 2010 @ 4:13 pm
Parintele si tinerii
Cu cativa ani in urma am dat peste o inregistrare video cu parintele Ioanichie Balan. Apoi am gasit si o inregistrare audio de la o conferinta de-a parintelui tinuta la Bacau. Atat de mult m-a uimit dragostea parintelui pentru Dumnezeu, pentru aproape, pentru pamantul romanesc, incat am prins mare drag de parinte.
Am inceput sa ma rog la parintele Ioanichie si am avut multe impliniri ca raspuns la rugaciunile mele. Il consider sfant.
[b]In jurul sfintiei sale se strangeau multi tineri si parintele ii iubea mult, ii sfatuia si-i ajuta. Rugati-va lui in greutati si o sa aveti ajutor.
[/b]
Imi pare tare rau ca nu am reusit sa-l intalnesc pe parinte, sa-mi dea o binecuvantare, sa-i sarut dreapta.
Laura-optimista
noiembrie 26, 2010 @ 9:32 pm
"Hristos Mântuitorul lumii vă cheamă astăzi şi aşteaptă de la voi toţi un răspuns de care depinde fericirea şi mântuirea voastră."
Cât de frumos! Domnul nostru Iisus Hristos bate neîncetat la uşa sufletelor noastre(cf. Apocalipsa3,20), iar timpul acestei vieţi pământeşti este, precum arăta părintele Dumitru Stăniloae, "-)urata între bătaia Sa la poartă şi fapta noastră de a deschide"(Teologia dogmatică ortodoxă). Am un coleg la facultate, care mi-a relatat că, înainte de a-L accepta pe Dumnezeu în viaţa sa, a căutat adevărul în filosofie şi, constatând relativismul ideilor filosofice, a început, timid şi nesigur, să se apropie de Domnul, prin credinţă. Din păcate, având puţin timp la dispoziţie, nu mi-a spus şi ce a simţit, ce a gândit, atunci când a realizat că Adevărul absolut, pe care-l căutase atâţia ani zadarnic, există, ne este accesibil şi nu se află într-o idee abstractă, ci este o Persoană: Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul. Mă gândesc, încerc să-mi imaginez ce minunat trebuie să fie pentru un tânăr însetat de cunoaştere să-şi găsească liniştea, împlinirea şi fericirea în Mântuitorul Hristos. Dacă vom asculta cu atenţie şi încredere cuvintele părintelui Ioanichie Bălan, nu va fi necesar să ne irosim ani din viaţă căutând adevărul acolo unde nu există, ci, alergând la Hristos, Nădejdea noastră, vom fi veşnic fericiţi. Da, nu este o concepţie utopică! Fericirea există şi ne-a fost dăruită de către Fiul lui Dumnezeu întrupat. De unde ştim noi, creştinii, acest adevăr? De la Însuşi Adevărul şi Dăruitorul fericirii celei adevărate.
Filosoful Emil Cioran, deşi era ateu, a exprimat o idee, care mi-a rămas în minte şi care cred că merită luată în considerare, mai ales pentru că a fost formulată de către un filosof. Astfel, filosoful român, într-una dintre scrierile sale, nega importanţa filosofiei pentru viaţă, prin aceste cuvinte: "Trăim cu adevărat doar la capătul filosofiei, pe ruinele ei, atunci când am înţeles cumplita-i nulitate şi faptul că este inutil să recurgi la ea, că nu-i de niciun ajutor". Fiind ateu, Cioran n-a reuşit să meargă mai departe în înţelegerea tainelor existenţei, pentru a-L mărturisi pe Adevăratul Dumnezeu, dar a constatat, din propria experienţă, faptul că nimic din ceea ce aparţine înţelepciunii acestei lumi nu poate satisface pe deplin sufletul uman, în permanenţă doritor de cunoaştere şi desăvârşire.
Noi, având de la Domnul darul credinţei, putem afirma, fără teama de a păcătui faţă de adevăr, că niciun sistem de gândire, nicio concepţie filosofică şi nicio credinţă religioasă, cu excepţia celei creştine, nu ne poate dărui ceea ce omenirea, din cele mai vechi timpuri, a căutat cel mai stăruitor: nemurirea. Chiar în prima operă literară din istorie, "Epopeea lui Ghilgameş", se pune accentul pe încercarea continuă a omului de a deveni nemuritor. Această dorinţă de veşnicie şi perfecţiune, sădită în sufletele noastre de către Cel Ce Însuşi este Viaţa şi Desăvârşirea, se poate împlini doar prin credinţa în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu făcut Om pentru mântuirea oamenilor. Putem cerceta filosofia şi chiar celelalte religii, putem fi oameni de ştiinţă, ne putem dedica viaţa studierii creaţiei lui Dumnezeu, dar toate aceste strădanii omeneşti vor avea succes, vor fi utile pentru eternitate, doar dacă vor fi realizate în numele şi spre slava Creatorului.
Dacă filosofia ne dezamăgeşte şi ştiinţa rămâne utilă doar pentru această viaţă, dacă orice plăcere telurică este efemeră şi dobândirea bunurilor materiale nu ne poate asigura mântuirea, să nu deznădăjduim, căci sensul vieţii noastre, unica filosofie adevărată şi singura comoară nepieritoare se găsesc numai în Dumnezeu, Mântuitorul nostru, Cel în Care "trăim, ne mişcăm şi suntem"(Faptele Apostolilor 17).
Să ne ajute Dumnezeu ca, ascultând cu smerenie şi încredere sfaturile vrednicului de pomenire părinte Ioanichie Bălan, să ne apropiem de Hristos cu sinceritate, fără îndoială, cu certitudinea că tot ceea ce căutăm "-)e sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor", Căruia I Se cuvine slava şi puterea în vecii vecilor, Amin.