Artele marţiale
„Intotdeauna am fost atrasa de istorie, antichitate, mister, ma uitam la filme de aventuri…, esti fascinat in copilarie de carti si reportaje cu arte martiale, de progresul tehnic, si parca ma vedeam in fiecare personaj cu sabia in mana luptand aievea prin lumi dezlantuite si pline de prapastii in jur.
Niciodata nu mi-as fii imaginat ca intr-o zi as putea sa fac asa ceva pur si simplu intamplator fara sa caut eu asta, pasii mei au fost calauziti de o mana nevazuta, si intr-o zi se vor intoarce spre cu totul alta cale.
„Dincolo de fata vazuta a istoriei exista o fata nevazuta : Razboiul Nevazut!
Aceasta este adevarata istorie a neamului omenesc !”
Incet si treptat am inceput sa vad si altfel adevarata istorie care de fapt se afla in fiecare dintre noi, fiecare om care a existat pe acest pamant are propria lui istorie , propria lupta si propriul razboi despre care cine stie din jur? Cine vorbeste despre asta?
Fiecare suntem un Microunivers, avand in centru inima si sufletul care valoreaza mai mult decat tot Universul.
Pentru SUFLETUL nostru se duce razboi, un RAZBOI NEVAZUT, atat in mintea si gandurile noastre, cat si in jurul nostru de forte nevazute in vazduh, pe pamant si sub pamant, oare cati suntem constienti de asta?
Dar sa ma intorc la istoria mea:
Am inceput sa practic artele martiale in anul 3 de facultate. Nu o sa specific stilul anume oricum nu e important, nu asta vreau sa scot in evidenta ci cu totul altceva.
Pierdusem pe cineva foarte apropiat din familie si sufeream foarte tare, ma inchideam im mine si multi colegi de facultate nu si-au dat seama ca as avea probleme, doar ca ma vedeau mereu in negru. Intr-o zi venind de la cursuri cu o colega, (care intre timp a devenit si buna mea prietena) imi spune :
-Draga mea de ce te imbraci numai in negru, esti tanara ia si tu culori mai vii… ?
-Sunt in doliu, am raspuns ! S-a oprit si m-a luat in brate…, si-a cerut scuze ca a judecat fara sa stie de fapt adevarul.
Dupa cateva zile m-a luat cu ea la sala, ca sa mai relaxez, sa uit si asa a inceput marea aventura ! Au urmat 5 ani fascinanti din punctul de vedere al artelor martiale. Antrenamente de 2 ori pe saptamana, stagii in week-end, mers la mare impreuna, pe munte, in cantonamente, ieseam impreuna in oras ne intalneam …, eram ca o mare familie, m-am simtit extraordinar, am intalnit niste oameni foarte constiinciosi, dar cel mai mare respect il am si astazi fata de cel care mi-a fost instructor. El a tinut mica familie unita 10 ani, datorita lui veneau la sala cei mai multi. Aveam seminarii pe diferite teme, si era deschis cu toti. Sub aripa lui am invatat foarte multe in paralel cu facultatea.
Si cel mai important era un adevarat crestin. Datorita lui am ajuns la un Duhovnic care mi-a luminat pasii in urmatorii ani.
Mi-a placut tehnica foarte mult, la inceput nu am crezut ca o sa fac fata, dar treptat am inceput sa imi recapat elasticitatea si mobilitatea.
Putini stiu poate ca si in artele martiale se dau examene, atat teoretice cat si practice, iar pentru gradele mari se fac lucrari de licenta ! Ma pregateam cam 1 an pentru un grad iar tematica este cat se poate de variata si complexa toate denumirile tehnice erau in vietnameza, se cer cunostinte de anatomie si masuri de prim ajutor, iar la gradele mai mari poti sa lucrezi cu arme traditionale (sabie, bong, baston lung, bastoane scurte, nunchag…).
Stiu ca pare in contradictie lupta practicata in artele martiale cu religia, ca e pacat sa lovesti aproapele, dar nu am mers acolo pentru ca sa ma bat cu cineva sau sa dovedesc ca am cine stie cate grade si nici ca sa imi schimb religia s-au credinta, nimeni nu te infuenteaza daca iti pastrezi discernamantul. Nu ! Deloc.
Dimpotriva lucrurile au evoluat spre alta perspectiva, la un moment dat iti dai seama ca nu ai nevoie de sala si de antrenamente ca scopul tau este altul si timpul este foarte scurt ca sa gresesti drumul.
Dar daca incepi sa mergi pe acest drum, la un moment dat iti dai seama ca lupta din sala pe care o duci, antrenamentele pot fii folosite si in alt scop, in lupta pentru mantuirea sufletului. Toate astea pot fii arme pe care sa le folosesti si in Razboiul Nevazut al mintii cu vrajmasii, al trupului cu patimile.
Putem face o paralela intre ele sau o egalitate imaginativa :
–partenerii imaginari din tao sau kihon, quen ( practicantul execută tehnici fără adversari, dezvoltându-şi simţul de echilibru şi de spaţiu şi trăgând profituri fizice şi psihice, instruindu-se simultan în luptă) = pot fi vrajmasii nevazuti care prin ispite ne lupta pe fiecare si care incearca sa ne piarda
–partenerii de antrenament = pot fi lumea din jur, vazduhul, vrajmasii vazuti
–iar lupta cu tine insuti (incerci sa faci lucruri de care nu credeai ca esti capabil iti dai seama de adevaratele tale limite atat fizice cat si psihice, incepi sa te vezi ca pe o fiinta atat de complexa si puternica incat devii mandru la un moment dat ) = poate fi lupta impotriva ispitelor , a gandurilor rele, a patimilor care ne incoltesc in fiecare zi, lupta impotriva mandriei.
–iar principiile artelor martiale, si motto-ul = pot fii Sfanta Scriptura, si invataturile Sfintilor Parinti
–iar instructorii = pot fii Preasfanta Treime, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu Fecioara Maria, Sfintii Apostoli , toti Sfintii Parinti, preotii, monahii, duhovnicii etc.
–aptitudinile = pot fi virtutiile crestinesti.
– lucrarea tehnicii in gand = poate fii Rugaciunea Mintii sau a Inimii: ” Doamne Iisuse Fiul Lui Dumnezeu miluieste-ne pe noi pacatosii „, pururea gandul la moarte, la Dumnezeu.
– salutul la intrarea in sala si la plecare, salutul partenerilor, sau a instructorului = semnul CRUCII, inchinarea la Dumnezeu, in fata bisericilor, la intrarea si la iesirea din Biserica, la rugaciune !
– depasirea fricii = credinta , rugaciunea , mersul la Sfanta Biserica
– perfectionarea tehnicii, a luptei = rabdarea in rugaciune, ferirea de pacate, spovedania, impartasirea
–lupta = iubirea vrajmasilor, iubirea de aproapele si iubirea catre Dumnezeu
–flotarile, tarasurile, rostogolirile, proiectiile = matanii, inchinaciuni, mersul la biserica
–seminariile, cursurile = Sfanta Liturghie, citirea Cartilor Sfinte, ascultarea predicilor si sfaturilor Duhovnicilor
–armele traditionale = postul, rugaciunea, cainta, milostenia, lacrimile, etc.
„- Războiul ispitelor e focul care lămureşte ce suntem fiecare: lemne, pietre, aramă, paie, câlţi, pământ sau cenuşă.
– Războiul duhovnicesc seamănă întru câtva cu războiul lumii. Şi unul şi altul te desface de viaţa aceasta. Numai ispitele, necazurile şi tot felul de încercări ale războiului nevăzut izbutesc să ne tocească pe deplin gustul de lumea aceasta şi să ne aducă la un fel de moarte faţă de lume, care-i smerenia deplină şi condiţia de căpetenie a rugăciunii neîncetate.
-Lumea aceasta este o călătorie cu nevoinţe şi un stadion de alergare. Şi răstimpul acestei vieţi este vremea de luptă. În ţara unde e luptă şi în vreme de război, nu este nici o lege. Adică Împăratul nu pune margini şi măsuri ostaşilor Săi până la sfârşitul războiului, când toţi oamenii se adună în faţa porţilor Împăratului Împăraţilor şi fiecare este cercetat acolo, dacă a avut răbdare în luptă, dacă nu s-a lăsat biruit sau dacă dimpotrivă, a întors spatele (a fugit).
-Când vei da de pace fără tulburare în calea ta, atunci teme-te căci stai departe de calea cea dreaptă pe care calcă picioarele ostenitoare ale sfinţilor. Cu cât înaintezi în calea care duce la Cetatea Împărătească, cu cât te apropii de cetatea lui Dumnezeu, să-ţi fie ţie semn aceasta: te vor întâmpina ispite puternice. Şi cu cât te apropii de Dumnezeu şi cu cât sporeşti, cu atât se măresc ispitele împotriva ta.
-Toate împrejurările şi toate necazurile, care nu au parte de răbdare, vor fi îndoit pedepsite. Că prin răbdare, omul leapădă primejdia. Împuţimea sufletului este maică a muncirii. Iar răbdarea este maică a mângâierii şi este o putere care se naşte din inimă largă. Şi această putere omul n-o află în necazuri, decât cu Harul lui Dumnezeu, care se află printr-o rugăciune strânsă şi prin vărsare de lacrimi.
-Smerenia poate să rupă gardul acestor răutăţi. Smerenia trebuie căutată cu tot sufletul. Că pe măsura smereniei tale ţi se dă şi răbdare în primejdiile tale. Şi pe măsura răbdării tale ţi se uşurează sarcina necazurilor tale şi dobândeşti mântuirea.”
Artele martiale daca ajungem sa le practicam, pot fii doar un drum premergator spre adevarata Cale pe care fiecare trebuie sa o urmam, Calea cea stramta si dreapta!
Este minunat cum Dumnezeu ne indreapta pasii de pe alte drumuri tot catre El, este minunat cum ne dam seama ca orice lucru facut cu pasiune, orice hobby am avea, parca nu e de ajuns, ii lipseste ceva, parca nu suntem pe deplin impliniti doar cu acestea, fara Dumnezeu nu isi au rostul in lume, nu au ca scop divin : CALEA, ADEVARUL SI VIATA !
Cei care si-au dar seama de toate astea, au inceput sa practice mai mult adevarata lupta, lupta crestinului pentru mantuirea sufletului !
Doamne ajuta-ne sa punem bun inceput ! „
(Carla)
florinm
iulie 10, 2009 @ 9:36 am
Pana la urma, articolul vrea sa zica despre artele martiale ca sunt bune? Sau ca nu sunt?
Mikis
iulie 10, 2009 @ 1:16 pm
Spunea un ieromonah, duhovnic foarte cunoscut dintr-o Sfanta Manastire din localitatea mea, ca ceea ce vine de la asiatici e bine sa fie evitat…el se referea atunci, fiind intrebat expres de o ucenica, la tehnica de vindecare „Ceragem” (nu intru in detalii „tehnice”, se gasesc pe Net). Poate, prin comparatie si artele martiale nu sunt folositoare sufletului angajat in lupta pentru obtinerea desavarsirii ortodoxe!
rotaru dragos
iulie 12, 2009 @ 11:10 am
CRED CA TIPA STIE CE VORBESTE,IAR EU CRED CA E ADEVARAT,DEOARECE CIND SUFLRTUL ESTE LENES,SI TRUPUL ESTE LA FEL.
carla
august 4, 2009 @ 11:55 am
florinm,
Toate sunt bune dar nu toate sunt spre folos!
Daca as spune ca sunt bune se gasesc destui care sa ma contrazica, daca spun ca sunt rele la fel, pentru mine personal au fost un pas inainte, dupa cum ai vazut din articol…,
nu sunt eu in masura sa spun ce e bine pentru altii, este o experienta, si unii care mai practica pot gasi raspunsuri la paralela cu ortodoxia!
Stiu cazuri care au renuntat la antrenamente pentru a avea mai mult timp pentru rugaciune, si familie!
radu
octombrie 23, 2009 @ 11:20 pm
desăvârșirea creștină are la bază o întreagă teologie, desăvârșirea în practicarea artelor mariale are la bază o întreagă filosofie budistă etc. care nu are nimic de/a face cu credința creștină și cu Hristos. Chiar nu/mi pot explica ce energii își activa Domnul în pustiul Carantaniei atunci când se ruga și postea. Echilibrul acela fizic și spiriual se obține garantat prin –ora et labora– că nu degeaba avem mărturii atâtea vieți de sfinți………….zic și eu!
UmbraSerii
octombrie 25, 2009 @ 7:25 pm
Ca fost practicant de arte martiale si in acelasi timp crestin ortodox practicant (fara mari realizari in nici una) va pot spune clar ca nu se poate ajunge la performanta in prima ramanand strans legat de a doua. Sau, altfel spus, cand incepi realmente sa progresezi in tehnicile de lupta, incepi sa pierzi vizibil ceva din Duhul, care eventual te invaluie cat de cat. Este o problema ireductibila de principii esentiale pe care va bazati gandirea si viata launtrica: arta martiala este profund ego-centrica, in timp ce ortodoxia este categoric Hristo-centrica.
Paralela pe care o incearca articolul o consider fortzata si potentzial furnizoare de interpretari periculoase pentru un necunoscator.
Cu toate acestea, ca orice sport al trupului (si intrucatva al mintii, dar hotarat NU al sufletului !) arta martiala ajuta la disciplinarea personala, consumul de energie de acolo iti linisteste zburdalnicia simturilor si lucrul in echipa iti da un placut sentiment de siguranta. Exista insa si reversul monedei: prea multa incredere in tine risca sa il tina undeva „mai incolo” pe Hristos, iar spiritul de competitie pe care ti-l dezvolta si inevitabila comparatie cu altii fatza de care trebuie sa fii mai bun, iti propune o abordare destul de departe de ceea ce numim in ortodoxie „smerenie”.
Si totusi nu pot spune ca nu am admirat un preot care, atacat seara in parc de niste golani, si-a suflecat sutana si i-a „binecuvantat” cu cate un UraMawashi … de a ajuns o adevarata legenda la vremea respectiva.
In concluzie, cred ca lucrurile nu se pot transha numai in „alb si negru”, ca dreapta socoteala, temperamentul propriu si sfatul duhovnicului trebuie sa faca parte din ecuatia alegerii unuia sau altuia dintre drumurile prin care vrem sa ne catzaram spre desavarshire …
Doamne ajuta !
PS: cu riscul de a fi „carcotash” vreau sa atrag atentia asupra unei greseli care apare destul de des prin texte (inclusiv in acest articol): conjugarea verbului „a fi”. De exemplu, chiar in al doilea paragraf, apare vb „a fi”: „Niciodata nu mi-as fii imaginat”, care corect conjugat e cu un singr „i”: „Niciodata nu mi-as fi imaginat”. As fi crezut ca e o greseala de tehnoredactare, dar se repeta undeva si mai incolo in text (in zona cu bold).
Danis
martie 5, 2011 @ 2:08 pm
Artele martiale duc la o dezvoltare considerabila a autocontrolului emotional si menta, dezvoltarea atentiei, concentrarii si a luarii de decizii corecte in timp rapid…Si nu intamplator sunt numite "arte" caci dincolo de perfectionarea tehnicii sau combativitatii se urmareste de fapt autoperfectionarea personala.
Consider ca fiecare persoana e unica si fiecare are chemarea lui in viata. In fctie de temperament, pt. unii a practica arte martiale e foarte util, pt. altii poate fi daunator.
As aminti de marele maestru- Morohei Ueshiba- fondatorul Aikido-ului- care se traduce prin Calea Armoniei. era un om de o adevarata noblete sufleteasca.
Ar fi bine sa lasam la o parte sablonarile de genul- asta e bun sau rau..Majoritatea isi dau cu parerea fara sa aiba habar despre ce e vorba.
Saurian
martie 5, 2011 @ 4:17 pm
Danis, te înţeleg ce spui şi sunt de acord cu tine. Dar citând comentariile vezi că din cei care au spus că sunt împotrivă sunt foşti practicanţi. Acum vreau să te întreb: tu eşti practicant în Ortodoxie? Tu ştii ce îţi inspiră Duhul Ortodoxiei? Spunea un practicant ( vezi la comentariile de mai sus ) că sunt incompatibile Ortodoxia şi artele marţiale. Eu nu vreau să mă exprim pentru că n-am practicat niciodată artele marţiale şi dacă aş spune ceva aş fi un om care trăieşte în şabloane ( şi nu vreau asta ). Eventual dacă eşti aşa de sigur că greşesc cei de aici cred că toţi ar fi binevoitori să asculte nişte argumente pro arte marţiale. Doamne ajută!
Danis
martie 5, 2011 @ 4:26 pm
Fiecare individ e unic si are dreptul sa aleaga in fctie de propriile necesitati. A face o regula pt. toti -asta e gresit.
da, smerenia e o mare virtutate-dar nu inseamna sa devenim niste molateci..Chiar si Hristos a pus mana pe bici cand a alungat negustorii din templu.
Laura Nicoleta
octombrie 17, 2014 @ 3:49 pm
Nu stiu daca stiti, dar Pr.Aldea si-a lansat cartea „Ortodoxia și artele marțiale”. Nu, nu este o carte in care artele martiale sunt vazute prost. Dansul vb despre artele martiale europene(artele martiale sunt cuvinte latinesti), despre istoria lor in Europa etc.
Aici vb putin despre cartea sa:
https://www.youtube.com/watch?v=vhjVvbQLfvs&list=UUCalD6EMTwAYvNMsgW8a4tA
A avut si o conferinta, insa nu am gasit video sau audio.
cristirg
octombrie 17, 2014 @ 11:22 pm
Ortodoxie si arte martiale. Interviu cu Pr. Mihai-Andrei Aldea: “Trebuie sa fim samuraii lui Hristos!”
[url]http://foaienationala.ro/ortodoxie-si-arte-martiale-interviu-cu-pr-mihaiandrei-aldea-trebuie-sa-fim-samuraii-lui-hristos.html[/url]
” Nu se pot accepta in Ortodoxie yoga si alte asemenea practici, ezoterism oriental, folosirea energiilor qi si altele asemenea. Respingerea lor este fireasca.
-[i]Artele martiale sunt asociate cu violenta. Poate ca acesta este un motiv al pripelii de care au dat dovada constestatarii dumneavoastra pe acest subiect.[/i]
Este adevarat ca sunt destui care fac o legatura intre arte martiale si violenta. Chiar este o legatura intre ele. Dar oare crestinului ii este oprita folosirea violentei oricand si oricum? Sa cercetam, spune Sfantul Apostol Pavel, si sa pastram ce este bun. Intelegand prin violenta orice forma de folosire a fortei si care influentati de doua curente pagane si anti-crestine, respectiv masoneria si neoprotestantismul, mai ales anumite ramuri ale neoprotestantismului, precum si multe curente new-age, socotesc ca este interzisa unui om civilizat, si cu atat mai mult unui bun crestin, orice folosire a fortei, ceea ce este o ratacire, este o cadere din Ortodoxie. Pentru ca nu exista in Ortodoxie vreo opreliste ca, la vremea potrivita, sa se foloseasca forta. Insa, din pacate, sub influenta neoprotestanta si sub influenta masonica s-a raspandit aceasta idee. Pentru ca si conducerile masonice, atat ale Romaniei cat si ale altor tari, vor sa inoculeze poporului ideea unei supuneri absolute fata de stat si fata de autoritati. Si atunci interzic orice acces al omului la mijloacele care ii asigura libertatea, printre aceste mijloace fiind si folosirea armelor si a fortei in caz de nevoie. Practic, un popor poate fi astazi inrobit fara probleme. Cele mai multe tari asa zis civilizate au armate de mercenari, de soldati platiti. Si care armate odata infrante, tara respectiva este infranta. Armate care constituie un procent extrem de mic din populatie, care au o putere destul de mica de a apara tara intr-un conflict direct. Care pot fi foarte usor inlaturate si mai mult decat atat, pot fi foarte usor cumparate. In vremea in care tot poporul era armata tarii nu puteai sa cumperi tot poporul. Ca urmare, atunci cand comunistii au intrat in Romania si au ocupat-o, au fost peste 14 ani de rezistenta crancena, armata, numai de cand si-au proclamat comunistii victoria si pana cand ultimele celule de rezistenta din munti au cazut. Si inca si dupa aceea a continuat rezistenta armata izolat priun unele persoane care nu au vrut sa se supuna si au luptat, chiar si cu arma in mana, si mai departe. Deci sovieticii si comunistii au avut de infruntat la noi rezistenta unor oameni care stiau ca datoria fiecarui barbat este de a fi gata sa lupte pentru Credinta, pentru Neam si pentru Tara pana la capat. Culmea absurditatii este ca parintii care prihanesc violenta, mirenii si calugarii care prihanesc violenta, in fel si chip, au adesea mare evlavie la acesti luptatori anticomunisti, fara sa-si dea seama nicio clipa de inselare. Nu poti pe de o parte sa declari oameni care au luptat cu arma in mana impotriva bestiei bolsevice ca fiind sfinti, iar pe cealalta parte sa interzici crestinilor sa invete sa faca ceea ce au facut acesti sfinti. Este o contradictie uluitoare si care totusi nu este observata de foarte multi.”
sharbinsk
octombrie 17, 2014 @ 11:41 pm
Deși categoria e ispite bărbătești,văd că articolul e scris de o femeie, căreia îi mulțumesc pt că a deschis acest subiect .
Referitor la ce spune părintele Aldea în interviu:
S-a mai păstrat foarte puțin din artele marțiale europene, tehnica militară a ajuns la alt nivel.
Se mai practică prin liceele sportive lupte greco-romane dar în rest sunt istorie, în schimb artele orientale sunt peste tot.
Artele marțiale europene, [b]ca expunere de procedee spectaculoase erau folosite cu precădere în arenele romane, spre desfătare păgână.
Dacă Sfinții Părinți erau atât de vehemenți împotriva întrecerilor de cai de pe hypodrom, de arenele cu gladiatori nu mai vorbesc.[/b]
În privința artelor marțiale, părerile duhovnicilor sunt împărțite înclinând împotriva a ce zice pr Aldea.
Deși nu sunt de acord cu tot ce zice pr Aldea în acest interviu, îl respect pentru efortul pe care-l depune în parohia lui.
Distinct de artele marțiale în sine, ar trebui cercetat și e[b]fectele negative pe care le au asupra delicateții feminine.[/b]
Mi se pare că o femeie care practică ani de zile artele marțiale își anulează feminitatea și sensibilitatea, am cunoscut astfel de cazuri și tipele respective aveau inclusiv o ținută bărbătească și o rigiditate în gesturi specifică bărbaților.
Aici vorbesc despre fete care au practicat arte marțiale [b]de performanță[/b], ani de zile de la [b]vârste fragede[/b], NU niște cursuri de auto-apărare, UTILE în viață.
[b]Ceea ce facem timp îndelungat ne definește traseele neuronale și modul de gândire la nivel de subconștient [/b]ar zice Virgiliu Gheorghe…