Aş vrea să-Ţi cad la picioare, să-Ţi cânt colinde şi să mă apropii de Tine
E iarnă din nou…încă un an din viaţa mea se sfârşeşte…mai urc o treaptă spre Tine, Doamne…
Mi-e dor căci, din neştiinţă, din nepăsare, m-am depărtat de Tine, iar acum sufletul meu e golit de fapte bune, pustiu şi rece, ca iarna de afară…
Flori de gheaţă se ţes la geamul său… şi ninge necontenit… însă Te aştept aici, în ieslea-mi umilă şi sărmană…
Eu nu-Ţi pot oferi daruri precum magii, nu-Ţi pot oferi decât nevrednicia, durerea mea, ca Tu, Lumina lumii, să o prefaci în bucurie…
Aş vrea să-Ţi cad la picioare, să-Ţi cânt colinde şi să mă apropii de Tine, în tăcere, să îmi alini Tu suferinţa, să topeşti gheaţa din inimă…
Mi-ai oferit, Iisuse, nenumărate daruri, însă eu, orbită de păcate, plină de mândria şi de răutatea mea, nu le-am putut vedea…
Şi totuşi e Crăciun, şi-aş vrea să pot schimba ceva în viaţa mea însă pentru aceasta am nevoie de Tine ca să-mi luminezi calea, să mă ridici din prăpastia adâncă în care am căzut… să mă conduci Tu pe Calea dreptăţii… să Te pot urma.
Am nevoie de Tine, Doamne, acum mai mult ca oricând…
(Iulia M.)
Natalia
ianuarie 1, 2012 @ 6:05 pm
Cit de mult ma regasesc in aceste cuvinte.E adevarat ca uneori ne simtim nevrednici de mila Domnului,dar sa-I multumim lui Dumnezeu pentru aceasta picatura de smerenie ce ne-o daruieste ,prin care ne apropie de El,prin care ne infierbinta dragostea noastra.Doamne ajuta si un mare multumesc celui ce a scris acest articol!