Ionela: „Aşa a început războiul meu cu Dumnezeu…”
Nu ştiu când am început să cred, îmi amintesc de mine mică fiind că ţineam post, că alegeam binele şi că Îl iubeam atât de mult pe Hristos încât îmi spuneam că nu e drept ca El să moară şi pentru păcatele mele, de aceea încercam să duc o viaţă cât mai dreapta, ca să nu fiu şi eu povară…
Când am crescut, am intrat în mijlocul minciunii acestei societăţi şi m-am pierdut, aveam o vârstă înaintată şi încă eram virgină aşa că lumea a început să-şi dea cu părerea, ba că sunt lesbiancă, ba că sunt mare vagaboantă… eu care habar nu aveam de ce suntem pe lume, am realizat că virginitatea este o problemă de care trebuie să scap. Am întâlnit un oarecare care cu multe minciuni şi vorbe frumoase m-a convins că a face dragoste este un gest suprem de iubire. Am făcut acest suprem gest de iubire după care am rămas imediat însărcinată, chiar crezusem în vorbele acelui bărbat.
Când am aflat că el deja era căsătorit şi că avea şi copii am simţit că trebuie să fiu dreaptă… Soţia, copii nu meritau să sufere pentru prostia mea deci la sfatul lui am hotărât să fac avort. Aş fi vrut să mă omor dar simţul dreptăţii nu îmi permitea să îmi fac familia să sufere. Planul era drept: eu greşisem eu trebuia să plătesc.
Aşa a început războiul meu cu Dumnezeu, mă rugasem zi şi noapte să facă un miracol şi testul sarcinii să fie greşit. Doar o greşeală făcusem şi El mă şi taxase mult prea mult, şi tot ce îmi oferea era iertarea cu preţul sângelui unui nevinovat. Mă simţeam abandonată de toată lumea, doar pe IISUS Îl simţeam cum mă ruga să îi dau Lui această povară dar eu refuzam…
Am început să duc o viaţă falsă aşteptând să treacă timpul pentru a mă duce unde merităm. Știam locul, îl simţeam, era un loc de întuneric în care plângeam la nesfârşit greşeala. Am început să mă prefac, să fiu persoana care se aşteptau toţi să fiu, jucam un rol pentru fiecare şi aşa au trecut 7 ani cu sufletul în iad…
Dezamăgită de egoismul tuturor persoanelor din viaţa mea şi mai ales dezamăgită de mine însumi, am început să înţeleg că muream, eram conştientă că mă îmbolnăveam, îmi cădea părul, nu puteam dormi noaptea şi nu mai aveam voinţa să trăiesc, mă uscam…
Atunci am reînceput să mă cert cu Dumnezeu şi ştiu că ziceam mereu: Dacă Fiul tău a murit pentru mine nu prea îmi pare că asta mă ajută.
După, într-o noapte, am plâns toată noaptea şi am spus rugăciunea: „Doamne Iisuse cred, ajută-mă!” şi în aceea noapte l-am visat pe Iisus care era cu nişte copii care se jucau, iar eu mă uitam din depărtare la ei iar El mi-a zis: „Credinţa ta te-a mântuit.” Eu am continuat să mă cert cu Dumnezeu şi să întreb de ce mi s-a întâmplat tot acel rău iar într-o secundă am văzut toată viaţa mea şi cum toate alegerile mele duseseră la acel rezultat. Cum eu judecasem toate prietenele mele că făcuseră avorturi şi de aceea am adus în viaţa mea şi acest fapt, cum dădeam bani la săraci pentru că era drept să dau, pentru că aveam, nu pentru ai ajuta…
Dintr-un ocean de întuneric ieşeau la judecată toate faptele mele, cum lucrurile mici şi făcute din iubire sunt cele care contează cel mai mult…
Au fost zile minunate când eu întrebam şi Domnul îmi răspundea, au trecut 3 ani de atunci…
Pace.
(Ionela, 30 de ani, din Italia)