Astăzi o sărbătorim pe Cuvioasa Maica noastră Parascheva

Bucura-te, sprijinitoarea Epivatei!

Bucură-te Parascheva mult folositoare!

Potrivit cazaniei pentru ziua de 14 octombrie, intitulata „invatatura de viata Prea Cuvioasei Maicii noastre Parascheva”, din Cartea romaneasca de invatatura la duminicele peste an si la praznice imparatesti si la sfinti mari, cel dintai cuvant de invatatura despre viata Prea Cuvioasei Parascheva tiparit in limba romana in Moldova, prin osardia Mitropolitului Varlaam (Iasi, 1643), intocmit dupa un manuscris-prototip, grecesc sau slavon, „aceasta sfanta si preacuvioasa fecioara Parascheva era de mosie din Epivat, nascuta din parinti credinciosi si crestini buni intru toata viata sa cu milostenie si cu fapte bune lui Dumnezeu ingaduia”.

Sfanta avea si un frate pe care parintii l-au trimis „la carte”. Acesta a parasit parintii si lumea, s-a calugarit luand numele de Eftimie „si pentru multe a lui bunatati fu pus arhiereu si pastor la scaunul ce se chema Madite”, iar sfanta in casa parintilor ei petrecea.

La varsta de 10 ani, fiind ea intr-o „biserica a Precistei”, auzi cuvantul evanghelic: „Cine va vrea sa vie dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa vie dupa Mine”. De acest cuvant ca de o sageata fu ranita la inima.

Iesind din Biserica, a impartit saracilor hainele si „podoabele fetesti”. Desi a fost mustrata de parinti pentru aceasta fapta ea „de multe ori da saracilor vesmintele sale” si nu lua in seama mustrarea pa care i-o faceau parintii; „inima ei ardea cu focul Duhului Sfant”.

Parasind „frumusetea acestei lumi”, merse in „adancul pustiei”, se darui postului si nedormirii si rugii. Nu avea de acolo „grija de pluguri, de boi, nici de cai, nici de vesminte si asternuturi, nici de mancari si de mese, nici de casa sau slujnice, ci numai de curatia sufletului si de raspuns judetului ce va sa fie”.

Ea „pururea suspina si neparasit tanjea cum isi va infrumuseta sufletul, cum se va logodi pe sine Mirelui ceresc, lui Iisus Hristos, cum se va indulci de vederea Mirelui sau, de slava si de lumina si de bucuria cea fericita. De aceasta, ochii de lacrimi ii erau intunecati pururea”.

Infruntand barbateste viclesugurile si mestesugurile diavolesti, s-a nevoit asupra firii sale infrumusetandu-si sufletul cu dumnezeiestile invataturi ale Mantuitorului.

Dupa ce a petrecut in pustie mai multi ani, intr-o noapte un inger i-a spus: „Sa lasi pustia si la mosia ta sa te intorci ca acolo ti se cade sa lasi trupul pamantului si sa treci din aceasta lume catre Dumnezeu pe Care L-ai iubit”.

Daca a avut aceasta vedenie, sfanta „fara de voie lasa pustia si se intoarse in lume si la Tarigrad veni. Si mereu in biserica Precistei ce este in Vlaherna si catra icoana Sfintiei Sale cazu si cu lacrimi se ruga asa si zicea: „N-am alta nadejde, n-am alt acoperamant, Tu-mi fii indreptatoare, tu-mi fii folositoare. Ca pana am umblat in pustie pe tine te-am avut ajutor, iar acum, daca m-au intors in lume, indrepteaza-ma pana la sfarsitul vietii mele ca alta nadejde nu am”.

„Asa cu tot sufletul se ruga si la mosia sa se duse. Si acolo nu multa vreme petrecu. Truda catra truda si durere catra durere adauga cu post si cu nedormite pe sine se infrumuseta, cu lacrimi pamantul uda si asa se ruga: „Doamne, lisuse Hristoase, cauta din locasul Tau cel sfant; am lasat toate si dupa Tine am calatorit in toata viata mea. Si acum, indura-te Doamne, spune ingerului bland sa ia cu pace sufletul meu. Si-si dadu luminat sufletul in mana lui Dumnezeu si nimanui nu spuse de unde a fost si cine este”.

„Dumnezeu vrand sa proslaveasca pe roaba Sa, ce tocmai?” Murind un corabier, trupul sau a fost aruncat in mare. Valurile scotandu-l la mal, „un sihastru ce petrecea in acel loc ruga pe niste crestini de luara acel trup” si sapand o groapa pentru inhumarea acestuia „aflara trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputred si plin de mireasma”, alaturi de care au inmormantat trupul cel rau mirositor al corabierului.

Unul dintre oamenii care sapasera groapa, anume Gheorghe, vazu noaptea, in vis, „o imparateasa pe un scaun luminat sezand si multime de ingeri in jurul ei. Unul dintre ei ii lua de mana, il ridica si-i zise: Gheorghe pentru ce n-ati socotit trupul Sfintei Parascheva? Ce l-ati uitat asa? Nu stiti ca Dumnezeu a iubit frumusetea ei si a vrut sa o proslaveasca pe pamant?”

Iar imparateasa aceea minunata ii spuse: „De sarg sa luati trupul meu, in loc de cinste sa-l puneti. Mosia mea este Epivat, unde locuiti voi acum”. Aceeasi vedenie a avut-o si o femeie, ce se chema Eftimia, intr-acelasi chip si intr-aceeasi noapte si a doua zi amandoi intr-un chip spusera tuturor.

Acestea daca auzira toti cu bucurie si cu osardie cursara (alergara), cu lumini si cu tamaie si cu mare cinste o luara si in biserica „Sfintilor Apostoli” o pusera. Si acolo multe si minunate semne facea intru cinstirea Sfintei Treimi.

In toate partile invecinate localitatii Epivat s-a raspandit vestea despre minunile Prea Cuvioasei Parascheva. Multi bolnavi se vindecau prin rugaciuni, in preajma moastelor ei. Se spune ca locuitorii dreptcredinciosi din Epivat, cinstind memoria Prea Cuvioasei, au zidit chiar pe locul unde au trait parintii ei si unde ea insasi a vazut lumina, o biserica.

Patriarhul Eftimie al Tarnovei, in scrierea sa despre Prea Cuvioasa Parascheva, a redat ceea ce aflase el probabil din viata sfintei scrisa de diaconul Vasilisc si ceea ce pastrase traditia despre acest vlastar slavit al Bisericii.

In aceasta scriere, patriarhul, ca si Varlaam mai tarziu, s-a oprit la cateva generalitati referitoare la viata Prea Cuvioasei, fara a preciza tara sau regiunea geografica in care s-a nascut si nici timpul cand a trait ea. Se mentioneaza doar ca ea s-a nascut in Epivat, dar nu se dau nici un fel de relatii de ordin geografic privind regiunea in care se afla localitatea.

Toponimul epivat, adica loc inalt, deriva de la grecescul a urca, a se inalta. Deci aceasta localitate, cu numele Epivat, era situata intr-o zona geografica mai inalta, in comparatie cu nivelul marii si al litoralului. Studiindu-se critic viata Prea Cuvioasei Parascheva, scrisa de Patriarhul Eftimie si cea scrisa de Matei al Mirelor s-a ajuns la concluzia ca istorica localitate Epivat era situata unde se afla acum asezarea Boiados (toponim turcesc), pe tarmul Marii de Marmara, subprefectura Silivriei in Tracia.

Pe harta Peninsulei Balcanice, Silivria (Silimbria) este plasata pe malui Propontidei (Marea de Marmara), la sud-est de Constantinopol. Regiunea in care se afla Silivria se numea Trada, toponim care negresit aminteste de vechii locuitori traci ai acesteia.

In orasele si satele situate, indeosebi, pe tarmurile marilor de Marmara si Neagra locuiau numerosi greci, alaturi de vlahi, populatie de origine traca. Intre timp vor fi patruns in aceasta regiune si locuitori de origine slavo-bulgara.

Patriarhul Eftimie, in scrierea despre Sfanta Parascheva, nu se refera nici intr-un fel la originea ei etnica. In viziunea fericitului patriarh, sfanta era un vlastar al Ortodoxiei, o fiica vrednica a Bisericii Ortodoxe.

Dar lipsa precizarilor asupra locului si timpului unde s-a nascut, a lasat loc ipotezelor.

Pornind de la un panegiric cu privire la viata si stradaniile Patriarhului Mihail Cerularie al Constantinopolului (1043-1059), scris de Mihail Psellos, contemporanul acestuia, in care sunt cuvinte de lauda referitoare la Episcopul Eftimie (fratele Prea Cuvioasei Parascheva) din scaunul Maditelor (contemporan al patriarhului), s-a formulat concluzia potrivit careia Sfanta Parascheva a trait in prima jumatate a secolului al XI-lea.

Dupa o suta de ani diaconul Vasilisc, aducand la indeplinire dispozitia Patriarhului Nicolae al IV-lea Muzelon a scris viata ei, pe care vor fi folosit-o si alti aghiografi, iar dupa mai bine de doua secole a folosit-o Patriarhul Eftimie ca izvor documentar al scrierii sale despre Sfanta Parascheva.

Pr. Scarlat Porcescu