Asumă-ţi ce eşti, nu fugi de viaţă!
Ieri am fost la cursul de Noul Testament al Părintelui Constantin Coman. E un om extraordinar şi cu o viziune a lucrurilor foarte clară şi atipică, care nu e în tiparul manualelor ci e ancorată în teologia persoanei.
El ne spunea ieri că trebuie să ne asumăm cine suntem dacă vrem să fim fericiţi, şi să nu fugim niciodată de asta. El le zicea copiilor lui că o să fie nefericiţi pentru că nu-l ascultă, nu pentru că sfaturile lui ar fi extraordinare dar pentru că aşa sunt lăsate lucrurile de Dumnezeu.
Eşti copil, asumă-ţi această calitate de fiu al unor părinţi, ascultă de ei, supune-te lor, nu pentru că ei ar fi atotştiutori întotdeauna, ci pentru că lucrează Dumnezeu prin ei. Pentru că prin ascultarea de ei te smereşti şi înveţi să asculţi şi de Dumnezeu. Povestea părintele că atunci când era mic a avut o perioadă când era tare ascultător, oriunde îl trimitea se ducea, orice-i cerea, făcea fără să se împotrivească, şi mărturisea că era tare fericit şi liniştit. Acum spune chiar, dupa câţiva zeci de ani că bucuria pe care o avea atunci o poate compara cu o „gustare din veşnicie”.
Părintele ne spunea că vin tineri căsătoriţi la el la spovedanie şi spun că nu se-nţeleg şi că se mai ceartă. Zicea:
„Pentru că nu-şi asumă fiecare rostul. Măi, eşti femeie! atunci nu-l pune pe el să spele vasele, lasă-l să facă altceva. Dar de ce părinte ? De ce nu spală şi el vasele, doar suntem egali ? Măi tu vrei să-ţi salvezi căsnicia ? Da. Păi atunci dacă vrei, asumă-ţi rolul de femeie, şi nu confundaţi atribuţiile voastre. Dacă nu vrei atunci astea sunt pretexte.”
Spunea părintele că bărbatul este elementul de iniţiativă mereu, iar femeia elementul de acceptare şi de punere în mişcare a iniţiativei. Nu poate unul fără altul aşa cum roţile nu se pot mişca fără motor. Femeia e femeie căci aşa este lăsată de Dumnezeu şi doar împlinindu-şi vocaţia de mamă şi de soţie va fi fericită. Iar bărbatul este bărbat, însă dacă va încerca să facă altceva decât îi este specific lui (susţinerea şi mântuirea familiei) atunci va fi nefericit.
Mi-a plăcut foarte mult ideea asta de a ne asuma cine suntem pentru a fi fericiţi chiar şi în supărări, de fapt asumarea aceasta e o ascultare, o ascultare de Dumnezeu.
Când am un serviciu greu şi mă duc cu silă în fiecare zi, atunci să-mi asum asta, să suport toate fără să mai zic nimic, să fac toate aşa cum le-am primit şi voi afla chiar din asta bucuria, voi simţi harul lui Dumnezeu care vine la cei smeriţi şi ascultători.
Dacă sunt sărac, atunci să-mi asum asta şi să nu cârtesc, să nu deznădăjduiesc, dau înainte, mă rog lui Dumnezeu şi o să simt cum se schimbă lucrurile chiar în clipa imediat următoare.
Sunt singur, n-am pe nimeni, să-mi asum asta, să nu îmi plâng de milă, să trăiesc ca şi cum n-aş fi, să mă bucur de fiecare zi şi voi afla bucurie imediat după ce-am decis asta de la Dumnezeu.
Soluţia Mântuitorului Hristos este mereu să ne asumăm tot ce e greu în viaţă şi să nu ocolim, că doar asumându-ne greutăţile le vom depăşi.
De fapt asumarea a ceea ce eşti este acceptarea din mâna lui Dumnezeu a vieţii ca un dar: A-ţi asuma cine eşti înseamnă să fii mulţumit cu ce ai, înseamnă să-i mulţumeşti lui Dumnezeu pentru cât de multe ţi-a dat (chiar dacă crezi că n-ai multe). Asumarea vieţii mele înseamnă să ascult de Dumnezeu, înseamnă să am încredere în El că lucrurile vor sta şi mai bine.
Nu trebuie să râvnesc să fiu ca altcineva căci cine ştie dacă eu voi putea duce crucea celuilalt. Să mă bucur de viaţa mea, să-mi asum şi supărările dar şi bucuriile mele, să-mi asum şi necazurile dar şi realizările mele.
Căci zice Domnul:
Şi ne-ncurajează pe toţi:
„În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.”
Să îndrăznim şi noi să ne asumăm soţul, soţia, părinţii, prietenii, serviciul, trupul, casa, aşa cum sunt ele, rele sau bune, căci asumarea asta de bunăvoie transformă şi preschimbă răul în bine, suferinţa în bucurie, tristeţea în fericire…
(Claudiu / articol scris in 2008, când eram anul IV la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti )
Iuliana
mai 19, 2009 @ 1:55 pm
Bune si intelepte sfaturi! Multumesc!
Claudiu
mai 19, 2009 @ 3:53 pm
Cu drag!
ILERADU
septembrie 25, 2009 @ 6:01 pm
frumoase si pline de invatatura aceste cuvinte dar din pacate pentru noi si mai ales pentru mine cartim si nu ne asumam necazurile1 BUNUL DUMNEZEU SA NE INTAREASCA PE TOTI IN CREDINTA!
eln
ianuarie 23, 2010 @ 11:08 am
Foarte frumos de scris si de recomandat la altii… ce faci cand vezi ca trebuia sa fii pe alt drum? ca nu ai nici o legatura cu cel pa care esti? ce iti asumi? o minciuna?!
admin
ianuarie 23, 2010 @ 12:05 pm
Iti asumi greseala si o iei pe calea cea buna.
elena denisa c
martie 25, 2011 @ 9:00 pm
Am intalnit cuvintele potrivite atunci cand aveam mai mare nevoie de ele…Multumesc Claudiu!
gabriela
martie 26, 2011 @ 3:56 pm
Mda..parintele are dreptate, ca fiecare sa-si asume rolul sau. Dar cred ca lucrurile s-au schimbat in ziua de azi si tind sa se schimbe din ce in ce mai mult. Pentru ca viata e grea si e nevoita si femeia sa lucreze, nu doar sa stea acasa cu copiii (ceea ce e cel mai greu lucru, desi pare facil!). Nu cred ca mai este valabil ca barbatii sa sustina familia, ba cred ca sunt familii unde este exact invers. Depinde de familie…Dar, dupa parerea mea, femeia duce greul – si cu intretinerea casei, prepararea hranei, cresterea copiilor, dar si castigatul banilor. S-au cam preluat din atributii. Si nu stiu daca "-)e vina" este emanciparea femeii, sau "lenevirea" barbatilor….
RDF
martie 26, 2011 @ 5:29 pm
O familie creştină niciodată nu va pune importanţă EMANCIPĂRII femeii şi nu va cultiva LENEVIREA bărbaţilor…Deşi pare greu de crezut, e important de ştiut faptul că MAI există asemenea oameni!În plus, emanciparea femeii a venit ca o briză plăcută pt cei din societate, dar totodată, e parfum plin de venin otrăvitor…Dacă femeia merge la muncă(mă refer la cele pt care o carieră e m importantă decât familia) lasă copiii în grija baby-siter-elor, nicidecum în grija celor apropiaţi(ăsta ar fi un caz fericit)…astfel, muncind, femeia poate plăti m mult impozit şi m multe taxe statului…iar copii nu primessc o educaţie corespunzătoare, căci lângă ei nu sunt ce-i ce să-i iubească, nu e familia…:sad:…iar copiii pot fi uşor MODELAŢI de stat…e atât de simplu!
Octavia
martie 26, 2011 @ 8:02 pm
asumarea rolului
As fi vrut sa dau "like"pana am citit despre asumarea rolului de femeie = spalat vase. Aici nu sunt deloc de acord si atentie, nu cer EGALITATE intre sexe pentru ca stiu ca asa ceva nu se poate. DAAAR, consider ca o casnicie sanatoasa pentru ambii parteneri este una in care amandoi (doar sunt un trup, nu?) participa la treburile casnice. Nu sunt eu cea mai inteleapta fiinta de pe pamant, dar daca SI barbatul doreste pace in casa, atunci sa spele vase.
Iar parintele sa faca bine sa ii sfatuiasca pe barbati sa spele SI EI vasele.
Din cate imi amintesc, in Facere, Dumnezeu a facut-o pe femeie AJUTOR barbatului. Nu inlocuitor, nu excutant, nu subordonat sau ce va mai vine in minte. Deci AJUTOR. Asa ca eu vad altfel lucrurile. Barbatul ARE nevoie de ajutor in casa si femeia IL AJUTA. Nu preia ea toata treaba astfel incat dupa masa, barbatul se intinde pe canapea iar ea spala vasele si strange in bucatarie. Si apoi trece la alta treaba, nu la intins pe canapea!
Va rog sa mai cugetati cand vine vorba de treburi casnice. Si la fel va rog sa ii transmiteti parintelui ca daca un barbat spala vase nu e mai putin barbat. Dimpotriva. Este foarte barbat si isi iubeste sotia. Iar ea il iubeste si il ajuta! Bine-nteles ca il poate ajuta preand toata treaba, dar zic ca asa ii face un deserviciu, invatandu-l (invitandu-l practic) sa leneveasca.
Si sa ii mai transmiteti ceva parintelui, va rog: femeia este membrul mai slab (fizic) al familiei. Asadar nu e nimic rau sau nebarbatesc ca sotul sa participe la treburile casnice. Daca femeia e casnica, ok, sa faca treaba cat poate prin casa. Dar daca amandoi au serviciu…
Si daca va ganditi la jertfa, da, prea multe femei se jertfesc (sunt sigura ca Dumnezeu le va rasplati) dar parintele sa ii invete si pe barbati sa se jertfeasca si sa faca treaba in casa!
Claudiu
martie 26, 2011 @ 10:50 pm
Buna fetelor,
Vă înţeleg supărările legate de ceea ce a zis părintele, dar totuşi eu aş vrea să reţinem ideea centrală a articolului: "asumi-ţi viaţa ta aşa cum e! du-ţi cruce aşa grea cum pare…şi Domnul ne va ajuta să gustăm şi bucuria Învierii…"
Astăzi suntem în Duminica Sfintei Cruci când se citeşte chiar evanghelia în care Domnul Hristos spune:
"Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie"
Asta e legătura între articolul acesta şi tema de gândire pe care ne-o propun sfinţii părinţi în duminica a 3-a din Postul Mare.
ada
mai 8, 2011 @ 2:43 pm
Dumnezeu a facut femeia fragila ca ea sa se supuna barbatului si sa ia greul familiei? nu are sens ccea ce s-a scris pe aici, sunt convinsa ca Dumnezeu nu priveste asa femeia, mai prejos de barbat, si ca mai tarziu le va rasplati pentru greul pe care-l indura majoritatea femeilor datorita conceptiilor gresite despre atributiile femeilor / baratilor.
Lili
mai 8, 2011 @ 2:54 pm
Dumnezeu a facut femeia delicata,fragila ca sa fie protejata de barbat,ca barbatul sa ia greul familiei,responsabilitatile etc.:-)
Din pacate,barbati care sa accepte ca femeia este delicata si sa o trateze ca atare sunt foarte rari in ziua de astazi,datorita faptului ca multi au impresia ca ei sunt "atotputernici" doar pt ca sunt barbati si li se cuvine absolut orice.
Dar de asemenea si multe femei gresesc care incearca sa para dure(atentie! nu am zis puternice,am zis dure) dure preucm barbatii si sa se masculinizeze.
E urat sa vezi o femeie lipsita de feminitate si la fel de urat este sa vezi un barbat misogin.
Dumnezeu priveste femeia si barbatul la fel.Nu o crede pe femeie mai prejos decat pe barbat,daca barbatii(unii,din pacate pe zi ce trece sunt tot mai multi) considera femeia mai prejos decat ei si considera ca au dreptul sa se poarte cum vor ei pt ca li se cuvine tot,asta-i strict parerea lor nu si a Lui Dumnezeu.
O femeie nu are de niciun motiv sa indure badarania,lipsa de bun simt a barbatului dar nici sa se masculinizeze ea nu este o solutie.
ada
mai 8, 2011 @ 3:47 pm
Foarte frumos ai spus, Lili, sunt de acord cu tine.:-) In ceea ce priveste masculinitatea, e nevoie ca femeia sa fie puternica, nu inseamna neaparat masculina, asta se intampla cand ea nu e protejata de barbat, se protejeaza singura.
E mult de discutat, dar ideea importanta s-a punctat.O Duminica placuta tuturor.
Lili
mai 8, 2011 @ 3:55 pm
Crede-ma ca o femeie care nu e protejata de barbat si se protejeaza singura nu devine neaparat masculina, ci din contra poate fi f feminina,dar sa fie un pic mai atenta la ce-i in jurul ei si o persoana mai puternica,in sensul ca nu se lasa daramata asa usor de greutatile vietii.
De asemenea o femeie poate avea un barbat alaturi si sa fie f masculina,pentru ca asa considera ea ca e bine.
In fine,fiecare e cum crede.Dar eu raman la parerea mea ca feminitatea este f. importanta pt o fata/domnisoara si de asemenea pt o femeie.:-)
Iti doresc o duminica cat mai placuta!:-)