Asumă-ţi ce eşti, nu fugi de viaţă!

14

Ieri am fost la cursul de Noul Testament al Părintelui Constantin Coman. E un om extraordinar şi cu o viziune a lucrurilor foarte clară şi atipică, care nu e în tiparul manualelor ci e ancorată în teologia persoanei.

El ne spunea ieri că trebuie să ne asumăm cine suntem dacă vrem să fim fericiţi, şi să nu fugim niciodată de asta. El le zicea copiilor lui că o să fie nefericiţi pentru că nu-l ascultă, nu pentru că sfaturile lui ar fi extraordinare dar pentru că aşa sunt lăsate lucrurile de Dumnezeu.

Eşti copil, asumă-ţi această calitate de fiu al unor părinţi, ascultă de ei, supune-te lor, nu pentru că ei ar fi atotştiutori întotdeauna, ci pentru că lucrează Dumnezeu prin ei. Pentru că prin ascultarea de ei te smereşti şi înveţi să asculţi şi de Dumnezeu. Povestea părintele că atunci când era mic a avut o perioadă când era tare ascultător, oriunde îl trimitea se ducea, orice-i cerea, făcea fără să se împotrivească, şi mărturisea că era tare fericit şi liniştit. Acum spune chiar, dupa câţiva zeci de ani că bucuria pe care o avea atunci o poate compara cu o „gustare din veşnicie”.

Părintele ne spunea că vin tineri căsătoriţi la el la spovedanie şi spun că nu se-nţeleg şi că se mai ceartă. Zicea:

„Pentru că nu-şi asumă fiecare rostul. Măi, eşti femeie! atunci nu-l pune pe el să spele vasele, lasă-l să facă altceva. Dar de ce părinte ? De ce nu spală şi el vasele, doar suntem egali ? Măi tu vrei să-ţi salvezi căsnicia ? Da. Păi atunci dacă vrei, asumă-ţi rolul de femeie, şi nu confundaţi atribuţiile voastre. Dacă nu vrei atunci astea sunt pretexte.”

Spunea părintele că bărbatul este elementul de iniţiativă mereu, iar femeia elementul de acceptare şi de punere în mişcare a iniţiativei. Nu poate unul fără altul aşa cum roţile nu se pot mişca fără motor. Femeia e femeie căci aşa este lăsată de Dumnezeu şi doar împlinindu-şi vocaţia  de mamă  şi de soţie va fi fericită. Iar bărbatul este bărbat, însă dacă va încerca să facă altceva decât îi este specific lui (susţinerea şi mântuirea familiei) atunci va fi nefericit.

Mi-a plăcut foarte mult ideea asta de a ne asuma cine suntem pentru a fi fericiţi chiar şi în supărări, de fapt asumarea aceasta e o ascultare, o ascultare de Dumnezeu.

Când am un serviciu greu şi mă duc cu silă în fiecare zi, atunci să-mi asum asta, să suport toate fără să mai zic nimic, să fac toate aşa cum le-am primit şi voi afla chiar din asta bucuria, voi simţi harul lui Dumnezeu care vine la cei smeriţi şi ascultători.

Dacă sunt sărac, atunci să-mi asum asta şi să nu cârtesc, să nu deznădăjduiesc, dau înainte, mă rog lui Dumnezeu şi o să simt cum se schimbă lucrurile chiar în clipa imediat următoare.

Sunt singur, n-am pe nimeni, să-mi asum asta, să nu îmi plâng de milă, să trăiesc ca şi cum n-aş fi, să mă bucur de fiecare zi şi voi afla bucurie imediat după ce-am decis asta de la Dumnezeu.

Soluţia Mântuitorului Hristos este mereu să ne asumăm tot ce e greu în viaţă şi să nu ocolim, că doar asumându-ne greutăţile le vom depăşi.

De fapt asumarea a ceea ce eşti este acceptarea din mâna lui Dumnezeu a vieţii ca un dar: A-ţi asuma cine eşti înseamnă să fii mulţumit cu ce ai, înseamnă să-i mulţumeşti lui Dumnezeu pentru cât de multe ţi-a dat (chiar dacă crezi că n-ai multe). Asumarea vieţii mele înseamnă să ascult de Dumnezeu, înseamnă să am încredere în El că lucrurile vor sta şi mai bine.

Nu trebuie să râvnesc să fiu ca altcineva căci cine ştie dacă eu voi putea duce crucea celuilalt. Să mă bucur de viaţa mea, să-mi asum şi supărările dar şi bucuriile mele, să-mi asum şi necazurile dar şi realizările mele.

Căci zice Domnul:

„Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie..”

Şi ne-ncurajează pe toţi:

„În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.”

Să îndrăznim şi noi să ne asumăm soţul, soţia, părinţii, prietenii, serviciul, trupul, casa,  aşa cum sunt ele, rele sau bune, căci asumarea asta de bunăvoie transformă şi preschimbă răul în bine, suferinţa în bucurie, tristeţea în fericire…

(Claudiu / articol scris in 2008, când eram anul IV la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti )

(Visited 14 times, 1 visits today)