„Şi când au ajuns la locul ce se cheamă al Căpăţânii, L-au răstignit acolo pe El şi pe făcătorii de rele, unul de-a dreapta şi unul de-a stânga. Iar Iisus zicea: Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac.” (Luca 23, 33-34)
(Visited 52 times, 1 visits today)
Claudiu Balan
februarie 21, 2012 @ 9:00 am
Înainte de a fi răstignit pe cruce Hristos Domnul strigă către Tatăl cerându-i îngăduinţă şi iertare pentru păcatul pe care răstignitorii lui îl fac, acela de a-L răstigni chiar pe Mesia cel aşteptat de ei de sute de ani.
Problema se pune astfel: Pentru a cui iertare se roagă Hristos? Pentru soldaţii romani care executau porunca de a-L răstigni pe Cel găsit „vinovat”? Pentru Irod care n-a găsit nicio vină în Hristos dar care nici n-a încercat să-L scape de moarte? Pentru Pilat care a încercat să-l elibereze dar până la urma l-a condamnat? Pentru vameşii, fariseii şi cărturarii care-i stăteau împotrivă mereu şi care prin atitudinea lor până la urma l-au dus la moarte? Pentru Iuda care l-a vândut?
Având în vedere că Hristos este Dumnezeu adevărat, deofiinţă cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, Treimea cea Dumnezeiască. atunci cu siguranţă rugăciunile Fiului sunt ascultate de Tatăl, şi nu există niciun impemdiment în privinţa asta.
Daca am vedea lucrurile aşa atunci cu siguranţă răstignitorii Lui (cel puţin cei care L-au pironit pe cruce) au fost iertaţi de Dumnezeu şi n-au primit pedeapsa.
Dacă ne mai gândim că Hristos a dat porunca iubirii duşmanilor, atunci trebui să fim foarte conştienţi că El i-a iubit pe cei care L-au răstignit (pe toţi înşiraţi mai sus, de la vameşi pâna la soldaţi), deci prin urmare i-a şi iertat. Astfel dacă Dumnezeu i-a iertat înseamnă că nu vor mai primi pedeapsa…pentru această faptă.
Dar se pune problema astfel: cei care l-au răstignit au probabil şi alte păcate, iar poate Hristos le-a iertat doar păcatul răstignirii, iar pentru celelalte aşteaptă pocăinţă din partea lor.
E greu de spus dacă cei care L-au răstignit sunt sau nu în iad. Dumnezeu ştie cel mai bine. Totuşi iertarea lui Hristos cântăreşte foarte mult, nu doar ca faptă în sine, ci ca putere reală de a schimba omul.
Dar oare cei care L-au răstignit s-au pocăit în urma iertării primite? Dumnezeu nu mântuieşte pe nimeni cu forţa.
De aceea spuneam că vom avea surprize mari la Judecata!
Sinziana
februarie 21, 2012 @ 9:31 am
Doamne ajuta!
Eu cred ca si daca Hristos i-a iertat pe rastignitorii sai, acestia erau datori cu pocaita. Pentru ca si la spovedanie se sterge pacatul, chiar daca e grav, dar necesita pocainta si nevointa pentru a fi eliminat de tot din viata noastra.
Mihai Aurelian Gogonea
martie 10, 2012 @ 8:05 pm
„Vai, insa, acelui om prin care Fiul Omului se vinde! Bine era de omul acela daca nu se nastea.”
Totusi, desi iubirea si milostivirea lui Dumnezeu sunt nemasurate, sa nu uitam ca Dumnezeu este si drept.
Cred sincer insa ca odata ce am constientizat pacatul, cel mai important lucru este sa fugim la duhovnic si sa-l marturisim cu adevarata cainta. Astfel, cred ca in acest caz Dumnezeu este si milostiv si drept. Insa, daca noi nu facem acest lucru, desi Dumnezeu este mult milostiv, dreptatea Sa i-L „impedica” sa ne ierte, deoarece Dumnezeu vrea sa vada ca ne dorim sa fim impreuna cu el in imparatia Sa.
Astfel, ca primul pas facut de catre noi spre Dumnezeu, va duce implicit la nu 1,2,3 ci zece pasi spre noi dinspre Dumnezeu.
Astfel ca, pe langa toate acestea daca adaugam si fapta buna, Dumnezeu nu ne poate refuza. De aceea, nici nu trebuie sa ne intereseze unde a ajuns x sau y, ceea ce trebuie sa ne intereseze pe fiecare dintre noi in parte este unde vom merge noi in viata vesnica. Si cum putem face acest lucru decat smerindune in fata tuturor.
Post cu folos duhovnicesc si trupesc!
Mihai
Ciprian
august 3, 2020 @ 10:10 pm
E posibil ca cel putin unul dintre soldatii romani sa se fi pocait ulterior. Sa ne amintim de filmul Patimile lui Christos
Dupa ce Iisus isi incredinteaza sufletul in mainile Tatalui Sau, rostind „Savarsitu-sa” (in aramaica, desigur), isi da duhul. La un moment dat, unul dintre soldatii romani infige sulita in coastele Mantuitorului, de unde vine sange si apa, chiar peste fata centurionului. Soldatul roman isi scoate coiful in semn de respect, cu fata plina de tristete. Isi da seama ce a facut si cine era Acela de pe Cruce. Cel mai probail s-a (po)cait dupa.
Romanii nu pot fi trasi la raspundere, erau simpli executanti. Pilat era guvernatorul celei mai problematice provincii din tot Imperiul Roman. Dispunea de o armata foarte mica de oameni pentru a tine in frau o populatie care si asa ii ura pe romani. Imparatul roman Tiberiu il amenintase deja pe Pilat ca in caz de o noua rascoala, Guvernatorul Iudeei ar putea plati cu capul. Tiberiu era batran, bolnav si cu un caracter foarte dificil.
„Daca acest om este nevinovat, sangele Lui sa fie asupra noastra, a urmasilor nostri si a urmasilor urmasilor nostri”. Semnat: Caiafa. Rezultat: 1939-1945.
„De aceea cel ce M-a dat tie mai mare pacat are”.
Nu stim cine a ajuns in iad. Sau in Rai. Iisus a venit cu o misiune unica in toata istoria care a fost, este si va fi. A salvat oamenii, la propriu si la figurat. Si-a dat propria viata pentru pacatele noastre si pentru mantuirea noastra.
O mica parte din iad poate exista si aici pe pamant. Iar cand Il batjocoresti, scupi, torturezi, flagelezi si ucizi pe Insusi Mantuitorul, iti asumi consecintele. Dar WW2 este nimic fata de ce prefigureaza Apocalipsa lui Ioan Teologul.