Aurolacii de la Gara de Nord
Înainte de a veni în Bucureşti auzisem numai vorbindu-se de rău despre aurolaci. E foarte urât că-i numim aşa, căci ei aurolacii, sunt oameni ca noi, unii sunt copiii, unele sunt mame, alţii sunt tineri cu ochii blânzi şi cu firea liniştită.
Am avut câteva pachete cu mâncare odată şi vroiam să le dau săracilor ca să se bucure de ele. Şi nu ştiam unde să mă duc şi am ajuns prin voia lui Dumnezeu la Gara de Nord. Am ajuns acolo şi vedeam din maşină doi băieţi îmbrăcaţi sărăcăcios. Am coborât din maşină, am luat sacoşele cu mâncare şi m-am dus spre ei.
În timp ce mergeam spre ei realizam că ei sunt „aurolacii de la Gara de Nord” şi începuse să-mi fie puţin teamă dar am înaintat. Am ajuns la ei şi le-am zis că am să le dau ceva de mâncare şi s-au bucurat mult şi au luat pachetele. Erau blânzi şi mi-au şi mulţumit. Am vorbit puţin cu ei şi de atunci am început să-mi schimb cu totul părerea despre aurolaci.
Aurolacii sunt oameni necăjiţi, care n-au ce mânca şi care stau la mila celor care trec; sunt oameni care n-au cu ce să se-mbrace şi stau în frig şi tremură; dorm prin canalizări şi n-au nici apă de băut măcar; n-au unde să se spele şi nici unde să se ducă la baie. Sunt marginalizaţi, sunt văzuţi foarte rău şi mai rar primesc ajutor. De atunci am început să merg mai des la ei şi să le dau câte ceva şi i-am cunoscut pe mulţi dintre ei. Sunt oameni deosebiţi cu chipurile frumoase, dar de multe ori trişti şi deznădăjduiţi. Ce mă surpinde la ei este că sunt puternici şi rezistă ducându-şi viaţa aşa cum este. De vreo două ori după ce le-am dat câte ceva, ei s-au bucurat şi au zis: „mulţumim lui Iisus”. Sunt şi ei conştienţi de Dumnezeu, văd şi eu că unii au de toate şi ei n-au nimic, vor şi ei să fie ca ceilalţi dar se consolează că poate va veni o zi când toate se vor schimba.
Odată când am fost cu un prieten la ei să le ducem câte ceva de mâncare, după ce au venit câţiva la geamul maşinii şi le-am dat sacoşele, o fetiţă de vreo 12 ani s-a apropiat de mine şi mi-a luat mâna şi mi-a zis că ne mulţumeşte mult. Am avut un fior de bucurie, ceva ce nu trăisem niciodată, realizasem că ea mi-a oferit mai mult decât i-am dat noi momentul acela. Realizam clar că deşi noi aveam de toate şi ei nimic, ca oameni eram egali, aveau aceeaşi demnitate, acelaşi chip a lui Dumnezeu, eram aceeaşi în faţa lui Dumnezeu.
Cum de eu dorm într-un pat moale şi într-o casă călduroasă iar ei dorm în frig şi pe străzi ? Cum de eu mănânc numai bunătăţi în fiecare zi şi ei n-au nici măcar apă şi pâine ? Cum de eu am o familie care-mi este mereu aproape şi mă-nconjoară cu dragostea ei iar ei n-au mamă, nici tată, nici fraţi şi poate nici prieteni ? Cum de eu am de toate şi ei n-au nimic ?
Cu siguranţă nu vom intra împărăţia cerurilor dacă nu vom ajuta mereu şi pe cei care n-au.
(Claudiu Balan)
diana
septembrie 10, 2008 @ 9:53 am
Da, este foarte trist ca exista oameni care traiesc in asemenea conditii. si este si mai trist ca oamenii care au tot ce isi doresc uita de cei lipsiti de bunatatile acestei lumi.
si eu am vazut, in Iasi, tristetea din ochii copiilor care tin in maini punga cu aurolac.
Claudiu, iti doresc ca prin marturia ”aurolacilor din Gara de Nord”, pe care o vor face inaintea lui Dumnezeu, sa auzi si tu acele cuvinte care am observat ca-ti sunt atat de dragi: ”veniti, binecuvantatii Tatalui Meu si mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii!”
Balan Claudiu
septembrie 10, 2008 @ 11:37 am
Multumesc mult, sper ca asa sa fie pentru toti. Imi vine acum minte ca Dumnezeu nu cere de la noi eforturi foarte mari pentru a ajuta pe saraci ci El spune: „Mila voiesc iar nu jertfa”.
Adica, Domnul vrea sa dam o paine, o sticla cu apa, o hainuta, o vorba buna, iar nu mancararuri alese, bauturi gustoase sau haine frumoase…
mihai
iunie 18, 2009 @ 10:14 pm
Oare acesti oameni mai pot fi integrati in societate?Daca le dai o casa bani etc maine nu mai au nimic.Parerea mea e ca sa-i lasam in pace.Oameni ca ei fara D-zeu sunt niste animale si ar trebui sa-i tratam ca pe niste animale:sa le dam de mancare si sa-i tinem de lant.
Monica
iunie 18, 2009 @ 10:26 pm
„Oameni ca ei fara D-zeu sunt niste animale si ar trebui sa-i tratam ca pe niste animale:sa le dam de mancare si sa-i tinem de lant.„
Mi se pare foarte dur ,aspru acest mesaj.
Nu stim din ce cauze sunt asa .
Insa marturisesc ca ii evit din teama.Tocmai ptr ca de la acel aurolac nu pot stii ce ganduri au sau daca nu cumva vor reactiona violent .
florinm
iunie 18, 2009 @ 10:40 pm
Mihai,
Oricum ar fi ei, Domnul S-a rastignit si a inviat si pentru ei, deci nu avem noi dreptul sa spunem despre ei ca sunt animale, dar sa ii si tratam ca pe animale!!
Ce le aratam noi lor? Majoritatea sunt copii orfani, fugiti de acasa. De unde sa invete ceva? Va ganditi ce diferenta imensa e intre noi si aceia? Noi am avut/avem niste parinti, iubitori, avem un acoperis deasupra capului, am facut o scoala, mergem la biserica, avem un serviciu, avem un viitor.
ACEIA CE AU? NIMIC!
Daca aceia inspira aurolac ca sa scape de foame, sa o mai amane, sa scape de sete, de nevoia de dragoste, de afectiune, noi ce scuza avem?? V-ati gandit vreodata cat de mult ii iubeste Domnul pentru suferinta lor? V-ati gandit cate ni se vor cere noua pentru cate ni s-au dat? Si tot nemultumiti suntem. Si trufasi…
Monica
iunie 18, 2009 @ 10:54 pm
*Repet -nu avem de unde sa stim din ce cauza au ajuns asa.
florinm
iunie 18, 2009 @ 10:57 pm
Monica, dupa varsta pe care o au (majoritatea sunt copii sau tineri), care pot fi cauzele?
Monica
iunie 18, 2009 @ 10:58 pm
Habar nu am .Poate abandonul ma gandesc .
Monica
iunie 18, 2009 @ 11:01 pm
O data am vrut sa ma asez pe o banca sa astept masina 105.Apoi am observat de ce nimeni nu statea pe acea banca -era o femeie cu o punga din care tragea aurolac pe nas.
M-am ridicat si eu. Mi-era si teama si jena .
florinm
iunie 18, 2009 @ 11:10 pm
Pai trebuie sa fii atenta, normal, pt ca nu se stie – poate iţi fura ceva, poate te lovesc.
Dar trebuie sa ne gandim si la faptul ca ei sunt in starea aceea pentru ca n-au avut alternativa, n-au avut de la cine sa invete, nu s-au avut decat unii pe altii si toti au fost la fel.
O paine nu e scumpa sau altceva. Putem sa le dam, si sa ii privim in ochi cand le dam, sa ii privim drept chiar daca nu le spunem nimic. Sa Il rugam pe Dumnezeu sa aiba grija de ei. Si ei au suflet la fel ca noi..
admin
iunie 19, 2009 @ 12:07 am
Sa nu va fie frica de ei, nu sunt rai, sunt blanzi, sunt chiar fricosi.
Ei sunt cei care se tem de noi… asa i-am simtit.
Sunt niste oameni extraordinari, li se citeste suferinta in ochi si pe fata, dar parca vezi si o scanteie de nadejde.
Ii iubeste foarte mult Dumnezeu si unii ca acestia o sa ia cu asalt imparatia cerurilor.
Ei n-au nimic si nici nu nadajduiesc ei ca ar putea avea mai mult.
Era un baiat care dupa ce i-am oferit o sacosica de mancare, primul lucru pe care mi l-a zis a fost: „Mulţumesc lui Iisus!”.
Deşi stau in atata suferinţa totuşi il simt pe Dumnezeu, il percep ca pe Cel ce are mereu grijă de ei.
Va veni o zi când vor avea şi ei de toate… când vor fi în sânul lui Avraam.
Monica
iunie 19, 2009 @ 5:54 am
Nu am zis ca sunt rai ,dar de la acel aurolac nu au mintea tulburata si sunt imprevizibili ?Si aici ma refer la adulti ,ptr ca eu am vazut adulti.
elena
iulie 18, 2009 @ 2:33 pm
Admin, va multumesc pentru mesajul primit de la alt topic.Vin cu niste sugestii timide vizavi de acest subiect , pentru ca nu sunt prea bine informata.Eu locuiesc in Bucuresti, in Dristor si in zona metroului se gasesc multi aurolaci.Este un loc al lor bine stiut. La inceput si eu aveam reticente sa trec prin acea zona, pentru ca imi era teama de ei, ii consideram periculosi si imprevizibili, dar in timp am observat ca sunt inofensivi, sunt tacuti si linistiti.Parerea dumneavoastra este corecta in totalitate, unii dintre ei sunt chiar tematori, sfiosi.De zece ani de cand locuiesc in Bucuresti nu am avut niciun conflict.La inceput am fost impresionata, fiind un fenomen nou, dar apoi m-am abrutizat oarecum si am devenit mai indiferenta.O singura data le-am dus 2 sacose de haine si s-au strans imediat in jurul meu sa vada despre ce este vorba.Le-au luat, mi-au multumit dar cel mai important a fost faptul ca le-au acceptat cu demnitate, fara sa ceara nimic in plus.Anul trecut insa treceam pe acolo cu un prieten si am vazut un baietel de vreo 3 ani, asezat pe trotuar langa parintii lui la o ora foarte tarzie. Statea pur si simplu pe cimentul acela rece, cand de fapt trebuia sa doarma si i se citea atata suferinta in ochi incat nu am mai fost buna de nimic.Copilul constientiza chinul la care este condamnat, se vedea in privirea lui. Astfel de fiinte nu au copilarie, nu au jucarii, iar unii dintre ei sunt sensibili si indura foarte greu.E mult mai usor sa traumatizezi un suflet pur si lipsit de ajutor.I-am marturisit prietenului meu ca intentionam sa ma duc a doua zi la protectia copilului si fac o sesizare si a fost uluit.Mi-a spus ca este o nebunie totala, ca nu ma va baga nimeni in seama, ca este o prostie fara margini si nu va avea niciun rezultat.Apoi mi-a spus ca nu este moral sa smulgi acel copil de langa mama lui.Intr-un final am renuntat.M-am mai gandit cateva zile la asta, apoi am uitat.Mi-am adus acum aminte. Vreau sa intreb daca dincolo de ajutorul individual nu se poate face ceva mai mult pentru acesti copii.Oare protectia copilului ii poate ajuta sau intr-adevar este un nonsens ce spun ? Daca se sesizeaza vreun ONG se pot ajuta cumva acesti oameni? Este moral sa il iei pe copil de langa mama lui?Stie cineva ceva? Marturisesc ca sunt si copii de cateva luni pe care i-am vazut in strada.Va multumesc.
Kriminel
august 11, 2009 @ 11:42 am
Interesant ca ai pus poza asta aici, sa va spun eu o alta latura a adevarului. De ex pe ala din imagine in cheama Harcea Boby , specialitatea lui este furtul de telefoane mobile, Daca ai un telefon in mana si se nimereste sa nu fie multa lume in jurul tau… il smulge si o ia la fuga, deasemenea asteapa la casa de bilete CFR sa scoti banii ca sa achiti biletul, daca ai prea multi in mana iati adio de la ei, si orice vedeta olimpica ai fi tu pe ala nu il prinzi cand o ia la fuga, a fost internat de sute de ori in centre de plasament dar le da drumu in cateva ore de acolo pe baza la o declaratie pe popria raspundere lol, Deasemenea fetele alea de care vorbesti practica prostitutia de cand s-au nascut si baietii buni asteapta in intunericul parcului. Daca intrii in Parcul Garii de Nord cu ea noaptea nu stiu daca mai iesi de acolo.
Aurolacii de la Gara de Nord toata ziua fac parcari , adica te parcheaza frumos in fata garii si iti cer insistent 1,5 Lei taxa pe ora daca te pune dracu sa nu le dai inseamna ca vrei sa iti revopsesti masina.
Furturi, Talharii , Prostitutie, Heroina si Aurolac… Daca te duci sa le duci mancare/haine… etc sunt ingerasi.
Da dute si intreaba de niste Droguri sau Femei .. sa vezi ca toti au de vanzare ambele.
Exista sute de fundatii primesc mii de ajutoare… a venit si primarul dintr-un oras de prin Austria la ei.. erau toti imbracati in Alb imaculat atunci Firma Nike.. haine de sute de euro… mananca la Restaurant inchiriat de fundatie cam odata pe saptamana, si au si pensii intre 2 si 6 milioane. Daca azi ai intra in randurile lor si ai manca doar paine cu ceapa ca sa strangi bani ai face o suta de milioane pe Luna pe putin, dar banii lor se duc pe grame de heroina, Taxa la aia mai smardoi ca ei si Bronz, la care e o mafie de nu se poate. In concluzie singura solutie e fabrica de clei.
admin
august 11, 2009 @ 3:09 pm
Kriminel, am vazut si unii care sunt vai de capul lor, de abia stau in picioare, si de abia isi vad de viata lor, nu-i vad eu sa aiba putere sa faca ceva rau, de abia stau in viata. Cat priveste cealalta parte pe care ai expus-o e adevarata dar putin exagerata si generalizata.
Adriana
august 11, 2009 @ 6:26 pm
Fie ca este adevarat ceea ce zice Kriminel, fie ca este putin exagerat, faptul ca exista astfel de oameni este o boala a societatii, si ca orice boala necesita tratament. Iar tratamentul nu poate fi decat cel invatat de la Domnul Hristos: sa-i ajutam dupa puteri, sa ne rugam pentru ei ca sa-i ajute inca si mai mult Domnul, cel ce este lucrator impreuna cu noi, sa-i binecuvantam in tot ceasul si la tot pasul ca sa le schimbe Domnul inimile, sa-i vindece de suferinta, de ranile si de relele lor, si sa-i ajute si pe ei sa paseasca pe calea adevarului, a dreptatii, a bunatatii, etc… Si sa avem multa rabdare si mai ales incredere ca tratamentul isi va da roadele sale… Si poate sa ne rugam sa ne dea si noua Domnul mai multa forta, curaj, bucurie si dragoste ca sa stam cate putin de vorba cu ei, caci daca raman mereu izolati in cele pe care le cunosc ei, nu prea au cum sa iasa din ele… Aici recunosc ca si eu sunt cam deficitara, dar niciodata nu-i prea tarziu ca sa ne schimbam. Putem pune inceput bun de astazi…
„Ati auzit ca s-a zis: “Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte”.
Eu insa va spun voua: Nu va impotriviti celui rau; iar cui te loveste peste obrazul drept, intoarce-i si pe celalalt.
Celui ce voieste sa se judece cu tine si sa-ti ia haina, lasa-i si camasa.
Iar de te va sili cineva sa mergi o mila, mergi cu el doua.
Celui care cere de la tine, da-i; si de la cel ce voieste sa se imprumute de la tine, nu intoarce fata ta.
Ati auzit ca s-a zis: “Sa iubesti pe aproapele tau si sa urasti pe vrajmasul tau”.
Iar Eu zic voua: Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc,
Ca sa fiti fiii Tatalui vostru Celui din ceruri, ca El face sa rasara soarele si peste cei rai si peste cei buni si trimite ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti.
Caci daca iubiti pe cei ce va iubesc, ce rasplata veti avea? Au nu fac si vamesii acelasi lucru?
Si daca imbratisati numai pe fratii vostri, ce faceti mai mult? Au nu fac si neamurile acelasi lucru?
Fiti, dar, voi desavarsiti, precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este.”
( Matei, 38-48)
Daniel Culea
august 25, 2009 @ 6:30 pm
Este incredibil ce scriu uni despre bietii aurolaci … nu vreau sa revin asupra unor comentarii scrise aici pt ca nu este cazul .
Cu ceva vreme in urma am deschis un topic pe unul din site-urile mele care suna asa :
„
La granitele Bucurestiului
De ceva vreme m-am axat pe fotojurnalism , street photo.. ma gandeam daca ati fi deacord sa ne strangem cativa si o data pe luna sa mergem la pozat 🙂
Eu am tot gasit unele subiecte sociale ff interesate pe la periferiile orasului am cules ceva contacte ..
Ideea era sa combinam cumva dorinta de fotografie cu unele mici donatii ..
daca tot ii pozam pe cei in suferinta de ca sa nu stangem si niste bani pt ei , iar cand mergem la pozat sa le oferim cate ceva ..
Mai jos cateva fotografii facute de mine in astfel de situatii .
Astept propunerile voastre si participanti. „
Raspunsurile au fost la fel de variate ca si aici … iata cateva exemple :
” Eu nu sunt fotograf dar pozele tale nu arata decat discrepantele majore care sunt in Bucuresti. In centru sau si in cartierele mai selecte se invart bani cu lopata in timp ce la periferie sunt acesti copii care, crescuti intr-un mediu social dominat de nepasare si lipsuri, vor deveni infractorii de maine. Ei saracii nu au nici o vina dar societatea noastra a ajuns intr-un stadiu de ignoranta si „manelizare” din care nu ne mai poate scoate decat aceasta criza in care ne gasim.
In rest, cred ca s-ar putea scrie pagini intregi dar ar fi total inutil. Nimeni nu mai citeste, nimeni nu mai asculta si nimanui nu-i pasa. „
„si uite cum intaresti convingerea copiilor: daca ma pozezi da-mi bani.. pai ce ma pozezi pe gratis?!
..sau nu ai auzit-o suficient…”
Ce sa inteleg de aici si din alte parti unde sau publicat astfel de topicuri ?
Ca omul in general nu isi prea iubeste apropele , evita sa ajute pe alti in suferinta ,ii marginalizeaza si cel mai important lucru este acela ca nu ne dam seama si nu ii intelegem pt ca nu suntem in locul lor .
Dar daca am fi in locul lor ??? Stim noi care ne este viitorul ? Oare am gandi la fel ?
Pt cei care vor sa vada cateva fotografii realizate de mine cu astfel de teme sociale pot intra aici http://fotojurnalism.ning.com/photo/albums/familia-murgu , http://fotojurnalism.ning.com/photo/albums/fotoreportaj-familia-olteanu , http://fotojurnalism.ning.com/photo/albums/fotoreportaj-amurgului
Uitativa la fetele lor , la acei copiii frumosi si foarte destepti in care se ascunde suferinta de fiecare zi ,cum putem fi atat de rai sa nu ii ajutam cu putinul pe care ni-l da si noua Dumnezeu!
Emy
aprilie 3, 2010 @ 2:17 pm
Asa zisii aurolaci sunt dincolo de toate fiinte umane,este vina noastra a tuturor ca din toata plamadeala noastra de muritori,tine Crucea intro mana,sabia in alta,ai judecam dandu-ne credninciosi si aratandu-le Crucea,cu vorba-i condamnam si cu sabia ai taiem.
Oricare dintre noi luati aminte puteam sa fim in locul lor.
Multi dintre acesti asa zisi aurolaci,copii strazii,ascund in spate suferinte grele,dureri pe care multi dintre noi poate ca nu am rezista nici macar jumatate sa le induram.
Ai privim cu scarba trecand grabiti pe langa ei dar nu vedem padurea de copaci unde ca dincolo de toate sunt suflete amarite ca si noi,suflete ale Lui Dumnezeu.
Ne asteapta pe fiecare dintre noi o soarta mult mai grea decat au ei daca traim in pacate desi avem conditii,ni se cere socoteala La Judecata caci am avut caldura,lumina,haine si nu am mers la Biserica,am avut de unde si poate nimeni nu s-a dus sa stea o zi la un azil de batrini ducand o paine.
Cum am spus,tinem sabia intro mana si Crucea in alta iar gura noastra inca judeca nedrept.
R
iulie 2, 2010 @ 4:31 pm
in cartierul tineretului au poposit de 1 an 2 „aurolaci”. sunt 2 baieti destepti, poti discuta cu ei, stiu si engleza si nu mai au pe nimeni in aceasta lume. ieri, unul dintre ei er foarte suparat si l-am intrebat de ce si mi-a raspuns „sunt suparat ca sunt aurolac”. daca exista cantine, adaposturi de noapte, orice i-ar putea ajuta, va rog sa imi raspundeti.
Multumesc.
Claudiu
iulie 2, 2010 @ 4:37 pm
Salut R,
Probabil sunt cantine si adaposturi sociale, dar eu acum nu stau in Bucuresti si nu stiu pe unde ar fi.