Putem trăi oare fără autoconstrângeri ?
Omul este liber, zice-se; el nu se cuvine şi nu poate fi constrâns să primească nici o credinţă şi nici o învăţătură. Ce concepţie diavoIească! Dacă nu li se impune oamenilor să facă ceea ce trebuie, ce se poate alege de ei? Ce-o să se aleagă de tine, cel ce trâmbiţezi acum noi reguli de viaţă, dacă nu-ţi vei impune ţie însuţi nimic bun, ci vei trăi după cum îţi va dicta inima ta coruptă, mirrtea ta trufaşă, mioapă, oarbă, trupul tău păcătos?
Răspunde-mi, ce se va alege de tine? Dacă nu-ţi vei impune nimic, nu zic ceva bun, ci nici măcar ceva obligatoriu şi folositor? Poţi oare să faci abstracţie de orice autoconstrângere? Este de conceput ca unui creştin să nu i se ceară, să nu i se impună să îndeplinească prescripţiile credinţei şi evlaviei? Oare nu este scris în Sfânta Scriptură că „Împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă“, că numai cei ce se silesc şi-o pot dobândi (cf. Matei 11, l2)? Cum să nu le impui, mai ales copiilor, să se roage? Ce s-ar alege de ei dacă n-am face-o? Nu nişte leneşi şi nişte derbedei? Nu s-ar deprinde cu tot răul?
Cine s-a obişnuit să dea seama, la spovedanie, de toate cele ce a făcut în viaţa de-acum, aceluia nu-i va fi frică să dea răspuns, în acelaşi chip, la înfricoşãtoarea Judecată a lui Hristos. De altminteri, tocmai pentru aceasta a şi fost instituită aici pe pământ, ca o sumară judecată, pocăinţa, pentru ca noi, curăţindu-ne şi îndreptându-ne prin mărturisirea păcatelor, să putem da un răspuns de care să nu ne fie ruşine la înfricoşătoarea Judecată a
lui Hristos.
Este o primă trezire la pocăinţă sinceră, una care se cere făcută cel puţin o datã pe an. Cu cât căinţa ne vine mai târziu, cu atât este mai rău pentru noi, cu atât mai mult ne vom încurca în iţele păcatului şi cu atât mai greu ne va fi să dăm seama de cele făcute. Al doilea lucru care ar trebui să ne îndemne la spovedanie este liniştea pe care ne-o aduce ea. Cu cât mărturisirea ne va fi mai siuceră, cu atât ne va fi şi sufletul mai liniştit.
Păcatele sunt ca nişte serpi ascunsi care muşcă din inirna omului şi din toată fiinţa lui. Nu-i lasă o clipă de linişte, îi sug neîncetat inima. Păcatele sunt ca nişte mărăcini agăţători care înţeapă întruna sufletul. Păcatele sunt întuneric duhovnicesc. Cei ce se căiesc trebuie să aducă roade de pocăinţă. Pocăinţei îi vin în ajutor conştiinţa, memoria, imaginaţia, afectivitatea, voinţa. Fiindcă în greşeală sunt implicate toate capacităţile sufletului, de aceea şi pocăinţa trebuie să fie din tot sufletul. Pocăinţa care nu trece dincolo de cuvinte şi care este lipsită de intenţia de îndreptare şi de zdrobirea inimii nu este decât o făţărnicie.
Păcatele tulbură conştiinţa, trebuie să o limpezim; prin păcate afectivitatea se atrofiază, se degradează, trebuie să o trezim; voinţa se anchilozează, nu este în stare să se îndrepte singură, trebuie să o silim să-şi revină. „Împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă“ (Matei 1 l, l2). Mărturisirea păcatelor trebuie să fie din toată inima, profundă, deplină.
Vai, fraţilor! Oare nu vom dispărea curând toţi de pe faţa pământului, ca şi cum n-am fi fost niciodată? Unde ne sunt faptele de iubire? Unde îndeplinirea poruncilor Creatorului? Unde este duhul lui Hristos din noi? Unde bunătatea, smerenia, dragostea faţă de sufletele oamenilor, nepăsarea faţă de cele vremelnice? Unde râvna faţă de bunătăţile duhovniceşti? Cât suntem de proşti şi cât de mult ne pierdem în deşertăciuni! Ne-am schimonosit chipul sufletului nostru, ne-am schimonosit viaţa, am întors-o pe dos. Nu-i suntem plăcuţi lui Hristos, ci diavolului.
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)
Guest
martie 25, 2011 @ 11:57 pm
Ciudat
Cu scuzele de rigoare dar e putn ciudat articolul. A nu se inteleg ca scot fraze din context dar sunt cateva popozitii ce fac religia impusa si nu aleasa:
"-)acă nu li se impune oamenilor să facă ceea ce trebuie, ce se poate alege de ei?"
Hai ca as putea sa o trec cu vederea dar urmatoarea este deja de ev mediu
"Cum să nu le impui, mai ales copiilor, să se roage? Ce s-ar alege de ei dacă n-am face-o? Nu nişte leneşi şi nişte derbedei? Nu s-ar deprinde cu tot răul?"
Dupa ce ca le-am impus religia ca materia obligatorie in scoli desi nu e logic mai venim si cu alte obligatii. Imi pare rau sa citesc aceste cuvinte.
Cred ca ortodoxismul ar trebui sa fie mai putin conservator. Sa se deschida catre lume si catre anul 2011. Traim intr-o lume democrata, liberala. O lume a alegerilor nu a lucrurilor impuse. Intr-un viitor apropiat nimeni nu va mai alege religia pentru ca nu ii este infatisata ca o optiune ci ca o constrangere.
Chiar citeam un studiu zilele trecute in care era demonstrata ipoteza ca religia va disparea in urmatoarea generatie in 9 state (catolice). Nu cred ca suntem nici noi departe de acest eveniment. Nu stiu ce se va intampla atunci cu cele 18 300 de biserici si cu cei peste 50 000 de angajati care lucreaza in domeniu.
LostOne - Andrei
martie 26, 2011 @ 12:36 am
Draga Anonim – Ciudat.
Traim in 2011 si asta nu inseamna ca tot ce tine de suflet si de credinta trebuie pus intr-un raft cu carti vechi in latina si uitate acolo, sau ca trebuie sa reinnoim totul pentru ca unii nu vor.
Dupa zisele tale sa inteleg ca ar trebui sa existe tari fara legi si sa ingaduie totul..? Oare legile nu sunt tot o constrangere? Sau cand e vorba de o lege sau de ce iti impune tembelizorul totul e "ok" dar cand e vorba de religie.. nu e frumos.. nu se mai practica, e demodat..?
Tu doar repeti ce au repetat si altii inaintea ta, dar oare ai analizat unde ar ajunge o lume fara reguli – ca sa nu zic porunci? Ce este asa de greu pentru oameni sa inteleaga ca poruncile lui Dumnezeu nu sunt nimica altceva decat legile care devin obligatorii in fiecare tara/oras si sunt pentru binele nostru. Sper ca deja observi ca zilnic apar legi din ce in ce mai constrangatoare si tampite pentru ca nu suntem in stare sa urmam niste porunci morale… pana la control total.
Pentru cunostinta ta, acel studiu (ca majoritatea) e cam deplasat. Cu adevarat ca credinta autentica nu mai exista si religia e pe cale de disparitie in unele tari in care au fost foarte ingaduitori de ceea ce nu trebuie… dar mai e pana acolo. De ce? Pentru ca mai sunt "credinciosi" si in tarile alea. Vor disparea din cauza acelor oameni care turbeaza cand aud de religie. Si ghici ce, aceia care dicteaza contra sunt primi care sa faca lucruri ilegale. Unde dispare respectul pentru restu, dispare frica, dispare pasarea si se instaleaza nesimtirea.
Ca exemplu sa vezi ca si in alte tari e posibil: Eu am facut liceul la o scoala [b]catolica[/b] care inca mai avea si maicute! (http://hfi.be) Si acolo aveau 2 ORE DE RELIGIE PE SAPTAMANA – care erau mai mult filozofie dar nah.. asta e- din care aveam si teza/examen obligatoriu. In romania multi iau in bataie de joc aceste ore, pe cand eu trebuia sa [u]invat[/u] lucruri care de multe ori nu aveau deaface cu religia Crestina. Pe langa asta, orice clasa, local avea o CRUCE sau icoana – ciudat ca le plac icoanele chiar cand ei nu le recunosc – pe langa asta eram obligati ca elevi sa ne facem crucea in clasa cel putin dimineata la inceputul orelor si la pranz. A da, si de cateva ori pe an se organizau intalniri la capela scolii.. iarasi obligatorie unde se tineau si predici. Mai erau copchii care aveau ganduri de nesupunere si erau atei dar taceau din gura.. De ce? Pentru ca dupaia li se punea faptul in fata: ai ales scoala asta, faci ce ti se impune, tara e catolica.. se urmeaza majoritatea.
Adevarat ca poate pare ceva extremist, dar am trait-o pe pielea mea si mi-a prins bine si si multora care au terminat acolo liceul pentru ca au fost invatati niste valori morale care altfel nu le-ar fii avut niciodata. Asa am si putut face diferente intre catolicism, lumea de aici si Romania si Ortodoxie si am apreciat ce nu pot avea.
Sunt oameni care in ziua de azi urla ca bezmetici cand le vorbeste cineva cu blandete de Dumnezeu dar tac din gura ca mutii cand aud cele mai aberante lucruri la TV sau cand li se impune ceva la munca din "respect".
Dumnezeu nu obliga ci lasa la alegere.
Fara suparare si imi cer scuze daca va deranja pe cineva comentariul.
Cu drag, Andrei.
Laura-optimista
martie 26, 2011 @ 2:09 pm
Cred că, într-adevăr, este bine să fim exigenţi faţă de noi înşine şi să ne impunem a trăi o viaţă frumoasă, plăcută lui Dumnezeu, dar NU avem niciun drept de a-i Constrânge pe alţii. Potrivit Sfintei Scripturi, "unde este Duhul Domnului, acolo este libertatea", ceea ce înseamnă că adevărata credinţă în Dumnezeu nu poate fi impusă celorlalţi. În acest sens, Sfântul Atanasie cel Mare, unul dintre cei mai importanţi apărători ai credinţei din perioada controverselor ariene, spunea clar că în materie de religie, nu se constrânge, ci se convinge. Atunci când ni S-a revelat ca unic Fiu al Tatălui ceresc, Domnul nostru Iisus Hristos nu ne-a obligat să credem în El, ci "S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce". Hristos, Mântuitorul şi Dumnezeul nostru, din iubire faţă de noi, a ales să devină Om asemenea nouă şi să Se sacrifice pe Golgota pentru a ne mântui, dar nu ne-a încălcat libertatea, pe care El Însuşi ne-a dăruit-o. De aceea, după slăvita Sa Înviere, nu li S-a arătat celor ce-L răstigniseră, ci doar acelora, care doreau să creadă în puterea Sa dumnezeiască. Dacă vom citi cu atenţie articolul, vom înţelege că tocmai la autoconstrângere s-a referit şi Sf. Ioan din Kronstadt… chiar dacă a scris acele fraze puţin mai dure – dezamăgit, probabil, de necredinţa pe care o observa la cei din jurul său. Nu putem evalua creştinismul, sfânta noastră credinţă, în funcţie de o frază pe care o găsim nu ştiu unde şi o extragem din context… Hristos este Domnul libertăţii şi al iubirii, acesta este aspectul esenţial. Cine încearcă să le impună altora credinţa se îndepărtează de spiritul evanghelic, tocmai pentru că Hristos Dumnezeu şi Apostolii Săi nu i-au atras pe oameni la credinţă, decât prin iubire, prin argumente raţionale şi – din când în când – prin minuni. Atunci când i-a trimis la propovăduire pe Sfinţii Apostoli, Domnul Hristos le-a poruncit să nu ia la ei săbii, iar într-un alt context le-a spus că "cine scoate sabia de sabie va pieri", ceea ce înseamnă că unica modalitate prin care-i putem ajuta pe cei lipsiţi de credinţă să accepte adevărul creştin este mărturisirea, cu iubire şi blândeţe, a credinţei noastre.
În privinţa acelui studiu… aş dori, dacă se poate, să-mi indicaţi şi mie o sursă online unde-l pot găsi. Sunt sigură că religia nu va dispărea niciodată, dar păstrez în minte ceea ce am auzit de la un profesor, în care am foarte mare încredere: anume că noi, cei credincioşi, trebuie să cunoaştem bine nu doar credinţa noastră, ci şi opiniile contrare acesteia, pentru a putea găsi argumente în favoarea Ortodoxiei. De aceea, mă interesează să citesc acel studiu, iar nu pentru că mi-aş simţi credinţa în pericol. Biserica lui Hristos nu va fi niciodată în pericol, oricât de dificile vor fi împrejurările în care-şi va desfăşura misiunea în lume, pentru că Întemeietorul şi Mirele ei este veşnic şi atotputernic.
Să ne ajute Dumnezeu ca, fiind autoritari şi exigenţi cu noi înşine, să respectăm libertatea celorlalţi şi pe cei necredincioşi să-i ajutăm să se apropie de Domnul, vorbindu-le şi arătându-le prin fapte bune iubirea Lui faţă de lumea întreagă.
Creştinismul, religia libertăţii, nu este o ideologie, ci este relaţia de comuniune eternă cu Dumnezeu.
Doamne ajută!
"Nimeni nu vine cu sila la Hristos. Nimeni nu poate impune altuia punctul său de vedere."(Nicolae Steinhardt – Dăruind vei dobândi)
GeoAlena
mai 29, 2011 @ 11:37 am
[quote]voinţa se anchilozează, nu este în stare să se îndrepte singură, trebuie să o silim să-şi revină[/quote]
E foarte adevarat!
Cand fac greseli pt ca asa vreau oare ce se mai alege de mn? Oare nu praful? Imi pare rau ca o sa fiu si eu o sulita in coasta Domnului………..
Borodi Alina-Marinela
mai 29, 2011 @ 9:12 pm
Imi place enorm ceea ce a scris Laura-optimista, si sunt 100% de acord cu ea, si as mai adauga ca o profesoara de religie mi a spus mai demult-prin generala, cred-ca sfarsitul lumii va veni atunci cand Sfanta Liturghie va inceta sa se mai faca ! Din pacate, oamenii cu adevarat credinciosi-nu numai cu numele, se tot raresc, iar oamenii-printre care si rude-si asta doare cel mai tare-oamenii, aleg sa creada fabulatii, povesti, inventate de altii sau chiar de ei, in loc sa creada in Hristos, si nu poti sa faci nimic pt acestia, decat sa te rogi, caci doar daca aduci in discutie credinta ortodoxa, iti spun sa schimbi vorba si sa vorbesti despre lucruri mai „civilizate” nu despre asa ceva… De aceea si eu cred ca NU avem dreptul de a obliga pe nimeni sa vina la credinta in Hristos, tot ce putem face e sa L marturisim, prin faptele noastre si viata noastra, cu blandete si iubire si rabdare, asa cum scria Laura, sa ne rugam , si sa asteptam… in plus, sa avem mare grija sa nu smintim, sa nu sustinem ca suntem credinciosi, dar faptele sa dovedeasca contrariul, caci asa si a „castigat” ortodoxia renume prost, si multi s au lepadat de credinta si de Biserica, pt ca erau slabi, si nu au fost in stare sa treaca peste anumite „caderi” ale unora… un exemplu trist-dar din care avem de invatat-este un preot care s a apucat de tot felul de afaceri cu tigari, si care dupa cateva luni a ramas cu Biserica aproape goala; apoi, alt exemplu trist al unor tineri teologi care folosesc un vocabular extrem de urat si care sunt dati ca exemplu-in bataie de joc, din pacate-de tot felul de cunostinte, drept „scuze” si „pretexte”-false motive pt a nu mai crede in Dumnezeu. Am dat aceste exemple, pt a atrage atentia asupra faptului ca toti cei care L reprezinta pe Dumnezeu in societate trebuie sa aiba grija de doua ori, in tot ceea ce fac dar si n viata lor de zi cu zi-pt ei-in primul rand, dar si pt credinta celorlalti !! In plus, oamenii asteapta mult mai mult,e de la ei ! …….
Borodi Alina-Marinela
mai 29, 2011 @ 9:28 pm
Legat de ceea ce am scris mai sus, vreau sa adaug ca, printre „cei care L reprezinta pe Dumnezeu in societate”, suntem cuprinsi toti laolalta-nu numai preotii si monahii-desii de la dansii „pretentia” e mult mai mare, dar si noi mirenii, credinciosii de rand-toti cati ne straduim pt a fi primiti inauntru in Imparatia Cerurilor, si cati luptam pt mantuirea sufletelor, caci, asa cum spunea un Sfant Parinte:”de la aproapele ne este viata si moartea! Si de castigam pe fratele, pe Hristos dobandim, iara de smintim pe fratele, Lui Hristos gresim ! ” Deci si cei ce canta in cor trebuie sa fie atenti, la cuvinte si la fapte si la toate, si cei ce asculta corul si intra in Sfanta Biserica-mireanul, si toti trebuie sa fim cu luare aminte, ca nu cumva in ziua judecatii sa se ceara de la noi, sufletul aproapelui pe care l am simtit… Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, ai mila de noi, pacatosii !
Borodi Alina-Marinela
mai 29, 2011 @ 9:31 pm
… sufletul aproapelui pe care l am „smintit” * …