Autonomie culturală și identități regionale. Câteva observații cu privire la revizuirea Constituției (I)

Câteva observații cu privire la revizuirea Constituției

I. Declarația de la Budapesta.

Anul 1989 găsea România izolată pe plan extern, supusă puternicelor presiuni venite atât de la Moscova cât și din Statele Unite și vestul Europei, și care cereau deschiderea regimului politic, înlocuirea regimului personal al lui Nicolae Ceaușescu cu un regim democratic, renunțarea la ideologia comunistă și la naționalism, precum și înlocuirea modelului economic socialist cu un model capitalist.

La 16 iunie 1989 s-au organizat la Budapesta mari festivităţi.

La manifestările desfăşurate cu acest prilej a fost condamnat regimul de la Bucureşti, care încălca drepturile omului, promova o politică de asimilare forţată a minorităţilor naţionale, mai ales a celei maghiare, etc. O asemenea atitudine era în concordanţă cu cea a guvernului Ungariei care în februarie 1989 propusese în Comisia pentru Drepturile Omului de la Geneva elaborarea unei rezoluţii a ONU prin care să se ceară efectuarea unei anchete asupra modului în care România respecta aceste drepturi. Se cultiva o stare de confuzie: drepturile omului, drepturile minorităţii maghiare din Transilvania, drepturile colective, condamnarea Trianonului se împleteau într-o retorică anti-Ceauşescu¹.

Conform celor stabilite, în zilele următoare s-a înregistrat o escaladare a disputei româno-maghiare, de parcă cele două ţări nu făceau parte din acelaşi bloc militar. În această dispută, Budapesta avea un avantaj net, fiind sprijinită de mass-media occidentală şi de mai mulţi lideri politici. Însuşi preşedintele François Mitterand a declarat că Transilvania reprezintă cu adevărat o problemă europeană, care urma să fie rezolvată. O asemenea declaraţie încuraja revizionismul maghiar, care a devenit tot mai incisiv.

La catafalcul lui Imre Nagy, lider al Revoluției maghiare anticomuniste din 1956, au depus coroane de flori înalte oficialități maghiare şi alţi demnitari. Au mai depus coroane diplomați, printre care ambasadorii SUA, Iugoslaviei şi Argentinei, precum și reprezentanţi ai postului de radio Europa Liberă, delegaţi ai emigraţiei române din Franţa, ai Solidarităţii din Polonia, ai Chartei 77 din Cehoslovacia, ai Partidului Comunist Italian ş.a.

Reprezentanţii exilului românesc, prezenţi la ceremonie, au adoptat, în comun cu reprezentanți ai Forumului Democratic Maghiar, Declaraţia de la Budapesta², pe care o redăm mai jos, integral:

DECLARAŢIA DE LA BUDAPESTA

Astăzi, 16 iunie 1989, odată cu celebrarea funeraliilor victimelor represiunii revoluţiei maghiare din 1956, eveniment de o deosebită importanţă pentru popoarele Europei şi, în special, pentru cele care trăiesc încă sub dictaturi comuniste, a avut loc o întâlnire între membrii Forumului Democratic Maghiar şi Români, semnatari ai următoarei

DECLARAŢII

Noi, romani si unguri,

Consideram ca libertatea si propasirea celor doua popoare pot fi realizate si garantate numai intr-un cadru politic pluralist de respectare integrala a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. O actiune comuna a fortelor democratice maghiare si romane se impune pentru atingerea acestui scop. Regimurile comuniste si in special politica dusa de dictatura ceausista a creat o situatie de criza acuta care impiedica comunicarea dintre romani si maghiari. Dialogul inceput astazi intre noi doreste sa invinga aceste piedici si sa stabileasca bazele unor relatii normale intre cele doua natiuni care s-au format in acelasi spatiu geografic.

Data fiind configuratia hartii etnice, solutionarea conflictelor nu poate veni in nici un caz din revizuirea frontierelor, ci din schimbarea rolului lor in sensul liberei circulatii a persoanelor, a informatiei si a ideilor, in conformitate cu acordurile de la Helsinki. Situam deci imbunatatirea relatiilor romano-maghiare in perspectiva procesului de restructurare democratica general-europeana, care singur va fi in stare sa rezolve problemele acumulate de-a lungul istoriei intre popoarele continentului intr-un mod care sa satisfaca interesele legitime ale fiecaruia in parte.

Transilvania a fost si este un spatiu de complementaritate si trebuie sa devina un model de pluralism cultural si religios. Este in folosul popoarelor noastre ca diversitatea culturala, religioasa si de traditii care a facut specificul Transilvaniei sa fie prezervata.

Dreptul la o reprezentare politica autonoma si la autonomie culturala a fiecarei natiuni trebuie garantat. Realizarea sa implica, printre altele, asigurarea unei scolaritati de toate gradele in limba maghiara, inclusiv reinfiintarea universitatii maghiare din Cluj.

Principiile enuntate mai sus vor sta la baza tuturor actiunilor comune pe care semnatarii inteleg sa le duca in viitor. Apelam la organizatiile democratice precum si la acele persoane care impartasesc aceste principii sa se alature acestei actiuni.

Budapesta, 16 iunie 1989

Semnatari:

Antal G. Laszlo, Antall Jozsef, Balogh Julia, Biro Gaspar, Csoori Sandor, Fur Lajos, Illzes Maria, Jeszensky Geza, Keszthelyi Gyula, Kodolanyi Gyula, Molnar Gusztav, Stelian Balanescu, din partea Cercului Roman din RFG, Mihnea Berindei, vicepresedinte al Ligii pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania (LDHR), Ariadna Combes, vicepresedinte al LDHR, Mihai Korne, director al revistei „Lupta”, Ion Vianu, reprezentant al Ligii pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania din Elvetia, Dinu Zamfirescu, membru al Biroului LDHR, membru al Partidului National Liberal.

Ulterior si alte persoane si organizatii s-au alaturat acestei declaratii: Rockenbauer Zoltan si Vagvolgyi Andras, din partea Federatiei Tineretului Democrat (FIDESZ), Partidul Liber Democrat, Asociatia Maghiarilor din Transilvania, prin presedintele Kiss Bela si secretarul Spaller Arpad, intregul colectiv redactional al revistei „2000″, Bojtar Endre, seful sectiei pentru Europa rasariteana a Institutului de Istorie Literara, prof. Bela Kallman, Dan Alexe, Daniel Boc, Theodor Cazaban, Matei Cazacu, Antonia Constantinescu, Sofia Cesianu, Florica Dimitrescu, Neagu Djuvara, Paul Goma, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Marie-France Ionescu, Monica Lovinescu, Bujor Nedelcovici, Adrian Niculescu, Alexandru Niculescu, Alain Paruit, Alex. Sincu, Sanda Stolojan, Vlad Stolojan, Vladimir Tismaneanu, Ileana Vrancea.

Declaratia a mai fost semnata, ulterior, si de: George Barbul, Doru Braia, Dina Bratianu-Missirliu, Alexandru Missirliu, Ileana Verzea.

La o luna dupa difuzare, intr-o „Marti, 4 iulie 1989, Majestatea Sa regele Mihai a primit la resedinta sa de langa Geneva o delegatie din grupul romanilor care au redactat la Budapesta o declaratie comuna impreuna cu Forumul Democratic Maghiar. Aceasta delegatie compusa din Dna Ariadna Combes, dr. Ion Vianu si Dinu Zamfirescu a inmanat Majestatii sale textul declaratiei de la Budapesta. Majestatea sa a aprobat intrutotul continutul declaratiei care exprima convingerile sale privind relatiile dintre popoarele roman si maghiar”.

Așa cum se poate observa, textul Declarației este concis, la obiect și se referă la următoarele aspecte:

1. Preambulul Declarației vorbește despre ocazia adoptării acesteia: comemorarea victimelor Revoluției anticomuniste maghiare din 1956, moment de o deosebită importanță pentru toate popoarele europene, „mai ales pentru cele aflate încă sub dictaturi comuniste”.

Se scoate astfel în evidență eroismul poporului maghiar și rolul anticomunist al acestuia, nu doar în trecut, dar și în 1989. Ungaria își asumă eliberarea de sub dictaturi comuniste a celorlalte popoare. Iredentismul maghiar se întâlnea aici cu interesul Marilor Puteri de a se debarasa de Nicolae Ceaușescu și de a include România în Europa Unită.

Precizăm că nu avem de-a face doar cu afirmarea unui ideal. Acțiunile Ungariei în 1989 au fost cât se poate de reale (istoricii Revoluției din 1989 le-au evidențiat în dese rânduri, atât cât se cunosc în stadiul actual al cercetărilor istorice)³, eficiente, iar „semnătura” simbolică o cunoașteți cu toții: steagul decupat al Revoluției imită drapelul maghiar de la 1956. Persoana-simbol a Revoluției a fost un maghiar, Laszlo Tokes⁴.

2. După ce părțile își afirmă atașamentul față de cadrul politic pluralist și de respectarea integrală a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, se menționează necesitatea unei acțiuni comune a forțelor democratice care prin dialog pot să stabilească relații normale între două națiuni care s-au format în același spațiu geografic. Invocarea spațiului comun de formare a celor două națiuni (adică a Transilvaniei) nu este întâmplătoare: are menirea să justifice drepturile deopotrivă egale asupra Transilvaniei a celor două națiuni.

3. Premisa acțiunilor comune o constituia imposibilitatea schimbării granițelor.

Declarația afirmă explicit că, dată fiind configurația hărții etnice, soluționarea conflictelor nu poate veni în nici un caz din revizuirea frontierelor. Ca atare, Declarația nu ar fi respins de facto principiul modificării frontierelor, dar părțile se văd obligate de „configurația hărții etnice”, practic de faptul că etnicii maghiari se găsesc o parte concentrați în două județe din centrul României, lipsite de importanță economică și fără metropole, iar ceilalți se pierd practic într-o masă de populație românească.

Principiul respectării granițelor era însă impus și de Marile Puteri. Scrisoarea lui Mihail Gorbaciov adresată lui Nicolae Ceaușescu a fost prezentată la 23 noiembrie 1989 lui Constantin Olteanu, secretar cu probleme internaționale al C.C. al P.C.R. de E.M. Tiajelnikov.

Mihail Gorbaciov îi explica lui Nicolae Ceaușescu următoarele:

„Interdependenta crescinda a statelor, deosebit de vizibila pe continentul european necesita sa se puna capat ramasitelor „razboiului rece”, politicii si psihologiei nascute, sau generate de confruntarea dintre blocuri. Ce transformari sunt necesare in legatura cu aceasta, in ce directie si in ce ritmuri vor avea loc transformarile, se poate hotari numai in contextul si ca urmare a unui dialog general european constructiv, si in aceasta privinta noi nu trebuie sa pornim de la zero. Exista un fundament bun – Actul de la Helsinki, se desfasoara cu succes procesul general european (…).

Noi sintem gata – si in aceasta privinta exista dovezi serioase – sa respectam drepturile omului, sa lucram mina in mina cu fiecare dintre cei care tind spre dezvoltarea traditiilor umaniste europene, spre imbogatirea culturii europene, a gindirii tehnologice, spre cautarea unor cai sigure din punct de vedere ecologic de dezvoltare a civilizatiei”⁵.

Mihail Gorbaciov insista asupra garanțiilor de independență oferite României (recunoașterea dreptului suveran al fiecărui popor de a-și alege calea propriei sale dezvoltări), căutând astfel să îi liniștească temerile.

Cât de sincer era Mihail Gorbaciov?

În scrisoare îl asigura pe Nicolae Ceaușescu de următoarele:

„Pasii cunoscuti intreprinsi in ultima vreme de R.D. Germana au dat nastere multor zvonuri privind „problema germana”, perspectivele unirii Germaniei. Consideram in mod ferm ca existenta si dezvoltarea RDG in toti acesti ani a fost si ramine garantia cea mai importanta a echilibrului european, a pacii si stabilitatii internationale”.

La 3 octombrie 1990, se realiza oficial unificarea celor două state, sub numele Republica Federală Germană.

Disidentul Pavel Stroilov povestește despre planurile lui Francois Mitterand și Mihail Gorbaciov de a crea o Confederație Europeană Socialistă.

Transcrierile conversațiilor din 1989, dintre Gorbaciov si lideri europeni, demonstrează un plan susținut financiar din umbră, care prevedea reunificarea Germaniei si „eliberarea” altor țări europene. Mai corect, se urmărea aducerea la putere prin „revoluții false” a unor lideri mai în putere și mai supuși țelului final, acela al unificării socialiste a întregii Europe!⁶

Principalii artizani au fost Mihail Gorbaciov, care numea „proiectul” Casa Europei, si Francois Mitterrand, care vorbea despre Confederația Europeană.

Se poate ușor decela în scrisoarea lui Mihail Gorbaciov, adresată lui Nicolae Ceaușescu, discursul standard european axat pe supremația drepturilor omului, dezvoltarea tradițiilor umaniste europene, a tehnologiei, într-un mediu ecologic. Deschiderea treptată a lagărului comunist spre Europa urma a conduce, prin procese succesive, la contopirea comunismului reformat, de tip perestroika, cu socialismul din vest, într-o confederație europeană de la Atlantic la Urali. Statele din Europa de est ar fi fost primele integrate (ceea ce s-a și întâmplat), urmate apoi de fostele republici sovietice (Ucraina, Moldova, Georgia etc.), iar în final chiar de Rusia.

Atmosfera iredentistă de la Budapesta s-a domolit odată cu vizita preşedintelui american George Bush, în zilele de 11 – 12 iulie 1989. Acesta a fost întâmpinat cu lozinci cu caracter revizionist, între care şi „Destinul Transilvaniei se află în mâinile Marilor Puteri”. Preşedintele a declarat că SUA se pronunţa pentru menţinerea status-quo – ului teritorial în Europa şi a sugerat să se pună capăt acestor manifestaţii.

Rezolvarea problemelor ridicate de configurația hărții etnice și de granițele statelor naționale urma a se realiza in perspectiva procesului de restructurare democratică general-europeană, care singur va fi în stare să rezolve problemele acumulate de-a lungul istoriei între popoarele continentului, într-un mod care să satisfacă interesele legitime ale fiecăruia în parte.

Paragraful de mai sus ridică anumite probleme de comprehensiune: autorii Declarației așteptau închiderea „problemei granițelor” odată cu perspectiva procesului de restructurare general-europeană, fenomen geopolitic a cărui desfășurare ar fi condus la echitate pentru toți. Nu se explică în ce fel dar nu e prea greu de intuit: desființarea granițelor și absorbția statelor naționale în Europa, așa-zisa „restructurare”. Dar nu este exclusă nici trimiterea la o nouă ordine europeană, mai dreaptă în viziunea autorilor Declarației.

(Echipa Ortodoxia Tinerilor)

(Va urma)

---

1. http://www.ioanscurtu.ro/nicolae-ceausescu-ungaria-a-devenit-centrul-celor-mai-reactionare-cercuri-din-europa/

2. Documentul a fost folosit în disputele politice dintre putere și opoziție din anii 90. Se reproșa reprezentanților societății civile, dar și Casei Regale, trădarea intereselor naționale și acceptarea modificării statutului Transilvaniei. Ulterior, „Declarația de la Budapesta” a fost neglijată în spațiul public românesc, privită în mediile intelectuale ca o manoperă securistică de acuzare a intelectualității pro-occidentale.

3. Implicarea Ungariei în schimbarea regimului communist din România este recunoscută și bine documentată de Alex Mihai Stonenescu, „Istoria loviturilor de stat în România”, vol.4 (I), pg. 275 și următoarele.

4. „Turiștii” sovietici și maghiari care au intrat în România în anul 1989 au fost apreciați cam la 65.000 după unele surse, iar după declarația fostului premier Petre Roman, în octombrie 1990 încă se mai găseau în România cca. 30.000 de agenți sovietici! Activitatea acestora ar fi fost maximă în preajma evenimentelor tragice de la Târgu-Mureș din martie 1990 (a se vedea Arhiva Senatului României, Stenograma nr.90/8.03.1994, Audiere Petre Roman.

5. Textul complet îl găsiți aici: http://www.ioanscurtu.ro/ultimul-schimb-de-scrisori-intre-ceausescu-si-gorbaciov/

6. Vadim Valentinovici Zagladin, consilier al lui Gorbaciov pe probleme de perestroika si glasnost intre 1988-1991, ii raporta ca a fost abordat de Kenneth Coates (membru britanic al Parlamentului European intre 1989-1998) in ianuarie 1990, pentru a pune bazele „unei infrastructuri de cooperare cu Sovietul Suprem pentru izolarea politicienilor de dreapta din Parlamentul European.” http://www.hotnews.ro/stiri-esential-6207214-interviu-dizidentul-rus-care-copiat-arhiva-fundatiei-gorbaciov-mitterand-gorbaciov-voiau-uniunea-socialista-europeana-thatcher-opus-unificarii-germaniei.htm