Skip to content

14 Comentarii

  1. Mihai
    martie 9, 2010 @ 1:21 pm

    sa ne traiti sfintia voastra!!! Domnul…

    Reply

  2. un tânăr prins în iluzii şi vi
    martie 9, 2010 @ 2:01 pm

    Ce apare aici e doar vârful aisbergului. Să vedeţi cum e când îţi creezi în mintea ta lumi imaginare, când devii un dumnezeu virtual ce creează lumi mai bune decât ceea ce ai, lumi în care eşti iubit şi apreciat. Îmi spunea o prietenă de ceva de genul că se fac unele realităţi virtuale în care poţi fi cine vrei. Acum nu ştiu ce e momentan dar am în mintea mea nişte idei de viitor. Să apară nişte aparate la care conectându-te să te simţi cu tot trupul cuprins în alte lumi pe care să le creezi după cum vrei. Cred că mulţi ar fi gata să-şi vândă sufletul pentru a ajunge aici. Să nu mai audă scandalurile din casă, faptul că toţi îi consideră nişte rataţi, faptul că societatea îi vede ca o paria ci să poată trăi undeva unde se pot bucura şi ei de o iubire frumoasă, de prieteni, de bucurii. Câţi oare nu s-au uitat la filme cu prinţul pe cal alb care vine şi salvează fata? Oare câţi n-ar dori asta? Şi în schimb ce găsesc în viaţa reală? Nişte oameni care au dracii şi patimile lor. Şi nu găseşti nimic şi pe nimeni care să fie bun şi să îţi ofere dragoste necondiţionată. Din păcate acesta e adevărul: în afară de Hristos nu ştiu cine îţi poate oferi dragoste necondiţionată şi tot timpul. Eventual Maica DOmnului şi Sfinţii. Dar oamenii de azi sunt înfricoşători pentru cei care trăiesc în astfel de iluzii şi se complac atât de mult în făţărnicii. Gândiţi-vă cei ce vă vreţi credincioşi la nişte lucruri simple. Un om ce e distrus că nimeni nu îl iubeşte ce îi spune fiecare? „Dumnezeu te iubeşte”. Acum întreb: „De unde ştii?”. Şi înainte de a mai spune o minciună hai să îţi dau eu şi răspunsul: „Că aşa am citit, că aşa am fost învăţat la biserică”. Nu spun că la toţi e aşa dar la 90% din cei credincioşi lucrurile stau în felul acesta. Şi ei tot vorbesc despre dragostea lui Dumnezeu dar nimeni nu îi bagă în seamă. De ce? Pentru că ei vorbesc din cărţi şi nu din trăire. Şi multe astfel de făţărnicii facem prin cuvintele noastre. Şi omul tot vede dezamăgiri peste tot, vede că toţi îl consideră că e prea sensibil, vede că toţi se satură de el ( şi aici o altă făţărnicie înfricoşătoare: toţi ne apucăm să fim alături de cel în nevoie, să îi arătăm iubirea noastră şi nu după mult timp toţi renunţăm şi căutăm altul mai ok. Mai bine era lăsat omul respectiv în pace decât să fie iarăşi dezamăgit ). Secolul nostru e secolul marilor dureri după comuniune şi dragoste.

    Reply

  3. Lucia
    martie 9, 2010 @ 3:12 pm

    “toţi ne apucăm să fim alături de cel în nevoie, să îi arătăm iubirea noastră şi nu după mult timp toţi renunţăm şi căutăm altul mai ok.”

    … e dureros ce spui!…oare „făţărnicia înfricoşătoare” să fie singura cauză ?

    Reply

  4. Ioan
    martie 9, 2010 @ 3:44 pm

    TAGADUIRI, de Lucian Blaga

    Arbori cu crengi tagaduitor aplecate
    fac scoarta in jurul unui launtric suspin.
    Pe toate potecile zilei
    cu un suras tomnatic
    se rastignesc singuri
    Cristosi inalti pe cruci de arin.

    Grele din inaltime cad ciocarlii
    ca lacrimi sunatoare ale dumnezeirei peste ogor.
    Pe drumuri pornit
    iscodesc semnele
    intregului rotund departat:
    pretutindeni e o tristete. E o negare. E un sfarsit.

    Pe urmele mele coapte
    moartea isi pune sarutul galben
    si nici un cantec nu ma indeamna
    sa fiu inca o data.
    Fac un pas si soptesc spre miazanoapte
    Frate, traieste tu, daca vrei.
    Mai fac un pas si soptesc spre miazazi:
    Frate, traieste tu, daca vrei.
    Din sangele meu nu mai e nimeni chemat
    sa-si ia inceputul trairilor,
    nu, nu mai e nimeni chemat.

    Pe caile vremii se duc si vin
    cu pas adanc ca de soarta
    albe fecioare si negre fecioare:
    indemnuri ceresti
    sa fim inca o data,
    sa fim inca de-o mie de ori,
    sa fim, sa fim !
    Dar eu umblu langa ape cantatoare
    si cu fata-ngropata in palme – ma apar:
    eu nu – Amin.

    Reply

  5. miruna
    martie 9, 2010 @ 7:52 pm

    @un tanar prins in iluzii si vise

    frate, nu dispretui dezamagirea. E medicament curat pentru sufletul care vrea sa se mantuiasca. Gandeste-te numai la cuvant: dez-amagire. Deci inati te-ai amagit. Prin dez-amagiri ne curatam. Sa dam slava lui Dumnezeu pentru toate si daca nu ne place lumea in care traim, sa nu uitam nicio clipa ca raul din ea incepe/locuieste in noi. (sau mai aplicat, cum mi-a zis mie un prieten cand aveam vreo 20 de ani: daca ceva nu-ti place/convine sau te supara, tu esti responsabila/de vina)

    Reply

  6. georgiana
    martie 11, 2010 @ 8:47 am

    oh.. Eu nu traiesc in realitate deloc..ma hranesc cu iluzii, nu-mi iau in serios mantuirea, fac compromisuri..prin fapte mele, treptat, nu fac altceva decat sa-mi ucid sufletul, si desi spun asta e doar o iluzie ca as constientiza..sunt pe deplin inconstienta..oare pana cand ma va mai rabda pamantul? Cat ma va mai rabda Dumnezeu? Cuvinte desarte sunt cuvintele mele..Asa cum ma comport cu aproapele, asa cum il iubesc sau nu, eu cred ca asa fac si cu Domnul.. Il batjocoresc pt ca bajbai in intuneric, pt ca imi fac chipuri de dumnezei, altii numai pe CEL UNUL ADEVARAT SI VIU nu-L aflu… Iertati-ma.. Adevar graiti Sfintia Voastra! Sarut dreapta!

    Reply

  7. daniela
    aprilie 20, 2010 @ 10:39 am

    si eu m-am retras in lumea iluziei si a imaginatiei..de ce?pt ca asa pot sa imi imaginez ca realizez ceea ce vreu,asa pot avea prieteni multi si asa cum ii vreau eu si care nu ma vor parasi niciodata,asa pot avea prieten(fie el si doar in mintea mea),asa imi pot imagina ca sunt folositoare

    Reply

  8. Saurian
    aprilie 20, 2010 @ 12:05 pm

    DAr totul e o minciună şi minciuna asta împiedică să întâlneşti prietenii adevăraţi şi cei care te iubesc cu adevărat. Am fost şi eu aşa şi sunt deseori retras în iluzii. Dar apropiindu-mă de Hristos a început să mi se deschidă o altă lume, un alt Univers. O lume în care bisericile sunt vii ( şi nu mă refer când sunt oameni în biserici ), icoanele sunt vii iar Domnul plin de dragoste îmi este alături şi mă veghează. E o lume nouă în care deseori o pierd pentru iluzii şi senzaţiile tari dar care e aşa de gingaşă şi sublimă… E greu de ajuns acolo dar … Îmi place mie foarte mult să mă uit la un serial de desene One Piece despre piraţi ce caută comori. Orice comoară e ascunsă şi trebuie trecute multe probe pentru a o găsi. Aşa e şi Împărăţia Cerurilor. E o insulă plină de comori, bogăţii şi fericiri dar care e foarte ascunsă şi trebuie să fii foarte inteligent, foarte curajos, cu inimă curată şi să treci probe de foc. Dar şi când ai găsit-o… îţi dai seama că necazurile nu ating măsura bucuriilor ce le primeşti după aceea ( după cum spunea Sf. Ap. Pavel ).

    Reply

  9. anonima
    mai 5, 2010 @ 8:50 pm

    stie cineva cum se scapa de patima asta a imaginatiei?probabil ca la mine a devenit o obisnuinta de nevindecat.acum vad ca si voi suferiti de aceeasi boala.daca a reusit cineva sa scape de ea,va rog sa-mi spuneti si mie cum.
    Doamne ajuta!

    Reply

  10. anonima
    mai 11, 2010 @ 10:18 am

    va rog,stie cineva sa-mi raspunda?

    Reply

  11. Dan
    mai 11, 2010 @ 10:50 am

    Ocupa-ti mintea cu activitati concrete, ancorate in realitate, astfel incat mintea ta sa fie nevoita sa gandeasca lucruri reale si roditoare, nu imaginare si sterpe.
    Asa visam si eu mereu, imaginandu-mi tot felul de povesti si ipostaze despre oameni si lucruri. Dar asta e pierdere de vreme…e doar iluzie.
    Si singurele cauze pentru care cadeam in imaginatii desarte erau lipsa de rugaciune si lenea (poate mai sunt si alte cauze, dar in cazul meu acestea erau cauzele)
    Deci, fii mereu atenta la mintea si gandurile tale. Da-i mintii tale sa se indeletniceasca cu rugaciunea si invata sa te rogi fara nici o imaginatie.
    Apoi nu-ti mai lasa prilej de inactivitate in timpul zilei, ca mintea sa zburde hai-hui. Daca esti eleva/studenta, este posibil sa-ti zboare mintea la lucruri de nimic, mai ales cand te apuci sa inveti.
    Invata sa inveti cu pauze mai multe dar scurte, iar la pauze sa evaluezi cat ai invatat pana atunci.
    In linii mari, cam asta este. Mai sunt si alte detalii cu siguranta, dar pe care nu mi le amintesc acum.
    Insa si numai atat cat ti-am spus te va ajuta…numai sa pui in practica.
    Doamne ajuta!

    Reply

  12. Daniel
    august 23, 2010 @ 5:06 pm

    Un articol foarte adevarat. TEHNOLOGIA NE INDEPARTEAZA DE DUMNEZEU. Ne face slabi si sensibili si dependenti de ea.

    Reply

  13. Lilii
    martie 9, 2012 @ 2:34 pm

    Atunci cand traiesti cu adevarat,cand cunosti oameni reali,vii, dispare iluzia.Iluziile vin atunci cand te izolezi,cand nu vrei sa accepti realitatea si sa traiesti in ea.Nimeni nu spune ca realitatea e mereu frumoasa,sau roz.Demulte ori e exact invers.Insa,totusi decat sa te izolezi in singuratate cu o iluzie,mai bine traiesti realitatea(asa cum e ea)si in timp vei intalni persoane care intr-un fel sau altul vor ajunge in sufletul tau.Traind in iluzii nu poti ajunge sa cunosti pe nimeni.

    Reply

  14. Mihaela B
    martie 9, 2012 @ 3:02 pm

    Multi apeleaza la internet, sau „infernet” , asa cum este numit de parintele Danion Vasile, din cauza neincrederii in sine, de teama respingerii, iar majoritatea tinerilor de acest gen sunt timizi si au probleme de comunicare. Le este mai usor sa se exprime prin intermediul internetului, unde nimeni nu le vede reactia, unde pot lua orice identitate, pot fi cine si-ar dori in realitate sa fie, chiar daca este o amagire, dar asta ii face sa se simta confortabil si bine in pielea lor, de aceea se izoleaza de lumea reala si traiesc in acest univers fictiv, daunand grav personalitatii.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *