Azi îndrăznesc să-ţi scriu
“Făcut-ai luna spre vremi, soarele şi-a cunoscut apusul său. Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii; puii leilor mugesc ca să apuce şi să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor. Răsărit-a soarele şi s-au adunat şi în culcuşurile lor se vor culca. Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara. Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta.”
Doamne al meu, citind aceste cuvinte sfinte pe un site ortodox, mi-am amintit de Tine si de frumusetea lucrurilor Tale. De credinta pe care o aveam odata si pe care am pierdut-o incetul cu incetul. Ca un râu ce inainteaza necontenit si care nu se opreste din drumul sau, asa viata mea inainteaza spre viitor, insa viitorul nu mai te regaseste si pe Tine in el, lumina Mea care imi arata pasii pe care trebuie sa ii urmez. Mi-as dori sa pot sa iti mai cant ca odinioara, fara sa imi mai zboare mintea in locuri necurate si iar sa te pierd. Mi-as dori ca sa pot fi iar copilul de ieri, mi-as dori sa ma intorc in viata de atunci si sa te iau de acolo de unde te-am lasat demult.
Sa te chem, sa vii, sa mergem impreuna spre un viitor mai bun. Rugaciunea pe care o spuneam din inima, cantecele pe care le auzeam la Biserica si care ma inaltau pana la Tine, Doamne al meu, astazi, tanjesc dupa ele. Vad ca oamenii din jurul meu incep sa se imputineze, sa plece incetul cu incetul la Tine si eu raman cu sufletul din ce in ce mai indoit, din ce in ce mai trist. Pe zi ce trece ma gandesc ca odata ce merg mai departe, ma indepartez foarte tare de Tine. Mi-e dor de Tine.
Iti spun sincer, nu am lacrimi sa plang, nu am umar pe care sa ma descarc, nu am alinare afara de Tine. De ce nu vii? De ce nu iti aud vocea blanda? De ce inima nu mai imi tresare atunci cand iti aud rostit numele de catre ceilalti ?
M-am avantat intr-un nor de praf, intr-o lume in care nu imi pot gasi linistea. Prietenii ma tradeaza unul cate unul, profesorii imi cer din ce in ce mai mult, cei care imi vor raul ma clevetesc. Doar familia imi e alaturi, dar si cu ei ma port si le vorbesc urat.
Nu mai ma regasesc, ajuta-ma sa imi revin. Nu mai am putere sa ma rog, da-mi Tu acea putere! Ajuta-ma in lucrurile pe care le savarsesc, ajuta-ma sa nu mai fac promisiuni rele, cheama-ma in casa Ta, povatuieste-ma sa nu mai pun discoteca pe primul loc si Casa Ta pe cel de-al doilea.
Fa-ma intelegator, credincios si … si miluieste-ma, Doamne! Miluieste-ma,ca sunt om pacatos si nu sunt vrednic de Tine.
Nadejdea crestinilor si paza mea, Slava Tie!
Tiberiu Antonio
Mircea
februarie 3, 2010 @ 8:35 am
Dumnezeu sa te intareasca fratiorule! Sa-ti deschida calea spre El, sa-ti deschida inima si mintea si toate simturile, sa vezi, sa auzi, sa simti, sa te bucuri, sa plangi, sa te inalti spre Domnul! Sa te desfaca de orice legatura cu care vrajmasul te-a legat si sa te scoata in lumina tainica a iubirii Sale! Dumnezeu te asteapta, frate drag! Haide, ridica-te si lupta! Alearga la El!
Saurian
februarie 3, 2010 @ 8:46 am
Şi acesta e doar începutul pe drumul Golgotei… 😛
Veronica
februarie 3, 2010 @ 11:14 am
Dumnezeu sa te binecuvanteze, Tiberiu! Indrazneste! Iisus a biruit lumea. Asta ne cere si noua.Iar daca ramanem uniti cu El, vom reusi.Niciodata sa nu deznadajduiesti! Nu e usor! Tentatiile lumii acesteia sant multe .Daca tu ai ajuns sa strigi dupa ajutorul lui Dumnezeu, tu esti pe drumul cel bun.Asa sa ne ajute Bunul Dumnezeu pe toti. Amin!
gabriela
februarie 3, 2010 @ 9:36 pm
Felicitari ca ai avut curajul sa scrii ce simti.Parca mi-ai citit gandurile..De multe ori, trecem neobservate sentimentele astea, golul imens care apare in inima , si ne umplem timpul cu altele,cu nimicuri, care ne ocupa mintea , zilele si ne indeparteaza tot mai mult de Dumnezeu. Cu cat inaintam in varsta, in loc sa ne maturizam si sa avem o relatie cat mai solida cu Dumnezeu, distrugem si putinul pe care il aveam in perioada cat inca mai cunoasteam Inocenta si Bucuria si suntem tot mai pacatosi. Pacatele raman acelasi, dar imbraca cu totul alte forme, insa curatia sufleteasca dispare. Din pacate…