Barba este o caracteristică genetică a bărbaților, e în firea lor să se poarte astfel
Poate că am exagerat uneori abordând mai mult tema înfățișării femeii și am vorbit mai puțin despre cea a bărbatului. Acest articol este dedicat întru totul lor: băieților și bărbaților.
De la bun început vă spun, ca să evităm conflictele, că a nu purta barbă nu este considerat un păcat, deși este în firea bărbatului să fie așa. De fapt chiar etimologic, substantivului bărbat provine din limbile romanice de la cuvântul barbato/barbado cu sensul de om cu barbă. Probabil această definiție avea ca scop diferențierea verbală a părții masculine de cea feminină.
Barba este un aspect al înfățișării umane care diferențiază clar bărbații de femei. Femeilor nu le crește barbă pe față, deci este o caracteristică genetică a bărbaților, e în ființa lor acest lucru. Este logic pentru un bărbat cu puțină minte că a purta barbă nu este o opțiune ci este o caracteristică genetică a firii sale. Așa am fost creați noi bărbații de către Dumnezeu.
De ce totuți majoritatea bărbaților își rad barba?
Înainte de a vă spune de ce și-o rad, vreau să vă spun că fiind un lucru nefiresc, bărberirea este adesea un chin pentru bărbați, mai ales pentru cei cărora le crește barba foarte repede. Sunt unii oameni care se bărbieresc în fiecare zi. Vi se pare oare firesc lucrul acesta? Pielea feței este foarte sensibilă în comparație cu pielea din alte zone ale trupului și din acest motiv o bărbierire deasă e însoțită de iritații, tăieturi accidentale și alte probleme medicale. E ușor de înțeles că așa cum un băiețel în copilărie nu a avut grija aceasta a părului de pe față, pentru că nu i-a crescut, la fel ar trebui și ca bărbat să nu aibă această grijă ci să se poarte așa cum l-a lăsat Dumnezeu.
Când zic să purtăm barbă nu spun nicidecum: neîngrijit, ci pur și simplu să-și accepte caracteristicile firii așa cum sunt ele lăsate de Dumnezeu în structura noastră genetică.
De ce-și rad bărbații barba? Pentru că așa-i văd pe ceilalți în jurul lor și percep acest lucru ca o normalitate. Pentru că societatea în care trăim promovează excesiv grija trupului și carnalitatea, iar părul de pe trupuri incomodează privirile pline de poftă ale omului desfrânat. Din acest motiv bărbații nu numai că au ajuns să-și radă barba, dar își rad și părul de sub braț, și părul de pe piept, și cel de pe picior, și mână ba chiar și cel din zona intimă. Epilarea bărbaților este promovată tacit prin bărbați care pozează în fel de fel de reviste, care joacă în filme, care apar în diferite videoclipuri, care prezintă lenjerie intimă, care fac reclamă la spume și aparate de ras și care sunt epilați complet.
Epilarea bărbaților este o consecință a indecenței și a culturii trupului promovată constant în societatea de astăzi.
De ce să purtăm noi bărbații barbă?
Înainte de a vă răspunde o să vă spun ce discuții am eu acasă cu fetițele mele. Le mai văd câteodată că-și pun brățări la mâini, lanțuri la gât, inele pe degete, sau se înfășoară în prosop și defilează ca miresele prin casă având umerii goi, și atunci zic: „Sofi, ia uită-te tu la Măicuța Domnului în icoană, are cumva brățară la mână? Nu. Are cumva lănțișor la gât? Nu. Are cumva inele pe degete? Nu. O vezi tu cu spatele gol, sau pielea goală? Nu. E machiată la ochi? Nu. Are cercei în urechi? Nu. Atunci nici voi să nu purtați. Așa trebuie să fiți și voi, curate și frumoase ca Măicuța Domnului.” Același lucru l-am putea observa și la celalte femei cu viață sfântă: Sfânta Cuvioasă Parascheva, Sfânta Împărăteasă Elena, Sfânta Maria Egipteanca, Sfânta Teodora, Sfânta Sofia, etc.
Același raționament l-am putea aplica și noi băieții atunci când nu știm dacă ar trebui să purtăm barbă sau nu: „Are Domnul Iisus Hristos barbă în icoanele în care este reprezentat? Are. Au sfinții barbă în icoanele în care sunt pictați? Au.” Bun. Atunci răspunsul e simplu: Dacă noi îl avem ca model de viețuire pe Hristos Dumnezeul nostru, atunci dacă El poartă barbă atunci voi purta și eu.
Dacă mie mi-e tare drag de Sfântul Ioan de Kronstadt, de Sfântul Nicolae Velimirovici, de Sfântul Siluan Athonitul, de Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica și de alții, și toți poartă barbă, atunci în mod firesc ar trebui să port și eu.
De ceva timp încoace am început să port și eu barbă, deși nu am o barbă așa frumoasă, ci una mai rară și mai răsfirată, dar sunt bucuros că o port. E barba mea și mă bucur când văd în oglindă ce frumos se continuă părul din cap cu barba de pe față, întregindu-se astfel un chip natural, nu unul schimonosit de preconcepțiile lumii.
Dar o barbă aranjată, dichisită cu model, e la fel improprie chipului bărbătesc ca o față bărbătească rasă.
Spunea un băiat la un moment dat că pe el barba îl smerește. Așa spun și eu că pe mine, a ieși în societate cu barbă, mă responsabilizează în fața celorlalți. De obicei oamenii asociază persoanele cu barbă cu preoții sau călugării sau cu creștinii mai râvnitori. Astfel un om cu barbă va beneficia de mai multă încredere în relația cu ceilalți oameni, decât unul fără barbă, și asta probabil pentru că în mintea noastră barba este asociată cu o oarecare relație cu Dumnezeu. Ba mai mult, barba care acoperă fața, e un semnal că persoana respectivă nu pune așa mare preț pe trup și nefiind împătimit de plăcerile trupului va fi mai de încredere ca unul căruia îi lipsește naturalețea. Iată cum barba influiențează starea sufletească. Și chiar Sfântul Clement Alexandrinul spune că ”barba are o mare înrâurire sufletească asupra cugetului”.
De când port barbă oamenii mă recunosc mai ușor ca fiind omul lui Dumnezeu, și asta mă obligă să mă comport mai atent pentru a nu sminti. Cineva chiar a crezut că sunt preot, dar n-am reverenda pe mine, știind că am terminat facultatea de teologie.
Să nu vă gândiți că a purta barbă e o mândrie, pentru a te arăta oamenilor credincios! Asta e firea bărbatului, să poarte barbă! Gândiți-vă invers, că e anormal să te razi și să te arăți cu o față feminină în societate.
Ce taină mare! Un lucru atât de mic: barba, dar care ar putea schimba așa de multe în comportamentul nostru.
Ai încercat vreodată să vezi ce om frumos ești dacă-ți lași barbă? Ce mult te asemeni cu Dumnezeu Cel din icoană.
Nu contează ce fel aveți barba: deasă, rară, mare, mică, oricum ar fi ea trebuie să conștientizați că așa a considerat Dumnezeu potrivit pentru firea voastră, atât pentru fizicul vostru cât și pentru temperament.
Barba va restabili chipul bărbatului frumos și cuviincios, așa cum l-a lăsat Dumnezeu pe pământ și vă va ajuta spre mântuire.
Cu cât bărbații își pierd mai mult din caracteristicile care-i diferențiază față de femei, cu atât femeile vor fi mai neascultătoare și mai nesupuse lor. Cu cât femeile vor încerca mai mult să se asemene bărbaților (să conducă lumea, să fie puternice, etc.) cu atât bărbații le vor manipula mai mult și le vor folosi pentru plăcerea lor.
În ambele situații, atunci când bărbatul nu-și împlinește menirea sa are de suferit și el și femeia lui. La fel când femeia nu-și împlinește menirea ei, are de suferit și ea și bărbatul. Aceasta e voia lui Dumnezeu, este o lege nescrisă a creației și ne îndeamnă pe toți spre împlinirea poruncilor Lui.
Bărbatul cu chipul lui Hristos din icoană și cu Duhul lui Dumnezeu în el este bărbatul adevărat: drept, credincios, curajos, harnic, puternic, ocrotitor al familiei sale și luptător pentru mântuirea lumii.
Cui oare să mă asemăn, dacă nu lui Dumnezeu?!
Mai puteți găsi un alt articol frumos despre barbă pe site-ul crestinortodox.ro: Barba, firescul devenit accesoriu
(Claudiu)
Vlad M.
septembrie 4, 2012 @ 9:35 am
Romana cred ca e singura limba la care apare legatura barbat – barba…
Vir nu are legatura cu barba.
Man nu are legatura cu beard.
Celavec nu are legatura cu barada.
Mies nu are legatura cu parta s.a.m.d
Ce vreau sa zic este ca acesta este un argument tare enervant pentru cineva care gandeste si are nitica cultura. Faptul ca in romana apare aceasta legatura nu inseamna nimic. Nu sunt romanii mai cu motz.
Iar sfintii Dimitrie, Gheorghe, Pantelimon, si probabil si alti sfinti care au trait in imperiul roman nu au avut barba…
Mucenicii din inchisorile comuniste nu au avut barba…
Si Doamne iarta-ma… de ce nu spuneti sa il urmam pe Domnul? Sa avem barba scurta?
Stiu ca Stapanului asa (frumos) i-a crescut, dar, hei, de ce sa nu ne asemanam cu El? De ce sa ne lasam barba ca Zeus al paganilor?
Off… nu vreau sa para ca vreau sa contrazic sau ca as fi Ghita-contra, si tonul este calm, nu ostil.
Doar ca mi se par oribile argumentele care se bazeaza pe faptul ca „la noi (la romani) asa e, deci inseamna ca asa trebuie sa fie”…
Claudiu Balan
septembrie 4, 2012 @ 10:02 am
Salut Vlad.
Da, limba română nu este mai cu moț dar reușește de multe ori să exprime lucrurile mai frumos și mai tainic decât alte limbi. De exemplu la noi se spune Fecioara Maria nu Virgin Mary care este mai carnal, mai omenesc. [i]Fecioară [/i]te duce cu gandul si la o curatie sufleteasca, la o neprihănire. Noi spunem că omul ajunge la desăvârșire nu la perfecțiune (perfection) sau spunem că omul se îndumnezeiește (termen greu de redat în alte limbi).
Acest argument lingvistic era doar un detaliu și nicidecum centrul argumentației. Bărbatul ar trebui să poarte bărbă pentru că așa a fost lăsat de Dumnezeu, nu pentru că [i]bărbat [/i]vine de la [i]barbă[/i].
Faptul că unii sfinți militari erau obligați de regimul militar în care erau încadrați să-și radă barba, asta nu înseamnă că e un lucru firesc, bine știind că Imperiul Roman a fost până-n secolul 4 unul eminamente păgân.
Faptul că unii sfinți n-au barbă și nu apar cu barbă în icoane este doar o excepție și e simplu să înțelegem asta când intrăm într-o biserică și ne uităm pe pereți. 99% din sfinții pictați au barbă. Sunt sfinți cărora nu le-a crescut barba decât puțin, așa cum este Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Efrem Sirul și alții, dar asta arată doar că bărbatul se poartă așa cum a fost lăsat de Dumnezeu.
Cât privește pe cei care au suferit în temnițele comuniste și ei erau obligați de regimul opresiv să se radă chiar și-n cap. Chiar și preoții și monahii erau obligați să facă acest lucru. Astfel înfățișarea lor nu e un argument pentru a nu purta barbă, ci este o excepție.
Barba o purtăm cum o primim de la Dumnezeu, mare sau mică, rară sau deasă.
Vlad totuși nu uita că nu te constrânge nimeni să faci acest lucru. E o alegere. Și a trăi este o alegere. Dacă vrei îți poți lua viața. Te naști cu două mâini dar e o alegere dacă vrei să trăiești cu ele, dacă nu ți le expui riscurilor și ți le pierzi.
La fel și barba, te naști cu ea, ești bărbat, asta e firea ta. Nu vrei să trăiești cu barbă atunci rade-o și trăiește așa cum crezi de cuviință.
În timp vei înțelege singur ce este cuviincios înaintea lui Dumnezeu.
Sorin
septembrie 4, 2012 @ 12:42 pm
Claudiu, mă bucură mult acest articol. Bine ai spus că firea bărbatului e să fie cu barbă. Știu că și Sfinții Părinți spuneau că obiceiul de a-ți rade barba e unul al curviei.
Pe de altă parte ai atins foarte bine problema celor care poartă barbă. Oamenii când ne văd cu barbă se gândesc că suntem mai credincioși și așteaptă mai mult de la noi. Să nu se aplice și nouă proverbul: „Nu barba te face filozof”.
elena
septembrie 4, 2012 @ 6:39 pm
Doamne ajuta!
La fix mi-a cazut acest articol:D , cu ceva timp in urma mi-am pus si eu problema asta si chiar aveam o discutie cu cineva pe subiectul acesta „de ce majoritatea barbatilor nu poarta barba?”
Din totdeauna am admirat barbatii cu barba , nu stiu nici eu de ce , dar imi inspira mai mult un barbat cu barba decat unul fara si nu cred ca e doar un accesoriu ci e o definirea a barbatului , il responsabilizeaza, cum bine a spus Claudiu.
alexandra
septembrie 4, 2012 @ 7:46 pm
foarte frumos scris articolul acesta ca si marea majoritate,dar ma refer la Claudiu.ai darul acesta,de a scrie,si totul sa se aseze pe sufletul omului.
in cartea ”ce sa facem si ce nu trebuie sa facem in sfanta biserica” se intalnesc mai multe aspecte abordate legate de femeie si barbat(in biserica)referitoare si la barba,bratari,machiaj,haine in culori stridente.
Bulgaru Alexandru
septembrie 5, 2012 @ 8:06 am
Claudiu,
Eu cred ca ai intrat pe un teren putin cam miscator, acesta fiind un subiect destul de sensibil. Dincolo de toate problemele legate de etimologie, parerea mea este un pic contrarie. Eu personal am barba si consider ca toti viitorii preoti (ca sa nu zic teologi, pentru ca noi nu suntem teologi) ar trebui sa poarte barba. Totodata consider ca barba nu este „rezervata” exclusiv preotilor sau viitorilor preoti. Problema e urmatoarea: ce aduce purtarea barbii in sufletul fiecaruia? Mandrie ca ai barba frumoasa sau smerenie? Ne dam seama ca atunci cand vine vorba despre un om cu barba rara aduce doar smerenie. Eu cred ca ar trebui sa privim lucrurile un pic altfel, in sensul ca nu trebuie sa aplicam un sablon. Plus ca problema parului in oricare zona a corpului a fost si este considerata de multe persoane un tabu, de multe ori nejustificat, alte ori poate justificat. Deschid acest subiect tabu, zicand ca in unele zone ale corpului parul mai mult incurca. Daca esti barbat, bineinteles, ca o atentie excesiva (vecina cu narcisismul) a felului cum arati te conduce spre alte „orientari”. Uneori parul excesiv denota o lipsa de ingrijire a trupului, si la fel cum extrema ingrijirii excesive (sau mai popular a sulemenelii) duce pe cei din jurul nostru la ganduri negative, asa si extrema neingrijirii trupului tot aceleasi ganduri negative le naste (de data aceasta ganduri de repulsie). Ma repet, si zic, ca depinde foarte mult de sufletul celui care se ingrijeste. Daca face acest lucru spre a ispiti pe cineva normal ca este pacat, daca il face spre a avea grija de „Templul Duhului Sfant” care este trupului lui, este altceva. Propun spre meditare, comparatia parului cu unghiile. Unele doamne isi ojeaza unghiile extrem de strident (uneori cu un rosu aprins) si mai adauga pe acestea si tot felul de modele. Altele se multumesc doar sa isi taie unghiile la timp, iar altele sa aplice doar un lac pentru protejarea lor. Este taierea unghiilor un pacat? De ce unghiile nu pot fi considerate la fel ca si parul? De ce noi, barbatii, nu ne putem lasa unghiile mari. Unghiile, la fel ca si parul, fac parte din acelasi trup, zidit de Dumnezeu. Nu avem o marturie scrisa in Sf. Scriptura și in Sf. Traditie a modului in care vedea Mantuitorul, Apostolii sau Sfintii Parinti aceasta problema. Chiar ar fi interesant un articol pe aceasta problema.
Boitos
septembrie 5, 2012 @ 8:44 am
Probabil ca nu ar trebui sa ma bag in discutie , mai mult sa ii lasam pe barbati sa imi dispute subiectul , dar … totusi nu ma pot abtine.Si oricum destui barbati au scris destul de multe lucruri la subiectele despre femei.
In fine, dupa mine un barbat cu barba nu imi inspira mai multa incredere decat unul fara.
Dupa mine , daca are barba asta nu inseamna ca este mai responsabil, mai corect, mai aproape de Dumezeu.Nu inseamna ca poate fi un fiu bun, un coleg de treaba, un salariat corect si responsabil, un sot iubitor si un tata asa cum trebuie.Nu inseamna ca isi va proteja familia si ca le va asigura cele necesare.
Pe mine nu ma influenteaza ca are barba sau nu , ci ceea ce face, ceea ce simte, ceea ce spune si ceea ce are in suflet.
Si sa fim seriosi, dar sunt multi cu barba apartinand diverselor secte, religii, nationalitati care nu am treaba cu Biserica si cu Dumezeu.
Pe mine nu ma intereseaza daca preotul nostru are barba sau nu ( de fapt nu are), dar am intereseaza daca imi spune predica ca sa raman cu ceva, sa inteleg ceva, daca merg la el si are timp sa ma intrebe ce probleme am, sa se roage pt mine.
Saptamanile trecute am mers intr-o Duminica la o manastire unde mai mergem noi vara de obicei.Si a tinut predica un calugar in jur de 40-45 de ani.Avea barba , ca toti au.Tinand predica si vorbind la subiect , pe la sfarsitul ei a spun o fraza care mi-a ramas in minte mult timp si am discutat-o cu altii.
Practic a dat cu daramat intr-un minut tot ceea ce a construit in sufletul nostru in 3 ore de liturghie.
Si ce treaba am eu ca are barba sau nu daca a spus pe sfarsitul predicii invers de ceea ce a spus in predica.Adica de cum ar face el in realitate.
Asa ca Saurian a zis bine, ca nu barba te face om.
Boitos
septembrie 5, 2012 @ 8:49 am
Si sa iti inchipui ce ar insemna daca toti am umbla cu unghii mari si murdare.Pt ca ati taia unghile tine de igiena, pana la urma.Ce treaba are sa acoperi murdaria cu oja si cu sclipiri, si sa iti pui lac protector daca sunt murdare.
Si sa va mai inchipuiti sa umble toti cu unghii mari, cum am arata: mai rau ca si vampirii din filmele de groaza, si pe langa asta sigurat am da intr-o epidemie din cauza murdariei.
SB
septembrie 5, 2012 @ 9:13 am
Nici eu nu vroiam să mă bag, dar totuși nu mă pot abține:
„Sofi, ia uită-te tu la Măicuța Domnului în icoană, are cumva brățară la mână? Nu. Are cumva lănțișor la gât? Nu. Are cumva inele pe degete? Nu. O vezi tu cu spatele gol, sau pielea goală? Nu. E machiată la ochi? Nu. Atunci, așa trebuie să fiți și voi, curate și frumoase ca Măicuța Domnului.”
Dar Claudiu, Măicuța Domnului nici cercei în urechi nu cred ca avea….
Cred că iar ai intrat pe un teren pentru care încă nu ești suficient de pregătit să vorbești…
Barbă poartă și rocker-ii pe care i-ați etichetat drept aproape închinători ai diavolului…
Administrator
septembrie 5, 2012 @ 11:37 am
Alexandru, terenul nu este deloc mișcător, subiectul fiind unul cât se poate de elementar. Barba ține de firescul lucrurilor, așadar nu ne ocupăm de subiecte dogmatice, delicate. Părintele Rafail Noica spune foarte frumos că ”ortodoxia este firea omului”. Desigur, este vorba despre firea cea dintâi, firea naturală, nestricăcioasă. Și cu cât suntem mai firești în tot ceea ce gândim și facem cu atât suntem mai aproape de chipul lui Dumnezeu, mai ortodocși. A purta barbă nu este nici mai mult, nici mai puțin decât a fi firesc, ca bărbat. Nefiresc este să credem că barba nerasă de câteva zile este semn de neglijență. Lumea ruptă de Dumnezeu are alte standarde decât lumea lui Dumnezeu. Lumea aceasta trecătoare are ca standard pe ”Omul Gillette, pefect bărbătesc”. Lumea lui Dumnezeu, din care facem parte prin sfântul botez și viața liturgică, îl are ca standard pe Mântuitorul Hristos, bărbatul desăvârșit. Între ”Omul Gillette” și Mântuitorul Hristos este o diferență ca de la cer la pământ. Una din micile, foarte micile diferențe este această barbă. Dar dacă ne rușinăm să acoperim această mică diferență, cum oare le vom acoperi pe cele mari?
La sfârșitul comentariului ai susținut că ”nu avem o marturie scrisa in Sf. Scriptura și in Sf. Traditie a modului in care vedea Mantuitorul, Apostolii sau Sfintii Parinti aceasta problema”. Aici amintesc că există destule referiri în Sfânta Scriptură despre purtatul bărbii, și în acest sens te îndemn să citești articolul pe care l-am recomandat la sfârșitul acestui articol.Totuși, cu această ocazie, țin să precizez, la modul general, că lipsa unei dovezi nu este o dovadă. Spre exemplu, despre fumat nu găsim mărturii în Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție. Cu toate acestea glasul Bisericii învață că fumatul este un păcat. Desigur, prin asta nu am dorit să sugerez că nepurtarea bărbii este un păcat, așa cum s-a spus și la începutul articolului, dar purtarea bărbii este firească, te aproprie mai mult de chipul Mântuitorului, chiar și cu acest aspect aparent foarte mărunt.
Nu aș vrea să dăm senzația că barba este o chestiune de dogmă, dar faptul că ne poticnim de purtarea ei (generic vorbind), arată că ne este frică/rușine să fim normali. Asta ar trebui să ne pună pe gânduri și să recunoaștem că suntem slabi în fața presiunii lumii. Dar putere ne dă Domnul pentru toate, înclusiv bucurii pentru orice strădanie.
Personal încurajez purtarea bărbii pentru că simt cum barba poate responsabiliza pe cel care o poartă și aduce folos sufletesc. Nu de puține ori m-a mustrat conștiința așa: [i]”de ce nu te porți cuviincios după cum îți este înfățișarea exterioară? Uite, porți barbă, ai chipul cuvios, faci bună împresie și pe dinăuntru ești invers.”[/i] Și uite așa gândul acesta m-a smerit ca să nu mai păcătuiesc și să mă port în gânduri după cum îmi este exteriorul, chiar dacă slabiciunea firii încerca să-mi dea altă direcție.
Dacă ceva ne ajută, oricât de puțin în viața duhovnicească, de ce să nu ne folosim de acel ceva? De ce să nu ne căutăm pricină de sporire duhovnicească din orice?
PS: comparația dintre păr și unghii este una lipsită de consecvență pentru că interogarea nu rezultă din premise. În premise ai vorbit despre ojat unghiile (vopsit) iar în interogare ai vorbit despre tăiatul unghiilor. Așadar vopsitul și tăiatul sunt lucruri diferite care nu se condiționează între ele. Nu a zis nimeni că tăierea unghiilor este păcat ci vopsitul lor.
Administrator
septembrie 5, 2012 @ 11:37 am
Simona, nu trebuie neaparat să ai treabă cu barba unui bărbat, ci în primul rând bărbatul este cel asupra căruia se resfânge obiceiul nefiresc de a-și rade barba toată ziua, bunăziua. Cu toate aceastea, să știi că purtatul bărbii te influiențează și pe tine indirect mai mult decât crezi și pentru asta am să dau un exemplu în extremis:
Ce-ar fi dacă niciun călugăr și nicun preot nu ar purta barbă? Cum ți s-ar părea să vezi pe toți călugării rași, mirosindu-le fața parfumat de la spuma de ras sau de la after-shave? (majoritatea bărbaților care se rad apelează la spumă și after shave pentru că altfel bărbieritul irită și creează usturimi). Cum ar fi să stai lângă un părinte, să ceri cuvânt de folos și un miros de parfum să-ți distragă simțurile înspre grija trupului decât către suflet?
În cealaltă direcție, purtatul bărbii la bărbați le influiențează indirect și adesea inconștient pe femei în sensul de a le încuraja spre a se purta firesc cu trupul lor. Dacă vezi atâția bărbați credincioși purtând barbă, ca femeie începi să prinzi curaj de a lăsa din nefirescul trupului (vopsitul părului, al unghiilor, epilatul, etc.) Când vezi atâtea chipuri cuviincioase în jurul tău (oricât de păcătoși i-am presupune pe cei care le poartă) nu se poate ca lucrul acesta să nu te smerească ca să te gândești la chipul bunei cuviințe pe care trebuie să-l aibe femeile. Iată că există o influiență reciprocă.
Administrator
septembrie 5, 2012 @ 11:37 am
Silvia, într-adevăr barbă poartă și rockerii, dar asta nu este un motiv de a relativiza purtatul bărbii ci tocmai un motiv în plus de a-i rușina pe bărbații credincioși care nu poartă barbă din motivul… rușinii: ce zice mama?, ce zice prietena/soția?, etc.
Deci problema se pune în felul următor: dacă până și rockerii poartă barbă, adică au înfățișare firească, ”eu” de ce nu încerc să fiu măcar la măsura lor, ținând cont că mă pretind a fi ortodox (firesc)?
Să nu uităm că Avva Filotei Zervakos, într-un cuvânt de folos despre păcatul indecenței la femei, le-a dat drept exemplu al demnității pe femeile muslmance. Și spunea părintele că musulmancele, care nu au dreapta credință, sunt mai decente (mai firești) decât multe din creștinele noastre, care au moștenit dreapta credință… dar emană altceva în purtarea lor. Tot la fel se pune problema și cu rockerii. Când vine vorba de înfățișarea feței, se poartă mai firesc decât bărbații credincioși. Bravo lor și rușine nouă. Sigur, lucrul acesta ne cade greu la stomac dacă noi, ca și bărbați, nu ne smerim. Însă primul pas spre firesc este să fim sinceri. În rest… pe ceilalți nouă pași îi face Domnul.
Bulgaru Alexandru
septembrie 5, 2012 @ 1:43 pm
Claudiu, in comparatia pe care am facut-o cu unghiile, ma refeream la taiatul (sau aranjatul) barbii. In ceea ce priveste acest lucru, fac exercitiul de a fi invatacelul tau si te intreb: Ce facem? Lasam barba sa creasca pana la picioare? Din articolul tau am inteles ca nu este indicat sa o aranjam sau sa o scurtam.
Administrator
septembrie 5, 2012 @ 2:37 pm
Alexandru, știi vorba, nu cred că este indicat să fim mai catolici decât papa. Barba normal că se mai și taie, nu este nevoie să o lăsăm să crească până la genunchi ca să ne convingem de cât de cuvios arătăm, însă nici nu credem că e cazul să o ferchezuim mereu, să-i facem coafuri, pierzând esențialul.
Octavian
septembrie 5, 2012 @ 10:46 pm
Hristos fără barbă, sec. VI, frescă din biserica Sf. Cuvios David, Salonic:
http://el.wikipedia.org/wiki/%CE%91%CF%81%CF%87%CE%B5%CE%AF%CE%BF:Monastery_of_Latomou_01.jpg
Octavian
septembrie 5, 2012 @ 11:04 pm
Mă întreb: Hristos zugrăvit astfel în Salonic în plină perioadă bizantină, precum şi alţi Sfinţi [nu doar romani, ci şi iudei: vezi Sinaxa Apostolilor sau Cina cea de Taină; Apostolul Toma, bunăoară] sînt zugrăviţi în chip nefiresc, sau au înfăţişare feminină, aşa cum afirmă autorul articolului? Şi, ca să mă menţin în vocabularul şi stilistica autorului, oare sînt un „om frumos”, mă asemăn Creatorului meu, dacă eu, imberb (bărbierit) fiind, nu mă pot oglindi decît într-o mică parte a icoanelor bizantine (şi, totuşi, mă asemăn cu acea mică parte, nu?). Evident că nu în asta constă asemănarea. Mi-ar plăcea mie să fie aşa de simplu. Am impresia – fără să bag mîna în foc – că este o falsă problemă. O barb-ologie, ca să zic aşa. [Desigur, aş dori să sugerez, cu tot respectul şi cu toată deferenţa, să se evite recursul la aspecte lingvistice – mai ales cînd vine vorba de etimologii şi de sensuri – în cazul în care lucrurile nu sînt pe deplin verificate. Nu de alta, dar cititorii care sesizează inconsecvenţa lingvistică se vor poticni în detalii ce ţin de limbă, în loc să privească esenţa textului. Îmi dau seama că acest recurs la argumente lingvistice constituie un argument al autorităţii şi / sau o podoabă a discursului. Doar că el trebuie mînuit cu dibăcie, în sensul bun].
Administrator
septembrie 6, 2012 @ 6:32 am
Doamne ajută Ogordon!
Rămân uimit de cum fiecare din voi încearcă să mai găsească o excepție, un mic argument care chipurile să răstoarne faptul că bărbatul e creat de Dumnezeu cu barbă.
Ca și la articolul cu epilarea femeilor unde au fost sute de comentarii și foarte multe neînțelegeri, dovadă că am atins un punct sensibil, și aici sunt oameni care se simt lezați de un articol care susține normalitatea.
Așa cum am mai spus-o, o repet:
A purta barbă este o alegere. A trăi este o alegere. A avea două picioare este o alegere. A avea două mâine este o alegere, chiar dacă și barba, și viața, și mâinile și piciooarele le avem în ființa noastră așa cum ne-a lăsat Dumnezeu.
Dacă tu vrei să răstorni firea bărbatului cu o icoană bizantină în care Hristos nu are barbă, atunci e alegerea ta. Eu văd sute de icoane cu Hristos, pictat cu barbă. Sunt icoane cu Maica Domnului care are 3 mâini, asta nu înseamnă că e firesc.
Faptul că unii sfinții nu au barbă se poate datora faptului că nu le crește barbă.
În orice biserică intru eu îi văd pe sfinți având barbă, majoritatea lor covârșitoare.
Asemănăarea cu Dumnezeu nu stă în purtarea bărbii, dar ai putea spune foarte bine că asemănarea cu Dumnezeu nu stă nici în post, nici în mătănii, nici în cititul cărților sfinte ci stă în iubire.
Dar ca să ajungi la iubire ai nevoie de toate aceste gesturi mici care te smeresc.
Fiecare e liber să facă ce vrea. Nu obligă Biserica pe nimeni spre bine, ci Biserica doar recomandă.
Pe mine mă folosește sufletește că am barbă, din toate motivele precizate în articol.
Vom ajunge într-o zi să susținem că omul nu trebuie să poarte neaparat sprâncene, că nu-i stă prea bine, și ar trebui să le radă.
Omul plin de păcate nu mai percepe binele și Adevărul ci începe să relativizeze totul spre a lui îndreptățire, și spre a-i fi toate spre plăcere și egoism.
Dan Tudorache
septembrie 6, 2012 @ 6:43 am
Doamne ajută, Ogordon!
Prin exemplul acelei icoane ne lovim de un raționament defectuos cu care mă confrunt des în ultimul timp: combaterea regulei prin excepția ei.
Felul în care este pictat Mântuitorul în acea frescă constituie o excepție, nu o regulă. Regula canonică o ai în fotografia atașată la articol, și acea regulă o vedem peste tot, în toate icoanele și toate bisericile, pentru că ea este definitorie pentru chipul Mântuitorului.
Am să-ți dau un exemplu ca să se înțeleagă mai bine unde este greșeala, și ca să nu mai fie repetată în alte situații, de alți credincioși: Dacă tu nu porți barbă defel, dar într-o scurtă perioadă oarecare, de câteva zile, nu te-ai mai ras și îți crește barba, iar cineva îți face o poză, atunci e corect ca pe baza acelei fotografii să trag concluzia că o viață întreagă ai purtat barbă? Desigur că nu este corect, pentru că purtatul bărbii nu a fost o chestiune definitorie pentru tine ci o excepție de câteva zile. Întreaga viață nu ai purtat barbă și doar câteva zile ai purtat.
Inversând exemplul, se înțelege de ce excepția acelei fresce nu poate fi luată drept exemplu definitoriu.
În cazul poticnirilor lingvistice, dacă vei parcurge discuția vei vedea că i s-a răspuns lui Vlad că argumentul lingvistic nu este centrul argumentației, și se poate constata asta din articol.
Ceea ce constatăm cu tristețe este că în loc să recunoaștem că ne-am înstrăinat de a ne purta firesc, dăm vina pe subiect că e unul delicat, că e unul complex, când defapt complecși suntem noi în loc să fim simpli, așa cum au fost Mântuitorul, apostolii și toți sfinții.
Iarăși repetăm, nu dorim să facem o dogmă din purtatul bărbii pentru că nici nu este, dar uite că rușinea aceasta de firesc arată că ne-am înstrăinat de așezarea lăsată de Dumnezeu în noi.
Eu îți spun că de când port barbă (în mare parte, nu continuu) am scăpat de spuma de ras și de after shave. Nu mai cheltui banii pentru aceste deșertăciuni și nici cei dragi nu-mi fac astfel de cadouri pentru că știu că nu le folosesc. Dar mai ales nu mai pierd vremea în oglindă cu rasul decât rar. Iată cum apropierea asta de firesc, la capitolul barbă, mă ajută să câștig timp pentru lucruri de folos și mă scutește de dat bani aiurea. Și să știi că nu este chiar așa greu cum pare, așa că îți urez Curaj! 🙂
Boitos
septembrie 6, 2012 @ 7:19 am
Pana la urma concluzia e simpla:
1.Daca purtatul barbii te smereste te tine insuti, si te obliga prin asta la un comportament mai cuvincios, sau te face mai responsabil in relatiile cu Dumezeu si cu oamenii atunci este de bun argur sa porti barba.
2.Daca porti o vreme barba si nici asta nu te smereste , si nici nu iti schimba comportamentul in relatile cu Dumezeu si cu semenii nostri, ci mai rau (cazi in pacatul infumurarii) atunci degeaba o porti, caci problema nu e la barba sau la infatisare, ci in suflet.In acest caz este chiar probabil sa cazi in cealalta extrema, un fel de lene sa te razi in toata dimineata.
Nu stiu cum e acuma, sau cum sunt oamenii ( ma refer la barbatii tineri ai zilelor noastre), dar tatal meu se scula la 5 dimineata sa se rada si sa se pregateasca de plecat la servici pe la 5.40, bunicul meu la fel , nu plecat in sat nebarberit (ca mai demult nu exista spuma de ras sau after shave, ci era spuma de sapun de casa si apa rece).
Sper ca am inteles bine ce ati vrut sa scoateti in evidenta.
Pana la urma am noroc ca sunt fata si nu trebuie sa port barba.Am glumit
Octavian
septembrie 6, 2012 @ 7:23 am
Doamne ajută, Claudiu!
„Excepţiile” la care fac referire, ca şi cele la care fac referire alţi comentatori şi la care subscriu, nu au rolul de a răsturna firescul lucrurilor sau percepţia firescului. Încercam, pur şi simplu, să arăt că a nu purta barbă nu este neapărat în afara firescului, după cum nici a purta barbă nu te plasează în firesc. Şi n-o spun pentru tine, fiindcă pornesc de la premisa încrederii că nu vei împărţi lumea în fireşti vs. nefireşti pornind de la criteriul purtării / lăsării bărbii. O spun pentru cititorii articolului tău, care, mai puţin agăţaţi în dreapta credinţă, ar putea crede – ceea ce nici eu, nici Dan nu vrem – că purtatul bărbii cîştigă rangul de dogmă. Aceiaşi cititori ar putea crede că plasarea în firesc stă în lucrurile exterioare, cînd, de fapt, ceea ce contează pentru plasarea în firesc este raţiunea pentru care faci sau nu faci un anumit lucru, respectiv raţiunea pentru care îţi laşi sau nu barba să crească.
Dan, de acord, raţionamentul tău este mai mult decît pertinent şi mi l-am însuşit chiar înainte să-l fi exprimat tu, pentru că… firesc. Notez doar că definitoriul de care vorbeşti (şi care trebuie tratat, aşa cum ai făcut-o şi tu, personal) nu trebuie ridicat la rangul de indicator pentru ceea ce este firesc vs. ceea ce este nefiresc.
Şi da, cred şi mărturisesc şi eu că Dumnezeu a pus în firea bărbatului ca el să poarte barbă. Doar că, aşa cum spuneţi şi voi, înstrăinîndu-ne de Dumnezeu, am căpătat, poate moştenite, nişte slăbiciuni, pentru care Dumnezeu îngăduie să ne depărtăm de la modelul lăsat de El. O îngăduie nu doar pentru noi, cei din cale afară de căzuţi, ci şi pentru aleşii cei Sfinţi ai Lui, pentru Sfinţii Romani citaţi deunăzi, pentru Sfîntul Toma, pentru Sfîntul Constantin, pentru Sfîntul Ştefan întîiul Mucenic, pentru Sfîntul Ştefan cel Mare, de-mustaţă-purtătorul, pentru Părintele nostru Dumitru Stăniloae, care, din barba lăsată de Dumnezeu şi-a lăsat doar ciocul (bineînţeles că din raţiuni estetice, şi nu teologice). Ba a îngăduit Dumnezeu această slăbiciune chiar pentru a I se iconiza sfîntul Chip, în acel mozaic din Salonic (şi nu e singurul). Şi am nădejde că o îngăduie şi pentru noi, imberbii cărora credem că ne şade mai bine – esteticeşte, fără a ridica această opţiune la rangul de canon sau a încerca să-i găsim alte justificări, eventual ontologice şi teologice – cu barba rasă. În acelaşi chip, a îngăduit Dumnezeu să Se întrupeze într-o lume care trăieşte cu (1) Scriptură şi (2) veşminte, ambele fiind, desigur, semne ale îndepărtării de Dumnezeu. (1) O spune Sfîntul Ioan Gură de Aur lămurit, la începutul Omiliilor la Matei, că Sfînta Scriptură este un semn al depărtării omului de Dumnezeu, că în firescul lucrurilor este ca Dumnezeu să-i vorbească omului direct, prin viul grai, nu prin intermediul unor scrieri. (2) Dumnezeu l-a creat pe Adam (cu barbă, probabil) gol, nu înveşmîntat, iar acoperirea goliciunii prin veşminte este un semn al căderii. Ei bine, Dumnezeu atît de mult a îngăduit această slăbiciune dată de cădere, încît nu numai că ne îngăduie nouă, oamenilor, ca şi înainte, şi după actul răscumpărării, să purtăm veşminte (semne ale nefirescului!!! ca şi barba!), dar S-a arătat El Însuşi pe Sine înveşmîntat cu veşminte, şi nu doar ca om, ci şi ca Dumnezeu, pe Muntele Taborului, fiindcă spune Scriptura că „veşmintele Lui erau albe ca lumina”. Vom spune deci despre Hristos că Se plasa în afara firescului? Ferească Sfîntul!
Ca să îmi scurtez un pic raţionamentul, concluzionez: da, firesc este a purta barbă, dar a nu purta barbă nu este în afara firescului, chiar dacă, prin pogorămînt, se situează la marginea firescului. Deie Sfîntul să putem cuteza să căutăm la Faţa Lui în marea lui Grădină, voi, cei ce purtaţi barbă, mai de aproape, iar noi, imberbii, mai de departe! Împreună, totuşi, şi nu separaţi. Cu toată frăţietatea de care sînt în stare, haideţi, fraţilor, să rămînem întru unire! (nu dintr-aceea eretică, ci în duhul Părinţilor noştri).
Pledez pentru acea unire (şi nu pentru relativizare, Doamne fereşte!) pe care o văd şi în sigla din stînga jos, cea cu fericiticeiprigoniti.net: Hristos din icoană şi Părintele Arsenie Boca sînt singurii prigoniţi şi fericiţi care sînt înfăţişaţi cu barbă, în timp ce restul sînt fie imberbi, fie cu bărbile aranjate după cerinţele modei. Şi, totuşi, ei se află într-un deplin firesc al regăsirii laolaltă în aceeaşi siglă şi în Biserica cea sfîntă a lui Hristos, Cel din mijlocul lor.
Dan Tudorache
septembrie 6, 2012 @ 7:50 am
Simona, ca bărbat, cred că a te mândri cu barba e ca și cum te-ai mândri că ai păr în cap. De obicei oamenii se mândresc cu trăsături un pic ieșite din tipar și din sfera majorității. Prin urmare, a te mândri cu firescul cred că e mai grav decât mândria izvorâtă din calități deosebite (istețime, talent artistic, etc.)
Însă cred că mai degrabă ispitește rușinea decât mândria, dat fiind că purtatul bărbii este o excepție în ziua de azi.
SB
septembrie 6, 2012 @ 8:14 am
Că tot au revenit în discuție astfel de aspecte, mi-ar plăcea Claudiu să văd și un articol referitor la purtatul cerceilor, mai ales în cazul copilașilor care nu conștientizează prea tare ce înseamnă acel chin cu găuri în urechi…
Dan Tudorache
septembrie 6, 2012 @ 9:09 am
Dragă frate Ogordon, eu nu mai am nimic de adăugat pentru că sinceritatea ta cred că a adus lămuririle necesare. Nu știu dacă mai are Claudiu ceva de spus, să vedem, pentru că acum este prins cu o întâlnire duhovnicească.
Domnul să te aibe în pază!
Octavian
septembrie 6, 2012 @ 9:29 am
Amin, frate Dan! Îmi cer iertare că nu m-am semnat mai devreme: Octavian.
Dan Tudorache
septembrie 6, 2012 @ 9:35 am
O da, mulțumesc Octavian, îmi este mult mai cald la suflet să te ”strig” după numele de botez. 🙂
Claudiu Balan
septembrie 6, 2012 @ 12:54 pm
Doamne ajuta Silvia (SB) !
Am vazut si primul comentariu al tau dar n-am avut timp sa-ti raspuns. Sunt plecat de acasa si cu greu am acces la internet.
Inteleg bine unde tintesti. Da, Sofia si Ilinca, fetitele noastre au cercei in urechi. Nu e bine, am incercat sa evit acest lucru, dar sotia si parintii nostri au insistat. M-am certat cu ele dar n-am reusit.
Il rog pe Dan sa adauge in text si urmatoarea adaugire: „Are Maicuta Domnului cercei in ureche? Nu. Atunci nici voi sa nu purtati.”
Imi pare rau ca nu pot fi exemplu de viata pentru ceilalti.
Va recomand tuturor sa-L luati pe Hristos Domnul model.
SB
septembrie 6, 2012 @ 5:40 pm
Poate am fost un pic cam dură, Claudiu – îmi pare rău…
Însă de când mi-am făcut a 2-a oară găuri în urechi (prin liceu – mi se cam astupaseră primele) și m-a durut foarte tare, mi-am dat seama că în cazul în care o să am fetițe să evit pe cât posibil să le supun unor asemenea procese de înfrumusețare.
Între timp am cam renunțat la cercei din cauza unor infecții, iar acum nu mai port deloc de câțiva ani pt că încă nu s-au vindecat complet și nici nu cred că vor trece…
Iar dacă se ivește vreun eveniment, am o soluție de back-up cu cercei cu clipsuri (am auzit ca ar mai fi și unii care se lipesc sau alții cu magnet, dar asta nu înseamnă că am găsit soluția perfectă)
Oricum, dacă ar fi după mine, nu recomand cerceii în primul rând pentru că procesul e dureros și în al2lea rând pentru că am auzit de cazuri de furt prin smulgerea cerceilor din urechi, ceea ce mi se pare groaznic de dureros. Doamne ferește!
Am deviat un pic discuția așa că mă opresc aici.
Mihai Aurelian Gogonea
septembrie 6, 2012 @ 7:48 pm
Doamne ajuta tuturor,
intr-o lume in care purtatul barbii este un lucru care te urateste, te imbatraneste si te face posomorat (conform parintiilor si colegiilor de serviciu) este greu sa porti barba, si ori de cate ori incerc sa o las nu trece o saptamana si sunt asaltat din toate partile ca sa nu o mai port. Mi se reproseaza ca am barba deasa si nu imi sta bine.
Astazi nu mai vedem frumosul ca fiind natural, pare-se ca „E-urile”, artificialul a intervenit si in definirea frumosului. De multe ori, vad oameni, barbati si femei la varste inaintate frumosi, si aici ma refer la acea frumusete naturala, care-ti face inima sa tresalte.
De pilda, frumusetea Viitoriei Lipan descrisa de Sadoveanu care nu ne relateaza nici rujul de pe buze, nici rimeul sau creionul de ochi, nici fondul de ten ci frumusetea naturala.
O tendinta destul de recenta a unor barbati pe langa raderea barbii este si pensarea sprancenelor, tunderea simandicoasa si stilizarea barbi si a parului, utilizarea diferitelor substante pentru aranjarea parului.
Si toate aceste noi inventii in materie de moda atat la femei cat si la barbati au un substrat puternic care duc pe ne simtite la imaginea sexualizata a femeii si a barbatului si uite asa pacatul sulemenirii trece de la femeie si la barbat.
Si ca sa facem si o comparatie, putem compara barbatul fara barba cu cerbul fara coarne, cu elefantul fara fildesi, rinocerul fara corn si exemplele ar putea continua.
Doamne ajuta,
Mihai
elena
septembrie 6, 2012 @ 11:08 pm
Doamne ajuta tuturor!
Incep prin a-mi cere scuze daca o sa supar pe cineva dar cel putin 3 din comentarii m-au facut sa intervin , ceea ce o sa spun e la modul general si nu se refera exclusiv la acest articol.
Fiecare avem liber arbitru, cum fiecare avem anumite limite, praguri peste care nu putem trece, nu avem puterea sa trecem, sau nu vrem ori nu consideram necesar sa o facem, de aceea nu ne ramane decat indreptatirea de sine…
In momentul in care anumite subiecte creeaza discomfort imi vine in gand intrebarea : de ce oare?
Oare noi care ne numim crestini n-ar trebui sa avem ca model pe Hristos si pe Maicuta Lui, dar atunci cum se face ca atunci cand se pune problema lepadarii de sine si de cele lumesti, se „ofenseaza” foarte multe persoane?
Oare ce mai inseamna model pentru multi dintre noi?
Sunt multe lucruri pe care noi le consideram marunte si nu le bagam in seama , cica noi nu privim la suprafata, ci cautam esenta, ne avanturam sa facem lucruri marete ca sa ajungem la desavarsire , doar acesta ne este scopul final” fiti desavarsiti precum Domnul vostru desavarsit este..” Ce frumos ar fi!…
Imi vine in minte o istorioara , desi nu stiu sa o descriu, oricum ideea era ca greutatea unui bolovan este egala cu greutatea a 1000 de petricele , iar cine crede ca scapand de greutatea bolovanului , dar adunand 1000 de pietricele o sa aiba o sarcina mai mica ,se amageste pe sine…
Degeaba eu fac un pas urias inainte si mai apoi stagnez o perioada buna de timp, ca sa nu zic ca fac 10 pasi inapoi, in schimb ce folos gasesc cand fac incet, incet cate un pas mic , dar sigur…
Poate o sa spuneti ce legatura are ? insa am vrut sa subliniez faptul ca lucrurile marunte sunt cele ce in esenta lor sunt marete!
Ne aflam toti deacord cand vine vorba de pacate mari, iar cand vine vorba de renuntari mici, care prind proportii uriase, reactionam , vedem atat de exagerate si de „extremiste” anumite comportamente, incat se ajunge la limita ironiei. As intelege daca anumite opinii ar veni din partea celor care nu au de-a face cu ortodoxismul, dar..
Ne justificam atat de frumos slabiciunile si neputinta noastra de a renunta la „idolul” pe care l-am facut din trup, incat ajungem sa ne autocomplacem cu propriile noastre idei in ceea ce priveste pasii nostrii spre mantuire…
Sigur ca barba in sine nu mantuieste, cum nici fusta, baticul , neepilatul, parul lung etc., pentru ca acestea pot foarte bine sa sminteasca , in loc sa smereasca, dar toate acestea folosesc celor care folos stiu sa gaseasca!
Cred ca starnesc atat de mult „interes” aceste subiecte deoarece e foarte greu de inteles renuntarea de sine, unii o inteleg foarte putin , altii deloc…
IPS.Pimen spunea intr-un cuvant ” e foarte greu sa-ti gasesti/recunosti slabiciunile , iar cel care isi recunoaste slabiciunile si pacatele si le marturiseste incercand sa le indrepte pe cat ii sta in putinta, este mai mare ca cel ce face minuni”
Avem atat de multe slabiciuni incat nici nu ne dam seama de existenta lor…
De ce majoritatea barbatilor nu poarta barba? Nu ca ar fi pacat , faptul ca n-o poarta, ci e o slabiciune a celor care le e frica si/sau rusine de „gura lumii”.
O parte au frica sa nu fie considerati ciudati, neingrijiti sau rock-eristi, sau sa fie asimilati cu preotii sau calugarii, ori barba ar aduce consecinte asupra pesonalitatii lor si asupra felului in care sunt priviti de ceilalti ,caci barba i-ar scoate din „anonimat”- ceea ce prefera majoritatea sa fie crestini „discreti”.
Si mai exista o mare parte care nu cred ca barba e ceva firesc barbatului si ca doar in „epoca de piatra” oamenii aveau barba si cum noi am depasit demult acea perioada…:)
Ma gandeam de ce oare s-a creiat contradictia dintre firesc si nefiresc din moment ce dintru inceput a fost in firescul barbatului barba si nimeni nu a contestat asta , nu am gasit nici un argument logic(documentat) din care sa reiasa ca barba e ceva nefiresc, in consecinta e ceva firesc! Sau poate cineva vrea sa demonstreze ca e firesc si in acelasi timp nefiresc ca barbatul sa poarte barba?:D
In definitiv cine decide ce e firesc sau nefiresc e insasi alegerea noastra si masura in care suntem dispusi sa urmam lui Hristos!
Nu am vazut scris nicaieri in articol” faceti cum fac eu ca asa e firesc”, astfel poate intelegeam si eu de ce s-au contrariat unii, insa am vazut o persoana simpla , care, poate, ca oricare dintre noi, are slabiciuni si virtuti, dar care incearca sa spuna „modelul meu este Hristos, iar daca El are barba, e firesc pentru mine sa incerc sa port si eu barba”, nu am vazut sa fi „aratat cu degetul” spre nimeni si in nici un caz nu a criticat pe cei ce nu poarta barba, cel putin eu nu am sesizat asta!
@ SB
Am si eu o prietena care poarta cercei si inele , umbla duminica de duminica la biserica , se marturiseste regulat( la 40 zile), stie foarte bine ca e pacat , i-a spus duhovnicul, i-am spus si eu, stii ce mi-a raspuns : „nu pot”! , si o cred, nu toti pot sa inteleaga anumite chestii, fiecare cu pragul despre care vorbeam la inceput , peste care nu putem sau nu vrem sa trecem si la un moment dat ne impotmolim acolo , unii in slabiciuni marunte , altii in slabiciuni mai mari , fiecare pe treapta unde se gaseste…
Insa noi ca crestini trebuie sa ne acceptam unii pe altii , fiecare cu slabiciunile lui si nu sa scoatem la suprafata greselile altora in incercarea de a justifica unele slabiciuni ale noastre. Toti gresim intr-un mod sau in altul, insa nu toti ne ridicam la fel…
PS. apreciez argumentele adminilor si a lui MAG( Mihai)!
Dan Tudorache
septembrie 7, 2012 @ 7:06 am
Mihai (MAG), și ceilalți băieți care poate v-ați hotărât să purtați barbă, sau care poată încă mai stați pe gânduri, am să vă povestesc despre strategia pe care am urmat-o pentru a purta barbă, sperând că vă va fi de folos cu ceva:
Știam de la bun început că dacă îmi voi lăsa barbă vor sări gurile celor dragi că ”nu-mi stă bine”, că ”dacă nu mă rad sunt neglijent”, etc.
Așa că am zis să urmez strategia pașilor mărunți: la început 2-3 zile de ”neglijență”, după aceea 3-4, și tot așa, până i-am obișnuit cu imaginea ”neglijentului”. Uneori răspundeam împasibil că o să mă rad, că n-am avut timp (adică n-am vrut să-mi fac timp), însă de cele mai multe ori nu spuneam nimic. Îi lăsam să vorbească iar eu stăteam calm. În timp soția s-a acomodat, părinții la fel, în sensul că nu mai fac presiuni mari, ci din când în când îmi mai reamintesc că nu mai mai ras demult.
Iată cum, picătură cu picătură, poți schimba mentalitatea celor din jur în acest aspect mărunt, dar care stârnește atâta reacție negativă. Cel mai pe poziții a rămas tatăl meu care și azi mi-a reamintit că trebuie să mă rad. Dar o zice așa… ca o placă monotonă pentru că știe că nu-i acord atenție la capitolul acesta și s-a resemnat. Țin minte că l-a început, câteva zile la rând, nu mai obosea ținându-mi ”predici” cu ”neglijența”, dar după ceva timp am descoperit o poză de-a lui, din tinerețe, în care purta mustață. 🙂 Vai ce i-am întors-o când am văzut 🙂 Desigur, la modul frumos, hazliu, nu ca reproș.
Așa că eu vă îndemn să porniți cu pași mărunți, cu răbdare și în timp lucrurile se așează.
SB
septembrie 7, 2012 @ 7:37 am
@ellena
Într-adevăr, nu trebuie să arătăm cu degetul defectele altora, dar nici să vorbim despre virtuți mântuitoare când noi încă nu suntem suficient de pregătiți să facem asta.
Cât despre purtatul cerceilor, n-am zis-o ca și când am reușit să renunț pe propriile mele puteri; cu siguranță că dacă nu aveam acele infecții la urechi poate că nici până în ziua de azi n-aș fi renunțat…
La fel ca și prietena ta, și mie mi-e greu să ma las de unele obiceiuri mai necuviincioase: spre ex capul acoperit în biserică (mi-e greu să-mi acopăr mereu capul în biserică, nu am vreun motiv concret), sau facerea de metanii…etc…(să nu mai zic de epilat)
Și la bărbați cu purtatul bărbii, cred că unii se simt pur și simplu incomodați de părul de pe față..
Octavian
septembrie 7, 2012 @ 7:56 am
În urma anumitor comentarii, încep să-L îndrăgesc din ce în ce mai mult pe Hristos, Cel Care i-a lăsat pe ucenicii Săi să smulgă spice în zi de Sabbat, Cel Care i-a muştruluit rău de tot şi i-a făcut de toată ruşinea pe cei care „păzeau buna rînduială” a Legii, numindu-i „morminte văruite”.
Mă frămîntă o întrebare: de ce fiul cel mare din parabola fiului risipitor pică de fraier? Ar vrea careva dintre noi să fie ca el, bun păzitor al celor rînduite (sînt convins că purta barbă; şi zulufi) şi care are parte de toate cele ale tatălui („toate ale mele sînt şi ale tale” Lc. 15,31)? Mă tem că nu…
Îi rog pe cei care nu înţeleg sau pe cei care răstălmăcesc comentariul / comentariile mele să mă ierte. Eu tot mă umplu de bucurie: bucuria că, iată, în aceeaşi turmă a lui Hristos, ne aflăm şi de unii, şi de ceilalţi. Şi, prin grija lui Dumnezeu, ne vom duce nu behăind în urma vreunui berbec cu coarnele mai răsucite, nici după vreun cîrlan care se mîndreşte cu lipsa coarnelor, nici după vreo oaie mai oacheşă din fire sau care se face mai oacheşă grijindu-se mai mult de cele ale blănii, ci ne vom lăsa călăuziţi de Păstorul cel Bun, Cel Care Se duce şi după oile rătăcite, aducîndu-le la turma cea una.
Frumoasă-i Ortodoxia, fraţilor! Şi asta a tinerilor!
[Et in Arcadia ego: am purtat şi eu barbă. Vorba Părintelui meu duhovnic: „Ei, ai încercat şi tu…”].
Sorin
septembrie 7, 2012 @ 8:36 am
@ogordon: te înțeleg ce spui și cunosc și am auzit și eu de cazuri de oameni care nu erau foarte ortodocși în felul lor de a se manifesta având totuși mult mai mult har în ei ( cel mai bun exemplu e dat de păr. Rafail Noica cu un doctor din Franța, parcă, ce stătea uneori pe la o mănăstire din Rusia și după ce făcea niște exorcizări îl vedeai cu țigara în gură ). Știu în același timp și cazuri de oameni care la începutul apropierii de Hristos au început să lepede prea multe din viața lor lumească încât au ajuns să considere viața în Hristos o greutate și un jug ce i-a dus să renunțe la Biserică și să se întoarcă la viața de dinainte.
Totuși să nu uităm că acesta e un site ce se adresează celor care sunt pe drumul Bisericii și le spune ceea ce e firesc pentru creștinii-ortodocși. Dar să nu confundăm rolul unui site cu cel al unui duhovnic. Știu că odată era întrebat păr. Rafail Noica de un sfat pentru un caz particular la care păr. Rafail răspunde că e foarte greu să dea sfaturi generale deoarece fiecare suflet e unic și fiecărui suflet i se potrivește un anumit sfat. Aici e rolul părintelui sau mamei duhovnicești ( nu neapărat preotul la care te spovedești ) și anume să te îndrume pe calea cea dreaptă încât să nu tinzi către vreo extremitate.
Înțeleg extremitatea ce vezi că tinde dând sfaturi de a nu purta cercei, de a purta barbă, etc. Dar există și celalaltă extremitate când spui că nu contează cum arăți, nu contează să ții posturi sau altceva ci doar să ai dragoste. În ambele cazuri se pot ajunge la cazuri extreme. Părintele/mama duhovnicesc/duhovnicească are rostul ca pe cel tânăr în viața în Hristos ( indiferent de vârstă ) să îl ducă spre calea de mijloc, calea împărătească.
Administrator
septembrie 7, 2012 @ 8:40 am
Ovidiu, te rog să nu te superi dar ți-am șters ultimul comentariu pentru că iată, divagăm prea mult de la subiectul discutat cu alte subiecte, adresabile exclusiv fetelor și femeilor, și apoi, prin sfatul dat, se complică și mai mult discuția, asemănându-ne jucătorilor de șeptică care în aceeași echipă fiind, se taie între ei, ceea ce este păgubos pentru că din asta câștigă numai adversarul. Iar adversarul nostru, al creștinilor, știi cine este.
E mai bine să lăsăm dialogul centrat pe purtatul bărbii și să avem răbdare până vom dezbate și cealaltă problemă într-un articol.
SB
septembrie 7, 2012 @ 1:46 pm
Și mie îmi pare rău că am exagerat.
Până la urmă, intenția ta Claudiu cu acest articol a fost una bună.
Pentru că sinceră să fiu, cred că așa cum noi, fetele, în subconștientul nostru ne-am cam săturat să tot umblăm cu ceara de epilat după noi sau cu lama de ras, sau cu penseta, etc cred că și bărbații se cam satură uneori să își dea mereu barba jos…
Dar constrângerile societății ne cam deformează ideea de model de urmat…
SB
septembrie 7, 2012 @ 1:49 pm
Cu alte cuvinte, cam încep să susțin ideea ca omul să se păstreze mai natural și totodată îngrijit 🙂
Octavian
septembrie 7, 2012 @ 2:02 pm
Dragă Claudiu, ultimul comentariu pe care l-am postat nu divaga de la subiect decît în prima lui parte, cea cu „sfatul” adresat fetelor. Cealaltă (mai consistentă) încerca să atingă raţiunea lucrurilor despre care vorbim: cum se spune în lingvistică, nu semnificantul, ci semnificatul. Desigur, eşti suveranul acestui site şi ai toată dreptatea (şi răspunderea, totodată) să suprimi ce comentarii doreşti. De supărat, nu mă supăr [Vorba evreului: dacă mă supăr, ce cîştig îmi iese?]. Dar nu cred că ai procedat bine. [Suprimă, te rog, şi acest comentariu, dacă consideri necesar, fiindcă el nu este unul de interes obştesc, ca precentul pe care l-ai suprimat, ci ţi se adresează ţie exclusiv]. Doamne ajută! Octavian-Ovidiu
Mihai Aurelian Gogonea
septembrie 7, 2012 @ 8:33 pm
Doamne ajuta Dan,
intrradevar asa este, cu timpul, pas cu pas se vor obisnui.
as vrea sa mai adaug inca ceva. Nu stiu cum este sa ai barba rara si moale, dar stiu ce inseamna sa ai o barba deasa si aspra, de ce chinuri si iritari ai parte la barberit (cand inca foloseam lama de fiecare data in aceeasi zona ma iritam, in sensul ca apareau picaturi de sange, si asta de fiecare data), dupa ce am renuntat la lama si am trecut la aparat de tuns situatia s-a mai ameliorat putin, dar iritarea persista.
Asa ca si acesta este un argument care trebuie luat in considerare, desi nu are nici o legaura cu adevaratul motiv al purtarii barbii.
Doamne ajuta!
Mihai
Darius
septembrie 8, 2012 @ 4:36 pm
Salut
Am ceva de zis la articolul asta, citez
„Pielea feței este foarte sensibilă în comparație cu pielea din alte zone ale trupului și din acest motiv o bărbierire deasă e însoțită de iritații, tăieturi accidentale și alte probleme medicale” Nu chiar, daca ai aparat bun nu e problema.
„Așa am fost creați noi bărbații de către Dumnezeu.” Deci sa ne intoarcem in trecut? Noi traim in prezent acuma, nu in trecut
De ce-și rad bărbații barba? Ca nu sunt calugari, de ce sa ma ascund de lume sa am barba? Cine crezi ca te va angaja daca ai barba? Nici nu se uita la tine, Sau chiar credeti ca barbatii cu barba mai au sanse mari sa se casatoreasca? sa fim seriosi.A iesi in societate cu barba te face mai singur, si mai fara prieteni, eu nu urmez drumul calugariei.
„Ai încercat vreodată să vezi ce om frumos ești dacă-ți lași barbă? „
Da. Am incercat si nu sunt frumos cu barba
Si in final ultimul comentariu al meu care va fi si cel mai interesant
Citez
„Același raționament l-am putea aplica și noi băieții atunci când nu știm dacă ar trebui să purtăm barbă sau nu: „Are Domnul Iisus Hristos barbă în icoanele în care este reprezentat? Are. Au sfinții barbă în icoanele în care sunt pictați? Au.” Bun. Atunci răspunsul e simplu: Dacă noi îl avem ca model de viețuire pe Hristos Dumnezeul nostru, atunci dacă El poartă barbă atunci voi purta și eu.”
Ok. A condus Iisus masina sau a vorbit la telefon? Nu. Atunci voi de ce folositi masina si telefoanele mobile? Chiar si preotii au masina si mobil.A avut Iisus internet si adidasi? Pai hai sa mergem desculti fratilor, sa ne ducem in Sahara sau jungla.
Aparatul de barbierit este o inventie a tehnologiei la fel ca telefonul , si masina si altele, trebuie folosita
Asta e tot ce am avut de zis, astept comentarii daca exista , daca nu ok
Sorin
septembrie 8, 2012 @ 4:49 pm
@TheSoldier: Ce mă distrează cel mai tare sunt două afirmații: oamenii cu barbă nu își pot găsi loc de muncă și că oamenii cu barbă au șanse mici să se căsătorească.
În primul rând dacă ești bun în domeniul tău crede-mă că te angajează și cu părul ridicat și vopsit în mov. Dacă ești slab în domeniul tău cu sau fără barbă nu prea ești angajat. Crede-mă că angajatorul se uită în primul rând pe ce știi și apoi pe barbă și restul. Pentru cei care nu știu mare lucru și vor să înșele cu înfățișarea poate merge mai bine fără barbă decât cu barbă. Dar asta e doar din cauză că omul e incompetent.
În al doilea rând nu pot să nu mă întreb: tu cum crezi că sunt femeile? Adică o femeie se uită la tine și dacă îi place cum arăți te ia de soț iar altfel nu te ia? Mi se pare că tu consideri femeile ca niște ființe foarte proaste. O femeie caută un bărbat să îi fie soț și nu un chip frumos. Văd că foarte mulți băieți consideră că nu își găsesc perechea din cauză că nu sunt destul de înalți, frumoși, atrăgători, etc. Numai o femeie tâmpită și-ar lua un soț doar după cum arată. Dacă bărbatul e un bărbat adevărat crede-mă că îi vor cădea femeile la picioare indiferent dacă e înalt sau scund, gras sau slab, cu barbă sau fără barbă. Adică femeile care au cât de cât ceva în capul lor îi vor cădea unui astfel de om la picioare. Proastele probabil își caută ratați din ăia care arată bine dar să fim serioși: cine vrea o proastă de soție? Dacă arăți bine sau nu te ajută doar pentru a avea o aventură eventual. Dar și să arăți bine, dacă nu știi să vorbești cu o femeie nu te ajută mai cu nimic. Cunosc un băiat destul de gras și care umblă cu 2 – 3 femei deodată ( și toate sunt slabe ). Iar eu aveam proasta concepție că fetele nu se uită la oamenii grași. :))
A doua parte a mesajului e spusă doar ca să fie spusă.
elena
septembrie 8, 2012 @ 6:36 pm
Doamne ajuta!
@ TheSoldier
Esti foarte la „obiect” cu interventiile tale si hotarat in ceea ce spui de aceea cred ca nu o sa gasesti multi „voluntari” care sa te contazica 😀
Eu doar atat vreau sa spun „toate imi sunt ingaduite dar nu toate imi sunt de folos”, acum depinde de gandirea(trairea) fiecaruia in a hotara ceea ce-i este de folos pentru sine, toti avem libertatea de a alege…
@ Saurian
Foarte „simpatic” comentariul tau 🙂
Bulgaru Alexandru
septembrie 9, 2012 @ 2:44 pm
Fara suparare fratilor,
Mie mi se pare ca discutia aceasta are o tenta de non-sens. Nu am nimic cu persoanele care l-au cunoscut mai tarziu pe Dumnezeu, insa nu trebuie sa avem o atitudine ca L-am apucat pe Dumnezeu de un picior, nascand discutii teologice fara niciun sens. Riscam sa cadem in pacatul fariseismului si al fanatismului, in care cad multi tineri care au revelatii dintr-o data si intra in tot felul de asociatii care functioneaza fara binecuvantarea vreunui ierarh. Imi cer iertare daca jignesc pe cineva. Poate nu sunt eu in deajuns de induhovnicit, dar in curand vom ajunge sa discutam tot felul de lucruri ciudate. Eu cred ca Dumnezeu ne iubeste si cu barba si fara barba.
Cristina
septembrie 10, 2012 @ 5:17 am
Sunt perfect de acord ca este mult mai firesc pentru un barbat a purta barba, fie si doar pentru faptul ca in mod evident nu isi mai pierde 10 minute zilnic in fata oglinzii, si poate face in acel timp ceva mai serios, ca spre ex sa spuna o rugaciune sau, iertati-mi exemplul, sa pregateasca o cafea sotiei : ).
La fel cred ca este nefiresc sa se epileze femeile (de barbati nici nu mai zic, mi se pare o aberatie totala). Suntem chinuite de aceasta practica si atata timp pierdem pentru ca acum e imposibil sa apari neepilata, afara de cazul in care porti fuste lungi. Si daca porti fuste lungi tot timpul zice lumea ca esti habotnica etc.
Despre inot, iarasi ma dispera faptul ca nu te mai poti bucura de inot ca femeie fara sa treci mai intai prin supliciul epilatului, am auzit ca au femeile musulmance niste costume de baie care acopera tot corpul dar se usuca foarte usor. as vrea si eu o plaja si niste piscine in Romania noastra ortodoxa in care sa se poata purta astfel de costume ca sane putem bucura si noi de apa si de soare si de inotat, ramanand decente. Altfel, acum, la aceasta varsta (si am trecut de 20 de mult : ) mi s epar costumele de baie pt femei total indecente, ce seintampla pe plajele romanesti ca se poarta topless mi se pare absolut degradant la adresa femeii si a copilasilor. In SUA nu se accepta pe plaja topless sau tanga si barbatii poarta niste panataloni scurti ca niste sorturi largi si pana la genunchi, foarte decent. sunt niste pantaloni scurti cum se poarta la noi pe strada. Vreau Romania mea curata si ortodoxa inapoi, nu mai suport atata cult al trupului, atata dezmat, atatea tentatii pe tinerii nostri. Bunicii nostri nu aveau de luptat cu pornografie afisata pe fiecare gard, difuzata in fiecare reclama, picurata in fiecare videoclip pe youtube sau pe canalele de muzica. Suntem asediati, la propriu.
Claudiu a observat bine, si barbieritul face parte dintr-un cult al trupului, si toate acele spume si lame gilette nu sunt pentru barbati puternici ci un pic efeminati. Oare ni-i putem imagina pe Mihai Viteazul sau pe Brancoveanu fara barba? Nu prea.
Haideti fratilor sa construim o Romanie frumoasa in care nu trupul ci spiritul sa primeze. Dumnezeu sa ne ajute!
Octavian
septembrie 10, 2012 @ 7:34 am
Cristina (@ CriCri), e greu, într-adevăr, să ni-i imaginăm pe Mihai Viteazul sau pe Constantin Brîncoveanu fără barbă, pentru aceea că ei purtau barbă. Iertaţi-mi truismul. Dar în momentul în care vei putea să mi ţi-l imaginezi pe Ştefan cel Mare şi Sfînt cu barbă, fă-i o poză şi trimite-ne-o şi nouă. Altminteri, simpatic comentariul tău. Aş scrie ceva şi despre faptul că îmi doresc o Românie frumoasă, în care fetele, pe de o parte, să poarte podoabele lor tradiţionale (ca mama, bunica şi străbunica), iar pe de altă parte, să se epileze. Da, ca să placă (trupeşte) bărbaţilor! Pentru cine are răbdare, trimit link-ul unui recent discurs al Părintelui Constantin Coman, despre familie şi despre însoţirea bărbatului cu femeia, unde atinge, inevitabil, şi problema însemnătăţii trupului:
http://in4consult.com/site/PrComan_FamiliaOrtodoxa.mp3
Mai multe nu adaug, ca nu cumva Admin-ul să şteargă şi acest comentariu, pe motiv că „divaghez” de la subiect (lucru care nu s-a întîmplat, desigur, cu alte comentarii care „divagau” de la subiect).
Deci, Binecredinciosule Voievod Ştefan cel Mare şi Sfînt, roagă-te Bunului Dumnezeu să ne lumineze: cum e cu barba şi cu bărbieritul? [Observ că susţinătorii absoluţi ai bărbii – nu vorbesc de cei moderaţi – nu scot o vorbă atunci cînd intră în discuţie vreun nebărbos din rîndul Sfinţilor].
Administrator
septembrie 10, 2012 @ 8:43 am
Alexandru, Dumnezeu ne iubește cu sau fără barbă așa cum ne iubește cu sau fără neputințe, cu sau fără păcate. Și totuși, în ciuda iubirii lui Dumnezeu față de păcătoși, păcatul rămâne păcat și nu mai puțin condamnabil. Deci iată că argumentul cu iubirea lui Dumnezeu nu funcționează pentru a relativiza subiectul bărbii, care este unul atât de simplu și firesc, dar care stârnește poticnire. Desigur, suntem nevoiți să repetăm, pentru că observăm undele sensibilități (nejustificate zicem noi) că purtatul bărbii nu este nici dogmă iar nepurtatul nici nu e condamnat în vreun îndreptar de spovedanie (cel puțin noi nu cunoaștem). Dar faptul că în loc să ne recunoaștem neputința/rușinea de a ne purta firesc, invocăm lipsa de sens, arată că defapt nu suntem sinceri nici cu Dumnezeu și nici cu noi înșine.
Administrator
septembrie 10, 2012 @ 9:01 am
Ovidiu, argumentul cu sfinții care nu purtau barbă credeam că a fost lămurit mai înainte așa că nu înțeleg de ce faci bășcălie învocând o ”rugăciune” către Sfântul Voievod Ștefan pentru a vedea cum e mai firesc să ne purtăm chipul exterior: cu sau fără barbă.
În legătură cu comentariul șters, faptul că ai divagat nu a fost un singur motiv, ci a fost unul mult mai important: faptul că ai dat un sfat în contra învățăturii Bisericii, anume ai îndemnat ca fetele să poarte podoabe. Noi nu putem gira ceva despre care și sfinții, precum Ioan Gură de Aur, s-au pronunțat ferm împotrivă.
Rezumând dialogul, așa cum a decurs până acum cu toți cititorii, rugăm să nu transformăm acest subiect nici într-unul de căpătâi pentru mântuire dar nici să relativizăm ca și cum firescul nu ar însemna nimic.
Octavian
septembrie 10, 2012 @ 9:35 am
Claudiu, divagarea mea consta exact în acel îndemn (dacă este sau nu contra învăţăturii Bisericii, aşa cum afirmi, rămîne de văzut, nu intru acum în detalii de natură teologică despre ce înseamnă şi, mai ales, care este discernămîntul cu care se administrează învăţătura Bisericii). Deci, ştergînd îndemnul, ştergeai divagarea, dar puteai lăsa restul, care era un decent comentariu la obiect.
În ceea ce priveşte argumentul cu sfinţii care nu purtau barbă, nu ştiu de ce „credeai că a fost lămurit”. Dacă-mi aduc bine aminte, contra-argumentele erau: 1) apartenenţa la armata Imperiului Roman; 2) presupunerea că erau spîni din fire. Asta nu explică nici bărbieritul lui Ştefan cel Mare, nici icoanele cu Înţeleptul Solomon (cele mai multe îl înfăţişează fără barbă), nici – de ce sînt nevoit să repet? – chipurile la care trimite însuşi acest site: fericiticeiprigoniti.net: în afară de Hristos şi de Pr. Arsenie Boca, toţi cei din siglă se bărbieresc. Unul din cei de pe acel site îmi este bunic. Abia după detenţie a fost hirotonit preot şi şi-a lăsat barbă. Înainte se bărbierea.
Aş vrea un răspuns concret, din partea lui Claudiu: în cazul tuturor acelora care – neconstrînşi de factori externi – îşi bărbiereau părul de pe faţă (trecuţi sau nu în rîndul Sfinţilor), este vorba de neputinţă sau de ruşine? Fiindcă tu, Claudiu, în termenii aceştia pui problema, de la un capăt la celălalt al articolului şi al comentariilor tale. Citez din penultima postare: „în loc să ne recunoaștem neputința/rușinea de a ne purta firesc”. (Octavian)
Treaba cu „condamnatul” de către îndreptarele de spovedanie mă face să mă gîndesc cu groază la primejdia în care Ortodoxia (tinerilor) poate să alunece: instituţionalizarea. Cea împotriva căreia S-a exprimat Hristos, cea în care au alunecat sărmanii de occidentali etc. Îndreptarul (κανών) de aia e îndreptar, ca să constituie un reper, nu ca să condamne.
Se înţelege, postez aceste comentarii nu pentru cei care susţin fervent nefirescul bărbieritului, nici pentru mine sau pentru propria mea justificare, ci pentru vizitatori (sau chiar casnicii) acestui site, care, mai puţin ancoraţi în cele adevărate ale credinţei noastre, ajung să dea crezare unor opinii – în opinia mea – greşite şi – cine ştie? – alunecînd în ispita de a se crede învăţători, ajung să transmită mai departe aceste lucruri, inducînd sentimente de vinovăţie. Iar ucigă-l toaca abia atîta aşteaptă: să ne abată atenţia de la cele din adîncime către suprafaţa formală, pe care noi avem tendinţa de a o transforma (procesul se cheamă instituţionalizare) în lucru de căpătîi. Odată abătută atenţia, ne aflăm deja pe terenul lui de joacă, fiindcă ne-a luat capacitatea de a discerne.
M-am bucurat de acest site, dar lucrurile par să ia o turnură de tip sectar: noi şi doar noi (bărboşii) sîntem propovătorii adevărului.
Bulgaru Alexandru
septembrie 10, 2012 @ 10:21 am
Claudiu,
In comentariul precedent cineva a postat in locul meu. Ti-am scris si pe fb.
Fara rautati sau trivialitati, eu sunt de parere că domnul Octavian are dreptate (spun „domnul” pentru ca e cadru didactic la facultatea la care invat). Lucrurile uneori cand sunt duse la o extrema tind sa ia o turnură de tip sectar, extrem de periculoasă. Fiecare dintre noi, ne luptăm pentru mântuirea noastră, atât timp cât suntem conștienți că trebuie să facem acest lucru. Fiecare avem ca țel asemănarea cu Dumnezeu. Din punct de vedere fizic, Dumnezeu s-a făcut om și și-a arătat Slava Sa în trup omenesc prin persoana Mântuitorului Hristos. Gresim atunci când ne raportam doar la unirea celor două firi din punct de vedere fizic. Foarte bine a zis domnul Octavian că tindem ca „noi și doar noi bărboșii să fim propovăduitori ai adevărului”. Fără să fiu răutăcios, ne apropiem de sectele pietiste fanatice (penticostalii), care promoveaza un om trist, cazut in pacat, care nu se mai poate ridica, care canta melodii din acordeon triste, care face nuntă fără lăutari cu suc la masă (și la noi devieri din acestea sunt în interiorul Oastei Domnului), care interzic tot felul de practici. E foarte mare ispita să ne raportăm mereu la trup. Eu port barbă însă nu fac din acest lucru o exclusivitate la mântuire. Dacă ne purtatul bărbii nu te oprește din gândurile tale de comuniune cu Dumnezeu, eu nu văd ce ce ar fi o piedica pentru mântuire.
Ca să deschidem iarăși acel subiect tabu. Dumnezeu a lăsat ca în zona sub-brațului să crească păr. Știi ce înseamnă acel păr în timpul verii? Neglijență și miros urât. Dacă cineva se poate spăla din oră în oră astfel încât să nu provoace repulsie prin mirosul de transpirație, venit de cele mai multe ori din acea zona, atunci nu ar fi o problema. O persoană care emană miros de transpirație din cauza părului din acea zonă nu ajunge la unirea cu Dumnezeu, pentru că nu poate ajunge nici la unirea cu semenii săi, scârbiți din cauza mirosului.
Foarte bine a semnalat domnul Octavian. Ne-am luat capacitatea de a discerne, și ne aflăm în terenul de joacă al diavolului. Ortodoxia Tinerilor este un site care a adus multă bucurie tuturor, inclusiv mie, însă cădem prin unele atitudini, în pericolul exclusivismului, a judecăților personale cu pretenție de judecată a Bisericii. Și asta nu din răutate (pentru că te știu o persoană bine-intenționată cu multe idei de proiecte, toate benefice). O zic public aici, si imi asum acest lucru chiar daca imi pun multe persoane in cap, că și ASCOR-ul, mult lăudat de multe persoane, tinde uneori sa capete aceste valențe. Eu însumi am fost „atacat” de ASCOR-eni care doreau să pună în aplicare ceea ce au învățat peste noapte, după o viață fără Dumnezeu. Ori, la fel ca și în atletism, nu poți alerga ca bezmeticul într-o cursă de 3000 de metrii, în primii 400 de metrii, iar mai apoi să cazi și să nu ajungi la final. Mie persoanele din ASCOR mi-au lăsat un gust amar, datorită acestui tip de atitudine. ASCOR-ul este util în primă fază, aceea de a aduce tinerii, care au primul contact cu Dumnezeu, insa mai apoi se transformă intr-o asociatie selectă, care aruncă cu judecati de valoare în oricine nu respectă anumite lucruri (considerate după propria judecata ca ne fiind bune). Nu cădem nici în ispita catolicismului zicând că doar în cadrul clerului stă dreapta judecată, nici în cea a protestantismului care exclude clerul. Spun acest lucru, pentru că observ, la ei, o din ce in ce mai dezvoltată atitudine anticlericală și libertină, care afirmă: „De ce imi trebuie binecuvântare de la episcop / duhovnic sa fac cutare lucru?; Se poate face și fără!”. Ca să nu mai amintim, de unele simpatii ale unor membrii ASCOR, față de unele curente deviante din sanul BOR, care promovează impartasirea continuă, fără spovedanie (a la Ioan de la Recea sau Maica Veronica), sau care promovează lupta oarbă cu morile de vant impotriva cipurilor. Sper să nu fi jignit pe nimeni, care poate are simpatii față de ASCOR, însă e modul în care eu văd lucrurile.
Administrator
septembrie 10, 2012 @ 10:44 am
Ovidiu, încep prin a face o scurtă precizare, pentru mersul dialogului: moderarea comentariilor din calitatea de admin o fac atât eu (Dan) cât și Claudiu. Uneori ne logăm și cu numele de botez, dar ca admin, în principal vorbesc, eu, pentru că Claudiu nu are timp și de asta. La dialogul acestui articol a vorbit și Claudiu (logat ca admin), dar în principal eu, cel puțin în ultimele comentarii. Așadar, vorbești cu Dan, nu cu Claudiu, dar asta neînsemnând că exprim altă părere decât cea expusă și de Claudiu.
O luăm pe rând:
a) în termenii de rușine/neputință (de a ne purta firesc) am pus pus problema de la un capăt la altul, adresându-mă cititorilor care au relativizat subiectul, ca și când a ne purta firesc nu înseamnă nimic.Dar asta nu înseamnă că nu mai pot fi și alte motive ale nepurtatului.
Cât despre Sfântul Ștefan, nu cred că este corect să-l exemplifici ca și când ar fi fost un adept al bărbieritului când Sfântul Ștefan purta măcar o mustață. Despre înțeleptul Solomon, ai primit deja un răspund de la Claudiu, pe care nu știu de ce îl treci cu vederea: ”Faptul că unii sfinții nu au barbă se poate datora faptului că nu le crește barbă. În orice biserică intru eu îi văd pe sfinți având barbă, majoritatea lor covârșitoare.”
Despre chipurile mărturisitorilor vezi punctul c).
b) Îndreptarul de spovedanie sigur că este un reper, dar păcatul este condamnat în mod implicit pentru că de asta îndreptarul se constituie dintr-o listă cu păcate ne-negociabile. Oricum, chiar nu văd de ce te-ai legat și de acest aspect, ca și cum am urmări să instituționalizăm purtatul bărbii, când din capul locului Claudiu nu a susținut că rasul bărbii ar fi păcat.
c) Despre mărturisitorii care au trecut prin temnițele comuniste, dacă te vei uita în fotografiile din dosarele de securitate, vei vedea că mare parte din ei purtau barbă, sau cel puțin mustață. În timpul detenției, au menținut această înfățișare, dacă li s-a permis. Cât despre sigla site-lui, 4 mărturisitori din 8 poară barbă, la vremea fotografiilor (pr. Arsenie, pr. Ilarion, Dumitru Uță și pr. Stăniloae). Părintele Calciu nu a purtat în acea perioadă barbă pentru că nu i s-a permis, dar a purta mai apoi, până la sfârșitul vieții. Ioan Ianolide a purtat mustață până la sfârșitul vieții, fotografia din siglă fiind din timpul studenției. Deci 6 ”bărboși”. Au mai rămas doi, Valeriu Gafencu și Radu Gyr. Radu Gyr nu a purtat barbă nici în libertate, nici în temniță, iar despre Valeriu Gafencu nu știm dacă a purtat în temniță sau nu. Deci balanța înclină clar asupra purtatului bărbii, fie ea aranjată sau nu după cerințele modei.
Dar chiar și așa, nu vrem să ne întemeiem pe majoritate când vine vorba de a exprima o realitate. Purtatul bărbii este un lucru firesc și nu este nevoie de nicio filozofie să demonstrăm asta dacă ne privim cu atenție în oglindă. Așa că nu văd de ce ai mai făcut și acea insinuare (a faptului că ”doar noi, bărboșii, suntem propăvăduitorii adevărului”), ca și cum ne-am înșela în privința faptului că barba n-ar fi un firesc iar rasul ei n-ar fi o întrăinare de firesc.
În fine, a continua acest dialog în răspăr, duce tocmai la ceea ce nu am urmărit, adică la crearea unei imagini de subiect ”capital” pentru mântuire.
Claudiu Balan
septembrie 10, 2012 @ 10:51 am
Înțeleg foarte bine punctul vostru de vedere și mai zic doar câteva cuvinte ca să clarificăm lucrurile. Dacă vă uitați atent în articol, încă de la început am spus că a nu purta barbă nu este considerat un păcat, tocmai pentru a evita astfel de discuții.
Am mai spus de atâtea ori în comentarii că este o alegere, pe care unii o consideră folositoare mântuirii.
Unii consideră nefolositor să asculte muzică laică, și ascultă doar muzică bisericească (bizantină), dar asta nu înseamnă că a asculta muzică laică e un păcat, ci pur și simplu unii oameni au ajuns la un stadiu duhovnicesc în care nu mai consideră folositor acest lucru.
Este același lucru și cu barba, doar că aici mai este un argument puternic în plus: e în firea bărbatului să-i crească barbă.
Nu am condiționat mântuirea de purtarea bărbii, ci am considerat de folos duhovnicesc să te asemeni întru toate Mântuitorului și sfinților.
Nu vreau să exagerăm, nu vreau să deviem, și nici să devenim fanatici, ci vreau doar să înțelegem ce este în firea omului și ce este adăugat (comportamental) la firea omului.
Accept argumentele voastre, dar sub rezerva acceptării unui lucru atât de firesc pentru bărbați: barba.
Administrator
septembrie 10, 2012 @ 10:56 am
Alexandru, fără să știu ce ai discutat cu Claudiu pe facebook, rog să arați care este turnura de tip sectar care a fost dată prin acest articol și comentariile administratorilor.
Apoi, a purta barbă este pietism sau este în firea lucrurilor?
Mergând mai departe susții că ”fără să fiu răutăcios, ne apropiem de sectele pietiste fanatice (penticostalii), care promoveaza un om trist, cazut in pacat, care nu se mai poate ridica, care canta melodii din acordeon triste, care face nuntă fără lăutari cu suc la masă (și la noi devieri din acestea sunt în interiorul Oastei Domnului), care interzic tot felul de practici.” dar nu văd unde este legătura dintre purtatul bărbii și tristețe, și nici nu am observat ca cineva să fi interzis bărbieritul, ca fiind păcat, deși în acest sens ne-am fi putut întemeia pe scrierile părintelui Nicodim Măndița.
Din contra, nu am clasat obieceiul rasului ca fiind păcat ci am arătat cu prisosință că este firesc ca bărbatul să poarte barbă, iar practica rasului este o depărtare de firesc, și tocmai asta a deranjat atât de mult.
De ce atâta vehemență fraților împotriva evidențierii firescului?
(Dan)
Sorin
septembrie 10, 2012 @ 11:21 am
@AlexandruBulgaru: Voi spune și eu câteva cuvinte. Foarte mult am fost de acord cu ideea că cele exterioare nu contează atât de mult cât viața interioară ( și încă sunt de acord cu asta ). Totuși cele exterioare au rolul de a ajuta pe om pentru a obține cele interioare. Îndreptarele de Spovedanie, Sfintele Canoane și altele de acest fel au rol de a îndrepta pe om spre o dreaptă trăire. Ca om, să consideri că știi mai bine decât Sfinții Părinți, mi se pare semn de mare mândrie. Dacă nu contează că ești cu barbă sau nu atunci de ce toți călugării au barbă? Marii sfinți cum ar fi Sf. Vasile cel Mare, Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Grigore Teologul de ce au barbă? De ce păr. Serafim Rose, păr. Arsenie Boca, păr. Arsenie Papacioc, Sf. Siluan Athonitul, păr. Sofronie și mulți alți Sfinți contemporani au barbă? Noi folosim niște excepții pentru a demonstra că felul în care sunt marii noștri duhovnici e greșit? S-a gândit cineva că poate cei din temnițele comuniste au refuzat barba din alte motive? Citisem undeva că un coleg de celulă a păr. Calciu ( nu îi mai știu numele ) a refuzat să își mai lase barbă când a ieșit din închisoare din cauză că își aducea aminte când era în pușcărie și când dorea să mânânce își umplea barba de mâncare. Deci poate unii au traume în pușcărie din acest motiv.
Cei din temnițele comuniste nu sunt sfinți din cauză că ar fi mari teologi ci datorită muceniciei lor. Sf. Ștefan cel Mare a fost un conducător de țară. Nu a fost teolog, nu a fost cuvios. De ce e atât de greu să înțelegem sfințenia? Sfinții NU SUNT DUMNEZEI ci doar oameni care pentru anumite lucruri ce au făcut pentru Hristos au ajuns să fie cinstiți de Acesta.
Exemplele noastre trebuie să fie Hristos, Maica Sa și în general Sfinții dar fiecare în ceea ce a excelat. Sfinții Mucenici au excelat în mucenicie așa că trebuie să îi urmăm exemplu cât va trebui să mărturisim credința iar Sfinții Cuvioși au excelat în războiul duhovnicesc și de asta trebuie să le urmăm exemplu lor în războiul duhovnicesc. Am mai spus de acel exemplu dat de păr. Rafail Noica cu omul care după câte o exorcizare se apuca de fumat. Ne apucăm acum să fumăm liniștit știind că sunt alții care fac același lucru și au ajuns la sfințenie? Hai să nu cădem noi în extrema relativismului.
Să privim puțin cum s-a comportat Hristos. Când a vorbit cu femeia samarineancă nu a purtat discuții frumoase de frică să nu îi jignească credința ci i-a spus clar că ei se închină la ce nu știu și că mântuirea vine de la iudei. Pe schimbătorii de bani din templu Hristos i-a alungat cu biciul. La Irod i-a spus vulpe vicleană. Hristos a știu întotdeauna să fie dur când e nevoie. Vedem când a fost întrebat Hristos de divorț cum răspunde foarte clar că nu e permis deși Moise le-a dat acea carte de despărțire.
Nu și-a pus nimeni întrebare de ce Biserica Ortodoxă și religia musulmană tot atrage oameni în timp ce catolicismul și protestantismul o dau în bară rău de tot? Răspunsul e destul de simplu și anume deoarece aceste religii încă păstrează puțin din acel sacrificiu, acel sânge ce se cere. Aici nu mai sunt frica să nu jignesc pe X homosexual, sau pe Y îmbrăcat păcătos. Aici ți se spune clar: femeia acoperită, bărbatul cu barbă, rugăciuni multe, nevoințe, sacrificii. Asta atrage pe oameni deoarece asta e firea lor. Dar noi suntem prea otrăviți de Apus și de asta tindem să ne distrugem și noi. Americanii se întorc din toată inima lor spre Ortodoxie și au o râvnă foarte puternică pentru asta în timp ce ai noștri sunt foarte relaxați.
În legătură cu penticostalii și alții mi-a plăcut foarte mult ce le-a vorbit păr. Constantin Necula penticostalilor când a fost la o conferință acolo. Le-a spus frumos că ei ortodocșii nu pot să cânte bătând din palme cum fac neoprotestanții atât timp cât Domnul lor a fost pus pe cruce. Noi nu ne permitem să fim drăgălași și călduți atât timp cât Domnul nostru a vărsat sânge. Citește și la evanghelie despre Post când spune Hristos că atât timp cât Mirele e cu apostolii ei nu simt nevoia să postească. Dar după ce a plecat Mirele atunci vor posti. Mirele nu mai e în mijlocul nostru așa că ar trebui să postim, nu? Iar postul sigur nu constă doar într-o alimentație ci în toată viața.
Alexandru eu mă întreb: tu îți imaginez pe călugări că se apucă să se epileze pe sub braț? Sau îți imaginezi că maicile stau să se epileze pe sub braț? Hai să fim serioși. Noi azi am ajuns foarte, foarte sensibili. Miroase puțin a transpirație și vai ce groaznic e pentru unii. Miroase a transpirație. Și ce? Cum au trăit atâtea sute de ani oamenii? Cu deodorante? Dacă nu poți să suporți puțin miros de transpirație ce te faci dacă, Doamne ferește, vine o prigoană în care sunt înghesuiți mulți oameni într-o cameră foarte mică și e vară? Dacă tu nu poți să suporți puțină transpirație atunci ce te faci dacă Hristos apare în fața ta ca un om de pe stradă ce a făcut pe el și toate cele? Ce Îi spui la Hristos la judecată? Hristoase, nu te-am ajutat că puțeai foarte tare. Atât de nebună a ajuns lumea? Să spunem că întâmplă ca o persoană să miroasă a transpirație ori cu ce s-ar da ( sunt unii care au o problemă medicală ). Tu te apuci să îl vorbești pe la spate și să îl disprețuiești din cauza modului cum miroase? Unde e dragostea frate? Vorbești de faptul că nu ar trebui să depindem de barbă și alte de acest gen dar văd că ești destul de sensibil la un miros.
Sunt și eu de acord cu domnul Octavian și anume că nu mai știm să discernem. Nu mai știm să facem ceea ce ne cere firea și bunul simț ortodox pentru a ne alinia cu lumea. E foarte trist. Dacă noi propovăduim acest relativism atunci unde se va ajunge cu cei care tind spre relativism? De asta și Biserica Catolică își pierde credincioșii. Pune bănci în biserici, scurtează slujbele, ușurează posturile și apoi vai ce păcătoasă e lumea, nu? Dai sânge și primești Duh. Trebuie să dăm sânge.
În legătură cu a face ceva fără binecuvântarea duhovnicului sau e episcopului precum și împărtășirea deasă lucrurile nu sunt așa cum crezi. De exemplu cu împărtășirea fără spovedanie să știi că se practică la Sf. Munte Athos. Păr. Efrem din Sfântul Munte când a venit în România a vorbit de faptul că în Sf. Munte nu se împărtășesc oamenii doar după spovedanie ci și fără spovedanie. În Apus în general nu se face ca la noi unde s-a format o tradiție omenească cu împărtășitul rar. Hai să ne întoarcem la originile creștinismului și să vedem cum Sf. Vasile cel Mare se plângea că în parohia sa oamenii se împărtășesc rar și anume doar de 4 ori pe săptămână. Să te mai întreb altceva. Tu ce faci la Sfânta Liturghie? Te duci la un spectacol, la un show? Hristos spune prin gura preotulu: „Luați, mâncați.. Beți dintru acesta… ” și tu nu-L asculți ci te uiți la un show, nu? Sf. Ioan Gură de Aur învață că cei care nu se împărtășesc trebuie să iasă de la Sf. Liturghie în momentul în care ies și catehumenii și anume când spune: „Cei chemați, ieșiți…”. Ce interesant că atunci când e vorba de barbă spunem că așa era înainte și nu trebuie să mai ascultăm iar în ce privește împărtășania trebuie să păstrăm tradițiile, nu? Adică iau din fiecare lucru ce îmi place, nu? Îmi fac credința mea proprie. Foarte mare discernământ… Iar în legătură cu binecuvântarea episcopului iarăși ar trebui să ne uităm și cum fac alții cum ar fi grecii. Mie de ce îmi trebuie binecuvântare de la un duhovnic sau episcop să fac ceva pentru Hristos? Eu nu sunt călugăr așa că nu am votul ascultării. Așa că fac ce consider că e pentru Hristos și îmi asum responsabilitatea. Ne povestea un preot român ce slujește în Africa și face misiune acolo și anume că s-a format un obicei foarte prost pentru românașii noștri să ceară binecuvântare pentru orice nimic. Noi trebuie să ne asumăm responsabilitatea când facem ceva și nu să ne ascundem după duhovnic. Iarăși, când e vorba de ascultare ne interesează doar anumite chestii ce se păstrează din timpuri mai vechi dar în ce privește barba nu mai ascultăm de ce era înainte.
Am mai spus odată și văd că nu se înțelege. Felul în care ia fiecare viața duhovnicească e între acea persoană, Hristos și părintele/mama duhovnicească. Atât. Site-ul acesta se vrea site ortodox ce vrea să propovăduiască Ortodoxia în general. Așa că e normal să propovăduiască interzicerea epilării, interzicerea de a ne rade barba și restul. Tu poate nu mă știi dar acum ceva timp mă certam și eu cu Claudiu și alții de pe aici că mi se pare exagerare faptul că spunea femeilor să nu se epileze. Am greșit atunci pentru că aici e vorba de un site ce vrea să propovăduiască ceva în general. Ce e cu fiecare suflet în parte e doar între acel suflet, Hristos și părintele/mama duhovnicească. Fiecare suflet e unic și dacă ne apucăm să urmăm orbește ce ne învață un site, sau ce sfat ne dă Y că a citit de nu știu unde atunci mă întreb în ce credem.
Crede-mă că și eu foarte mult am idolatrizat preoții, călugării, Sfinții Părinți și multe alte din Ortodoxie și am căzut în fanatisme. Totuși Hristos mi-a dat să fiu dezamăgit de toți oamenii, toți duhovnicii și de Sfinții Părinți tocmai ca să îmi arate că Hristos e Cel care mă ghidează, Cel care mă învață. Și în momentul în care am reușit să îmi deschid mintea și inima pentru El am descoperit că tot ce spuneau Sfinții Părinți și consideram greșit și smintitor era foarte corect doar că eu nu înțelegeam. Deci știu foarte bine cum să citești ceva și să te smintești. Dar hai să lăsăm frate pe Hristos să lucreze cu acel suflet și să nu ne apucăm noi să schimbăm Ortodoxia pentru sufletului unui om.
O ultimă paranteză în privința mirosului urât. Povestea păr. Savatie Baștovoi că i s-a făcut cunoștință la o mănăstire cu un ierodican bătrân iar cel care i-a făcut cunoștință i-a spus să îi sărute mâna. Ierodiaconul era ciufulit și destul de murdat așa că îi era destul de greu părintelui să îi sărute mâna ( cu atât mai mult cu cât nici nu era preot ). În momentul în care s-a apropiat să îi sărute mâna simțea miros de trandafir. Deci dacă acest om bătrân și murdar mirosea a trandafire te întreb: oare ce pute? Transpirația sau păcatele noastre?
Bulgaru Alexandru
septembrie 10, 2012 @ 11:22 am
Nu am discutat nimic cu Claudiu. I-am zis doar faptul ca ieri cineva a postat in numele meu.
In legatura cu afrimatiile mele pot spune urmatorul lucru. Atitudinea sectară de care a vorbit și domnul Octavian și eu provine din tenta exclusivistă care o dă această atitudine.
Eu cu Claudiu suntem prieteni si imi permit să îi spun uneori ca nu suntem pe aceeași lungime de undă cu anumite lucruri. De pildă, nu sunt de acord cu următoarea lui afirmație: „ci pur și simplu unii oameni au ajuns la un stadiu duhovnicesc în care nu mai consideră folositor acest lucru”. Cine este persoana care decide ca noi suntem induhovniciti sau nu? Nu cumva capatul acestei induhovniciri se află dincolo de pragul mortii?
In ceea ce priveste părintele Nicodim Mandita, spun fără să il condamn, ca nu sunt adept al scrierilor dumnealui. Nu a fost codamnat de nimeni (desi parintele Petre David a semnalat unele devieri) și nici eu nu imi permit să îl condamn. Într-un limbaj mai trivial și mai modern spun că nu sunt un „fan” Nicodim Mandita.
Vad ca lucrurile au luat o turnură putin cam acidă. Eu idemn pe toată lumea să își păstreze calmul și să nu fim răutăcioși în comentarii. Putem fi prieteni chiar dacă nu avem aceleași păreri. Sa nu imităm scena politică cu atitudini dușmănoase.
Administrator
septembrie 10, 2012 @ 11:35 am
Sorin, off, rugăm mult, mult de tot să nu mai divagăm de la subiect. Uite, am pornit un subiect atât de simplu, purtatul bărbii, și am ajuns să polemizăm despre cercei, despre miros, sau deasa ori rara împărtășire. Ne împrăștiem și cădem în derizoriu. Vă rugăm pe toți să ținem linia subiectului, dacă mai sunt neclarități, deși noi sperăm să nu mai fie.
De ce ne poticnim din lucruri atât de simple și le facem să pară probleme de fizică nucleară?
Bulgaru Alexandru
septembrie 10, 2012 @ 11:36 am
@Saurian…discutia tinde putin spre offtopic..
Problema cu impartasitul rar sau des este pentru un viitor articol, poate. Iti zic doar un caz de aici de la noi din Galati. Există un părinte (nu îi dăm numele), respectabil, cu frică de Dumnezeu, pentru care eu am un foarte mare respect, care însă practică așa ceva. Știi care e rezultatul? Cateva sute de persoane din Galați, care stau la bisericile de care apartin pana la ora 11, iar la ora 11 fac un adevărat maraton pana la el la biserică să se impărtășească. Ai idee ce înseamnă asta? Ai idee cât de mare e pericolul acestui libertinaj? Eu consider că sunt vrednic sa ma impartasesc in fiecare duminică. Intr-adevăr, ai dreptate, nici extrema cealaltă nu e fericită, în care Sf. Liturghie se transformă în piesă de teatru fără participarea efectivă a credincioșilor. Vorbim de doua extreme, una în care credincioșii au ajuns să trateze Sfânta Impărtășanie (să imi fie iertată expresia) ca pe borș cu mămăligă (cum spunea un părinte), bagatelizându-o și luând prea în neserios Taina cea mare care se petrece acolo, iar cealaltă extremă a celor care se consideră mereu nevrednici pentru a o primi. Stau și mă întreb, unde sunt în inimile noastre cuvintele Sfinților Părinți care au alcătuit Canonul de Împărtășanie (Sf. Ioan Hrisostom, Sf. Simeon Metafrast și alții) care văd Sfânta Împărtășanie ca pe CĂRBUNE APRINS, care arde focul tuturor păcatelor. Suntem vrednici oare să mâncăm cărbuni aprinși în fiecare duminică?
Claudiu Balan
septembrie 10, 2012 @ 11:45 am
Alexandru, eu cred că fiecare poate să hotărască pentru sine ce este folositor și ce nu, fără să aștepte judecata finală.
Afirmații de genul „eu consider folositor să nu ma uit sâmbăta seara la televizor” sau „consider folositor să nu mă cert cu un om nechibzuit”, sau „consider folositor să merg în pelerinaj la o mănăstire” sunt atitudini firește ale unui om.
Cred că exagerăm.
Acesta este ultimul comentariu care va mai apărea la acest articol.
Consider că s-au dat toate argumentele PRO și CONTRA pentru ca fiecare cititor să tragă concluzia corecată.
Discuțiile deviază mult și fără folos.
TOATE COMENTARIILE POSTATE DE AICI ÎNAINTE PE ACEST ARTICOL VOR FI ȘTERSE!