De ce iau oamenii în bășcălie lucrurile serioase, adevărul? Adevărații prieteni nu fac bășcălie
Acum puțină vreme a venit la mine un tânăr și mi-a spus că tinerii pe lângă multele lor distracții nocive mai au un cusur, acela de a lua în bășcălie lucrurile serioase. El îmi spunea ca dacă cineva vrea să deschidă în cercul lor de discuții un subiect serios, atunci ceilalți nu după mult timp îl vor lua peste picior și vor bagateliza tema, făcându-l să se simtă prost pe cel ce a pornit discuția.
Ca să fii „cool” printre unii tineri trebuie să faci mișto-uri de ceilalți oameni, și atunci vei fi acceptat cu bine în grup, pentru că vei stârni hăhăielile (râsul grosolan) al celorlalți. Dar dacă aduci în grup discuții serioase precum căsătoria, familia, viața profesională, sentimentele, viața socială, te vei trezi rapid expediat de camarazi.
Haideți să vedem de ce se întâmplă acest lucru.
Când vorbești lucruri serioase atunci înseamnă că te ancorezi în Adevăr. Nu întotdeauna, dar de obicei așa se întâmplă, dacă omul este sincer cu el însuși, și nu viclean. Când spui adevărul atunci există oameni care vor fi deranjați, chiar dacă nu-i vizezi direct pe ei. Conștiința le va spune rapid dacă ei se plasează în Adevăr sau în minciună. Iată de ce, prima reacție este să fii respins de ceilalți pentru că le creezi suferință, o suferință bună aș zice eu.
Dacă un băiat ar deschide în grupul lui de prieteni discuția legată de păstrarea fecioriei și o viață curată până la căsătorie, cu siguranță vor sări cu gura pe el cei cu patima desfrânării, cei care vizionează materiale pornografice sau cei care au avut deja relații sexuale cu o fată sau mai multe. Ba chiar și cei care neavând aceste patimi, totuși le râvnesc în ascuns în sufletul lor. Prima reacție este să fii luat în râs pentru concepția ta, presupusă de ei ca fiind învechită. Urmează râsetele celorlalți de tine, chiar și a celor creștini care sunt deacord cu ce spui tu, dar de rușine ca să nu fie excluși din grup, pactizează cu ceilalți. Apar astfel două tabere: prima: cu cel care a deschis discuția, care este lăsat să lupte de unul singur, și a doua cu toți ceilalți care formează majoritatea.
Deobicei primul se va rușina, va da înapoi, va schimba subiectul și în mod inconștient își va dori să fie primit în tabăra celor mulți. Dar cum? Schimbându-și concepțiile de viață, uneori trecând chiar și peste valorile creștine.
Dar majoritatea nu are întotdeauna dreptate, ba de multe ori se poate înșela, iar istoria este plină de astfel de exemple. Gândiți-vă doar la cel mai mare exemplu: Dumnezeul-Omul răstignit pe Cruce și hulit de tot poporul care striga: „Răstignește-L, răstignește-L!” Poporul ales se coalizează și condamnă majoritar pe Creatorul lor, pe Cel care le-a dat Rațiunea coaliției și a majorității. În mod logic Israel era în neadevăr, căci Cel pe care-L răstigneau era Însuși Adevărul.
Comunismul s-a instalat în România printr-o mână de oameni care au reușit să coalizeze în jurul lor, de multe ori cu forța, oamenii, care până la urmă au format o majoritate mincinoasă. Sfântul Maxim Mărturisitorul este condamnat de un întreg sinod pentru scrierile sale, dar după câțiva ani, cugetările lui sunt recunoscute drept dogme pentru întreaga Biserică, iar hotărârile sinodului anterior sunt condamnate.
De multe ori dreptatea lumii este urâciune înaintea lui Dumnezeu, care prin tot ceea ce gândește și acționează exprimă iubire negrăită față de umanitate.
În conștiința lor, undeva adânc sau mai la suprafață, luptătorii împotriva Adevărului știu că greșesc susținându-și minciunile. Păcatul din ei îi face să creadă că nu există alt adevăr de cât cel crezut, spus și trăit de ei. Păcatul din ei îi face să-și aleagă oameni în jurul lor care să le confirme ceea ce ei gândesc, adică neadevărul în care trăiesc. Doar că și atunci conștiința nu-i va slăbi, dar nici nu-i va forța să gândească altfel.
Diavolul își caută aliați pentru ca într-o mare majoritate a omenirii să schimbe adevărul, și să-i demonostreze lui Dumnezeu că n-are dreptate. Doar că Adevărul nu poate fi schimbat, e ca aerul pe care-l respirăm, ca lumina zilei, ca planeta pe care trăim…. Trăim în Adevăr, ne-am format în Adevăr, ca pruncul care se formează și crește în pântecele maicii sale și care nu-i poate face rău mamei învoit, căci se hrănește din ea, trăiește prin ea, prin cordonul ombilical.
Dacă toți oamenii de pe acest pământ ar trăi în minciună, Adevărul rămâne neatins, căci Adevărul este Însuși Dumnezeu care este prin fire Bun, și se află în zona necreatului, acolo unde nimeni din cei creați nu poate „ajunge”.
Dacă toți tinerii de pe acest pământ ar trăi în desfrânare până la căsătorie, Dumnezeu nu-și va schimba niciodată voia, aceea de a susține o fecioria, căci El Însuși este fecior în veșnicie și Maica Domnului este Mamă și Fecioară în veșnicie.
Coalizarea prietenilor împotriva celui care mărturisește Adevărul, nu va putea niciodată să instaureze minciuna ca lege în creație, ci va putea doar să-l schimbe pe cel slab, să-l tragă de partea lor pe cel neancorat bine în Adevăr.
Nu doar tinerii fac bășcălie ci toți oamenii de pe acest pământ facem asta.
De ce?
Pentru că bășcălia mă „protejează” de sabia Adevărului care odată ajuns la urechile mele, va despărți în sufletul meu binele de rău și mă va obliga să fiu conștient de consecințele alegerilor mele. Odată aflat Adevărul nu mai poți blama pe nimeni pentru alegerile tale. Și e confortabil să zici mereu că alții sunt de vină, pentru că tu nu trebuie să faci nimic, trebuie doar să ceri altora să se schimbe.
A râde de altul este o modalitate de a coaliza cu ceilalți pentru a evita să râdă de tine, conștient că nu ești om perfect, și poți fi oricând ținta bășcăliilor. Doar că de multe ori, chiar și șeful bășcălioșilor ajunge la un moment dat ținta camarazilor, pentru a fi testat dacă „ține la glumă”. Ce interesant! Chiar și în minciună ți se cere să te jertfești pentru a-ți demonstra loialitatea față de grup. De ce atunci să nu ne jertfim pentru Adevăr?
Cei care fac bășcălie cred că nu se pot distra altfel în grupul de prieteni decât așa. Le este teamă ca nu cumva discutând lucruri serioase să se piardă distracția grupului. Iată de ce, spun unii că nu există distracție fără alcool, pentru că beția este starea potrivită pentru a începe să răzi de celălalt. Dar uneori paradoxal, cel care trăiește o viață de bășcălie, beat fiind, va putea spune adevărul mai bine decât treaz, pentru că alcoolul îi va anestezia sistemul de protecție împotriva consecințelor adevărului.
Bășcălia bagatelizează consecințele nefaste al vieții trăite în minciună. Am auzit de exemplu cum gamerii au saluturi în care recunosc că jocurile video sunt o pierdere de vreme („Have fun losing your life”), dar folosind explicit acest expresii e ca și cum ar vrea să dilueze consistența adevărului.
Bășcălia este o declarația indirectă a bășcăliosului: „Vreau să trăiesc în minciună. Mi-e mai comod așa.”.
Doar că bășcălia nu merge în relația de iubire. Cu mama, cu prietena, cu soția, cu copiii tăi, nu poți face bășcălie pentru că altfel îi pierzi. Bășcălia, gluma, râsul, te poziționează undeva între adevăr și minciună. Cei dragi vor să știe clar dacă-i iubești, din acest motiv nu acceptă gluma în relația de iubire. Făcând bășcălie doar în grupul de prieteni arăți că nu ești într-o relație de iubire cu ei.
Adevărații prieteni discută ore în șir, chiar și în contradictoriu, fără să se plictisească, încercând să afle adevărul. Sfântul Vasile cel Mare discuta adesea în contradictoriu cu Sfântul Grigorie de Nazianz, fără să devină dușmani.
Cu cât între doua sau mai multe persoane există mai multă bășcălie cu atât există un grad mai mare de răceală și posibilitate mare de a se despărți. Cu cât relația lor se întărește mai mult în Adevăr, cu atât arde iubirea unuia față de celălalt.
Credeți că Persoanele Sfintei Treimi, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt când discută fac glume unul cu celălalt? Nu, categoric. De ce? Pentru că Ei știu tot Adevărul, Ei sunt tot Adevărul. Pentru că Ei nu au nevoie de schimbare, sunt neschimbați și atotputernici. Pentru că Fiecare se dăruiește total în iubire Celuilalt, așa cum noi nu putem înțelege.
Noi glumim pentru că nu cunoașteam tot Adevărul, pentru că încă avem nevoie de a schimba atitudini greșite din sufletele noastre, ș pentru că nu avem putere să ne schimbăm singuri. Neputințele și nepăsarea ne îndeamnă să facem bășcălie.
Adevărații prieteni nu fac bășcălie! Cei întemeiați în Adevăr, și când sunt batjocoriți, luați în râs, susțin Adevărul!
Fii tu singurul din grupul tău care susține Adevărul și vei avea de partea ta pe Însuși Dumnezeu. Și vei vedea cum în timp văzând ceilalți statornicia ta, se vor coaliza cu tine, căci însăși ființa lor îi îndeamnă să trăiască în Adevăr.
Aceștia sunt mucenicii Bisericii! Care au preferat să-și dea viața, să sufere chinuri groaznice decât să trăiască contrar ființei lor, contrar Adevărului din ei.
Nu uita: Un creștin care trăiește în Hristos nu face bășcălie niciodată de nimeni și nimic, căci toate și toți sunt demne de apreciat, ca fiind create de Cel mai Valoros!
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
„Caută să te înfrânezi cât mai mult cu putinţă de la schimonoseala nebunească a maimuţei şi de la hlizeala nebunească a hienei. Aminteşte-ţi întotdeauna de surâsul tainic şi cald, asemenea surâsului maicii şi al sfântului, surâsului care arată firescul, sănătatea, înţelepciunea, milostivirea şi veşnicia. Veşnicie, căci râsul şi plânsul sânt trecătoare, pe când zâmbetul este nepieritor.” (Sf. Nicolae Velimirovici)1
(Claudiu Balan)
1. Gânduri despre bine și rău, p. 39
Roxana
februarie 3, 2015 @ 12:00 pm
Claudiu, ce spui tu aici? Ca umorul nu e bun? Nu putem sa facem glume?
Deci crestinii ar trebui sa fie niste oameni care nu rad si se iau prea in serios, pentru ca Sf. Treime nu face glume? Problema cu religia este ca pune prea tare accentul pe reverenta. Nu va permite sa fiti relaxati in relatia cu Dumnezeu si cu cele Sfinte.
[i]Când vorbești lucruri serioase atunci înseamnă că te ancorezi în Adevăr.[/i]
[i]Noi glumim pentru că nu cunoașteam tot Adevărul…[/i]
Total neadevarat. Sa razi nu este despre minciuna si adevar. Cimpanzeii rad, ei de ce o fac?
[i]Cei dragi vor să știe clar dacă-i iubești, din acest motiv nu acceptă gluma în relația de iubire.[/i]Tu ai vazut vreodata un cuplu care are a stat impreuna 60 de ani? Cum vorbesc ei doi? Eu cred ca nu ai vazut. „Te iubesc” e un cliseu, fiecare familie isi comunica iubirea in mod clar, dar altfel decat iti imaginezi tu.
Nu-mi place articolul tau, nu pentru ca nu este profesionist, dar nici macar minim documentat. Umorul este mai mult decat ai descris tu aici. Exista cam patru teorii asupra originii umorului, tu ai atins tangential doar doua si doar aspectele care iti sunt convenabile pentru a mai puncta inca odata de ce nu esti Charlie.
Judeci umorul. Si daca tot o faci macar incearca sa eviti sa fii nedrept.
Claudiu Balan
februarie 3, 2015 @ 12:08 pm
Roxana,
Tema articolului este bășcălia nu umorul. A face mișto de cineva de față cu alții nu este umor ci înjosire. Dacă ți-e îți place ca alții să te jignească sub forma umorului în public, atunci îți înțeleg opinia.
Totuși, chiar și umorul fin, umorul cel mai nevinovat are ceva în el neconform cu Adevărul.
Una e zâmbetul, alta e râsul, și alta e umorul. Să zâmbești și să râzi de fericire este în firea omului. Dar a râde de altcineva prin umor… nu cred că ține de felul în care Dumnezeu ne-a creat.
Articolul meu țintește tangențial și atentatul de la Paris.
Umorul bun fin, aduce bucurie în sufletul tuturor celor prezenți.
Bășcălia, umorul de prost gust, pe unii îi stârnește la ras, iar pe alții îi atinge în suflet, întristându-i.
Claudiu Balan
februarie 3, 2015 @ 12:13 pm
„Deasupra râsului omenesc de fericire şi tânguirii de nefericire stă un zâmbet tainic, care încălzeşte, dar nu arde. Acest zâmbet este cu totul deosebit de zâmbetul celui cinic şi dispreţuitor, care te îngheaţă.
Zâmbetul maicii către copilul vioi sau bolnav şi zâmbetul sfântului către cei puternici şi cei slabi se asemuieşte acestui zâmbet tainic şi înalt. Ce altceva înseamnă acest zâmbet decât părtăşie la bucuria celor veseli şi la mâhnirea celor întristaţi? Ce altceva spune acel zâmbet decât că bucuria peste măsură pe pământ se va micşora degrabă prin întristare, şi că întristarea peste măsură pe pământ se va micşora degrabă prin bucurie? Este cumplit cum neghiobia omului este cel mai bine înfăţişată de două animale ca maimuţa şi hiena.
[i][b]Caută să te înfrânezi cât mai mult cu putinţă de la schimonoseala nebunească a maimuţei şi de la hlizeala nebunească a hienei. Aminteşte-ţi întotdeauna de surâsul tainic şi cald, asemenea surâsului maicii şi al sfântului, surâsului care arată firescul, sănătatea, înţelepciunea, milostivirea şi veşnicia. Veşnicie, căci râsul şi plânsul sânt trecătoare, pe când zâmbetul este nepieritor[/b][/i].”
(Sfântul Nicolae Velimirovici)
Cosmin
februarie 3, 2015 @ 5:00 pm
Foarte bun articolul, Claudiu!
Ai atins exact ce trebuia, una din principalele probleme ale tinerilor din ziua de azi.
Mișto-ul din orice și „bâza” să fie, că în rest totul e bine!
Mă bucur că a scris cineva despre asta în sfârșit.
Pe de altă parte, sunt convins că iar o să apară comentarii de genul celor de la PRO TV(și nu numai) cu epilatul și altele.
„Un site ortodox….fundamentalist, rău….”
sharbinsk
februarie 3, 2015 @ 6:18 pm
[i]Roxana
„…tu ai atins tangential doar doua si doar aspectele care iti sunt convenabile pentru a mai puncta inca odata de ce nu esti Charlie.”
[/i]
Pe același argument, tu ai atins doar tangențial sensul articolului ca să mai punctezi încă o dată de ce ești Charlie.
A fost destul de clar , nu cred că e cineva care să guste o bășcălie precum a pățit-o Cartianu de la Ioan Becali acum câțiva ani pe b1tv.
Umorul ăsta mai ales când e făcut de un grup se poate transforma ușor în hărțuire de toate zilele și-n umilință publică.
Știi cum e să lucrezi într-un loc și să se facă glume despre tine că de ce ții post, că de mergi la Biserică, ca de ce ai fusta prea lungă și să stai cu căștile în urechi pe trinitas ca să nu auzi ce vorbesc colegii ?
Nici eu nu știu, dar am auzit o astfel de poveste de viață.
[i]
„Problema cu religia este ca pune prea tare accentul pe reverenta. Nu va permite sa fiti relaxati in relatia cu Dumnezeu si cu cele Sfinte.”[/i]
Păi cum poți să fi relaxat sau să fi neserios când ți se pun înainte Tainele Lumii, ale Cerului și Pământului ?
Ce e de râs când citești istoria de viață a unor oameni Sfinți care au fost chinuiți pentru credința lor?
Creștinul trebuie să vegheze, nu cumva să ajungă să râdă de lucrurile sfinte la fel cum râdea și poporul roman idolatru când se desfăta la spectacole în care creștinii erau uciși de lei.
Pentru ei era doar un spectacol la care se relaxau.
Darius
februarie 3, 2015 @ 7:59 pm
De ce iau oamenii pe alti oameni in bascalie?
Am avut si eu cativa prieteni pe langa bloc dar nu erau prieteni, e adevarat cand deschizi un subiect serios te iau la misto si rad, de ce? pentru ca asta e nivelul lor credinta lor e prea slaba.
Stii ce am facut? I-am abandonat. Vorbesc foarte rar cu ei, pentru ca nu merita sa fie prieteni adevarati cu mine. Multi fac la fel cum se comporta anturajul de frica de a fi diferit si de a nu fi exclus din grupul de prieteni, dar ai curaj sa fii diferit cu oameni care vorbesc urat si spun glume proaste nu are rost sa socializezi, mai bine ramai singur decat sa cunosti asemenea persoane care nu stiu cuvantul respect ce inseamna.
Si e adevarat cand vine vorba de familie si relatie cu persoana iubita, in aceste situatii bascalia nu isi are locul cu siguranta, nu asa se intretine o relatie numai cu glume, trebuie sa dovedesti iubire adevarata in primul rand.
Glumele sunt acceptate uneori daca nu sunt glume proaste, si nu sunt cu intentie de a jigni, oricum bun subiect, eu cred ca oamenii nu mai inteleg ce e de valoare si ce nu mai e de valoare. Din cauza ca ne departam prea mult de credinta, oamenii se jignesc prea usor cand cineva are o parere diferita decat el, dar nu se procedeaza asa nu e frumos
Roxana
februarie 4, 2015 @ 5:49 pm
@Claudiu, @sharbinsk, @TheSoldier
Multumesc pentru precizari. Despre bascalie atunci, care se traduce in batjocura.
[i]A face mișto de cineva de față cu alții nu este umor ci înjosire. Dacă ți-e îți place ca alții să te jignească sub forma umorului în public, atunci îți înțeleg opinia.[/i]
Corect. Evident nu imi place sa fiu ridiculizata in public. Dar in acelasi timp nu ma pun in situatia de a fi ridiculizata. Pentru ca bascalia in cele mai multe cazuri este provocata si tot in cele mai multe cazuri provocarea este involuntara.
In relatiile cu altii eu cred ca trebuie sa dovedim o oarecare intelegere a realitatii in care traim. De exemplu, cand ma manifest in public pe teme importante, eu plec de la niste presupuneri:
1. Vorbesc cu oameni care gandesc diferit.
2. Ce e important pentru ei, nu este important pentru mine.
3. Ce e important pentru mine, nu are valoare pentru ei.
4. Interactionam la nivel de opinie, nu de adevar absolut – adica suntem de acord ca nu suntem de acord.
5. De obicei incercarile de a schimba opinia cuiva, cu atat mai puternica acea opinie este, cu atat mai dura reactia.
6. Nu iau o opinie la modul personal si nu ma simt insultata foarte usor.
Evident ca la nivel global exista topicuri importante, care pot fi discutate indiferent de ce ne face pe noi diferentiaza pe noi: sex, religie, etnie, samd.
Dar, Claudiu, tu te-ai referit strict la niste topicuri care ne diferentiaza pe noi, legate de religie: pastrarea fecioriei, mersul la biserica, si in general faptele pe care le face un crestin ca sa isi marturiseasca credinta.
Iau un singur exemplu: pastrarea fecioriei. Este clar pentru toata lumea care este atitudinea Bisericii in acest topic. In afara bisericii, unde activam noi ceilalti, parerea este, cred eu, la fel de clara, dar o spun oricum: Conduita sexuala este o chestiune privata a fiecaruia dintre noi. Nimeni nu dicteaza ce facem in dormitor, cand facem, cu cine si cu cati, atata timp cat totul este consensual si intre adulti.
Aceste doua vederi sunt cat se poate de clare. Si suntem de acord ca nu suntem de acord asupra lor. Eu nu pot sa imi imaginez de ce ar incerca cineva de oricare parte a „baricadei” sa discute acest subiect cu partea cealalta. Cat doreste sau vrea cineva sa isi pastreze fecioria nu este un topic important in afara unei audiente crestine care doreste sa respecte regulile bisericesti si vorbeste strict in acest context. Si in cadrul acestui grup eu nu cred ca va luati in bascalie intre voi.
Provocarea bascaliei o face cel care nu realizeaza aceste diferente si face un „faux pas” deschizand subiectul acesta pe care el il considera important intr-un mediu in care nu realizeaza ca altii il considera o imixtiune in viata lor privata. Asta este o greseala, si sunt oameni care aleg sa ignore greseala (mai educati), dar altii o vor taxa prin bascalie, si este meritata.
[i]Știi cum e să lucrezi într-un loc și să se facă glume despre tine că de ce ții post, că de mergi la Biserică, ca de ce ai fusta prea lungă și să stai cu căștile în urechi pe trinitas ca să nu auzi ce vorbesc colegii ?[/i]DA. Si nu glume, discriminare pe fata.
Lucram cu o echipa formata din romani. Cumva, nu stiu de unde, au inceput sa aiba aceasta moda sa isi sarbatoreasca ziua….sarbatoritul aducea diverse gustari, ceilalti ii cumparau un cadou la comun. Ma rog, mi s-a parut inofensiv si nu am intervenit, crezand ca este o manifestare sociala normala care ii aduce mai aproape. Numai ca intr-o zi a fost ziua unei colege iar in momentul cand ne-am dus la biroul ei, am cantat la multi ani si i-am oferit un cadou, s-a inrosit foarte tare, ne-a oprit din cantat si nu a putut sa accepte cadoul. Ne-a spus ca religia ii interzice sa isi sarbatoreasca ziua de nastere. Ei bine, din acel moment cuvinte ca „secta”si „sectanti” bazaiau ca mustele peste tot si oameni care interactionau normal acum nu mai vorbeau cu ea. Timp de patru luni am asistat cu neputinta la marginalizarea acelei fete, pana in clipa cand mi-a prezentat demisia din motive personale, care de fapt nu erau personale deloc.
Au trecut ani, am crescut si eu mare iar in echipele pe care le conduc astazi interzic cu desavarsire sarbatorirea zilei de nastere la birou.
Astazi am in echipa protestanti, romano-catolici, musulmani, hindusi, un evreu ashkenazi si un crestin copt refugiat din Irak. Nimeni nu rade de nimeni, toleranta este absoluta, dar pe de alta parte nimeni nu isi manifesta religia si nu isi promoveaza valorile la birou. Cand ne adunam si luam pranzul impreuna, imagineaza-ti ce este acolo: hindusii vegetarieni, eu mananc porc si beau vin, musulmanii nu suporta nici porcul nici vinul, evreul vrea kosher, etc… .Dar ne toleram unii pe altii si stam toti la masa oricum, nu ne jigneste faptul ca suntem diferiti.
In exemplul tau, eu nu stiu ce cauta persoana respectiva sa avanseze informatii referitoare la faptul ca tine post sau merge la biserica. Mediul profesional este un loc unde oameni ajung impreuna si lucreaza cu colegi pe care nu ii aleg ei, asa cum isi aleg prietenii (pentru ca au valori comune). Sa stie lumea ca tii post si mergi la biserica nu aduce niciun fel de valoare in acest mediu, doar creeaza diferente. De ce o faceti?
In ceea ce priveste cercul de prieteni pe care voi i-ati ales si care va iau in bascalie pe teme pe care le considerati importante, soldatul are dreptate: „Stii ce am facut? I-am abandonat.”
sharbinsk
februarie 4, 2015 @ 8:03 pm
[i]”Ne-a spus ca religia ii interzice sa isi sarbatoreasca ziua de nastere.”[/i]
Martorii lui Iehova interzic serbarea zilei de naștere chipurile pt că Ioan Botezătorul a fost ucis la o sărbătorire a lui Irod, o interpretare scoasă din context străină chiar și de cultele protestante.
[i]”In exemplul tau, eu nu stiu ce cauta persoana respectiva sa avanseze informatii referitoare la faptul ca tine post sau merge la biserica. Mediul profesional este un loc unde oameni ajung impreuna si lucreaza cu colegi pe care nu ii aleg ei, asa cum isi aleg prietenii (pentru ca au valori comune).”[/i]
Păi se află, dacă ai o poză pe telefon cu simboluri religioase, dacă asculți pricesne la căști și-ți văd alții în laptop când ești plecat din birou, dacă ți se oferă să servești de frupt când e post, dacă ai o ținută prea conservatoare .
Cel mai mult se află din discuții directe când îți dai seama sau când divulgi involuntar .
Dacă nu vrei să participi la toate zaiafeturile și cherhanalele din posturi.
Că tot am vorbit de mediul profesional, nu puține sunt cazurile când colegii își vânează defectele unul altuia, pentru a merge cu pâra la șef, să se dea bine pe lângă el sau să avanseze.
De multe ori chiar inventează lucruri, amplifică defecte sau fac bășcălie pentru a pune presiune concurențială.
[i]”[…]In ceea ce priveste cercul de prieteni pe care voi i-ati ales si care va iau in bascalie[…]”[/i]
Nu cred că a zis cineva că și-a ales astfel de prieteni și un prieten nu face astfel de bășcălii.
Ca să se facă bășcălie e suficient să stai într-un bloc,să înveți într-o instituție de învățământ, sau să locuiești într-o țară în care una din concepțiile tale de viață nu sunt tolerate și metodele de eliminare sau marginalizare presupun și bășcălizarea făcută de la cele mai înalte medii, presă, oameni politici până la talpa țării.
Bășcălia poate fi tolerată de autorități prin pasivitate sau soluții nefavorabile, cum am auzit că un marocan a pierdut la Înalta Curte în Franța într-o speță în care și-a ținut o zi în casă copilul mort iar o televiziune franceză a făcut mișto de gestul omului și i-a impietat memoria.
Soluția instanței venită în pragul evenimentelor de la Charlie Hebdo a fost defavorabilă marocanului pe motiv de drept absolut de exprimare al presei.
Deci un exemplu clar de abuz tolerat de autoritățile statului sau cum se întâmpla în vechime că unui sfânt creștin luat cu arcanul la armată i se impunea de șefi să jertfească idolilor și era torturat după dacă refuza .
În prezent nu mai ești pus să jertfești idolilor dar trebuie să suporți perversiunea publică asupra simbolurilor religioase și a patriotismului ca să arăți că ești „deschis la minte”.
Tu poți să nici nu-i cunoști pe oamenii care fac bășcălie, și nici ei pe tine, dar ei să inventeze diferite atacuri și să le promoveze continuu, sau să te încadreze într-un tipar atent prefabricat și șlefuit de mass-media și cinematografie ani de zile și să-ți facă o reclamă proastă care-ți afectează egalitatea de șanse.
Să fi tratat ca un lepros din cauză că ești un „dușman ideologic” al valorilor general șlefuite și statul să nu-ți dea dreptate.
Dan Tudorache
februarie 5, 2015 @ 8:14 am
Roxana, mulțumim că ne-ai împărtășit crâmpeie din experiența ta de viață, care să ne ajute să ne înțelegem mai bine unii pe alții în situațiile reale de viață.
Pentru că soția lucrează într-un mediu cu mulți oameni, tot la birou, dar din fericire fără diferențe confesionale majore, cunosc și eu un pic din problematica interacțiunii oamenilor de caractere ori crezuri diferite de viață.
De pildă, mi-a povestit că la un moment dat a avut o colegă adventistă care sărmana a fost ținta multor bârfe pe la spate, deci a unei marginalizări vădite, dar mascată cu politețuri false. Motivul principal: diferența confesională. Și așa au stat lucrurile până ce a plecat la alt loc de muncă.
La modul general însă, soția a observat că cele mai încinse discuții sunt cele din sfera religiosului sau a politicii, discuții care de altfel sunt interzise prin contractul colectiv de muncă dar care până la urmă sunt inevitabile și chiar necesare aș zice eu (până la un punct)… pentru că nu te poți preface neutru, nu poți mima ceea ce nu ești, nu poți lucra ca un robot care ignoră contextul social în care trăiește și evenimentele majore la care este contemporan, că doar toți suntem oameni și căutăm să socializăm la locul de muncă, măcar minimal. Totuși, fără a încerca o laudă forțată credincioșilor, am constatat din amplele relatări ale soției, că polemicile religioase sunt stârnite, susținute și amplificate tocmai de cei necredincioși sau slab catehizați, însă doar aceia care au în componenta caracterului impulsivitatea și dorința de dominare.
Într-adevăr, cu cât e mediul profesional mai pestriț cu atât e nevoie de reguli mai stricte. Totuși, eu sunt de opinie că nu ai luat decizia cea mai potrivită cu aniversările ci pe cea mai ușoară (înțeleg că pe moment nu ți-a fost deloc ușor să iei decizia). Te rog să nu te superi pe observația mea. Să mă explic:
Faptul că acea fată nu-și serba ziua din motive religioase era excepția de la ”regulă”, nu regula. Fiindcă voi n-ați știut ”regula” ei s-a ajuns la acea situație stânjenitoare. Desigur, nu era vina voastră, nici a ei. S-a întâmplat. Însă excepția aceasta nefericită te-a determinat să cenzurezi un obicei frumos, care sporește înțelegerea între oameni, care ajută inclusiv la socializarea profesională. De aceea, excepția a devenit regulă și e păcat să se piardă un profund obicei uman, cu folos sufletesc, doar din cauza acelui incident. A-l aniversa pe cineva știi că este o dovadă de iubire. Eu cred că e posibil și în acel mediu să fie făcute aniversări, fără incidente așa stânjenitoare. Desigur, cu puțin efort. Dacă și-ar cunoaște fiecare colegii, cu particularitățile lor culturale și religioase (în linii mari), atunci fiecare ar avea cunoștințele necesare ca să evite cu tact anumite asperități sociale. Și cred că tu, în calitate de șefă, ai discernământul să dirijezi din umbră astfel de mici aniversări. De pildă:
”Măi, e ziua colegului musulman… nu-i cumpărăm cadouri care să-i onfenseze credința și cultura, nu îi cerem să danseze cu noi”
”Măi, e ziua colegei din Martorii lui Iehova…. nu-i zicem nimic, nu o aniversăm, poate cel mult un la mulți ani personal, fără îmbrățișări, fără nimic, doar ”La mulți ani, suntem bucuroși să te avem printre noi””.
Adică să cultivi iubirea de oameni, așa strecurat, cum se poate, cum poate simți acea iubire fiecare, fără să intri în conflict cu particularitățile ori rigiditățile religiei din care face parte.
Sigur, asta cere efort și atenție.
Deci nu este vorba de a-și promova fiecare valorile, ci de a cultiva valorile minimale care îi leagă pe toți, ori măcar pe majoritatea. Altfel atmosfera de lucru devine seacă, formală, rece, și opt ore (sau mai mult) de muncă pe zi, adunate zi de zie, devin un mare timp petrecut la Polul nord.
Însă înțeleg că nu-i ușor deloc cu multiculturalizarea, care deși este posibilă, consider că nu-i în firea oamenilor și de cele mai multe ori este o conglomerație forțată de împrejurările vieții.
Cât privește bășcălia în sine, eu cred că este mai degrabă trăsătura liceenilor, sau mai bine spus în special a lor. După aceea oamenii se mai cizelează/rafinează un pic.
Ca să fiu sincer și eu am făcut bășcălie de o colegă, în liceu, și încă susținută, doar pentru simplul motiv că era de la țară (și timorată de noul mediu), lucru pe care îl regret foarte mult și acum. Motivul e simplu: depărtarea mea de Dumnezeu, conjugată cu dorința de ”afirmare”, elemente care se constituie în arhicunoscutul teribilism.
Tare îmi pare rău și îmi cer iertare pentru nesăbuința mea.
Andrei Calin
februarie 5, 2015 @ 1:27 pm
Off-topic:
ADMIN-ul albastru arata mult mai bine :))
Dan Tudorache
februarie 5, 2015 @ 2:20 pm
Bucuros să aud asta Andrei, mai ales că la sesizarea ta l-am rugat pe Alex să facă modificarea.
sdaniel
februarie 5, 2015 @ 3:34 pm
Foarte interesant comentariul Roxanei. Am trecut si eu printr-o situatie asemanatoare, am povestit acum ceva vreme intamplarea. Tot o companie mare (lucrez si acum acolo), fiecare cu conceptiile sale pe care nu le aduceau in public. Cand m-am gasit eu intr-o zi sa fac campanie pentru ortodoxism mi-am luat o bascalie de zile mari. Acum realizez ca eu am fost cel care a gresit, noroc ca m-am oprit la timp si in cateva saptamani s-au diluat etichetele de fundamentalist pe care le primisem initial.
Nu sunt mare amator de petreceri si zile de nastere, dar cred ca sarbatoritul zilei de nastere la serviciu este un obicei bun care aduce avantaje si angajatilor dar si companiei.
Roxana
februarie 5, 2015 @ 4:54 pm
@Dan,
In virtutea corectitudinii politice, sexul, religia, politica si familia sunt chestiuni care nu se discuta in mediul profesional. Dar este hilar si o porcarie sa pui asemenea regula in contracte sau regulamente interne pentru ca oamenii interactioneaza in mod natural, sunt convinsi de competenta, apare respectul profesional si la un moment dat leaga prietenii si la munca. Iar intre prieteni se discuta orice topic.
Intr-o seara eram la cina si vorbeam cu totii despre religii, de regula o facem la modul ceva mai general si discutam diverse concepte si cum le trateaza fiecare religie in parte. In seara aia discutia era despre „pacat”…. care este cel mai mare in fiecare religie si dintr-una intralta au inceput sa spuna fiecare pacatul cel mai mare pe care l-a comis el impotriva religiei lui.
Vine randul lui Raja, un hindus foarte conservator din sudul Indiei. El e foarte competent si constiincios si din punct de vedere cultural, foarte atent sa nu jigneasca pe nimeni. Il cunosc mai indeaproape, ii cunosc si familia si l-am vazut cum se comporta in mediul lui; chiar tin la el si personal cred ca omul asta nu a comis niciun pacat adevarat in viata lui si eram curioasa sa vad ce are de zis.
Ezita putin si ne spune ca lui ii place carnea de pui si cand are pofta mananca; ca e prima oara cand marturiseste acest lucru. Familia lui, nevasta, parintii nu stiu pentru ca ar fi devastati.
S-a facut liniste la masa.
Imi revin prima si ii zic pe ton fals serios: „Bine, ma, ipocritule, religia ca religia, la capitolul asta noi nu te judecam, Vishnu o sa te judece, dar, zic, aicea intre noi, lucram impreuna de cinci ani, am batut lumea asta in lung si in lat, am pierdut nopti impreuna lucrand la proiecte, am trecut prin cate si mai cate, ne dam peste cap sa gasim restaurante in care sa mananci si tu altceva decat frunze de salata la meniul vegetarian, si in tot timpul asta tu mancai pui pe la spate? Depravatule!” Au izbucnit toti in ras, el primul, si a fost bascalie pe seama lui toata seara. Dar nu rau intentionata. De atunci, am vazut ca uneori mananca pui chiar si de fata cu noi.
De cele mai multe ori insa, tinta sunt eu, si acesta este motivul principal pentru care eu accept acest tip de bascalie in discutiile nostre religioase. Eu cred ca le e mai usor sa accepte ca ceilalti sunt atat de diferiti, atata timp cat cred in ceva, decat sa accepte ca eu sunt neafiliata. Acest lucru ii face sa treaca peste diferentele dintre ei si sa se coalizeze la bascalie toti impotriva mea. Glumele cu atei, cu morala, cu lipsa ei, si teoriile filozofice de fata cu mine evident, despre in al cui iad o sa ajung eu pana la urma… sunt foarte dese.
Le zic de fiecare data ca eu din pozitia mea nu pot discrimina pe nimeni si nu pot sa iau partea niciunuia, deci nu cred in nicio religie in mod egal :D.
Acest fel de a interactiona (bascalia asta usoara) este un mod in care recunoastem diferentele dintre noi si putem vorbim despre ele deschis, pe fata si fara judecati de valoare, si pana acum eu nu am vazut sa fie probleme.
Referitor la ziua de nastere eu imi mentin parerea.
[i]”… e ziua colegului musulman… e ziua colegei din Martorii lui Iehova…”[/i]
Acest tip de etichetare eu nu il fac niciodata, si il taxez imediat daca il aud in birou sau in afara. Degeaba spun eu nu discriminati pe cutare si cutare, daca eu departajez verbal. In relatia cu oamenii care imi raporteaza mie, cand vorbesc eu, ei aud vocea autoritatii si am o responsabilitate sa dau exemplu de fiecare data.
Din acest motiv, nici nu pot sa intervin in vreun fel in interactiunile sociale dintre ei, cred ca ele trebuie sa evolueze natural…. si ma feresc foarte tare sa exprim opinii cand se intampla sa discutam diverse teme, ca sa nu imi foloseasca opinia in discutii. Ma intereseaza ce cred ei, evident, ca sa ii cunosc mai bine, dar sunt rezervata in comportament cand relationam.
Autoritatea se manifesta in alte domenii, cand ii scol la 5 dimineata sau la 10 noaptea in sedinte, cand ii trimit de acasa la mama naibii in proiecte, departe de familii si asa mai departe.
Daca eu as spune, hai sa ne adunam sa il sarbatorim pe cutare, exista riscul ca indemnul meu sa fie perceput ca un task. Poate ei nu se inteleg, poate au bisericutele lor, poate unul nu vrea sa contribuie la cadou sau nu are posibilitate, nu stiu, sunt foarte multe aspecte pe care sunt sigura ca nu le cunosc, destul de riscante. Daca zice seful ca trebuie sarbatorit creeaza un fel de obligatie, poate resentimente din partea unora. Cand e ziua sefului, deja e stanjenitor.
M-am gandit si am intors problema pe toate partile, cand a fost cazul atunci. Indiferent de religie sau de regula, mai exista si o alta dimensiune. Noi nu putem sa stim cum isi priveste fiecare ziua de nastere. Sunt oameni mai timizi, poate mai retrasi, care interactioneaza mai putin, care nu se simt bine in centrul atentiei. Faptul ca tot biroul stie ca e ziua lor poate sa cauzeze un stres. Se creeaza un fel de asteptare, evident, trebuie sa servesti oamenii cu ceva, daca iti iau cadou. Daca nu o faci pot fii discutii….Daca o faci comparatia este inevitabila in minte, uneori si in discutie…cutare a servit si pateuri, de data asta e doar desert. Eu nu beau carbogazoase, pacat ca nu e si suc natural, mie imi place cofetaria cutare… etc. In cazul unui coleg hartuit de altul, vine „batausul” serveste bombonica, ii zice la multi ani si a doua zi o ia de la capat cu atacurile. Este interactiune fortata.
De aceea acum consider ca ziua de nastere a cuiva este o informatie total privata, daca vrea sa o faca cunoscuta, este dreptul lui/ei. Dar eu am interzis comunicarea acestui tip de informatie despre colegi. Vad si azi prin diverse birouri, lista la bucatarie cu zilele de nastere care cad in luna respectiva. Nu mi se pare in regula. Poate eu nu vreau sa stie lumea ziua mea de nastere… Pe mine, de exemplu, ma jeneaza un pic sa primesc cadouri de la persoane care nu sunt prieteni foarte apropiati sau parte din familie.
sharbinsk
februarie 5, 2015 @ 5:58 pm
Mi-a scăpat ieri următorul raționament :
Dacă Roxana a ales să restricționeze serbări de naștere la serviciu ca să nu jignească sentimentele religioase ale altora, înseamnă că nici ea nu e Charlie cum se preta a fi după vehemența cu care apăra cauza caricaturiștilor la celalalt articol.
Argumentul mondialist pro Charlie era în sinteză :”[b] [i]nu cedăm din demersurile noastre,în nicio circumstanță, pentru că nu ne interesează ce interpretare subiectivă dă psihicul celor care se simt afectați ci libertatea absolută de exprimare[/i].[/b]”.
Sigur că acum a învăluit-o într-o măsură de eficiență managerială.
Un Charlie Hebdo după situația colegei cu martorii lui Iehova, i-ar fi umplut biroul a 2-a zi cu felii de tort, cu farfurioare de plastic pline cu alune și sărățele, confetti, sclipici și lumânărele pentru kinderi, eventual și un dop de șampanie și niște vuvuzele pentru efect maxim.
Lăsând gluma la o parte și colega greșise pentru că putea să aibă altă reacție și să abordeze situația atât principial legat de valorile ei cât și colegial.
Că dacă s-au dus s-o felicite, totuși nu i-au dat în cap.
Isteria n-are legătură cu spiritualitatea, mai ales dacă acei colegi n-aveau de unde știi ce practică ea.
Isteria asta e caracteristică Martorilor lui Iehova,am văzut-o din scrâșnetele de dinți cu care vorbea despre preoți un membru al cultului care m-a abordat pe stradă.
Starea asta de contorsionare și de rigiditate, mereu gata să explodeze violent verbal, regăsită global la mai mulți membrii, dacă e să verifici prin sondare, n-are cum să aibă vreo legătură cu spiritualitatea.
Bogdan Mateciuc(fostul președinte al asociației Alianța Familiilor din România) povestea că pe vremea când era baptist a venit la el în bloc preotul cu boboteaza :
„[i]Astfel, în anul 2000, după ce Dumnezeu mi l-a trimis pe Bogdan, care mi-a împrumutat şi el nişte cărţi ortodoxe, de Bobotează a bătut la uşa mea preotul de la biserica ortodoxă din cartier. I-am deschis şi i-am spus spus că nu-l primesc pentru că eu sunt „sectant”. Mi-a zâmbit şi m-a întrebat de ce spun aşa. I-am spus că acesta este cuvântul folosit de ortodocşi pentru a-i desemna pe cei de altă credinţă. Mi-a răspuns: „Să nu mai spui niciodată că eşti sectant. Asta înseamnă a deforma adevărul despre Dumnezeu, ceea ce e foarte grav. Apoi, tu nici nu arăţi, nici nu vorbeşti ca un sectant[b]. Uite, un iehovist de la etajul patru mi-a spus că sunt fiu al Satanei şi că nu există Crăciun[/b]”. Mi-a spus că i-ar place să mai stea de vorbă cu mine şi m-a invitat să-l vizitez la biserică[/i].”
Urmarea, e că treptat s-a dus la Biserică să discute cu preotul și s-a întors Acasă, sursa citat http://www.odaiadesus.ro/personala.html.
Doar că el nu închisese puntea de comunicării prin isterie, dacă s-a tulburat așa rău la un gest obișnuit înseamnă că influența cultului nu era cea mai fastă pt psihic.
Pentru sdaniel, [b]ortodoxism sau ortodoxie?[/b]
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/12/13/ortodoxie-sau-ortodoxism-viata-sau-ideologie-hristos-sau-baraba-silire-sau-libertate-sau-despre-altfel-de-tarini-boi-si-femei-cf-luca-14/
Distincția e una de nuanță, nu știu cum se face că tot mai mulți oameni de bine folosesc termenul ortodoxism, chiar ar fi interesant de aflat de unde l-ați contextualizat sau ce v-a făcut să-l considerați ca fiind cel mai adecvat termen pentru dreapta credință ?
sdaniel
februarie 5, 2015 @ 6:08 pm
@sharbinsk
Nici prin cap nu imi trecea vreo diferenta de nuanta intre ortodoxie si ortodoxism. Pur si simplu am pus instinctiv sufixul „ism”, ca la multe alte cuvinte, gen islamism, hinduism, budism etc.
Nu exclud nici varianta de a-l mai fi citit si prin alte parti si imi fi ramas in minte sub forma asta, imi cer scuze si voi folosi pe viitor cuvantul [b]ortodoxie[/b].
Referitor la cei de alte religii din Romania, nu stiu sa ii disting carui cult apartin, tot vin pe la usi, inclusiv la noi in bloc. O singura data am avut timpul si dispozitia de a-i asculta. Ce urmeaza sa va spun este influentat de faptul ca cei ce vin la usile oamenilor sunt din alt aluat si sunt mai deschisi/flexibili si mai pregatiti de orice decat majoritatea membrilor acestor culte.
Merg foarte mult pe impactul vizual/comercial, adica zambetele si buna dispozitia sunt folosite non stop de ei, foarte amabili, deloc incrancenati indoferent de subiect. Tot timpul in echipe de cate doi, strategic construite gen un barbat tanar si chipes alaturi de o doamna cat mai in varsta.
Cum spuneam, desi sunt amabili si deschisi se simte ca au o problema cu ortodoxia, nu stiu daca problema lor e ideologica (ma indoiesc), cat mai degraba tine de concurenta pentru numarul de enoriasi.
Spre exemplu le-am zis ca Dumnezeu a construit universul, galaxiile, soarele, planetele, nicidecum nu a construit biserici, cladiri sau ramuri ale crestinismului, insa au intors-o imediat in favoarea lor aratandu-mi cate cladiri bisericesti ortodoxe sunt in jurul meu etc.
In fine, parerea mea e ca demersul lor este inutil, au inceput de 25 de ani in Romania si nu au avut niciun fel de succes.