Baza judecăților lui Dumnezeu în Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel (capitolul 2)
Chiar și creștini credincioși de-am fi, nu trebuie să percepem judecata finală a lui Dumnezeu ca o simplă formalitate. În fiecare Sfântă Liturghie ne rugăm astfel: „Sfârșit creștinesc vieții noastre, fără durere, neînfruntat, în pace și răspuns bun la Înfricoșata Judecată a lui Hristos să cerem. Doamne miluește.” Capitolul 2 din Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel descrie judecata lui Dumnezeu, arătând cum ne putem pregăti pentru aceasta.
1. După adevăr (2: 2,3): Nimic nu este ascuns de la fața lui Dumnezeu. El vede totul și știe adevărul despre fiecare din noi. Una dintre marile înșelări de sine ale omenirii e a spune: „Cine ne-a văzut?“ (Isaia 29, 15) și să crezi că nu există judecată.
2. După pocăința inimii (2: 4,5): Inima nepocăită sau împietrită disprețuiește bunătatea lui Dumnezeu, adunându-și mânia lui Dumnezeu în ziua judecății. Pe de altă parte, inima pocăită, este mulțumitoare pentru răbdarea lui Dumnezeu și rămâne în Hristos, ducând o viață în pocăință, pentru ca atunci când va veni Hristos să avem îndrăznire și să nu stăm rușinați înaintea Lui.
3. După faptele noastre (2:6-15): Facerea de bine din versetul 7 al capitolului 2 din Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel nu indică o modalitate de a câștiga merite înaintea lui Dumnezeu. Ci este mai degrabă unitatea dintre intențiile noastre și acțiunile noastre, dintre credința și faptele noastre. Chiar și necredincioșii sunt răsplătiți pentru faptele bune, în afară de înțelegerea spirituală. Dar observați următoarele:
-
A face fapte bune înseamnă a căuta slava lui Dumnezeu (2:10), nu slava noastră; cinstea lui Dumnezeu nu cinstea noastră; darul vieții veșnice și nu o răsplată aici și acum. A face fapte bune înseamnă a căuta mai întâi Împărăția Cerurilor (Matei 6:33).
-
Doar bunele intenții, sau credința fără fapte, nu ne va mântui (2:13). Doar a auzi cuvântul lui Dumnezeu, fără a-l împlini înseamnă o religie în afara realității. Cei cu dreaptă credință, făcătorii adevărului, practică virtuțile din inimi curate și pline de pocăință.
-
Prin firea lor (versetul 14) oamenii sunt inspirați de Harul lui Dumnezeu și colaborează cu El. Prin urmare, faptele bune sunt un lucru firesc pentru noi, pe când cele rele sunt contrare firii noastre. Pentru că toți cădem, avem nevoie de mila lui Dumnezeu (Rm 3:9-19). Prezența legii lui Dumnezeu în conștiințele noastre (2:15) condamnă orice este contrar cu firea umană adevărată. De aceea, chiar și neamurile, oameni care nu erau sub legea lui Moise, cei care nu știu de Hristos, au o lege interioară în ei înșiși de la Dumnezeu, legea naturală scrisă în inimile lor, după care Dumnezeu îi va judeca. Melchisedesc, Iov și Ninitivenii sunt exemple din Vechiul Testament de non-evrei găsiți drepți înaintea lui Dumnezeu. Evreii, pe de altă parte, au două legi de la Dumnezeu: legea lui Moise și conștiința – și vor fi trași la răspundere pentru amândouă.
-
Cei care sunt condamnați aleg să-l respingă pe Dumnezeu. Nu este vorbă de o condamnare automată, de o condamnare a sorții: Dreapta judecată a lui Dumnezeu se bazează pe exercitarea liberei noastre voințe. Chiar dacă păcatul deteriorează puterile noastre, el nu distruge chipul lui Dumnezeu în noi și nici libera alegere.
4. După Iisus Hristos (2:16): În ziua judecății nu vom fi judecați direct de Dumnezeu Tatăl, pe care nu-L putem vedea, ci de Fiul lui Dumnezeu întrupat pe care-L putem vedea, Iisus Hristos (FA 17:31, Ioan 3:16-21, 35, 36). Hristos va judeca după lumina pe care El Însuși a dat-o fiecăruia dintre noi (Ioan 1:9) și după răspunsul nostru la lumina Lui (In 3:16-21). Cele ascunse ale oamenilor (Rm 2:16) sunt simţirile şi cugetele inimii (Evrei 4:12).
(The Orthodox Study Bible – Comentariu la Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, pagina 1523, Editura Sf. Athanasius Academy of Orthodox Theology)
Mihai
iunie 29, 2016 @ 1:39 pm
Consider că acest comentariu scapă din vedere obiectivele capitolului al 2-lea al Epistolei către Romani în cadrul general al mesajului Epistolei. Apostolul Pavel prezintă scopul capitolului al 2-lea în versetul 9 din capitolul al 3-lea, unde spune: „Cãci [b]am învinuit mai înainte și pe iudei, și pe elini, cã toți sunt sub pãcat[/b],”. Din context se observă că acest „mai înainte” este ceea ce s-a spus la sfârşitul primului capitol şi în capitolul al doilea, unde toţi oamenii (iudei şi ne iudei) au fost învinuiţi că sunt sub păcat.
Apoi apostolul Pavel continuă astfel: „Dupã cum este scris: „Nu este drept nici unul; Nu este cel ce înțelege, nu este cel ce cautã pe Dumnezeu. Toți s-au abãtut, împreunã, netrebnici s-au fãcut. Nu este cine sã facã binele, nici mãcar unul nu este. Mormânt deschis este gâtlejul lor; viclenii vorbit-aucu limbile lor; venin de viperã este sub buzele lor; Gura lor e plinã de blestem și amãrãciune; Iuți sunt picioarele lor sã verse sânge; Pustiire și nenorocire sunt în drumurile lor; Și calea pãcii ei nu au cunoscut-o; Nu este fricã de Dumnezeu înaintea ochilor lor”. Dar știm cã cele câte zice Legea le spune celor care sunt sub Lege, ca[b] orice gurã sã fie închisã și ca toatã lumea sã fie vinovatã înaintea lui Dumnezeu[/b].”
Astfel consider că scopul capitolului al 2-lea nu a fost acela de a arăta cum vor fi judecaţi oamenii (inclusiv creştinii), ci acela de a arăta că din fapte nimeni nu se va mântui, toţi fiind vinovaţi într-un fel sau altul înaintea lui Dumnezeu. De altfel o judecată făcută numai pe baza faptelor, fără nicio referire la credinţa în Iisus Hristos şi în evanghelie, este străină de gândirea apostolului Pavel, aşa cum poate vedea oricine va citi întreaga epistolă către Romani şi celelalte epistole ale sale. Căci chiar dacă comentariul prezintă o judecată în baza a 4 puncte, toate acele puncte se referă numai la fapte, nu şi la credinţă şi la har.
Iar dacă numai faptele vor fi luate în considerare la judecată, atunci nimeni nu se poate mântui. Căci pentru orice păcat, cât de mic ar fie el, omul trebuie să plătească cu moartea. Şi cum nu este om fără de păcat, înseamnă că nu se va mântui niciunul.