Baza judecăților lui Dumnezeu în Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel (capitolul 2)

Chiar și creștini credincioși de-am fi, nu trebuie să percepem judecata finală a lui Dumnezeu ca o simplă formalitate. În fiecare Sfântă Liturghie ne rugăm astfel: „Sfârșit creștinesc vieții noastre, fără durere, neînfruntat, în pace și răspuns bun la Înfricoșata Judecată a lui Hristos să cerem. Doamne miluește.” Capitolul 2 din Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel descrie judecata lui Dumnezeu, arătând cum ne putem pregăti pentru aceasta.

1. După adevăr (2: 2,3): Nimic nu este ascuns de la fața lui Dumnezeu. El vede totul și știe adevărul despre fiecare din noi. Una dintre marile înșelări de sine ale omenirii e a spune: „Cine ne-a văzut?“ (Isaia 29, 15) și să crezi că nu există judecată.

2. După pocăința inimii (2: 4,5): Inima nepocăită sau împietrită disprețuiește bunătatea lui Dumnezeu, adunându-și mânia lui Dumnezeu în ziua judecății. Pe de altă parte, inima pocăită, este mulțumitoare pentru răbdarea lui Dumnezeu și rămâne în Hristos, ducând o viață în pocăință, pentru ca atunci când va veni Hristos să avem îndrăznire și să nu stăm rușinați înaintea Lui.

3. După faptele noastre (2:6-15): Facerea de bine din versetul 7 al capitolului 2 din Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel nu indică o modalitate de a câștiga merite înaintea lui Dumnezeu. Ci este mai degrabă unitatea dintre intențiile noastre și acțiunile noastre, dintre credința și faptele noastre. Chiar și necredincioșii sunt răsplătiți pentru faptele bune, în afară de înțelegerea spirituală. Dar observați următoarele:

• A face fapte bune înseamnă a căuta slava lui Dumnezeu (2:10), nu slava noastră; cinstea lui Dumnezeu nu cinstea noastră; darul vieții veșnice și nu o răsplată aici și acum. A face fapte bune înseamnă a căuta mai întâi Împărăția Cerurilor (Matei 6:33).

• Doar bunele intenții, sau credința fără fapte, nu ne va mântui (2:13). Doar a auzi cuvântul lui Dumnezeu, fără a-l împlini înseamnă o religie în afara realității. Cei cu dreaptă credință, făcătorii adevărului, practică virtuțile din inimi curate și pline de pocăință.

• Prin firea lor (versetul 14) oamenii sunt inspirați de Harul lui Dumnezeu și colaborează cu El. Prin urmare, faptele bune sunt un lucru firesc pentru noi, pe când cele rele sunt contrare firii noastre. Pentru că toți cădem, avem nevoie de mila lui Dumnezeu (Rm 3:9-19). Prezența legii lui Dumnezeu în conștiințele noastre (2:15) condamnă orice este contrar cu firea umană adevărată. De aceea, chiar și neamurile, oameni care nu erau sub legea lui Moise, cei care nu știu de Hristos, au o lege interioară în ei înșiși de la Dumnezeu, legea naturală scrisă în inimile lor, după care Dumnezeu îi va judeca. Melchisedesc, Iov și Ninitivenii sunt exemple din Vechiul Testament de non-evrei găsiți drepți înaintea lui Dumnezeu. Evreii, pe de altă parte, au două legi de la Dumnezeu: legea lui Moise și conștiința – și vor fi trași la răspundere pentru amândouă.

• Cei care sunt condamnați aleg să-l respingă pe Dumnezeu. Nu este vorbă de o condamnare automată, de o condamnare a sorții: Dreapta judecată a lui Dumnezeu se bazează pe exercitarea liberei noastre voințe. Chiar dacă păcatul deteriorează puterile noastre, el nu distruge chipul lui Dumnezeu în noi și nici libera alegere.

4. După Iisus Hristos (2:16): În ziua judecății nu vom fi judecați direct de Dumnezeu Tatăl, pe care nu-L putem vedea, ci de Fiul lui Dumnezeu întrupat pe care-L putem vedea, Iisus Hristos (FA 17:31, Ioan 3:16-21, 35, 36). Hristos va judeca după lumina pe care El Însuși a dat-o fiecăruia dintre noi (Ioan 1:9) și după răspunsul nostru la lumina Lui (In 3:16-21). Cele ascunse ale oamenilor (Rm 2:16) sunt simţirile şi cugetele inimii (Evrei 4:12).

(The Orthodox Study Bible – Comentariu la Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, pagina 1523, Editura Sf. Athanasius Academy of Orthodox Theology)