Beau ca să fiu în rând cu băieţii, să fiu văzut bine în gaşcă

În cele ce urmează voi încerca să fac o mărturisire despre cât de mult ne poate influeţa anturajul în rău, oricât de bune ţi-ar fi intenţiile şi înclinaţiile, mai ales atunci când vine vorba de băutură. Aceste cuvinte le adresez mai ales băieţilor deoarece ei sunt cei mai influenţabili de comportamentul anturajului în care cresc.

Vă mărturisesc că încă de mic copil nu am fost atras de băuturile alcoolice.  Ţin minte că atunci când eram mai mic, bunicii îmi dădeau uneori câte o guriţă de vin la masă, dar eu beam mai mult în scârbă, neînţelegând de ce „oamenii cei mari” îşi pierd timpul cu astfel de băuturi amare la gust.

Cu toate acestea, timpul a trecut iar eu am ajuns băiat de liceu. Deşi timid din fire, mi-am format noi prieteni, şi împreună cu prietenii din copilărie am trecut la altă etapă a vieţii după dictonul: „Suntem bărbaţi, deci tre’ să ne distrăm iar distracţie fără beţie nu se poate„.  Toţi băieţii pe care îi cunoşteam vorbeau despre beție cu maxim interes şi povesteau cât de tare este să te faci „rangă”. Tot auzind astfel de discuţii pline de entuziasm, uşor uşor s-a înfiripat în mintea mea ideea de a mă îmbăta şi eu ca să văd cum este.  Pentru a-mi satisface curiozitatea, tot ce mi-a trebuit era un partener de băutură şi o sticlă de tărie care să contrabalanseze lipsa apetitului de a bea cu un efect rapid de ebrietate. Aşa că am trecut la fapte şi nu ne-a trebuit mult ca să ne atingem scopul. Ţin minte că în acea seară am şi fumat, deşi în condiții normale pentru mine ţigara stârnește doar repulsie. Dar la băutură omul face multe… lucruri pe care le regretă mai târziu.

Prietenii mei din cartier m-au văzut în seara aceea şi ţin minte că a doua zi erau foarte interesaţi să le povestim marea noastră „aventură”. Ne acordau maxim de atenţie şi interes la ceea ce povesteam. De aceea ne simţeam ca fiind şi noi importanţi. S-a vorbit câteva săpămâni bune despre această tărășenie iar eu, împreună cu celălat protagonist, simţeam că suntem băieţi de gaşcă, că valorăm mai mult în ochii prietenilor noştri.

Totuşi, lucrurile au revenit de îndată la normal, iar normalul pentru mine era să nu beau mai deloc. Mie îmi plăceau sucurile, nicidecum băutura. Aşa au fost înclinaţiile mele încă de mic copil, nefiind ispitit de gustul băuturilor sau al tutunului. Numai că instinctiv am realizat că dacă te îmbeţi, atunci te pui bine cu toţi băieţii şi devii parte activă a anturajului. Iar eu am văzut că a te îmbătata era o modalitate de a atrage atenţia asupra mea. Şi vreau să spun că în acea perioadă simţeam nevoia stringentă de a fi înţeles, iubit şi apreciat pentru ceea ce sunt, deoarece toate acestea îmi lipseau în intimitatea familiei. Așa că îmbătatul a devenit o metodă de a mă face iubit și văzut bine în gașca de prieteni.

Deci, fără să analizez consecinţele pe termen lung, am început să mă dau bine cu băieţii, îmbătându-mă, ca să suplinesc cumva nevoia de a fi apreciat şi înţeles ca om. Aşa că din când în când o faceam „lată” iar lucrul acesta era un motiv de sărbătoare pentru prietenii mei, deci un motiv în plus de a-mi urma demersul bahic.

Aşa a trecut toată perioada liceului, cu intervale de a nu bea nimic, punctate brusc de episoade în care beam până la refuz, deşi plăcerea băuturii nu mă caracteriza defel. Eu beam doar ca să fiu de gaşcă, nu că mi-ar fi plăcut băutura. Beam ca să primesc astfel atenţia de care aveam nevoie, nu că m-ar fi încântat băutura în sine.

Şi totuşi într-o zi am decis să pun capăt acestei nebunii. Purtasem prea mult o mască care mă secătuise şi mă mutilase sufleteşte. Aşa că din clipa aceea am rupt-o cu această atitudine. Şi oare am pierdut ceva? Nicidecum. De pierdut pierdusem până atunci…demnitatea. Apoi prietenii adevărați m-au iubit așa cum eram cu adevărat. Am scăpat doar de „prietenii” de „distracție” conjuncturală.

Poate vor spune unii că am trecut prin această experienţă deoarece nu am avut o personalitate puternică, dar eu vă spun că nu personalitatea este factorul care catalizează o astfel de atitudine greșită, ci lipsa de iubire şi nevoia de a fi iubit, alimentate greșit. Iar pe această cale aş vrea să atrag atenţia că există mulţi tineri în jurul nostru pe care îi judecăm greşit, crezând despre ei că le place să fie teribilişti, că sunt excentrici şi răi din fire. Vă asigur că mulţi dintre ei poartă o mască care nu-i reprezintă cu adevărat. Unii dintre ei se tatuează, se coafează ciudat şi poartă haine excentrice doar pentru că simt nevoia de a fi iubiţi şi în acest fel încearcă să atragă atenţia cumva asupra lor. Nu știu sărmanii să se facă înțeleși pentru că (aproape) nimeni din jurul lor nu-i înțelege. Iar ei nu-și înțeleg drama pentru că le lipsește Hristos, Lumina Lumii.

Cu toate acestea, poate că pentru unii dintre voi încă plutește această întrebare în minte: cum este posibil ca un om care nu este atras de băutură, totuși să se îmbete în repetate rânduri?

Răspunsul este simplu: omul care nu trăiește aproape de Dumnezeu și de Biserică, este ușor influențat de lucrurile negative din jur și ajunge să le comită pentru că harul Duhului Sfânt nu te luminează ca să vezi dincolo de aparențe și astfel ajungi să faci cele mai urate lucruri deși în interiorul tău te simți „scuzat” de intenții bune. Are grijă diavolul să-ți creeze condiții de a-ți satisface cele mai nobile simțăminte  prin fapte de rușine, și cum oare altfel, decât mascând răutatea în chipul inocenței și a intențiilor bune!?!

Totuşi, chiar și atunci când te îndrepți, greşelile se plătesc. Deşi Dumnezeu m-a înconjurat cu mulţi oameni frumoşi, îmi culeg plata înconştienţei şi a nebuniei din tinereţe. Când ne adunăm toţi prietenii la masă şi începem să discutăm despre clipele frumoase ale tinereţii, aproape inevitabil se aduce aminte şi de „aventurile” băieţilor cu băutura. Şi atunci îmi vine să intru în pământ de ruşine datorită lucrurilor urâte pe care le-am făcut sub influenţa alcoolului, oricât de nobilă mi s-ar fi părut motivaţia de atunci.

Sper ca această mărturie să fie de folos tuturor băieţilor care se compromit doar ca să placă celor din jur, amăgindu-se că așa rezolvă ceva. Și aș dori să vă îndemn pe toți tinerii cu aceste cuvinte de care eu nu am știut atunci când era nevoie mai multă: trăiţi-vă tinereţea astfel încât să nu vă fie ruşine de ea mai târziu.

PS: Iertați-mă, păstrez anonimatul tot de rușine.