Nu este mai bine ca Biserica să nu traseze limite preferinţelor sexuale ale oamenilor?

În ultima vreme se aud multe în legătură cu acordul convieţuirii libere, precum şi a legalizării relaţiilor dintre homosexuali, caz în care Activitatea Studenţească Creştină (din Grecia) a considerat un bun prilej de a informa comunitatea studenţească în legătură cu o problemă de care sunt sigur mulţi interesaţi, prin raportare la învăţăturile sfinţilor Bisericii. Spunem ale sfinţilor, deoarece acestora li S-a descoperit Dumnezeu şi ei sunt încă cei „sănătoşi” care pot da răspunsuri corecte şi edificatoare.

Întrebările pe care le-ar putea avea omul epocii contemporane, referitor la această problemă, ar putea fi următoarele: Nu cumva morala pe care o promovează Biserica este depăşită pentru epoca noastră? Nu este mai bine ca Biserica să nu traseze limite preferinţelor sexuale ale oamenilor, ca nu cumva astfel să le îngrădească libertatea lor? Care este problema Bisericii dacă homosexualii vor fi îndreptăţiţi de acum şi de lege pentru a trăi împreună? De ce este nevoie de căsătoria religioasă, de vreme ce o relaţie este întărită legal şi de căsătoria civilă?

După cum s-a spus mai sus, răspunsurile vor fi bazate pe învăţăturile de Dumnezeu inspirate ale Bisericii, iar cele mai multe dintre ele vor proveni dintr-o lucrare a Înalt Preasfinţitului Părinte, Mitropolit de Nafpaktos, Ierotheos Vlahos.

Pentru început, morala Bisericii, care este Trupul lui Hristos, nu este depăşită niciodată de vreme ce cuvântul lui Dumnezeu este veşnic şi fără de păcat. Nu s-a spus doar pentru acea perioadă în care Hristos s-a arătat purtând trup omenesc. La rândul lor, învăţăturile sfinţilor nu sunt produsul cugetărilor filosofice sau ale căutărilor raţionale, ci descoperirea lui Dumnezeu în inima lor curăţită de păcate prin multă nevoinţă.

Aşadar, sfinţii spun că omul înainte de cădere trăia o viaţă îngerească. Adam şi Eva erau mai presus de cele trupeşti, locuiau pe pământ asemeni îngerilor din ceruri şi nu aveau nevoi materiale. Viaţa lor era fără de durere, nu erau stăpâniţi de dorinţe aprinse şi de patimi, ci au fost creaţi nestricăcioşi şi nemuritori.

Trupurile lor erau acoperite de slava dumnezeiască şi nu cunoşteau că sunt goi. Singura lor mulţumire şi bucurie era comuniunea lor cu Dumnezeu şi iubirea dintre ei. Toate acestea s-au schimbat odată cu căderea lor, prin distrugerea încrederii şi a iubirii lor către Dumnezeu. Consecinţele pe care le-a avut de suportat omul au fost multe. Noi ne vom ocupa de dimensiunea lor sexuală. Şi spunem asta, deoarece, înainte de cădere, starea lor naturală era fecioria şi singura lor plăcere era unirea cu Dumnezeu. Însă, după neascultarea lor, căsătoria care a fost preînchipuită de Adam, a devenit un fenomen natural, dar ca o consecinţă a căderii. Adică, Dumnezeu a încuviinţat această stare şi a binecuvântat-o, de aceea şi în Biserică nunta este o Sfânta Taină.

În afara slujbei Sfintei Cununii, nunta rămâne o simplă consecinţă a căderii. Cândva, Părintele Paisie Aghioritul a fost întrebat:

– „Această dorinţă trupească (instinctul sexual), gheronda, este una firească, care izvorăşte din trup, precum foamea şi setea, sau este patimă? Abuzul este rău (precum, de exemplu, nu mâncarea, ci lăcomia pântecelui este rea) sau însăşi dorinţa este rea? O aveau protopărinţii noştri în rai?”

– „PATIMĂ este! Ce altceva poate fi? PATIMĂ…! Izvorăşte din preocuparea trupească a omului. Dacă cineva este un om duhovnicesc, nu are astfel de dorinţe. Şi asta nu din cauza vreunei neputinţe fizice, ci nu pofteşte datorită stării duhovniceşti în care se află. Fără mâncare omul moare, fără satisfacerea poftei trupeşti nu păţeşte nimic. Doar este tulburat sufleteşte, la fel cum este tulburat şi de alte patimi: mânia, egoismul, slava deşartă. După nuntă este îngăduită pentru naşterea de prunci sau prin iconomie”.

Din răspunsul pe care l-a dat părintele Paisie, înţelegem că dorinţa trupească este un element al căderii, şi că un om duhovnicesc/îndumnezeit nu este stăpânit de astfel de dorinţe. Prin urmare, cum se săvârşeşte mântuirea omului în cadrul căsătoriei? Cu alte cuvinte, de ce trebuie să facă cineva şi căsătoria religioasă?

În afara Bisericii, căsătoria este doar o legătură trupească, care nu are ca scop mântuirea, pentru că în afara Bisericii se află lumea căderii şi a stricăciunii. Este o simplă relaţie, nu prezintă posibilitatea transcederii relaţiei biologice. Nu se poate transforma în unire a omului cu Dumnezeu.

Arhimandritul Emilian Simonopetritul spune: „Mă căsătoresc, înseamnă înrobesc inima mea lui Hristos; căsătoria este o legătură permanentă cu Hristos, calea, călătoria care se va termina în cer, în veşnicie. Toate acestea dovedesc faptul că nunta este Taină, deoarece în interiorul ei se află prezenţa tainică a lui Hristos, este închipuită unirea lui Hristos cu Biserica. Ca să-şi îndeplinească scopul, aşadar, trebuie să fie îmbinată cu viaţa ascetică a Bisericii. Esenţialmente, în Biserica Ortodoxă, nu există diferenţă dialectică între viaţa monahală şi viaţa de cuplu, ci între oameni care trăiesc sau nu în Hristos.

Toate câte s-au spus mai sus răspund la întrebarea de ce relaţiile din afara căsătoriei sunt adultereşi sunt condamnate de Biserică. Cu atât mai mult cele homosexuale, care nu slujesc nici măcar naşterii de prunci, ci numai unei pofte pervertite. De altfel, relaţiile de acest gen sunt condamnate şi de Sfânta Scriptură. Aşadar, Biserica trebuie să propovăduiască fără ştirbire cuvântul lui Dumnezeu şi să-l păzească pe om de moartea lui duhovnicească. Pentru că, atunci omul slujeşte patimilor sale este înrobit, în vreme ce, punând în practică cuvântul lui Dumnezeu, devine realmente liber şi fericit. Poruncile Bisericii, asemeni tratamentului medicului, au un singur scop: vindecarea omului.

Modul de gândire şi de viaţă occidental a influenţat, din păcate, şi căsătoria. Mulţi abordează problema căsătoriei în afara teologiei şi pastoraţiei ortodoxe. De aceea şi eşuează în a trăi căsătoria ca mod de mântuire şi astfel iau naştere stări psihologice care duc la dezamăgire şi depresie. Este vremea să vedem căsătoria prin prisma învăţăturii creştine. Atunci când căsătoria se găseşte în atmosfera bisericească ortodoxă şi se inspiră din aceasta, este cale de mântuire şi vindecare a omului.

Articol tradus din limba greacă de Cătălin Dobri de pe http://www.xfd.gr.