Biserica SRL
Avem nemultumiri legate de Biserica, nemultumiri care ne starnesc repulsii ori de cate ori le aducem in discutie. Iata numai cateva: „babele si mosii care se imbrancesc la luat aghiazma, lipsa scaunelor in Biserica, construirea prea multor biserici in detrimentul altor nevoi sociale, si faptul ca Biserica nu face nicio concesie in cazul inmormantarii sinucigasilor si a celor nebotezati”. Lista de nemultumiri care se perinda pe scenele TV si pe scena mintii noastre razvratite este mult mai lunga insa ne vom rezuma sa aflam cateva raspunsuri din reflexia imaginara, dar cat se poate de reala in sinceritatea ascunsa a unui astfel de nemultumit:
„In primul rand nu inteleg de ce babele si mosii fug si se inghesuie cu atata ravna dupa apa sfintita sau dupa sarutat sfintele moaste, cand defapt pot sta ca mine acasa, la o terasa, sau intr-un parc, viciind in liniste aerul din jur cu neputintele firii cazute din sfintenie. Este mult mai comod si mai civilizat sa arat caderile celor care se lupta sa se izbaveasca tocmai de aceste caderi, decat sa intru si eu in acest joc barbar al rabdarii statului la coada. Pentru mine statul la coada celor sfintitoare nu este o nevointa de a capata rabdare si binecuvantare, ci un mod de a ma lauda mai tare prin a critica pe altii la drumul mare.
Apoi, eu sunt un om iubitor de igiena, nu de sfintenie. Igiena este pentru oamenii culti, iar sfintenia este pentru cei creduli si cu putina carte. Igiena e pipaibila, e accesibila si de inteles unui om trupesc ca mine, pe cand sfintenia parca vine dintr-un taram de basm destinat copiilor. Pentru mine igiena trupului, igiena mainilor si mai ales igiena gurii, reprezinta un mod de viata prioritar oricarei chemari la sfintenie. Sfintenia e grea, si presupune renuntare la placerile egoiste pe care le iubesc, ceea ce mi-ar provoca lipsa acuta de fericire. De aceea nu pot urma sfintenia. Insa cel mai important este ca igiena de care ma ingrijesc cu atata acrivie, reprezinta defapt singurul paravan care imi mascheaza putoarea trupului cel lipsit de sfintenia de care fug mereu.
In al doilea rand nu inteleg de ce in Biserica nu sunt scaune pentru toata lumea. Daca voi vrea sa intru vreodata la slujba, mi se pare normal sa pot gasi un scaun liber pe care sa ma asez. Am probleme cu rugaciunea din ghenunchi pentru ca sunt alergic la pocainta, si am probleme cu indoitul spatelui pentru ca smerenia trupului imi raneste orgoliul de om cultivat si fara pacat. Asa ca lipsa scaunului care sa ma intampine oricand in Biserica, reprezinta o alta slaba prestatie de servicii. Din punctul meu de vedere, Biserica Ortodoxa se incapataneaza nejustificat (ca dintotdeauna) sa devina un mic SRL prestator de servicii spirituale. Daca Biserica ar fi un SRL care sa-mi satisfaca dreptul la comoditate, deci la iubirea de sine, cred ca as putea sa ma abonez si eu lunar la serviciul mantuirii, ca la orice alt serviciu de pe lumea aceasta.
Mai apoi, nu inteleg de ce Biserica nu presteaza aceleasi servicii pentru toata lumea, indiferent de starea sufleteasca in care se afla. Cand platesc vreo factura de servicii, casierita nu ma intreaba daca am tinut post, daca am facut milostenie, sau daca am iertat gresitilor, asadar nici preotul, pe care nu-l vad decat un simplu casier al bisericii, nu ar trebui sa ma ia la rost ca vreau Sfanta Impartasanie fara spovedanie, sau binecuvantare pentru a trai in concubinaj. Eu cred ca toti oamenii avem dreptul de a fi tratati in mod egal, ca si clienti ai bisericii. De aceea nu inteleg de ce se refuza cinstea inmormantarii crestinesti pentru sinucigasi si pentru cei nebotezati. Ma intreb prosteste de ce nu se dau drepturi egale la cinstire, stiind totusi ca de cinstirea crestina nu se pot bucura decat cei care au murit crestineste.
Iar pe final, nu inteleg de ce se construiesc atatea biserici cand ar putea sa se construiasca spitale pentru toti bolnavii si orfelinate pentru toti copiii strazii. Imi pun intrebarea aceasta fara sa-mi fie rusine sa ma gandesc ca eu nu am dat niciun ban la bisericile care se tot ridica si de care ma simt deranjat. Nu imi pun niciodata intrebarea daca nu cumva lipsa spitalelor, a orfelinatelor si a caminelor este data de abundenta restaurantelor, barurilor, discotecilor, cazinourilor si a magazinelor de droguri usoare, la care tot cheltuiesc banii, caci acestea alcatuiesc raiul pe pamant de care ma bucur. In schimb de biserici n-am loc pentru ca ele imi amintesc de sfintenie, sfintenia de care am spus ca fug mereu, caci presupune renuntare la placerile care fac rau altora, dar din care eu ma hranesc.
Pentru mine, Tainele Bisericii sunt doar prestari de servicii iar preotul este doar un popa lacom care ia banii prestatiilor. Drept urmare eu am impresia ca as trai bine mersi si fara Biserica daca nu ar fi bunica si cu mama care sa ma inboldeasca sa nu mai traiesc in concubinaj cu iubita, sau clopotele care sa ma sacaie cu amintirea faptului ca Dumnezeu s-a facut om si S-a rastignit ca sa ma scape de putoarea pe care o iubesc, dandu-mi in schimb sfintenia pe care nu o doresc. Si totusi… ceva imi lipseste atat de mult…”
Marturisirea de izbavire a celui care sufera de patima SRL-ismului:
Cred ca Biserica, este Una de la inceputul ei si pana la sfarsitul veacurilor dupa cum insusi intemeietorul ei Hristos a spus, iar nu mai multe precum spun cei diplomati in aparenta si farisei in esenta.
Cred ca desi sunt atatea biserici si credinte mincinoase, totusi exista pe lumea aceasta un singur Adevar, revelat in persoana lui Hristos si o singura credinta dreapta, nu asa cum ma amagesc ateii ca totul ar fi relativ.
Cred ca Biserica lui Hristos este corabie a mantuirii, avand ca singura tinta aducerea sufletelor la bucuria imparatiei cerurilor, si nu limuzina care sa ma plimbe prin placerile lumii acesteia, precum mi-ar place sa fie din multa iubire a patimilor.
Cred ca Biserica este casa lui Dumnezeu Tatal, si Tainele sunt sfintitoare iar nu prestari de servicii precum mintea mea secularizata si mult impatimita tinde sa creada.
Cred ca preotii, desi au caderile lor, totusi sunt slujitori ai lui Dumnezeu, vestind pe Dumnezeu si nu pe ei insisi. Stiind ca judecata nu este a mea, ci a lui Hristos, se cade sa-i iert pe preoti din toata inima, incredintat si de faptul ca nu voi fi iertat de nu voi ierta si eu gresitilor mei.
Cred in randuielile Bisericii, care au fost insuflate de Duhul Sfant, desi duhul cel rau care ma stapaneste imi insufla gandul ca randuielile ar trebui sa fie modernizate si coborate dupa slabiciunea generala.
Cred ca desi s-au construit atat de multe biserici, totusi nu sunt destule pentru cati oameni ar trebui sa intre in ele dar nu intra si ratacesc.
Cred ca lipsa spitalelor, a caminelor pentru copii si a celorlalte nevoi sociale de care ma plang, se datoreaza in primul rand propriei degradari morale pe care refuz sa o asum din multa iubire de sine, dar si a degradarii generale a celor de aceeasi asemanarea rea cu mine.
Cred ca cine nu are Biserica de mama, nu are nici pe Dumnezeu de Tata, iar cel ce batjocoreste Biserica, batjocoreste si pe Dumnezeu, iar cine batjocoreste pe Dumnezeu isi face rau siesi si semenilor, deopotriva.
Asa sa-mi ajute Dumnezeu, ca de azi inainte sa ma izbavesc de patima hulei si barfei la adresa Bisericii, caci din prea multa aroganta, necredinta si televizorism curvar, am ajuns sa scuip obrazul care m-a botezat crestin, si care mi-a dat bilet pentru imparatia cerurilor.
(Dan)
Saurian
august 28, 2010 @ 9:09 am
Unele corecţii ce aş vrea să le dau la acest articol.
În primul rând nu e necazul că stai la coadă până te saturi ci problema e cu acele „babe” şi „moşi” care se înghiontesc şi îşi dau coate ca să ajungă mai repede la aghiazmă şi la sfinte moaşte. Dacă s-ar sta la rând în mod civilizat cred că mulţi mai mulţi ar veni la astfel de evenimente ( măcar dintr-o reminescenţă de credinţă moştenită de la bunici sau părinţi ).
Deja sunt biserici de mir ( cel puţin în Bistriţa ) unde sunt scaune să poată sta toată lumea. Am început să ajungem ca şi catolicii.
Ar mai fi de spus. Nu vreau să fiu cârtitor. Înţeleg unde a vrut să bată cel care a făcut articolul dar cred că ar ajuta mai mult să ne legăm ( într-un singur articol ) de problemele reale în Biserică cum ar fi:
– mafia ce există în episcopii pentru a câştiga cineva o parohie ( spunea cineva că nu ştiu câte mii de euro costă o parohie şi că respectivul preot îşi recuperează banii într-un an şi să nu mai vorbesc de alte sminteli );
– problema „moşilor” şi „babelor” care pe cât de cuvioase sunt pe atât de violente ajung când e vorba de aghiazmă sau sfinte moaşte ( ce să mai vorbesc de miile de bârfe ce auzi la astfel de evenimente de genul că eu nu mă bag în faţă ca X şi altele ) precum şi şmecheriile ce se folosesc pentru a se ajunge la marii duhovnici fără să aştepte la rând sau să lase în faţă oameni mai bătrâni sau copii ( şi bineînţeles tot nişte „cuvioase” fac aşa ceva );
– insistenţa aceasta care se pune pe fuste lungi, statul în picioare, metanii şi tot felul de închinăciuni ajungând să le facem pe toate doar în mod exterior iar trăire nimic ( nu spun că nu sunt de folos dar să dau un exemplu: o fată l-a găsit pe Hristos. Care e primul lucru să arate că şi-a schimbat viaţa? Este mai înţelegătoare, mai iertătoare, mai smerită, etc.? Nu ci se apucă să facă sute de acatiste pe care le face ca nişte poezii, îşi ia ditamai fusta lungă şi batic, nu mânâncă numai seara şi ţine toate posturile indiferent ce scandaluri apar din cauza asta în casă şi gata e sfântă bine de pus în calendar ).
Din nou îmi cer iertare dacă am fost mai dur ci doar am vrut să spun de nişte dureri reale ce există în Biserică şi care ar fi trebuit tratate mai des. Dacă oamenii ar fi mai civilizaţi şi mai plini de dragoste în biserică nu ne-ar face atât scandal cei necredincioşi. Doamne ajută!
Dan
august 28, 2010 @ 9:26 am
Saurian, ceea ce nu inteleg multi oameni (credinciosi sau necredinciosi) este faptul ca Biserica nu este colectie de sfinti ci spital duhovnicesc. Pe unii ii gasesti vindecati si bucurosi de viata, pe altii vaitandu-se de dureri ocazionale, pe altii intinsi de grumazul aproapelui (din pricina pacatului), si pe altii veniti la urgenta (fara sa stie incotro sa o apuce si cum e treaba cu biserica in general).
Deci, se cade sa avem ingaduinta pentru toti oamenii din biserica, stiind ca toti bolim mai mult sau mai putin de pe urma pacatului.
Ar fi frumos (ideal) ca orice credincios care a intrat in sanul Bisericii sa fie un exemplu de vietuire crestina (ceea ce e si normal). Dar totusi sa nu ne amagim cu o imagine ideala, caci daca intre apostoli a fost si vanzarea lui Dumnezeu, daramite intre atatia si atatia oameni.
Apoi imi pare rau de generalizarea asta (din mintea celor mai multi) cu „mosii” si „babele” care se imbrancesc. Televiziunile (in special PRO(ST) TV), nu rateaza nicio ocazie de a arata imbranceli la praznice si pelerinaje, de parca asta ar fi elementul esential cu care sa ramanem. Vai cata manipulare nerusinata de a arata slabiciunile oamenilor si a nu arata esentialul la care au venit oamenii. De ce nu arata pe oamenii rabdatori, calmi si cu credinta tare stand la coada(de parca n-ar fi)? Desigur intreb retoric pentru ca stiu ca smerenia si buna cuviinta nu aduc rating (si implicit nici bani). Dar rautatea, fie ea si din partea crediciosilor, aduce rating. Si de ce aduce rating? Pentru ca sunt multi consumatori de astfel de rating, adica sunt multi consumatori de rautate. Asta e tristul adevar, ca s-a invatat romanul a fi un consumator de rautati umane (din partea oricui ar veni, dar mai ales din partea credinciosilor). Daca nu-si i-a romanul portia de rautati zilnice nu se simte bine. Nu-si gaseste stare (ca betivul care nu bea) daca nu afla de cate o rautate care sa-i indreptateasca…propria rautate.
Apoi, noi cei tineri din Biserica vom ajunge sa fim la un moment dat mosi si babe, precum cei de care vorbim. Si vom vedea atunci cat de greu este sa duci neputinta trupului, si cum lipsa sanatatii te face sa-ti iesi din pepeni chiar daca se aseaza si musca in fata ta, iar exemplele pot continua.
Nu am spus acestea ca sa indreptatim comportamentul necrestin al unor credinciosi la astfel de praznice, dar am spus asta ca sa nu mai judecam asa aspru pe cei neputinciosi si care au ramas cu rezervorul gol de rabdare.
Lavrentie
august 28, 2010 @ 1:26 pm
Interesant !
Interesant ce ziceti voi, dar in bisericile prin care am umblat eu, destule, si intruna mai mult, n-am vazut ce scrieti mai sus, si totusi am spirit de observatie; si culmea, la Aghiazma din Izvorul Tamaduirii, si la Aghiasma Mare din Boboteaza, nu se inbulzeau „babele” si „mosii” care sunt cei prezenti permanent in biserica, si impreuna cu care face Parintele slujbele cele mai multe, ci se inghesuiau persoane pe care nu le vezi niciodata prin biserica, nici macar Duminica la Sfanta Liturghie.
Nu cumva ochiul vostru nu este curat? Sau aveti informatia de la TV, care au pus aparatul de filmat, tocmai pe astfel de evenimente, care, din nefericire, se mai intampla? Cercetati-va !
Ma refer la parte din articol, si la comentariul lui Saurian.
Si inca ceva: Am participat si eu o data la un pelerinaj la Moastele Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva de la Iasi, pelerinaj care a durat 11 ore, adica in data de 14 oct de la ora 03 am pana la ora 14 pm, si atata ordine si disciplina nu am vazut in viata mea, si nu credeam sa vad vreodata; nu s-a imbulzit nimeni, dintre cei care au stat la coada cu adevarat cele 11 ore, ci totul s-a petrecut intro sfanta liniste si impacare sufleteasca si mare bucurie.
A, ce s-a intamplat cand ne-am apropiat de Sfintele Moaste, aia au fost tulburarile pe care le-au generat cei din conducerea orasului, care s-au bagat in fata nu numai ei, dar si pe toti din neamul lor si nu numai, ca si cum ei ar fi facut pelerinaj, si Preacuvioasa le-ar fi ascultat rugaciunile, daca cumva s-au rugat; nici intrun caz !
Romanii totusi au multa evlavie catre cele sfinte, si catre slujitorii bisericii; dar, din nefericire, unii dintre ei in loc sa adune lumea in Biserica Domnului, o indeparteaza. Din nefericire !
Iertati !
Laura-optimista
august 28, 2010 @ 1:31 pm
Doamne ajută!
Sunt de acord cu opinia lui Dan, deoarece fiecare dintre cei care-L caută pe Hristos în Biserica Sa este „un candidat la sfinţenie”, nu un sfânt. 🙂 Dacă toţi am fi sfinţi, n-am mai avea nevoie nici de Sfânta Taină a Spovedaniei, nici de alte rugăciuni pentru iertarea păcatelor, săvârşite de Biserică în diferite momente ale anului. Noi, credincioşii de pe pământ, alcătuim Biserica luptătoare şi aspirăm să intrăm în Biserica triunfătoare din ceruri. Dacă o fată, care L-a găsit recent pe Hristos, simte nevoia de a-şi mărturisi credinţa printr-un comportament oarecum nepotrivit, dacă intră în conflict cu cei din familia ei, dintr-o râvnă greşit înţeleasă, acest fapt se datorează unei lipse de dreaptă socoteală şi de informare, care va fi depăşită, în timp, pe măsura înaintării duhovniceşti. O astfel de persoană, atunci când îşi va cunoaşte mai corect credinţa, atunci când va învăţa mai bine opiniile Sfinţilor Părinţi în legătură cu diferite aspecte ale vieţii duhovniceşti, îşi va schimba atitudinea. De aceea, cred că ar fi bine să ne bucurăm pentru orice semen al nostru, care descoperă adevărul, să ne rugăm pentru toţi cei dezorientaţi care, încercând să-şi învingă slăbiciunile şi să biruiască ispitele lumii acesteia, Îl caută pe Hristos. Să nu fim duri şi neînduplecaţi faţă de cei mai slabi în credinţă, ci să le purtăm sarcinile, precum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel, pentru ca nu cumva aceşti fraţi ai noştri, prunci în Hristos(aşa cum suntem şi noi, căci dacă n-am fi astfel, nu i-am judeca) să se descurajeze, să deznădăjduiască din cauza atitudinii noastre.
În comentariul anterior, Dan a mai remarcat încă o realitate tristă: faptul că, în general, reporterii de la anumite posturi de televiziune pun accentul doar pe comportamentul necivilizat al unora dintre cei care participă la prznicele Bisericii. Într-adevăr, am observat şi eu faptul că, atunci când jurnaliştii realizează reportaje despre pelerinajele desfăşurate la mănăstiri, obişnuiesc să le pună întrebări doar persoanelor în vârstă, oamenilor foarte simpli, cărora le este foarte dificil să-şi exprime sentimentele trăite în acel pelerinaj. Desigur, nu am intenţia de a-i ironiza pe credincioşii simplii care, deşi n-au studiat nicio ştiinţă din lumea aceasta, care „este nebunie înaintea lui Dumnezeu”(Sfânta Scriptură), au dobândit, prin credinţă, înţelepciunea duhovnicească(cea adevărată), deoarece, precum arăta Sfântul Maxim Mărturisitorul, „Hristos este simplu cu cei simplii şi învăţat cu cei învăţaţi”. Ştiu că fraţii noştri întru credinţă bătrâni, simplii, needucaţi nu le sunt întru nimic superiori credincioşilor intelectuali, pentru că ambele categorii de creştini merg pe calea mântuirii, urmărind acelaşi scop suprem: dobândirea vieţii veşnice întru Iisus Hristos. Totuşi, dacă reporterii de la posturile laice de televiziune vor insista să-i filmeze doar pe credincioşii din prima categorie(simplii şi bătrâni), cei îndoielnici, care suferă şi de orgoliul studiilor lor superioare, vor începe să-şi imagineze(în mod incorect) că doar oamenii simplii şi bolnavi se apropie de Dumnezeu. În istoria Bisericii, au existat sfinţi proveniţi din toate categoriile sociale: bogaţi şi săraci, intelectuali şi needucaţi, oameni liberi şi sclavi(în perioada Bisericii primare), sănătoşi şi bolnavi etc. De aceea, cred că ar fi minunat, dacă acei jurnalişti, dovedind puţină bună-credinţă, ar menţiona faptul că, printre acei bătrâni săraci şi necăjiţi, care se îmbulzesc în faţa locaşurilor de închinare, se află şi tineri(chiar mulţi tineri!) moderni şi „cool”, intelectuali(profesori, medici etc.) şi bătrâni civilizaţi şi răbdători, care ştiu să aştepte în linişte zile întregi, din iubire faţă de Dumnezeul nostru. 🙂
Domnul să fie cu noi şi să ne învrednicească de iubirea Sa, ajutându-ne să dobândim convingerea că Biserica noastră cea adevărată NU este o simplă instituţie din lumea aceasta, care ne oferă raiul în schimbul unor fapte bune, ci spitalul duhovnicesc, în care toţi, prin credinţă, nădejde şi iubire, ne putem tămădui de păcate. Am credinţa că Biserica este comuniunea Sfintei Treimi şi a tuturor celor, care au primit dreapta credinţă. „Una sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică”(Simbolul Credinţei) este „stâlp şi temelie a adevărului”(Sfânta Scriptură) şi a fost întemeiată, o dată pentru totdeauna, de către Acela, Care „ieri şi azi şi în veci este Acelaşi”(Evrei13,8). 🙂
Doamne ajută!
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Laura-optimista
august 28, 2010 @ 1:41 pm
Da, este interesantă şi remarca lui Lavrentie. Aşadar, nu se îmbulzesc cei care participă în mod constant la viaţa liturgică a Bisericii, ci persoanele, care merg rar pe la slujbe şi… nici atunci n-au răbdare să stea liniştite până la sfârşit. Da, chiar foarte interesant… şi trist. 🙁
Doamne ajută!
Pace şi bucurie tuturor!
Domnul să ne ajute să ne comportăm în mod cuviincios în biserică, pentru a-L mărturisi şi prin aceasta.
Doamne ajută!
Admin
august 28, 2010 @ 3:04 pm
Lavrentie, desigur ca acele pareri formulate in fraza de inceput sunt formate de la TV, nu din adevarata viata de biserica. De aceea articolul este scris in mod special pentru cei care „cunosc” Biserica doar de la TV si nu din realitate. De aceea si limbajul ales este tot pe limba lor, dar un limbaj care sa spuna si ceea ce defapt nu vor sa vada: propria pacatosenie.
Deci, departe de noi gandul de a blama „mosii” si „babele” din Biserica, caci nu de alta, dar in afara de faptul ca sunt bunicii si parintii nostri, ei sunt printre putinii care mai tin credinta dreapta.
Laura-optimista
august 28, 2010 @ 7:51 pm
Aş vrea să mai adaug câteva cuvinte, referitor la exemplul lui Saurian. El a spus că unele fete tinere, după ce-L găsesc pe Hristos, în loc să devină mai smerite şi mai iertătoare, îşi schimbă viaţa doar la exterior, în mod superficial, intrând, uneori, în conflict cu cei din familia lor, pentru anumite nevoinţe, care nu sunt absolut necesare şi care pot conduce şi la orgoliu. Este adevărat. Totuşi, există tineri şi tinere care, după ce L-au cunoscut pe Domnul, chiar se confruntă cu împotrivirea părinţilor şi cu atitudinea ironică, sarcastică a prietenilor. Desigur că aceşti tineri au datoria de a-L alege pe Hristos, de a-L mărturisi şi, dacă au vocaţie monahală, de a urma viaţa îngerească, chiar dacă, pentru aceasta, ar intra în conflict cu pseudoprietenii, sau chiar cu cei dragi. De fapt, datoria lor ar fi aceea de a rămâne blânzi şi iubitori faţă de ceilalţi, alegându-L pe Hristos, indiferent de reacţiile acelora. Un tânăr, pe care familia ar încerca să-l împiedice să intre în monahism, sau chiar să creadă în Hristos, nu L-ar putea tăgădui pe Domnul, în numele iubirii, la fel cum n-ar avea dreptul de a-şi urâ familia. Dintr-o pildă a Patericului, aflăm că doi monahi, fiind rugaţi de către mama lor să se întoarcă în lume, fără a se lăsa înduplecaţi şi fără a-şi dispreţui mama, i-au răspuns: „Când vrei să ne vezi, acum sau în viaţa veşnică?”. 🙂 Domnul să ne dăruiască şi nouă, în orice situaţie, dreapta socotinţă, pentru a acţiona echilibrat şi pentru a-L alege pe Hristos oricând, cu orice sacrificii, căci cine iubeşte pe tată sau pe mamă mai mult decât pe El nu este vrednic de a-I fi ucenic.
Ştiu că acest comentariu nu prea are legătură cu tema articolului şi-mi cer scuze de la admini. 🙂 Am scris aceste cuvinte, pentru a-mi exprima opinia, potrivit căreia judecarea tinerilor credincioşi, care se răzvrătesc împotriva familiei, este un păcat. Desigur, nu trebuie să ne răzvrătim împotriva celor dragi ai noştri, dar anumiţi tineri, care se află în situaţii critice, fiind constrânşi să aleagă între părinţi şi Hristos, între a-şi dezamăgi cei mai buni prieteni şi a-şi urma vocaţia monahală sau teologică, trebuie, au datoria de a-L alege, în pofida oricăror împotriviri, pe Domnul. 🙂 Domnul să ne ajute să nu judecăm şi să nu întristăm pe nimeni şi să avem încredere în Biserica noastră, unica adevărată. Ultima frază am scris-o, ca să aibă legătură cu articolul. 🙂 🙂
Bucurie!
Doamne ajută!
Saurian
august 29, 2010 @ 6:39 pm
@Laura-optimista: cazurile de care vorbeşti tu sunt extrem de rare. În schimb mai frecvent e situaţia când respectiva tânără sau tânăr se întoarce spre Hristos şi pune accent pe cele exterioare. Încearcă un anumit prozelitism în casă sau în orice caz exterior îşi schimbă viaţa iar părinţii destul de speriaţi de schimbarea totală mai spun unele lucruri. Iar tinerii aceştia în loc să se comporte creştineşte cam răspund sau se comportă cu o anumită superioritate ( deşi ei spun că le-au vorbit părinţilor cu toată dragostea ) sau răutate. Cazurile spuse de tine Laura sunt cazuri de mucenici şi se întâmplă cam 1 la 1000 din cazurile cu tinerii ce au certuri cu părinţii.
Laura-optimista
august 30, 2010 @ 11:49 am
Saurian, într-adevăr, în multe dintre cazuri, tinerii care se întorc la Hristos se dovedesc destul de… lipsiţi de dreaptă socoteală. Mi-am amintit că eu însămi, cu aprox. trei ani în urmă, atunci când am început să mă angajez mai serios în viaţa duhovnicească, eram foarte severă faţă de cei care nu-mi împărtăşeau convingerile. 🙂 Dacă cineva încerca să mă contrazică, îi ţineam predici… până când renunţa la discuţie. 🙂 După aceea, Dumnezeu m-a ajutat să-mi conştientizez greşeala şi să învăţ că, de fapt, credinţa noastră nu se propovăduieşte printr-o atitudine arogantă şi intolerantă faţă de semeni, ci prin cuvinte frumoase, creştineşti şi, evident, prin exemplul personal.
Totuşi, am scris şi despre tienrii, care se confruntă cu probleme reale, ne fiind înţeleşi de către cei din jurul lor, pentru că am cunoscut recent o tânără(este de pe site-ul acesta, dar nu ştiu dacă ar fi de acord să-i spun numele), ai cărei părinţi nu-i înţeleg preocupările duhovniceşti şi, mai mult decât atât, se tem ca nu cumva ea să intre în monahism, sau să urmeze facultatea de Teologie. 🙁 Este dificil pentru aceşti tineri să rămână cu Hristos şi, în acelaşi timp, să păstreze o relaţie de iubire cu familia şi prietenii.
Dumnezeu să fie cu tine, Saurian!
Bucurie!
Guest
septembrie 3, 2010 @ 2:11 pm
Si Biserica mai este de vina pt ca impune multe.Mie inainte imi placea sa ma rog,sa merg la Biserica de cate ori aveam timp liber,insa de cand mi s-a impus sa ma duc,sa ma rog,parca nu mai e acelasi farmec.Inainte ma rugam cu cuvintele mele,asa cum stiam eu,cu lacrimi cateodata,dar de la un timp am inceput sa citesc rugaciuni asa cum zice preotul la Biserica dar sa stiti ca nu mai au efect.Daca atunci cand ma rugam singura simteam o liniste sufleteasca dupa ce ma rugam,atunci cand citesc o rugaciune nu simt nimic.Eu cred ca biserica nu ar mai trebui sa impuna nimic de geul ca daca esti crestin faci lucrul x,altfel e pacat!…omul trebuie sa faca ceea ce simte cu adevarat.Degeaba ma duc la biserica ,,pt ca asa scrie la carte”daca eu nu simt asta,parca mai bine e sa stiu ca nu se impune nimic si ca nu scrie nimic nicaieri,dar ma duc eu pt ca asa simt,asa ma simt eu implinit.
Iar cu vestimentatia la femei…fara suparare dar biserica pune mult accent pe asta.Prima data cand te duci la biserica se uita o femeie mai invarsta la tine si daca vede ca nu ai fusta lunga,neagra si larga zice ca esti pacatoasa sau ca nu esti femeie,nimeni nu se uita in interior sa vada ce este acolo,in suflet.Biserica pune accent pe exterior la femei pt ca conteaza mai mult sa ai batic si fusta decat sa mergi la biserica cu inima sincera si cu pantaloni.E o prostie asa cum se zice ca nu esti femeie daca nu asculti de barbat,nu esti femeie daca vii la Biserica fara fusta si batic,nu esti femeie credincioasa daca ai studii si serviciu.Credinta cuiva nu sta in vestimentatie sau serviciu si nu ar mai trebui sa se puna accept pe asta,cu coate ca se pune chiar daca nu se recunoaste.
Dan
septembrie 3, 2010 @ 3:36 pm
Draga surioara anonima, din cele pe care le-ai scris resimt multa frustrare pe care acum o reversi dand vina pe Biserica. „Biserica este de vina…biserica este devina”. Mereu este de vina cineva (in cazul acesta Biserica) dar numai noi nu. 🙂
Apoi, uite un lucru adevarat…Biserica (ca institutie divino-umana) nu impune nimic. Dar absolut nimic. Nici macar mantuirea caci nimic bun nu se face cu de-a sila.
Biserca in schimb cheama. Cheama oamenii mereu la mantuire…si-i invata (daca sunt si oamenii dispusi sa invete)
Daca nu ai tragere de inima sa vii duminica la biserica, sa stii ca Biserica nu impune asta (oare cum ar putea?). Stai linistita acasa daca-ti este mai de folos. Dar sa stii ca dorul si dragostea de Dumnezeu nu cresc de la sine daca nu facem si noi ceva. Si fara viata liturgica, cu timpul sufletul se usuca pe zi ce trece, mai ales in lumea in care traim.
Apoi legat de vestimentatie, s-a discutat atat de mult despre asta (si au fost multe femei care au explicat problema vestimentatiei cat se poate de echilibrat) incat ma mir ca inca mai sunt tinere care au inteles din acest subiect ca ar trebui sa poarte doar fusta lunga si neagra. (Dar oare chiar si fusta aceea lunga si neagra e ceva rau de tot fugim de ea?)
Imi pare rau ca nu ti-ai dat seama de faptul ca Biserica arata firescul lucrurilor pe care n-avem de ce sa le simtim ca o povara ci ca o eliberare.
Gandeste-te ca nu cumva presiunea aceasta pe care o simti sa fie o ispita sau chiar o mustrare de constiinta ca nu faci lucrurile care trebuie, sau cum nu trebuie (spre exemplu intr-un mod formal), sau nu intelegi folosul duhovnicesc pe care il ai de castigat din ascultare. (nu o zic ca o acuza, ci doar ca un sfat de a te cerceta atent si eventual sa discuti cu duhovnicul despre asta, ca sa nu te trezesti mai tarziu cu un munte de frustrari care sa se prabuseasca peste credinta ta)
Ar mai fi multe de spus, dar cel mai bine este sa citesti (seara cand se linistesc gandurile) din ceea ce au spus sfintii despre anumite subiecte care te deranjeaza, si mai ales sa vezi daca ascultand de sfaturile lor dobandesti ceva duhovnicesc.
Domnul sa-ti daruiasca pace in suflet, draga anonima.