Bizuie-te pe ajutorul lui Dumnezeu la modul absolut
Omul, de la inceputul caderii pana la sfarsitul lumii, este omul grijilor desarte. Aceasta pentru ca s-a rupt prin pacat de legatura dragostei cu Dumnezeu, legatura care il facea implinit in toate, si lipsit de orice adiere a raului. In rai, ingerii si sfintii nu au nici o grija, caci nimic necurat nu sta in imparatia cerurilor, numai noi cei de pe pamant avem griji.
Mai cu seama omul necredincios, sau putin credincios traieste in grija fiecarei clipe. Griji ne facem toata ziua despre orice, dar majoritatea temerilor sunt inchipuite si mult exagerate in mintea noastra: griji despre servici, bani, scoala, sanatate, copii si siguranta.
Insa tot omul care isi face griji, si le face pentru ca nu are incredere in purtarea de grija a lui Dumnezeu fata de oameni. Si le face tot omul orfan de Dumnezeu, pentru ca asa sunt orfanii, se simt mereu singuri in incercarile vietii.
Desi ne rugam mai mereu, ca Dumnezeu Tatal sa ne poarte de grija si sa ne fereasca de vrajmasii cei vazuti si nevazuti, totusi noi mai degraba incercam sa ne purtam noi de grija in loc sa ne lasam in voia Sa. De aceea ne punem la casa usa metalica cu sistem de siguranta si eventual alarma, de aceea ne facem tot felul de asigurari de viata, asigurari casco la masini, asigurari de sanatate sau alte lucruri, de aceea cautam mereu sa ne protejam pe noi si lucrurile noastre, asemanandu-ne adesea cu femeia din povestea lui Creanga cu drobul cu sare: Ne fatarnicim ca suntem in tot felul de pericole si ne plangem de mila degeaba. Dar siguranta adevarata ne-o ofera doar Dumnezeu, pentru ca el este singurul in stare sa ma izbaveasca din orice necaz.
Tot de aceea facem uraciunea ferelii de a face copii in casatorie, folosind tot felul de lucruri care impiedica rodirea. Si de aceea tinerii fara prieten(a) isi cauta prieteni dupa prieteni pana si in discoteca, de parca ar participa la concursul: „cu cat cauti mai mult cu atat mai multe sanse ai sa gasesti”, chiar daca se roaga Domnului sa le dea pe acel cineva care sa ii insoteasca toata viata. Insa Dumnezeu ne smereste mereu si ne arata ca ceea ce ne este de folos vine doar de la El, doar cum trebuie si doar atunci cand trebuie. Si tot ceea ce trebuie sa facem noi este sa avem rabdare si incredere in purtarea Sa de grija.
Am sa va dau un exemplu, despre cum lipsa increderii in Dumnezeu duce la pacat. Ieri dimineata, inainte sa plec la serviciu, mi-am amintit ca tin niste bani in casa (un rest de salariu) si m-am gandit sa iau banii cu mine si sa-i duc in alta parte ca poate cumva s-ar putea intampla sa-mi sparga cineva casa si sa-mi ia banii.
Apoi constiinta mi-a dat o palma: „Nu te rogi tu mereu Domnului sa-ti poarte de grija si sa te fereasca de toate relele? Pentru ce dar porti griji desarte ca cineva iti poate sparge casa?”…si-atunci am lasat banii frumos in locul lor pentru ca stiu ca Domnul are grija de mine. Altfel daca i-as fi luat as fi fost si ipocrit, pentru ca daca m-am rugat ca Domnul sa-mi poarte de grija eu acum defapt imi port eu singur de grija. Din intamplarea aceasta se vede ca sunt si iubitor de arginti si cu griji inchipuite, neavand incredere deplina in Dumnezeu.
Dumnezeu insa ne ingrijeste cu mult mai mult decat ingrijeste o closca de puii ei, si a-ti vazut doar ce mama devotata este o closca. Acorda puilor tot timpul si toata atentia sa, le da tot ceea ce este de folos, isi pune viata in pericol pentru ei, ii incalzeste noaptea de frig si ii aduna pe toti sub aripile ei protectoare si pline de dragoste. Oare Dumnezeu nu face cu mult mai mult de-atat? De aceea Sfantul Ioan de Kronstadt ne indeamna asa: „Bizuie-te pe ajutorul Său la modul absolut.”
Noi insa avem de ales: ori ne purtam noi de grija, ori il lasam pe Dumnezeu sa ne poarte de grija in timp ce noi avem grija de poruncile lui, pentru ca o vorba spune frumos: Ai grija de ceea ce-i este drag lui Dumnezeu si Dumnezeu va avea grija de ceea ce-ti este drag tie. Lui Dumnezeu ii este draga o vietuire dupa poruncile Sale, deci daca o ducem pe aceasta, ii ingrijeste Dumnezeu si pe cei dragi ai nostri si casa noastra, si pe noi insine si tot ceea ce ne-a dat.
Un alt lucru pe care mi-l spunea parintele duhovnic era: „sa nu te arunci singur in pericole si sa-l ispitesti pe Dumnezeu sa te pazeasca”. Daca eu conduc masina iresponsabil, cu viteza, neregulamentar si fac tot felul de manevre ca sa arat ca Dumnezeu imi poarta de grija indiferent de ceea ce fac, asta inseamna ca ma arunc singur in pericol si pot oricand sa fac o prostie. Dumnezeu ma pazeste o data, de doua ori, de 10 ori, de 100 de ori poate, dar isi va lua mana de pe mine odata si voi cadea, ca sa vad ca ceea ce fac nu fac bine.
Trebuie sa ma pazesc si singur atat cat pot eu, si restul cat nu sta in putinta mea, ma va pazi Dumnezeu.
Nu intamplator am ales aceasta imagine, pentru ca asa cum un copilas nu poate face nimic fara mama sa, si are nevoie de atentie din clipa cand s-a nascut, secunda de secunda, asa si noi avem nevoie de Dumnezeu la fiecare miscare.
Bebelusul nu poate manca singur, nu poate merge singur, nu poate adormi singur de multe ori, nu se poate imbraca singur, nu poate invata sa vorbeasca fara mama, nu poate face aproape nimic prin puterile lui. Copilasul face tot prin mama… asa sa facem si noi: totul prin Tatal, Fiul si Duhul Sfant, pentru ca fara Dumnezeu nu putem sa facem nici o iota de bine.
Catalin
august 19, 2009 @ 3:38 pm
Există un echilibru, cred eu, pe care conştiinţa fiecăruia, dacă e ascultată cum se cuvine, i-l zice…
De fiecare dată când cineva urcă la mine în maşină îl rog insistent să-şi pună centura de siguranţă. Tatăl meu a avut două accidente (un zid de pietre pus răuvoit în mijlocul drumului, pe timpul nopţii, şi un televizor scăpat din camionul din faţă…) din care e mirare cum a scăpat, maşina a fost făcută praf de ambele ori dar el nu a suferit decât mici zgârieturi… În primul rând îi mulţumesc Lui Dumnezeu, apoi cuget că dacă nu ar fi avut centura de siguranţă, ar fi avut mai puţine şanse ambele cazuri.
Dar discuţia nu se pune doar de probabilităţi.
Cred că discuţia trebuie poate purtată nu la modul „de cât trebuie să avem noi grijă, câte asigurări trebuie să ne facem”, ci „după ce am făcut ceva pentru a preveni răul, să lăsăm totul FĂRĂ GRIJĂ în voia Lui Dumnezeu”.
Nu judec cazul de faţă, fiecăruia îi spune Dumnezeu cum se cuvine să procedeze. Zic spre exemplu că dacă vezi că 3 apartamente din bloc au fost sparte, poate e bine să-ţi pui uşă de metal, dacă vrei să păstrezi bunurile din casă intacte. Dar chiar dacă faci ori nu asta, să stai fără frică. De ce fără frică? Tot ceea ce ne poate fi luat sunt bunuri de pe pământ, ori sănătatea, ori poate chiar libertatea fizică, dar sufletul nu ni-l ia nimeni. Nu e tocmai uşor să le laşi pe toate, dar e singurul mod în care reuşeşti chiar să iubeşti oamenii…
florinm
august 19, 2009 @ 6:25 pm
Bine ai grait, frate Catalin!
După ce am făcut ceva pentru a preveni răul, să lăsăm totul FĂRĂ GRIJĂ în voia Lui Dumnezeu.
Trebuie sa facem noi tot posibilul, sa fim impreuna-lucratori cu Domnul.
Doamne, ajuta!
D
august 19, 2009 @ 7:40 pm
Ideea cu „sa facem noi tot posibilul ” e cam cu dus si intors. A face tot posibilul poate insemna si a te da de ceasul mortii incercand sa faci tu ce se poate. Este nevoie de discernamant.
Adriana
august 21, 2009 @ 9:45 pm
@D
Sa zicem atunci „a face tot posibilul ramanand senini ca un prunc?”…
florinm
august 21, 2009 @ 9:55 pm
@D, da-mi un exemplu unde n-ar trebui sa faci tot posibilul…
Eu am vorbit despre „posibil” in sensul ortodox. Adica nu poti sta sa pice para malaiata, in gura lui Natafleata!
Sau o vorba din popor: Domnul te ajuta, dar nu-ti baga si-n traista!
Adica trebuie sa faci tu ceea ce tine de tine, ca sa fii impacat.
Cum altfel? Ai un examen: daca vrei sa iei 10, nu inveti tot, nu citesti de 5 ori? Bineinteles, fara sa uiti de rugaciune. La fel la serviciu: vrei sa fii bun, muncesti, te informezi, intrebi pe unul, pe altul. caci nu iti da „nimeni” cunostinte asa, pe degeaba, fara stradanie.
La asta ma refer.
D
august 24, 2009 @ 6:19 pm
Ai dreptate, doar ca trebuia precizat de la inceput. Se poate intelege prin a face tot posibilul inclusiv a trece „peste cadavre”. A face tot posibilul traind ortodox este altceva.