Blândeţea ucide diavoli şi coboară harul lui Dumnezeu asupra celui smerit

De multe ori ne intrebam cum sa invingem anumite patimi. Ma intrebam zilele trecute,ce „leac” ne trebuie ca sa invingem mania? Chiar daca mergem la Biserica si avem o legatura cat de cat stransa cu Hristos, devenim deseori foarte impulsivi,nervosi…incat ne suparam si noi dar si pe ceilalti din jur. Am incercat vreodata sa alungam cu adevarat aceasta patima? Chiar daca ne dorim, nu putem reusi decat cu o mare credinta in tot ceea ce facem.Credinta nu in noi, ci in El. Putem avea incredere si in noi , bineinteles , dar numai in partea zidita de Hristos,numai in firea noastra induhovnicita.

Blandetea este cel mai bun „leac” pentru a alunga duhul maniei. Sfantul Casian Romanul ne spune: ,,Mania orbeste ochii sufletului si nu-l lasa sa vada Soarele Dreptatii”.

In aceasta stare ne aflam noi, suntem orbi sufleteste si de aceea nu putem sa ne invingem patimile. Ne este greu sa îi iubim pe cei ce ne urasc, si ne mahnim pe ei foarte repede. Dar oare si Hristos s-a mahnit pe cei care L-au batut si L-au chinuit? Nu! A indurat toate acestea cu rabdare.

,,Mania obisnuieste mai mult decat celelalte patimi sa tulbure si sa zapaceasca sufletul. Dar uneori îi si foloseste cat se poate de mult. Caci cand ne folosim de ea fara tulburare impotriva celor necuviosi, sau intr-un fel sau altul neinfranati, ca, sau sa se mantuiasca, sau sa se rusineze, prilejuim sufletului un spor de blandete: fiindca lucram potrivit cu scopul dreptatii si al bunatatii lui Dumnezeu. Pe langa aceasta, adeseori, maniindu-ne tare impotriva pacatului, dam sufletului vigoare, scapandu-l de moleseala. De asemenea nu incape nici o indoiala ca, maniindu-ne impotriva duhului stricaciunii, cand suntem in mare intristare si descurajare, ne aflam cu cugetul mai presus de lauda cea spre moarte. Ca sa ne invete aceasta, Domnul s-a maniat si s-a tulburat de doua ori impotriva duhului iadului, desi facea toate cate voia cu o vointa netulburata.

Asa a intors sufletul lui Lazar in trup. Incat mie imi pare ca mania neprihanita a fost daruita firii noastre de Dumnezeu, care ne-a zidit, mai degraba ca o arma a dreptatii. Daca s-ar fi folosit Eva de ea impotriva sarpelui, nu ar fi fost robita de placerea acea patimasa. Astfel mie mi se pare ca cel ce se foloseste cu neprihanire de manie, din ravna cuviosiei, se va afla mai cercat in cumpana rasplatirilor, decat cel ce nu se misca nicidecum la manie, pentru greutatea de a se misca a mintii. Fiindca cel din urma se dovedeste a nu-si fi deprins vizitiul sa stapaneasca franele simturilor omenesti. Iar celalalt lupta strunind caii virtutii si e purtat in mijlocul bataliilor cu dracii, conducand neintrerupt cu frica lui Dumnezeu carul cel cu patru cai ai infranarii. Pe acesta il aflam numit in Scriptura, la inaltarea dumnezeiscului Ilie, ”carul lui Israel”, pentru motivul ca Dumnezeu a vorbit intaia oara Iudeilor despre cele patru virtuti in chip deosebit. Iar cel ce s-a hranit asa de mult cu neprihanirea a fost inaltat la cer pe un car cu foc, pentru ca s-a folosit, socotesc, de(virtutile sale ca de niste cai, vietuind intru Duhul care l-a rapit pe el intr-un vartej de foc. (Diadoh al Foticeii)”

Cum putem dobandi acest „leac” impotriva maniei? Prin rabdare, nadejde si dragoste. Rabdarea este o comoara pot spune, pe care Domnul i-o daruieste celui care îl cauta. Cautandu-L si noi, vom invata sa rabdam pana la capat caci numai asa ne vom incununa. ,,Pe masura smeritei cugetari, ti se da tie si rabdarea in greutatile intampinate si dupa rabdarea ta ti se usureaza povara necazului tau si agonisesti mangaieri. Smerenia este ea insasi izvor al rabdarii caci nu socotesti ca ai dreptul la mangaieri, iar rabdarea stand tare, intareste firea ta incat nu mai simti greutatea necazului. Din rabdare curge in tine o forta caci vointa ascunde in ea rezerve de forta pe care nu obisnuim sa le punem in lucrare. Mai bine zis aceste rezerve de forta sunt firea noastra si ea le pune in lucrare prin vointa care e o calitate generala a ei pe care nu o pune de obicei in mod deplin in lucrare. Rezervele de putere ale firii noastre sunt de fapt nesfarsite cand ea sta in legatura cu Dumnezeu. Mai usor biruim greutatile prin rabdare decat prin lupta de a nu le primi, de a le ocoli cu orice pret, fapt in care se manifesta o frica, o slabiciune care ne face de fapt slabi. Cele dinafara ne pot zdrobi mai usor firea daca nu o intarim din rezervele ei launtrice care stau in legatura cu rezervele de putere nesfarsita ale lui Dumnezeu Care a creat si sustine firea noastra ca adevaratul ei fundament si izvor. Toate primejdiile si necazurile care nu sunt intampinate cu rabdare aduc un chin indoit caci rabdarea omului e pe masura primejdiilor ce-i vin. Atat se incordeaza omul cat e de mare greutatea careia trebuie sa-i faca fata, iar slabirea curajului este maica chinului, pe cand rabdarea e maica mangaierii si putere de a se naste din necazurile sale, fara harul dumnezeiesc care vine prin cautarea cea cu dinadinsul a rugaciunii ei si varsarea lacrimilor (Filocalie).” Nadejdea nu o dobandim daca nu credem ca El ne poate da ceea ce cerem. Tot ceea ce trebuie sa facem este sa fugim de deznadejde. La Dumnezeu orice este cu putinta, sa credem in vorbele Lui (,,Cereti si vi se va da,bateti si vi se va deschide), cautati si veti afla” veti vedea ca nu este greu sa urcam inca o treapta pe scara Mantuirii, chiar daca ispitele sunt la tot pasul si in tot locul.Cea mai scurta definitie a nadejdii este: „Asteptarea cu incredere a bunatatilor fagaduite de Dumnezeu” Si iata, am ajuns la dragoste.  Cand incepe cineva sa simta cu imbelsugare dragostea lui Dumnezeu, incepe sa iubeasca si pe aproapele intru simtirea duhului. Si aceasta este dragostea despre care graiesc toate Sfintele Scripturi. Caci prietenia dupa trup se desface foarte usor cand se gaseste o cat de mica pricina. Pentru ca nu a fost legata cu simtirea Duhului. Dar in sufletul ce sta sub inraurirea lui Dumnezeu, chiar daca s-ar intampla sa se produca vreo suparare, totusi legatura dragostei nu se desface dintr-insul. Caci aprinzandu-se pe sine insusi din nou de focul dragostei lui Dumnezeu, indata revine iarasi la starea cea buna si cu multa bucurie primeste dragostea aproapelui, chiar daca a fost ocarat sau pagubit mult de catre acela pentru ca acest suflet topeste in dulceata lui Dumnezeu amaraciunea iscata de galceava. (Diadoh al Foticeii) Avand acestea trei, putem spune ca am dobandit blandetea, respectiv leacul care ne ucide patimile. Sa avem rabdare,nadejde si dragoste si vom primi cele cerute de la Domnul  Sa ne intoarcem si noi,pacatosii cu toata inima la spovedanie si la lucrarea faptelor bune,si iarasi vom dobandi harul Prea Sfantului Duh in inimile noastre. (Georgiana)