Blogul „Analogii dumnezeiești”

Doamne ajută, tuturor!

Cu ajutorul lui Dumnezeu am finalizat astăzu un blog la care am pus mult suflet.

Blogul Analogii dumnezeiești îl puteți accesa la adresa: http://analogii.wordpress.com/ și cuprinde mare parte din articolele de pe site-ul Ortodoxia Tinerilor care se aflau în categoria Credință și Știința, subcategoria: Analogii. La acestea s-au mai adăugat și alte articole din site-ul nostru care se înscriau pe aceeași linie de abordare a subiectelor, anume aceea a dublei perspective: teologie – fizică, teologie – muzică, teologie – economie, teologie – sport, teologie – IT, etc.

Acest tip de articole a fost apreciat de cititorii noștri în ultimii ani, mai ales de băieți, ca unii ce se identifică mai ușor cu aspectele legate de tehnică și știință. Din acest motiv am hotărât să le adunăm pe toate în același loc, să le dăm un aspect grafic plăcut, și să le punem să facă misiune printre cei care nu-l cunosc pe Dumnezeu.

Acest blog are ca rol o cunoaștere mai adâncă a relației noastre cu Dumnezeu și a implicării Lui în viața noastră cotidiană.

Acest blog este un proiect al Asociației Ortodoxia Tinerilor și își dorește să problematizeze cât mai detaliat problema existenței lui Dumnezeu în lumea noastră, în toate aspectele ei. Adesea avem impresia că Dumnezeu este în cer și își vede de treaba Lui, neintervenind în lucrurile noastre mărunte.

Ne imaginăm lumea ca un Univers cu două etaje, noi la parter, și Dumnezeu deasupra, fiecare cu ale lui. Ori în realitate lucrurile nu stau așa, Dumnezeu fiind prezent peste tot și nu doar în cer ci fiind atent secundă de secundă la fiecare gând al nostru, fiecare faptă, fiecare răsuflare, și orice mișcare din lumea această, de la cel mai mic nivel până la cel mai mare, este validată de voia Lui.

Da, oamenii fac și foarte mult rău, și Dumnezeu îngăduie adesea răul, pentru a ne respecta libertatea de alegere, fără să ne constrângă, dar dacă ne-ar lăsa de capul nostru, lumea ar fi realmente un iad permanent și ne-am distruge rapid unii pe alții.

Articolele de pe acest blog vin să explice cum Dumnezeu și legile Lui își fac simțită prezența nu numai în Biserică ci și în marketing, în fizică, în anatomie, biologie, în artă, în infrastructură, în tehnică, în muzică, în natură, în tot ce ne înconjoară… și mai presus de toate Dumnezeu își face simțită prezența în om.

Tot ceea ce există își are rațiunea de a fi în Dumnezeu, ca Unic Creator al Universului, ca Sursă Unică a mișcării, ca sursă a creativității, inteligenței, iubirii, milei, iertării și a tot binele din lume.

“Dumnezeu e totul în toate și nimeni în nimic!” zicea dragul nostru Părinte Cleopa.

Abia atunci când realizăm că niciun fir de păr nu se mișcă fără voia Domnului în Univers, abia atunci putem spune că avem credință.

Dumnezeu să vă ocrotească!

(Claudiu Balan)

(Visited 2 times, 1 visits today)