Cei bogaţi ar trebui să fie recunoscători, dăruind

Medicii cu o practică îndelungată, care primesc bani mulţi de la bolnavi, ar trebui să facă generoase acte de milostenie, pentru mântuirea sufletului, dacă cred în existenţa sufletului nemuritor. Preoţii bogaţi, răsplătiţi din belşug pentru ostenelile lor duhovniceşti, ar trebui să facă şi ei mărinimoase gesturi de milostenie, pentru a nu-i judeca lumea ca pe trădătorul Iuda, care L-a vândut pentru arginţi pe Domnul slavei.

Neguţătorii care obţin profituri bogate trebuie să se dedice numaidecât şi unor acţiuni de binefacere, de înfrumuseţare şi înzestrare a bisericilor; funcţionarii care primesc salarii mari nu trebuie să considere bogatele lor venituri, obţinute, e drept, prin munca lor, ca aparţinându-le în exclusivitate, ci să-şi mai aducă aminte de fraţii lor oropsiţi, ca să se bucure de răsplată de la Domnul şi să-şi cureţe sufletul de păcate.

Toţi trebuie să agonisească untdelemnul milosteniei şi al faptelor bune, pentru a nu se înfăţişa cu mâinile goale înaintea Judecătorului când vor fi cercetaţi în ziua înfricoşătoarei Judecăţi, pentru ca să nu se trezească atunci cu totul goi şi să se facă de râs faţă de o lume întreagă.

Mulţumesc Preasfintei, preabunei, preaînţeleptei mele maici, Biserica lui Dumnezeu, pentru că mă duce spre mântuire în această viaţă vremelnică, pregătindu-mă să devin cetăţean al cerului. Îi mulţumesc pentru rugăciunile, slujbele, Tainele şi rânduielile sale, pentru posturile care îmi sunt de nepreţuit folos duhovnicesc şi trupesc (fiindcă îmi asigură sănătatea sufletească şi trupească, mă fac să mă simt liniştit, teafăr, uşor; fără post mi-ar fi foarte greu, am simţit asta ori de câte ori nu eram în post). Îi mulţumesc neprihănitei mele maici, Biserica lui Dumnezeu, pentru că mă încântă cu cereştile sale slujbe, care îmi înalţă sufletul spre cer, îmi luminează mintea cu adevărul ceresc, îmi arată calea vieţii veşnice, mă scapă de năvala şi ruşinea patimilor, îmi aduce fericire în viaţă.

Lumea întreagă – cerul şi pământul, cu tot ce se află în ele, marea, cu toate ale sale – este o revărsare a nesfârşitei bunătăţi a lui Dumnezeu, a înţelepciunii şi puterii Sale nemărginite, a bunătăţii pe care o arată făpturilor Sale, create pentru bucurie şi fericire şi, în primul rând, a bunătăţii Sale faţă de neamul omenesc. Lumea este o oglindă a bunătăţii, inteligenţei, înţelepciunii şi puterii lui Dumnezeu. De aceea, să nu ne legăm de lume, ci de Dumnezeu. „Că pe care am eu în cer afară de Tine? Şi afară de Tine, ce am dorit pe pământ? Stinsu-s-a inima mea şi trupul meu, Dumnezeul inimii mele şi partea mea, Dumnezeule in veac.” (Psalmul 72, 24-25)

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)