Bolnav am fost şi M-aţi vizitat
Din luna iunie eu şi familia ne-am mutat înapoi la Galaţi, locul nostru de naştere, întrucât am terminat Facultatea de Teologie de la Bucureşti. Aici lucrez la biroul de presă al Episcopiei Dunării de Jos. Menirea noastră, a celor de la biroul de presă este să fim prezenţi la toate evenimentele de pe întinsul eparhiei, unde trebuie să filmăm, să fotografiem, să facem articole şi să le difuzăm mai departe pe toate canelele media atât în episcopia noastră cât şi în ţară.
Astăzi am participat la o vizită pastorală pe care PS Casian a făcut-o la Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna” din Galaţi, cu prilejul hramului capelei din curtea bisericii, care-l are ca ocrotitor pe Sfântul Pantelimon, sărbătorit mâine 27 iulie. Aici sunt internaţi pacienţi cu boli psihice în stare mai gravă sau mai puţin gravă. La început Preasfinţitul a ţinut un cuvânt de învăţătură în capela din grădina spitalului, iar apoi a mers prin saloane şi i-a vizitat pe bolnavi, încurajându-i, binecuvântându-i şi spunându-le cu bucurie: „în maxim o săptămână veţi fi acasă” apoi dându-le câte un pacheţel, iconiţe şi un pliant despre Sfântul Pantelimon, doctorul fără de arginţi.
Pentru mine a fost o zi specială, simţeam o bucurie şi o pace sufletească pe care n-am mai simţit-o de mult. Deşi aparent nu vedeam nici un lucru care m-ar putea bucura acolo, totuşi mă uitam cu dragoste la cei bolnavi, le înţelegeam oarecum suferinţa, le citeam zâmbetul de pe faţă când vedeau că cineva îi vizitează şi pe ei.
Spitalul e un loc trist, e multă suferinţă peste tot, pacienţii sunt descurajaţi, rudele lor asemenea. Bolnavii sunt îmbrăcaţi în haine sărăcăcioase, pe chipurile lor vezi uneor lacrimi, dar totuşi în toată atmosfera asta eu eram bucuros. La început nu ştiam de ce, dar apoi am înţeles: „Bolnav am fost, şi aţi venit la Mine!”.
Noi îl vizitam pe Hristos. Noi împlineam una din poruncile Lui. Mi-aduc aminte de un sfânt părinte care spune: pe Hristos o să-l găsiţi în poruncile Lui, pe măsură ce-i împliniţi cuvintele. O vizită la cei bolnavi e ca şi o liturghie. Liturghia e iubire, e dăruire… Aşa e şi vizita, e dăruirea timpului şi a atenţiei tale celui drag, care e în suferinţă şi are nevoie de ajutorul tău.
(Claudiu)
andrei
iulie 31, 2009 @ 5:08 pm
domnule claudiu va felicit pentru faptul ca va osteniti sa puneti pe siteul dunarii de jos poze de la evenimente…si mai ales ca ma bucurati si pe mine cand le privesc… ador sa ma uit la pozele de pe siteul episcopiei…. ca voarba aia nu vezi in fiecare zi un loc nou si mai mult un episcop care zambeste….( PS Casian).
admin
iulie 31, 2009 @ 10:00 pm
Multumesc Andrei. PS Casian este foarte harnic, si nu sta nicio secunda. Si cand sta se gandeste la ceva si face planuri.
Diana
noiembrie 22, 2010 @ 11:01 pm
Pe 3 decembrie este Ziua Internationala a Persoanelor cu Dizabilitati si ar fi minunat daca toata lumea s-ar gandi si la persoanele cu handicap care au atata nevoie de ajutorul nostru.
Persoanele cu dizabilităţi doresc respect şi recunoaştere din partea societăţii, nu doar simple drepturi sociale. Cred că fiecare dintre noi poate face mai mult pentru aceste persoane. Primul pas este înţelegerea.
Eu urmeaza sa inchei un acord de parteneriat cu Directia de Asistenta Sociala si Protectia Copilului si cu Caritasul (parteneriat intitulat "-)ăruind vei dobândi"-),
pentru a obtine adresele persoanelor imobilizate la pat si a persoanelor cu handicap psihic. Nici nu va puteti inchipui cata bucurie le puteti face, chiar si cu o simpla vizita, acestor persoane. Sunt oameni uitati de toti, persoane care plang de fericire doar daca primesc un zambet, o mangaiere.
Este foarte dureroasa povestea celor imobilizati la pat, plang, se simt inutili, isi accepta greu deficientele care-i tin imobilizati la pat si de multe ori sunt uitati de toata lumea, uneori chiar si de rude. Nu au bani sa-si cumpere tratamentul, iar uneori medicatia este pentru ei la fel de necasara precum alimentatia.
Domnul sa ne invredniceasca sa putem oferi macar putin din timpul nostru, sa le oferim putina atentie, sa incercam sa ne punem in locul lor pentru o ora, apoi sa-i dam slava lui Dumnezeu, cand prin comparatie vom realiza, cat de bine este ca suntem sanatosi.
NEPASAREA – CEL MAI MARE HANDICAP
Diana
noiembrie 22, 2010 @ 11:11 pm
La nivel mondial, aproximativ 10% din populaţia lumii, respectiv 650 de milioane de oameni, trăiesc cu o formă de handicap.
Dreptul la viata în comunitate înseamna dreptul de a se bucura de aceleasi beneficii ca si celelalte persoane din comunitate. Din pacate, exista înca multe situatii de încalcare a drepturilor fundamentale ale persoanelor cu dizabilitati.
În România anului 2010, desi politicile nationale au început sa prevada nevoia de dialog social, de colaborare si de abordare integratoare în probleme ce privesc persoanele cu dizabilitati, schimbarile promovate la nivelul autoritatilor si institutiilor care se ocupa de problematica persoanelor cu dizabilitati nu sunt suficiente pentru a determina o schimbare la nivel comunitar si social larg. Statisticile recente, facute pe marginea acestui subiect, sunt sumbre.
Pana va reusi sa intervina cei abilitati, poate reusim sa facem si noi cat de putin bine…
Saurian
decembrie 12, 2010 @ 10:18 am
E postul Crăciunului. Hai să facem ceva, noi bucureştenii, pentru sărbătoarea Naşterii Domnului şi să mergem aceste puţine zile cu ASCOR să-i colindăm pe bolnavi. Aveţi aici programul colindelor ( nu vă costă nimic ci doar puţin timp ) : http://ascorbucuresti.wordpress.com/2010/12/03/colinde-2010/