Bolnavă, m-a vindecat Iubirea
Am murit. Împiedicându-mă am descoperit Drumul. Orbită fiind, am văzut Lumina. Însetată, am băut din Apa cea Vie. Înfometată, m-am hrănit cu Pâinea nemuririi. Slăbită, am cunoscut Puterea. Bolnavă, m-a vindecat Iubirea.
Mi-am dat seama că nici razele soarelui nu au puterea de a-mi încălzi cămara inimii cea întunecată. Mi-am dat seama că nici cel mai preţios metal nu-mi poate încununa sufletul cu podoaba bucuriei celei veşnice. Şi mai mult decât acestea… Mi-am dat seama că murind împiedicată, orbită, însetată, înfometată, slăbită şi bolnavă… M-am născut.
– Mai mari decât acestea vei vedea…
– Şi cât doare dorul.
– El macină intens cu o voracitate fantastică fără să poată fi oprit de cineva.
– Cu buzele paralizate de atâta strigare nu mai pot rosti nici măcar: „vino”.
– De fapt, cine să vină?
– Ia-mă.
– Rigid şi parcă la fel de sleit sufletul mi-e plin de cuvinte.
– Să le arunc în mare.
– Dar marea e mult prea albastră pentru mine.
– Nu la fel de albastră precum Cerul.
– Şi totuşi dorul meu nu se compară cu el.
– Noaptea e atât de negru…
– Încât mă doare mai tare.
– Cine?
– Dorului nu-i pun întrebări.
– Are nevoie de răspunsuri.
– Un răspuns nu vine decât…
– Dacă-l caut.
– Unde?
– În mine.
– În mine?
– Am obosit să alerg după răspunsuri.
– Voi căuta fără să găsesc.
– Şi dorul?
– Doare.
– Şi cel însetat să vină, cel ce doreşte să ia în dar apa vieţii.
– Doresc?
– Veşnicia.
– Ce este Veşnicia?
– Locul unde nu există dor.
– Eu sunt a lui, a celui drag. El dorul meu îl poartă.
– Şi ziua?
– Ziua îmi cântă inima.
– De drag?
– De dor.
– Şi cât aş vrea să vină.
– Să vin.
– Să plec.
– Şi Dumnezeu…
– Dumnezeu era Cuvântul.
– Cuvântul dorului meu.
– Şi Dumnezeu…
– Mă doare.
– Durerea?
– Dorul de El.
– Ia-mă.
– Adu-mă.
– În mine?
– La El.
– Unde?
– Acasă.
– În Biserica?
– Din Biserică.
– Sfinţilor nu le pot cânta.
– Mă doare cântarea.
– Rugăciunea lor îmi înalţă inima pe culmile tăcerii.
– Tăcerea?
– Dorului meu.
– Căci până şi toaca…
– Nu m-ascultă.
– Să vină.
– Să plece.
– Dorul?
– Durerea dorului meu.
– Tăcerea.
– Cântarea.
– Şşş, nu pot să stric cu gândul meu.
– Dorul.
– El pleacă singur.
– Privindu-L, chemându-L…
– Să mă aducă.
– În mine?
– La El?
– Acasă.
(Georgiana)
