Boxing Day sau Boboteaza?

Boxing Day este o sarbatoare a cumparaturilor, care are loc de obicei a doua zi de Craciun. Pe 26 decembrie, in fiecare an, zeci de mii de oameni din Canada, Anglia, Noua Zeelanda si Australia dau buzna in magazinele pregatite cu multe haine la preturi reduse.

Magazinele sunt luate cu asalt din primele secunde ale deschiderii, oamenii cautand cu acrivie sa-si potoleasca lacomia de a cumpara cat mai mult. De Boxing Day se vede cel mai bine cum lacomia este sora buna cu nesimtirea. Hainele sunt scoase de pe umerase pentru probe, aruncate apoi aiurea si calcate in picioare, dupa care este de la sine inteles ca multe dintre ele se strica, dar carui client ii pasa cand este atata abundenta cu de toate? Nu ii pasa decat patronului si angajatilor. Patronului ca pierde si angajatilor ca trebuie sa stranga mizeria dupa turma de oameni salbaticita de patimi.

Oamenii sunt prea preocupati sa-si satisfaca pofta de a avea. Fiecare client isi umple sacosele cu ceea ce ii place, plecand satisfacut si bucuros ca a cumparat lucruri ieftine pe saturate. Nu, aproape nimeni nu cumpara hainele de care are nevoie, ci cumpara haine pentru ca sunt ieftine! Acesta este singurul rationament care anima aceasta sarbatoare idolatra. Boxing Day-ul este prin excelente o sarbatoare care promoveaza lacomia si dezordinea, o sarbatoare in care oamenii se bucura de noile achizitii fara sa constientizeze ca prisosul este defapt hrana pentru molii.

Si totusi, ce legatura este intre Boxing Day si Boboteaza?

Boxing Day-ul reprezinta firea noastra cazuta, rapusa de pacat si tarata pana in pragul hotarului animalic, care acum este ahtiata dupa materie desi are nevoia nativa de sfintenie. Odata cu caderea in pacat, omul a pierdut apetitul duhovnicesc, pierzand astfel si capacitatea de a trai si de a se bucura in mod deplin, adica duhovniceste. Prin pacat, toate simturile noastre au orbit, luandu-si directia in jos, spre materialism. De aceea, pentru multi dintre oamenii pamantului, singurele bucurii pe care le mai pot percepe sunt cele legate de bani, mancare, haine si trup, desi foamea duhovniceasca ii roade cumplit. Materialismul infometeaza sufletul, iar omul nestiind ca foamea de bucurie este de alta natura decat cea materialista, se afunda si mai mult in materialismul care ii este la indemana, sperand sa se sature. Cat de mult se amageste… Astazi, omul mai mult decat oricand, sufera de un handicap cumplit: nu-si mai simte dimensiunea duhovniceasca, nu mai simte ca ii este foame de sfintenie.

Boboteaza reprezinta restaurarea firii noastre celei dintai, firea duhovniceasca, dar si restaurearea intregii creatii. Este evenimentul prin care Mantuitorul Hristos il scoate pe om din materialism, folosindu-se de mijlocul pe care omul cazut il poate percepe cel mai bine: materia.

Domnul nostru Iisus Hristos, izvorul sfinteniei, prin faptul ca se coboara in apa, sfinteste Iordanul  si odata cu aceasta  sfinteste toata firea apelor. Sfintindu-se toata firea apelor care strabat intreaga materie, se sfinteste insasi materia. Purtand amprenta sfinteniei, materia este acum mijloc de sfintire a simturilor noastre si a intregii noastre fiinte. Astfel materia sfintita, reprezinta o invitatie la bucuria duhovniceasca, la nunta Fiului de Imparat. Defapt, prin sfintirea materiei, Mantuitorul se foloseste de apetitul nostru pentru materie, pentru a-i da ult alt fel de „gust”, de natura spirituala.

Firea noastra atrasa de bucuriile oarbe ale Boxing Day-ului, vede acum materia, adica obiectul bucuriei sale, transigurata cu o  noua dimensiune si un nou sens: sfintenia. Asa ca, fiind nevoiti sa luam seama de aceasta „noua” dimensiune a materiei, incepem sa invatam sa ne bucuram intr-alt sens decat cel cu care eram obisnuiti, cei drept cu efort. Astfel, ni se deschide din nou apetitul duhovnicesc, invatand sa fim din nou oameni duhovnicesti, adica asa cum am fost ganditi si facuti sa fim de la bun inceput: sfinti.

Cum raspund oamenii la aceasta invitatie duhovniceasca purtata pe suportul materiei, se vede in fiecare an, la fiecare Sarbatoare a Bobotezei. Unii participa cu rabdare, cu blandete, cu rugaciunea in gand, altii asteapta agitati Aghiazma mare, facand din aceasta un scop al sarbatorii, iar altii privesc cu nepasare, din fata televizorului, aratand cu degetul paiul din ochiul aproapelui, cand propria barna a prins radacini in ochii care judeca. Pe unii dintre crestini, firea Boxing Day-ului ii impovareaza atat de mult, incat ajung sa se imbulzeasca, sa se manie, calcand in picioare nu haine, ci bunul simt si buna cuviinta, pentru un pahar de aghiazma, iar pe altii ii impovareaza la culme, bagatelizand invitatia la sfintenie drept spectacol de amuzament TV.

Cei care participa stiu ca mai bine risti sa ramai fara aghiazma, dar cu castigul sufletesc ca ti-ai inmultit rabdarea si ti-ai pastrat buna cuviinta, decat sa ramai cu bucuria materialista si egoista a faptului ca „am reusit sa iau aghiazma inainte sa se termine”.

Cei care au asteaptat agitati, degeaba au luat aghiazma acasa, daca au fost tafnosi si impinge coate. Castigat esti cand ai capatat un folos duhovnicesc de pe urma acestei invitatii duhovnicesti, nu cand ai trasformat aghiazma intr-o marfa a sarbatorii.

Si in fine, cei care au judecat cu dreptate fariseica, din fata televizorului,  pe cei care s-au impins la luat aghiazma, sunt si cei mai de plans oameni, caci macar cei judecati au raspuns la invitatia lui Hristos Dumnezeu, pe cand acestia nu a fost in stare nici macar de atat.

Iata trei ipostaze, in care oamenii penduleaza in functie de propria vointa si nevointa, precum pendulau si acum 2000 de ani in prezenta Mantuitorului.

Tot in aceasta intersectie dintre firea cazuta si invitatia la sfintenie care ni se face, iese la iveala si unul din multele noastre minusuri ca si crestini: faptul ca suntem paziti de jandarmi ca sa mentinem disciplina si respectul reciproc. Oamenii din afara Bisericii se asteapta sa vada la noi blandete si rabdare mai mult decat dau ei dovada in viata de zi cu zi. Insusi Mantuitorul Hristos ne spune: „Caci zic voua: Ca de nu va prisosi dreptatea voastra mai mult decata carturarilor si a fariseilor, nu veti intra in imparatia cerurilor.„ (Ev. Matei 5:20)

Si cum sa nu ne arate cu degetul cei care cauta sa denigreze Biserica, cand este nevoie sa fim paziti la fiecare praznic, ca sa nu dam dovada de cearta si dezordine, atunci cand asteptam sarutarea sfintelor moaste sau capatatul aghiazmei mari?! Din pricina patimilor noastre suntem paziti de jandarmi, caci daca nu am fi suferit de nerabdare, de manie si de egoism, atunci nu ar mai fi fost nevoie sa ne pazeasca nimeni de nimic. Este trist sa vezi cum avem nevoie de paznici la sarbatori duhovnicesti, dar este inspre binele nostru sa constientizam bolile de care suferim, desi suntem parte din trupul Bisericii.

Tin minte ca odata am fost la sfintirea unei biserici, intr-o comuna din tara. M-am asezat frumos la randul de afara, pentru a putea ajunge la altar, si am inceput sa ma rog ca sa nu ii judec pe cei care o luau inainte pe lateralele usii de la intrarea in Biserica. Erau destui cei care nu aveau bun simt ca sa astepte in ordinea venirii. Apropiindu-ma de intrarea in Biserica, am inceput sa fiu inghiontit de la spate, lucru care ma deranja. Cand m-am intors sa vad cine era, a trebuit sa cobor destul de mult privirea ca sa realizez ca era doar o batranica mititica ce probabil isi terminase rezerva de rabdare. Cata inghionteala, pentru a castiga un mare nimic!

Totusi acolo, in mijlocul atator oameni agitati, dintre care unii se gandeau doar la ei insisi, se aflau si oameni care stiau care este adevaratul scop pentru care sunt acolo. Spre exemplu, doamna preoteasa, adica sotia preotului care slujea la biserica ce tocmai se sfintise, statea la rand ca toata lumea, fara sa considere ca are vreun privilegiu de a intra in altar, inaintea celorlalti oameni. Desi a fost invitata de cateva ori ca sa pofteasca in fata, dansa a refuzat discret, dand dovada exemplara de rabdare si modestie. Iata un om care stralucea in mijlocul celorlati oameni prin exemplul propriu. Iata un om care facea castig duhovnicesc dintr-un simplu stat la coada.

Tot asa, in orice imprejurare, fie ca este vorba de o mare sarbatoare sau de o imprejurare cotidiana, putem sa pierdem sau sa castigam duhovniceste, in functie de felul in care raspundem lui Dumnezeu si oamnenilor: Raspundem usor ca la Boxing Day cu  firea noastra inclinata spre salbaticie si lacomie sau ne straduim sa raspundem ca la Boboteaza, cu firea blanda, smerita si calda prin care Mantuitorul s-a aratat exemplu de urmat pentru toti oamenii?