Bradul de Crăciun și omul

Cunoscutul colind “O, brad frumos” ne arată ca bradul este veşnic verde, iar forma sa piramidala face să pară că tinde spre cer. Omul a fost creat de Dumnezeu tot veşnic şi are ca scop atingerea asemănării cu Dumnezeu. Mirosul de brad este foarte intens, mai ales în contact cu aerul, la fel şi omul devine o oglindă a sfinţeniei, atunci când rămâne în comuniune cu Dumnezeu.

Înainte ca omul să împodobească brazii, Dumnezeu l-a împodobit pe om cu înalte virtuţi şi multe alte daruri duhovniceşti. Însă, dat fiind că omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu, împodobirea brazilor reflectă împodobirea omului şi relaţia sa cu Creatorul lui. Deşi împodobit cu atâtea decoraţiuni colorate, bradul pare, totuşi, gol fără instalaţie. Luminiţele dau farmec bradului împodobit. Abia atunci când lumina lui Hristos luminează omul, acesta ajunge la adevărata înălţime pentru care a fost creat: ”Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmeazã Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.” (Ioan 8,12).

Bradul este şi mai frumos atunci când, în camera în care este amplasat, nu există alte surse de lumină în afară instalaţiei de brad. Omul se simte mai aproape de Dumnezeu în suferinţă, în întuneric, pentru că, astfel, observa cu uşurinţă lumina Sa. Abia în întuneric, când omul nu mai are nici o speranţă şi nici un ajutor lumesc, Îl simte cu adevărat pe Dumnezeu: “Poporul care stãtea în întuneric a vãzut luminã mare și celor ce şedeau în latura și în umbra morții luminã le-a rãsãrit” (Mt 4,16). Atunci, sufletul înţelege că întotdeauna Dumnezeu a fost cu El şi că doar păcatele au fost cele care l-au împiedicat să simtă prezenţa Lui: “Și lumina lumineazã în întuneric și întunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1,5).

Cele mai întâlnite decoraţiuni pentru brazi sunt globuleţele. Forma rotundă denotă delicateţea lor. La fel de fragil este şi sufletul omului; păcatul slăbeşte puterile sufletului, iar virtuţile pierdute sunt greu de recuperat așa cum un glob spart nu mai poate fi refăcut din propriile-i cioburi. Dacă aceste globuleţe sunt puternic agăţate de crenguţa, prin Taina Spovedaniei, nu vor cădea cu uşurinţă.

Cadourile de sub brad ne arată cu câtă inteligenţă l-a înzestrat Dumnezeu pe om, pentru a fi capabil să creeze o sumedenie de jucării, dulciuri, haine şi tot ceea ce este folositor omului. “Te voi lãuda, cã sunt o fãpturã așa de minunatã” (Ps 138).

Culoarea roşie predomina în perioada Crăciunului. Acele globuleţe roşii ne amintesc de roşeaţa nevinovăției – îngerul credincios pentru apărarea noastră şi sora prevestitoare a nevinovăţiei. “Ferice de tânără fată care roşeşte pentru orice glumă necuviincioasă şi care, simţindu-şi aprinderea obrajilor ei, vede în această o înştiinţare ca să fugă de pericolul păcatului. Să nu faci, să nu vorbeşti, să nu cugeţi nimic de care ar trebui să roşeşti, dacă Tatal tău ar şti aceasta. Nu-l întrista pe acest înger, că nu cumva să se depărteze de la tine şi să fii în primejdia de a fi pierdută pt totdeauna” (Coşuleţul cu flori). Roșul Crăciunului amintește mai ales de jertfa până la sânge spre care Hristos Domnul a venit de bună voie pentru a mântui întreaga lume. De fapt pruncul în icoana nașterii Domnului nu stă în pătuț sau în iesle ci în într-un mic mormânt, pentru a arăta tuturor că a venit să-și dea viața pentru noi.

Bomboanele duc gândul la dulceața ce se revarsă din diferitele daruri duhovniceşti pline de har.

Cu trecerea timpului, bradul împodobit începe să-şi lase aplece crengile, posomorât. În acele momente, decoraţiunile, la fel de frumoase ca înainte, nu-l mai ajuta la nimic, căci el tânjeşte după aerul curat al pădurii de unde a fost adus, după pământul rodnic și după apa rece a izvoarelor.. Aşa se întâmplă şi când omul se depărtează de Creatorul Său de la care a primit viața… se refugiază în lume și se usucă. Deşi poate avea multe bogăţii materiale şi bucurii lumeşti, acestea nu îi aduc fericirea. Abia atunci când respiră din nou din Dumnezeu, “Cãci în El trãim și ne mișcãm și suntem” (Fapte 17,28), acesta îşi înălţă victorios, crengile. Căci “unde ești Tu, de acolo fuge întristarea, iar unde Tu lipsești, bucuria se preface în deșertăciune” (Acatistul la vreme de ispită).

Un alt moment în care bradul îşi pierde măreţia este atunci când decoraţiunile sunt prea multe iar bradul cedează sub presiunea lor. Aşa cum spunea părintele Paisie Aghioritul, “Cu cât oamenii se îndepărteazã mai mult de viața cea simplă, fireascã și înainteazã spre lux, cu atât crește și neliniștea din ei. Fericiți sunt cei care au izbutit să-și simplifice viața și s-au eliberat din lațul acestui progres lumesc al multelor înlesniri, sau mai degrabã al multelor greutãți, și au scãpat de acest stres înfricoșător al vremii noastre de azi..”

Iisuse preadulce, lumina lumii, împodobeşte ramurile sufletului meu, Fiul lui Dumnezeu, cu lumina Ta cea dumnezeiasca strălucitoare, ca să Te laud pe Tine, lumina cea neînserată.

(Lazăr Ioana)