Despre bucurie, ca rod al Sfântului Duh

Bucurie! Cuvânt drag, cuvânt mult-dorit, cuvânt ce ai putinţă de a mişca sufletele oamenilor, cuvânt ce arăţi veselie, ce însemni bucurie curată, desfătare şi  plăcere duhovnicească. Bucurie! Cu ce cuvinte aş putea descrie simţământul pe care mi-l deştepţi în inimă? Cu ce penel să-ţi zugrăvesc chipul şi în ce fel aş putea arăta tainica ta însuşire?

Nici o putere în mine nu poate descoperi taina ta; nici un glas nu are puterea de a vorbi despre lucrarea ta ce rămâne tainică şi ascunsă în ungherele cele mai adânci ale inimii, arătându-se doar sufletului şi făcându-l să tresară de o negrăită mângâiere.

Bucuria îmbata sufletul că o băutură divină şi se face desfătare a sa mult-dorita. Bucuria face că limba celui ce se umple de ea să fie mai dulce ca mierea; ea face să răsune în inima canturi pe care buzele sunt neputincioase a le cânta; inima vorbeşte şi buzele tac şi se slujeşte în chip tainic ceea ce este mai presus de fire.

Inima se bucura, fiindcă iubirea lui Dumnezeu s-a sălăşluit intr-ansa. Inima se bucura, fiindcă se simte plină de binele cel mult-dorit. Inima se bucura, fiindcă a primit tainică încredinţarea că Dumnezeu o iubeşte. Inima se bucura, fiindcă pacea, liniştea şi netulburarea domnesc intr-ansa.

Inima se bucura, fiindcă L-a cunoscut în credinţă pe Domnul. Inima se bucura, fiindcă s-a încredinţat în nădejde de bunurile viitoare. Inima se bucura, fiindcă în iubire L-a cunoscut de domnul care locuieşte intr-ansa.

O, bucurie sfântă! O, bucurie, desfătare şi pregustare a Raiului! O, bucurie ce prevesteşti dulceaţă cea negrăită! Pe tine te doresc, pe tine te caut şi, pe tine dobândindu-te zălog aici pe pământ, fie să te cunosc şi în ceruri, acolo unde se aude glasul neostenit al celor ce te cinstesc şi acolo unde este plăcerea nespusă a celor ce văd negrăită frumuseţe a chipului lui Dumnezeu. Amin!

(Sfântul Nectarie)