Bucurii de Crăciun
Vine Sfantul Nicolae si apoi Nasterea Domnului, Craciunul – doua sarbatori atat de dragi copiilor si adultilor, deopotriva. Magazinele sunt pline de jucarii, de globuri, de beteala – toate stralucitoare, aducatoare de bucurie. Daca bucuria celor mici este sincera, cum este bucuria noastra, cea provocata de chimvale, de beteala si de brazi impodobiti? Daca ne bucuram doar de acestea, de frigiderele pe care le vom avea pline, dupa posibilitati, vom fi ceva mai mult decat niste maimute carora le-ai dat niste banane.
Cati dintre noi facem efortul de a intelege cu adevarat ce s-a intamplat acum 2000 de ani, pe 25 decembrie? Cati dintre noi auzim bataia la usa inimii noastre a Sfintei Fecioare Maria in cautarea unui adapost pentru Domnul nostru? Cati dintre noi deschidem? De ce nu deschidem? Pentru ca majoritatea nu pricep ca acela care bate e chiar El. Ei vad doar o femeie obosita, imbracata saracacios, cu mana intinsa si spun: „Las-o si pe-asta, ca gaseste ea ceva, nu trebuie sa-i dau eu. Cine stie cati bani face asta intr-o zi, pe cand eu muncesc o luna pentru a-mi duce traiul…”. Cred ca la fel au gandit si cei din Bethleem, cand n-au raspuns strigatului de ajutor al Mamei ce era gata sa nasca. N-aveau de unde sa stie pe Cine poarta in pantece, dar din pricina micimii inimii lor nu i-au deschis.
Sa tinem postul cu smerenie, sa multumim Domnului. Si sa ne bucuram la sfarsitul postului cu sufletul curat, spovediti fiind, si daca ne este permis sa primim Sfant Trupul si Sangele Domnului, cu familiile noastre, bucurandu-ne impreuna, cu tot cu copii. Iar acestora mai mici, pe langa nelipsitele rugaciuni, n-ar fi frumos sa le impodobim sufletele si cu stihuri minunate, asa cum sunt cele de mai jos, ale lui Cosbuc?
(Florin Marmalichi)
Pomul Crăciunului
de George Cosbuc
Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Pădurea iarna doarme, c’aşa vrea Dumnezeu.
Şi numai câte-un viscol o bate uneori,
Ea plânge atunci cu hohot, cuprinsă de fiori.
Şi tace-apoi şi-adoarme, când viscolele pier,
În noaptea asta însă, vin îngerii din cer.
Şi zboară’ncet de-alungul pădurilor de brad,
Şi cântă’ncet; şi mere şi flori din sân le cad.
Iar florile s’anină de ramuri până jos
Şi-i cântec şi lumina şi-aşa e de frumos!
Iar brazii se deşteaptă, se miră asta ce-i,
Se bucură şi cântă ca îngerii şi ei.
Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Dar uite ce-ţi trimite dintr’însă Dumnezeu.
Un înger rupse-o creangă din brazii cu făclii,
Aşa cum au găsit-o, cu flori şi jucării.
Departe într-un staul e’n faţă-acum Iisus,
Şi îngerii, o, câte şi câte i-au adus.
Dar el e bun si’mparte la toţi câţi îl iubesc,
Tu vino, şi te’nchină, zi: „Doamne-ţi mulţumesc”.