Bună dimineața. Încercați!

Când plânge un copil mic lângă tine, roagă-l sincer să te ierte. Este posibil să plângă chiar din cauza ta, dar fiind prea mic şi neştiind încă să vorbească, nu ştie cum să te certe altfel şi atunci începe să plângă.

Atunci când ne cerem iertare din toată inima, vocea noastră are harul de a fi precum o mângâiere de mamă.

În caz, contrar, când certăm, atunci când suntem plini de enervare că micuţul plânge lângă noi, vocea noastră, nu face altceva decât să-i întărate plânsul, ca şi cum palmele noastre l-ar lovi peste obrăjori.

De fiecare dată când plânge un copil, ar trebui să ne cercetăm conştiinţa şi să vedem unde, când şi cum i-am greşit.

La fel cum după furtună răsare soarele, tot aşa, după o porţie bună de plâns, om mare şi copil mic, vor râde fericiţi împreună. De la bucuria lor, se vor molipsi şi cei din jur. Nu degeaba auzim mereu: „Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.” (Evanghelia după Matei 5, 4).

Nu suntem la mare distanţă nici de Paşte şi nici de Rusalii. ar trebui ca în jurul nostru să se audă doar râsete de copii şi ciripit de păsărele. Ar trebui ca fețele noastre să fie în fiecare zi doar zâmbitoare, să ne bucurăm de fructele care s-au copt în cireşi, de căpşunile ce răsar prin grădini, de teii ce mai au un pic şi se transformă în ceaiuri, de verdele intens înviorat de ploaie, să ne bucurăm din orice. Şi cu toate acestea, sunt şi trec pe lângă noi, copii şi oameni trişti. Ce păcat! „Păcatul lor”… suntem tentaţi mereu să spunem, dar să nu uităm că şi noi înainte de a ne bucura şi veseli am fost trişti şi dacă noi nu am putut, altcineva s-a rugat pentru noi. Păcatul, doar Dumnezeu ştie sigur al cui este şi să ne ferească Sfântul, să fim răspunzători de păcatele altora.

Nu ne costă nimic, ziua noastră fiind una bună. Atunci când vedem un om supărat, chiar dacă nu îl cunoaştem, să îi spunem măcar „Bună ziua”. Încercaţi!

Am găsit şi câteva citate care sper să vă fie de folos:

Prorocul David: „Izvoare de apă s-au pogorât din ochii mei, pentru că n-am păzit legea Ta.” (Ps. 118, 139)

Sfântul Efrem Şirul: „Doctorul aşteaptă să vadă lacrimile tale. Apropie-te! Să nu te temi! Arată-i Lui rana, aducându-i şi doctoria, lacrimi şi suspine, că iată s-a deschis uşa pocăinţei! Sârguiește-te, păcătosule, mai înainte de a se închide.„

Sfântul Ioan Gură de Aur aminteşte în Omiliile sale de cuvântul fericitului Iov (30, 25), care spune: „Eu am plâns pentru orice neputincios şi am suspinat când am văzut un om în nevoie.„

Sfântul Siluan Athonitul: „Dacă fiecare suflet L-ar cunoaşte pe Domnul, ar cunoaşte cât de mult ne iubeşte şi atunci nimeni nu ar mai deznădăjdui de mântuirea sa, nici nu ar mai murmura.”

„Sufletul meu tânjeşte după Domnul şi Îl caut cu lacrimi. Cum să nu-L caut? Când eram cu El, sufletul meu era vesel şi liniştit, şi vrăjmaşul nu avea intrare la mine; dar acum duhul cel rău a pus stăpânire pe mine, şi el tulbură şi chinuie sufletul meu, de aceea sufletul meu tânjeşte după Domnul până la moarte; duhul meu se avântă spre Dumnezeu şi nimic de pe pământ nu mă poate veseli, şi sufletul meu nu vrea să se mângâie cu nimic, ci vrea să vadă din nou pe Domnul şi să se sature de El. Nu-l pot uita, nici măcar pentru un singur minut şi sufletul meu se chinuie după El, şi de mulţimea întristării plâng cu suspine: Miluieşte-mă, Dumnezeule, pe mine zidirea ta cea căzută!„

Sfântul Ignatie Briancianinov, „Mântuitorul Iisus Hristos, a lăcrimat cu lacrimile Sale întru tot sfinte, pentru Lazăr, cel mort de patru zile; Dumnezeu-Omul a vărsat dumnezeieştile Sale lacrimi pentru oraşul în care furnica mulţime mare de oameni, pentru poporul care nu şi-a dat seama de venirea lui Dumnezeu.”

Sfântul Ioan Scărarul: „Precum consumă focul trestia, aşa curață lacrima orice pată văzută şi spirituală. Plânsul constituie boldul cel de aur al sufletului, care îl liberează de pironirea pe lemnul grijilor lumeşti şi de orice împătimire şi care, printr-o cuvioasă întristare, îl face să se îndrepte continuu spre supravegherea inimii. Lacrimile alungă râsul. Dacă cineva a îmbrăcat plânsul ca pe o haină de nuntă fericită şi plină de har, acela a cunoscut râsul duhovnicesc al sufletului. Desfiinţează păcatul, şi e de prisos lacrima îndurerată a ochilor trupeşti. În Adam nu a fost lacrima înainte de cădere, precum nici după înviere nu va mai fi, odată ce a fost desfiinţat păcatul.” (Filocalia, vol. IX, Scara, Treaptă VII)

Părintele Dumitru Stăniloae: „Noi, însă, scuturându-ne de toate prin frică de Dumnezeu, să ne câştigăm lacrimile curate şi neviclene ale gândului la moarte, căci nu este în ele înşelare sau închipuire de sine, ci ele aduc mai degrabă curăţirea şi propăşirea în iubirea de Dumnezeu, spălarea păcatelor şi eliberarea de patimi.”

Vă doresc o zi bună, din care să guste toţi cei cu care vă întâlniţi astăzi!

(Adriana – Blogul Dardindar – Buna dimineata! Incercati!)