„Bunico, ninge! Ninge!”
Doi ochişori priveau trişti şi rugători înspre cerul încremenit de frig. Iar mânuţa întinsă aştepta în zadar o minune cerească. O minune albă. „De ce nu ninge?” – se auzea dezamăgirea, plângând în glasul copilei – „Cum va putea să ajungă Moş Crăciun dacă nu este zăpadă? Vreau să ningă!”. Dar cerul se încăpăţâna să rămână mut.
Chemată de glasul duios al bunicii, fetiţa se grăbi să intre în casă. Aici o aşteptau, binevoitoare: căldura, lumina, mirosul îmbietor al budincii de vanilie, dar mai ales, mâinile făcătoare de minuni ale bunicii. Cuibărită între braţele bătrânei, copila asculta cu nesaţ povestea, de atâtea ori auzită, a naşterii unui prunc sfânt într-o iesle.
Flăcările focului din vatră încremeniră şi ele parcă, ascultând, cu pâlpâiri smerite, povestea. Dintr-un colţ, bradul strălucea, unduindu-şi cu mândrie beteala, ştiindu-se simbol al unei asemenea Sărbători minunate.
Firul poveştii fu însă retezat brusc şi fetiţa sări neliniştită de pe genunchii bătrânei. Emoţia i se putea citi în glas şi în ochii înlăcrimaţi de bucuria neaşteptată: „Bunico, ninge! Ninge!”. Şi fără a mai aştepta vreun răspuns, fărâma de om alergă afară. Privea, fără să se sature, la zăpada cernită şi i se părea că fiecare atingere a unui fulg de nea este asemenea mângâierii unui înger. La poartă, un grup de colindători îşi făcu apariţia. Fericirea era completă. Familia se întregise şi se minunau cu toţii de bunătăţile făcute de mâinile miraculoase ale bunicii. În plus, acum va putea ajunge şi Moş Crăciun…
… Omuleţul de atunci şi omul de mai târziu a învăţat să iubească Crăciunul. Singura diferenţă este aceea că acum nu-l mai aşteaptă pe Moş Crăciun. Aşteaptă doar (re)naşterea copilului din interior, (re)naşterea inocenţei. Şi, cu aceeaşi emoţie, în fiecare an, aşteaptă prima zăpadă.
Am învăţat să iubesc Crăciunul.
Daniela Onţ
Diana
decembrie 18, 2012 @ 2:13 pm
Da si eu iubesc Craciunul foarte mult.Mai ales cand ninge !!Primii fulgi de zapada…Ma bucura asa de mult peisajul .Brazii incarcati de zapada,totul parca ar fi imbracat in argint …Asta ma duce cu gandul la Dumnezeu :Frumusetea Suprema .Totul este asa de frumos ,datorita Lui…datorita iubirii Sale . Inchipuiti-va cum e in Ceruri! Cand eram copila ,adevarat si eu asteptam venirea ‘Mosului’ si ma suparam pe mama in momentul in care inchidea usa .Pe unde mai intra Mosul??Aveam o oarecare inocenta pe atunci ,acea gandire de copil.
Insa acum realizez ce e mult mai important :Biserica .Sa merg de Craciun la Biserica ,mai ales la miezul noptii ;toti adunati asemenea unei familii sub bratele ocrotitoare ale Tatalui Ceresc .Artificiile pe cerul instelat …
Domnul ne priveste de sus cu ochii plin de iubire ,iar inima Sa blanda salta de bucurie cand ne vede fericiti.
Laura Stifter
decembrie 18, 2012 @ 8:37 pm
Foarte frumos aarticol, felicitări!
Mi-a plăcut mult şi comentariul Dianei. 🙂
Doamne ajută!
Teodora
decembrie 18, 2012 @ 8:51 pm
Desi niciodata nu mi-au placut frigul si zapada (am preferat si prefer caldura, nu este doar o chestiune privind vacanta de vara:) ), singura perioada cand ma bucuram totusi de ele in copilarie era cea a Craciunului. Brusc, parca totul capata o nota magica…iar astazi asociez Craciunul cu zapada si cu peisajul alb si stralucitor care ascunde in tacerea lui o Taina mare…
Foarte frumos articolul!