Așezământul Șinca Veche
Şinca Veche. Locul în care s-a slujit sub pământ sute de ani pentru menţinerea vie a crezului ortodoxiei. Pământul de acolo e impregnat cu energia spirituală a nevoitorilor creştini, conservată în Schitul Naşterea Maicii Domnului şi a Casei călugărilor cu paraclisul Sfântul Nectarie. Sacralitatea teritoriului se simte dinainte de a-ţi propune să descoperi o nouă oază de lumină pentru suflet şi trup. Cei evoluaţi spiritual aud în interiorul Schitului vocile rugătorilor care au vieţuit acolo.
Simplitatea formelor şi varietatea emoţiilor plăcute reprezintă imboldul înspre cerul din fiecare, deoarece orice călătorie spre fiinţa din noi ne înnoieşte. Despre Şinca Veche am auzit dintr-o fericită întâmplare: cineva cunoscut mie citise într-un articol că, acolo unde Dumnezeu consideră că e momentul pentru o minune, va îndrepta paşii acelui om înspre un loc încărcat cu energie divină care îi va facilita vindecarea.
Fără ezitare, au pornit cu familia, la drum. Asta a fost suficient ca, la rândul meu, să caut acel loc. Odată ajuns la Schitul de la Şinca Veche devii un altul, e precum piatra de temelie pusă sufletului ca el să crească în voie. Vă recomand cu drag o călătorie înspre voi înşivă, unde Hristos „a supraviţuit” indiferent de timp şi fapte, un drum spre Şinca Veche spre care veţi fi nerăbdători să vă reîntoarceţi cel puţin o dată, în semn de recunoştinţă pentru pacea primită în voi. Prezint aceasta „zonă” prin câteva fotografii. Pace!
Vizitati: www.sincaveche.ro
(Alina)