Cacofonii memoriale. Călin Georgescu, între Putin și eroii rezistenței anticomuniste

„Că secol după secol,
Mereu din Răsărit
Veniră hoarde crude
Ce țar-au pângărit.

Muscalii cei prădalnici
Doar beznă ne-au adus.
Lumina și-adevăru`
Ne vin de la Apus”

(„Testament”, poezie compusă de teologul Gheorghe Popescu-Vâlcea în temnițele comuniste)

Rezistența anticomunistă, indiferent de culoarea politică și formele de manifestare (țărăniști, liberali, legionari, monarhiști, social-democrați, grupurile armate din munți, țărani care se opuneau colectivizării) era unită în jurul a două idei complementare:

1. Anti-sovietism/rusism – această poziție, de la sine înțeleasă având în vedere că armatele sovietice i-au adus la putere pe comuniștii români, avea rădăcini interbelice, din cauza adversității Uniunii Sovietice față de România cea Mare, atitudine care a culminat cu răpirea Basarabiei și a Bucovinei de Nord în 1940.

2. Salvarea poate veni doar din Occident! – rezumată la sloganurile „Vin Americanii” sau „Ține, Doamne, partizanii, până vin americanii” – această atitudine unanimă a hrănit așteptările (iluzorii) ale celor care s-au opus comunismului: de la partidele istorice, până la grupurile de partizani din munți sau chiar legionarii care, deși nu împărtășeau aceleași viziuni democratice, s-au alăturat încercărilor occidentale de a crea o rezistență armată împotriva comunismului (vezi legionarii parașutați de serviciile occidentale/ NATO în România).

De altfel, în temnițele comuniste, deținuții politici își hrăneau speranțele eliberării de presiunile pe care Occidentul le-ar face asupra Uniunii Sovietice și, implicit, asupra regimului de la București.

După revoluția din decembrie 1989, aceste două idei cardinale [teama de ruși și dorința de (re)integrare în Occident] au stat la baza opoziției față de fesenismul iliescian neo-comunist.

Alianța Civică (din a cărei conducere făcea parte Ana Blandiana, fondatoarea Memorialului Sighet), PNȚCD-ul din jurul lui Corneliu Coposu și Ion Diaconescu (trecuți prin temnițele comuniste) sau Asociația Foștilor Deținuți Politici (de la Ticu Dumitrescu la Octav Bjoza) au fost pilonii morali ai re-integrării occidentale a României.

Ca mărturie personală, țin să subliniez că, în unanimitate, toți foștii deținuții politici pe care i-am cunoscut, indiferent de identitatea lor politică, erau încredințați de aceste idei – aversiunea față de Imperiul Sovietic/Rus și speranțele puse în Occident (America, în special), care ne poate apăra de amenințarea muscală.

Din păcate, în ciuda acestei moșteniri istorice limpezi, am asistat în ultimii ani la un fenomen îngrijător, de manipulare memorială, prin care eroii rezistenței anticomuniste sunt chemați să legitimeze poziții anti-sistem (și anti-occidentale), proces care a explodat acum, la alegerile prezidențiale, când candidatul Călin Georgescu profanează amintirea victimelor comunismului tocmai prin faptul că-i invocă în același timp ce-și afirmă aprecierea pentru Putin:

„România are nevoie de înțelepciunea rusească” (Călin Georgescu)

(Oare ce-ar zice despre asta părintele Alexandru Balta, care a votat unirea Basarabiei cu România în 1918 și care și-a găsit sfârșitul în Siberia (1941), după ce rușii au ocupat Basarabia? De altfel, părintele Balta e propus spre canonizare în 2025, din partea Mitropoliei Basarabiei).

„Putin e un patriot care-și iubește țara” (Călin Georgescu)

(și Hitler sau Ceaușescu se dădeau de ceasul morții că-și iubesc țara, și am văzut ce dezastre au creat în Istorie)

Nu trebuie uitat că același Putin susține că „Prăbușirea Uniunii Sovietice a fost cea mai mare catastrofă geopolitică din secolul trecut”. Da, URSS-ul care nu ne-a restituit Tezaurul, URSS-ul care ne-a răpit Basarabia și a trimis în Siberia sute de mii de români, URSS-ul care ne-a adus comunismul și a distrus România firească.

Pe scurt, e o blasfemie memorială la adresa celor care au luptat împotriva comunismului sovietic, răscumpărându-ne cu sânge (în avans) libertatea, să le manipulăm moștenirea istorică, într-o încercare absurdă de legitimare a pozițiilor pro-rusești, devenind astfel apologeții călăilor (stră)bunicilor noștri!

 Autor: Dragoș Ursu